Când pandemia a venit peste noi, iar școlile au trebuit să se mute în online, de pe o zi pe alta, am fost catapultați în incertitudini și într-un scenariu pe care nu-l prevăzuse nimeni în agenda lui 2020. Părinții pe care îi cunoșteam aveau un stres în plus. Cum vor face copiii? Ce e aia oră pe Zoom? Profesorii erau în ceață. Cum vor preda lecțiile, cum se vor descurca?
Acum, la un an de când am conștientizat ce ni se întâmplă, discuțiile se poartă altfel, și oarecum la fel: au voie copiii fără mască la ora de sport? Ce se întâmplă cu elevii care nu pot veni la școală? Sunt profesorii pregătiți pentru ore hibride?
În acest scenariu, Alexandru Holicov spune că transformarea digitală a educației trebuie să continue. Are 35 de ani, locuiește în Iași, este antreprenor de la 18 ani, iar în ultimii 12 ani misiunea sa a fost să contribuie la digitalizarea educației în România. Ce înseamnă asta? „În nici un caz lecții pe Zoom.”, îmi mărturisește. Cu toate că, la nevoie, școlile trebuie să fie pregătite pentru a susține educația în orice fel de scenariu – chiar și unul în care elevii trebuie să învețe de acasă.
digitalizarea s-a înțeles pe repede înainte și se pune semnul egal între digitalizare și lecțiile pe Zoom. Nu asta înseamnă digitalizarea educației.
În 2008 a pornit Adservio – o platformă de management educațional care punea la dispoziția elevilor, profesorilor și părinților un mijloc de a comunica mai bine, de a susține ore interactive și, în principal, de a se concentra asupra singurului lucru care contează, învățarea. Cum poate să facă asta o platformă? Spre exemplu, scoate din calcul timpul pe care un profesor trebuie să-l ofere sarcinilor repetitive sau cronofage (cum ar fi rapoartele) – și-l lasă în seama tehnologiei care nu doar că poate să facă asta mai rapid, dar și mai detaliat.
Pe de altă parte, intervine partea de comunicare. Cu emoții, Alex îmi povestește despre un mesaj pe care îl primise de la un director, acum câțiva ani, după ce implementase Adservio în școala sa. Cum iernile obișnuiau să fie mai grele, iar zăpezile mai mari, școlile se închiseseră de pe o zi pe alta. „M-a sunat și mi-a spus că stă în casă și că în câteva secunde a comunicat oficial, prin Adservio, către profesori, elevi și părinți că școala este închisă.”
În ceea ce îi privește pe elevi, lucrurile sunt și mai sclipitoare: de la algoritmi creați și în parteneriat cu psihologi precum probabilitatea de a fi ascultat, manuale digitale, resurse pentru autocunoaștere, și până la valorificarea cunoștințelor astfel încât elevul să aleagă facultatea care să i se potrivească cel mai bine.
„De 12 ani militez pentru digitalizarea educației. Chiar mă gândeam, dacă în cei 12 ani, doar 10% din cei cu care m-am întâlnit, dacă statul român m-ar fi băgat în seamă, România era deja digitalizată. Ca să înțelegi un pic cât de mare a fost impactul pandemiei, noi, până în ianuarie 2020, aveam doar 220 de școli în portofoliu care foloseau platforma noastră – 220 școli în 12 ani. În 3 luni de zile, din martie și până în mai – iunie 2020, aveam peste 1.500. Cam asta a însemnat această pandemie.
Acum 12 ani, directorii se uitau la mine de parcă eram venit de pe altă planetă, nu interesa pe nimeni. Sincer, nici nu știam ce să mai fac ca să înțeleagă lumea cât e de util să automatizăm procesele cronofage, care nu au rost și să alocăm astfel mai mult timp pentru educație și pentru ceea ce contează: să creștem tineri cu valori, cu abilități actuale. Adservio, după 12 ani, este o școală digitală.”,mărturisește Alex.
Aveam câteva întrebări luate direct din neliniștea părinților și din frustrările profesorilor. Alex a răspuns cu forță și cu pasiune, exact ca un jucător de tenis care-și cunoaște miza. Urmează o discuție despre ce înseamnă, cu adevărat, digitalizarea educației și de ce ar trebui să ne pese. Totodată, vorbim și despre viitor, adaptabilitate și despre cât de rău pot să facă nostalgiile de tipul „Pe vremea mea se făcea altfel.”
Alex, nu mă voi sfii, și te voi întreba direct, ce nu e bine cu școala așa cum o știm noi? De ce trebuie să continue transformarea digitală?
Transformarea digitală înseamnă baza unei transformări în educație, a unei reforme cu adevărat. De exemplu, atunci când folosești Adservio, lucrurile devin transparente și performante. Odată ce ai transparență și oameni buni pe poziții importante, care iau decizii, poți să obții și performanță.
Îți dau un exemplu. Să spunem că ai nevoie de un raport, ca director, pentru a vedea performanța elevilor pe ultima lună. Pentru asta trebuie să pui, să zicem, 50 de oameni în școală să caute note, date, să le adune. Dar nu ai siguranța că sunt reale sau corecte. Și apoi, poate că atunci când îți sunt livrate, nici nu mai sunt actuale.
În schimb, există orașe întregi care folosesc Adservio, iar în acest caz, inspectoratul școlar are un grafic și informații, în timp real, despre școli: absenteism, comunicare cu profesorii. Cred mult că o școală, în primul rând, trebuie să aibă o platformă implementată. E baza de la care poți să pleci pentru a construi celelalte abilități de care ai nevoie în comunitatea ta și de a reforma educația.
Există multe frici atunci când vorbim despre tehnologie: teama că vor înlocui socializarea, că va lipsi interacțiunea elev – profesor. Ce înseamnă, mai exact, transformarea digitală?
Noi am început transformarea digitală acum 12 ani, când nu era vorba de Covid. Când am început dezvoltarea proiectului, l-am gândit ca o unealtă ce ajută școala cu porțile deschise, nu doar școala în online.
Acum, la noi, în România, digitalizarea s-a înțeles pe repede înainte și se pune semnul egal între digitalizare și lecțiile pe Zoom. Nu asta înseamnă digitalizarea educației.
Beneficiile sunt mult mai mari decât acelea de a face lecții online. Având o platformă ca Adservio implementată, în primul rând, managementul unei școli poate lua decizii bazate pe informații în timp real; poate comunica și poate implica în proiectele școlii mult mai rapid și mai bine atât profesorii, elevii, cât și părinții. Comunicarea e mult mai organizată.
Bineînțeles, avem și acest instrument, de a face lecțiile online, integrate de anul trecut, din momentul în care a pornit pandemia. Când s-au închis școlile, noi nu aveam o opțiune de video pentru că nu ne-am concentrat pe acest lucru. O aveam în plan, pentru partea de meditație, dar nu era prioritară. Când s-au închis școlile, a trebuit urgent să facem asta, peste noapte.
Sunt sigură că de-a lungul celor 12 ani ai întâlnit tot felul de refuzuri pentru a se implementa o astfel de soluție în școli. Sunt curioasă, în schimb, care a fost motivația celor care au spus „da”?
Principala motivație a fost că au vrut să facă lucrurile mai bine.
Noi am lansat primul proiect în 2009, la liceul Vasile Alecsandri, din Iași și a însemnat: rețea de curent și de internet în toată școala, sisteme și calculatoare gândite special pentru școală, fiecare profesor avea un stick personalizat, ca o cheie de acces. Cu ajutorul lui puteai folosi internetul, puteai conecta videoproiectorul, aduceai sunetul și imaginea la oră. Cu asta am plecat la drum. Școala nu trebuia să facă nimic, decât să existe deschidere.
Pentru mine, cei care au înțeles, cu mult înainte de pandemie, beneficiul digitalului sunt niște eroi în viață. Puteau să nu facă nimic, luau același salariu. Dar au înțeles că e mai bine pentru elevi, pentru școală, pentru comunitatea lor. Pentru mine sunt niște eroi.
Iar gândul că nu sunt singur în toată misiunea mea, a contat foarte mult. Chiar la un moment dat, la o prezentare Adservio pentru părinți, la sfârșit, au venit niște părinți la mine să-mi spună cât de mult îi ajută platforma. Lucrând în străinătate le era foarte greu să știe, cu adevărat, ce face copilul la școală. Dar cu ajutorul platformei puteau menține comunicarea cu școala, simțeau că sunt mai aproape de copil. Îmbunătățești viața unui om, iar asta pentru mine depășește orice mi-aș fi închipuit. Asta mă ajută să merg mai departe.
Pentru mine, cei care au înțeles, cu mult înainte de pandemie, beneficiul digitalului, sunt niște eroi în viață.
Dar de partea cealaltă a monedei, cine erau cei care refuzau?
Din toată experiența mea, mi-am dat seama că, într-adevăr, nu contează vârsta. Fie că sunt persoane de 35 de ani, fie că au 60 de ani, nu e vorba de vârstă, ci de mentalitate. Am văzut tineri cu mentalități foarte închise.
Sistemul nu impulsionează să vină oameni care să-și dorească să facă performanță. Din păcate, trebuie schimbate multe lucruri la nivel de angajament, la nivel de interviu și de selecție a celor care predau. Așa cum se întâmplă într-o companie: tu oferi servicii de educație, angajații sunt profesorii și personalul, clienții sunt elevii și părinții, iar tu – companie – trebuie să oferi servicii de calitate, trebuie să te implici.
Pe de altă parte, am văzut și persoane în vârstă foarte deschise. Mi-a rămas în minte o profesoară în vârstă de 60 de ani, căreia chiar eu i-am făcut training pentru cum să folosească Adservio, care nu utilizase niciodată calculatorul. Mi-a spus: „Nu știu să folosesc, dar învăț!”.
Nu vârsta e un impediment, ci mentalitata. E nevoie să fim deschiși, să-l ascultăm pe cealălalt – poate nu are dreptate 100%, dar poate că 30% spune ceva bun – de acolo poți să înveți.
Cred că după anul acesta argumentele împotriva digitalul s-au mai înmulțit. Am auzit de multe ori „școala online se face la mișto” sau „profesorii sunt puțin pregătiți, conexiunea e proastă, copiii fac ce vor, nu au răbdare”. Cu astea în minte, te întreb, de ce să ne mai apucăm să digitalizăm educația?
Pentru că nu avem cum să știm ce ne rezervă viitorul. Și e nevoie să fii pregătit pentru asta, să-ți dezvolți alte calități. Pandemia ne-a arătat că nu suntem pregătiți pentru astfel de evenimente. De exemplu, școlile care foloseau Adservio, în secunda doi au fost în online, au putut să comunice, să pună teme, să facă lecții video fără probleme.
Trebuie să știm să ne adaptăm. Cred că George Bernard Shaw spunea că cel care nu poate să-și schimbe mentalitatea, nu poate schimba nimic. Deși putem crede că ne e bine și așa, tot ce ne înconjoară e în continuă evoluție, de la natură până la joburi. Nu știm ce joburi vor fi peste 10 ani.
Avem nevoie de un echilibru, păstram tot ce e bun din ce am făcut până acum, dar integrăm și tehnologia. Un profesor, indiferent de materia pe care o predă, trebuie să aibă aptitudini digitale. Trebuie să știi să vorbești limba copiilor, nu poți să fii din altă era. Nu mai ești captivant!
Trebuie să fii deschis să înveți, chiar și de la elevi. Ca profesori, mulți sunt obișnuiți ca educația să plece dintr-o singură direcție, doar de la ei către elevi. Nu și invers. Dar totuși, când este deschidere, mulți elevi te pot surprinde. Asta am învățat și de la mama, care este învățătoare.
Anul trecut trebuia să iasă la pensie, dar pentru că avea o clasă de a IV-a, a mai rămas un an ca să îi ducă până la capăt. Și a implementat Adservio, în pandemie, la școala la care preda. După ce a învățat cum să folosească platforma, am scos și un tool de corectare a temelor, datorită feedback-ului ei.
S-a adaptat și a acceptat. Iar eu, la rândul meu, am încercat să înțeleg de ce a funcționat așa pentru ea. Și am ajuns la răspunsul că știe foarte bine care e scopul ei acolo: să educe, să-i învețe pe copii ceva. Iar pentru asta folosește orice care o ajută să-și împlinească scopul.
„Da, dar pe vremea mea…” Și poți să continui cum vrei tu propoziția. „Pe vremea mea se făcea altfel”, „Pe vremea mea am învățat la fel și uite că am ajuns bine”.
Habar nu avem ce se va întâmpla în viitor, ce vor avea de înfruntat copii noștri și ce lucruri vor trebui să facă. De aceea nu trebuie să le tăiem aripile cu „pe vremea mea era mai bine” sau „pe vremea mea se făcea mai bine”. Noi ne raportăm doar la ce știam noi atunci, la ce ne era nouă confortabil sau la ce credeam noi că este bine.
Nimeni nu deține adevărul absolut, dar e nevoie să fim ancorați în prezent. Trecutul nu-l mai poate schimba nimeni, putem doar învăța din trecut, să nu mai repetăm greșelile. Nu știm cum e mai bine. De aceea e nevoie de adaptare. Nu există „pe vremea mea”! Nu există.
Și generațiile sunt altfel, fără să fie acesta un reproș sau un compliment. În altă ordine de idei, am auzit despre „vorbitul la buline” – adică elevii se loghează la orele online, dar nu pornesc nici microfonul, nici camera. Iar profesorii ajungi să „vorbească la buline” – ceea ce ajunge să fie frustrant. Cum se poate întâmpina o astfel de reacție?
Contează mult și comunicarea cu copii, cu părinții. Depinde și despre care clase vorbim, gimnaziu, liceu – aici cred că e un pic mai complexă discuția.
Și la Adservio ne-am gândit la conștientizarea elevilor asupra acțiunilor pe care ei le fac acum și ce impact au ele asupra viitorului lor. Iar informarea părinților cu privire la activitatea elevului nu face decât a-i aduce informațiile pe care părintele trebuie sa le cunoască pentru binele copilului.
Eu am trei copii și mi se pare anormal să nu știu ce fac copiii mei la școală, ce note au luat. Dar apoi depinde doar de mine și de capacitatea mea să valorific acele informații asupra copilului meu, să mă ajut de acele informații pentru progresul copilului, să vedem unde mai e nevoie de muncă sau ce trebuie îmbunătățit.
În același timp, să nu uităm că și noi am fost copii, am greșit, am avut fricile noastre. Are nevoie de noi să ajungă acolo unde își dorește, să facă ceea ce îi place cu adevărat. Trebuie să îl ajutăm să devină cea mai bună versiune a lui.
Noi spunem că, în momentul în care implementăm Adservio, într-o școală, îi educăm pe toți cei implicați în mediul de educație, îi învățăm să țină legătura cu școala, să comunice. E vorba de o cultură, nu poți crede că peste noapte toți sunt aliniați și înțeleg. Probabil că te vei trezi vorbind la buline fiindcă nu este ușor și confortabil pentru toți. Contează și relatia cu elevii chiar dinainte de școala online.
Alex, dar de ce misiunea pentru a transforma tocmai educația?
Mama este învățătoare, sora mamei este și ea învățătoare, soțul surorii mamei este profesor de matematică. Am zis că trebuie să schimbăm ceva în educație (eu și vărul meu, Ștefan – dar între timp, am rămas doar eu).
Dar am pornit la drum mai mult în joacă. Credeam că, după primul proiect, lumea o să fie înnebunită. Abia începuse greul. La un moment dat datoriile erau atât de mari încât nici nu mai puteam să dau înapoi, să mă opresc.
Dar ceva în interiorul meu spunea că sunt pe drumul cel bun. Asta și credința în Dumnezeu. În toți acești ani mi-am pus speranța în Dumnezeu. Calea în viață e să lași mai bine pe unde ai trecut, spunea Iorga. Asta încerc, să las mai bine în țara mea, educația să fie mai bună, să fac ceva mai bine pentru copiii mei și pentru generațiile următoare.
Și mai cred că binele învinge și că tot ce faci se întoarce către tine, în vreo formă sau alta, mai devreme sau mai târziu. Dacă fiecare și-ar da seama de asta, am face lucrurile cu simț de răspundere.
Spuneam că Alex răspunde cu forță și cu pasiune, exact ca un jucător de tenis care-și cunoaște miza. Conversația continuă despre acele lucruri care l-au format pe Alex așa cum este el astăzi. Aflu că s-a antrenat timp de 10 ani, de la 6 la 16 ani, pentru a face tenis de performanță. Din păcate, un accident l-a impiedicat să mai facă asta. Tot de performanță a fost și șahul în viața sa, pe care l-a practicat de la 6 la 11 ani.
Când tenisul nu s-a mai putut întâmpla, și-a îndreptat atenția înspre teatru și film. Dar a dat la Facultatea de Construcții. De ce? Pentru că se spunea că e de viitor. Nu s-a concretizat în vreun fel fiindcă nu rezona cu nimic de acolo. S-a îndreptat apoi spre FEEA (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, din Iași), după care și-a deschis prima firmă, de leasing. Iar după 4 ani, tot ce a știu și a făcut a fost pentru Adservio.
În timp ce îmi arată interfața Adservio și mi se face dor de școală, îmi povestește despre planurile pe care le are anul acesta, printre care și ducerea în internațional a platformei, în Europa și Canada. Am mai spus că am fost o sceptică în tehnologie, dar cu cât vorbesc mai mult cu oameni care fac din asta o meserie, cu atât se deschide mintea. Lucruri strălucitoare se întâmplă atunci când le vezi.
Ce faci când nu lucrezi pentru Adservio, Alex?
„Cu puținul timp pe care îl am, îl petrec cu familia și încerc să păstrez un echilibru în viața mea. Oricum, fără efort și muncă, nu ajungi la performanță. Ca și în tenis, nu poți să fii un nume mare, stând în fața televizorului. Trebuie să mergi pe teren, trebuie să alergi, trebuie să muncești.
Trebuie să mergi înainte, orice s-ar întâmpla!”
Pe aceeași temă, citește și:
„Ciudații schimbă lumea”. Interviu cu Simona Baciu, fondatoarea Transylvania College
Bun, bun, foarte bun. Sunt curioasă cum vor arăta lucrurile în toamnă. Felicitări Daniela și Alexandru!