Câțiva ani de workholism, glorificarea nopților nedormite și un burnout mai târziu, începeam cu pași mici să înțeleg sensurile tot mai nuanțate ale conceptului slow. A trăi, a mânca, a lucra, a fi ceva mai aliniat cu ritmul natural al lucrurilor și nu cu încurajările societății de consum.
***
Mă îndreptam spre o cafea cu o prietenă când am dat play unui episod din The Slow Home Podcast al autoarei Brooke McAlary. O invitase pe Kate Litterer, researcher pe tema productivității să vorbească despre ce înseamnă noul concept de slow productivity și care sunt argumentele pentru care tot mai mulți avem nevoie să-l adoptăm în viețile noastre.
Glorificarea prea-multului
Un pic de context, înainte de toate. Prea multe nopți nedormite. Prea multe ore lucrate. Prea multe decizii proaste așezate în frigider, în dulap și în… general. Mândria? Cartea de vizită. Funcția. Titlurile celebre. Pozele din social media. Toate, adunate, mă validau și-mi dădeau sentimentul că am reușit în viață. Până am început să scârțâi. La propriu. Experimentam dureri nepământești de spate, nu reușeam să mă odihnesc sau să mă relaxez sau să mă… așez. Încercam să „vindec” cu tot felul de soluții rapide care nu dregeau de fapt nimic.
A doua contractură la spate mi-a pus punct. Mă izbisem de un zid de sticlă dincolo de care puteam vedea, dar prin care nu puteam trece. Calitatea vieții mele era… nu era. Adică, mă străduiam să înghesui în zile și lucrurile care mă bucurau, dar parcă era prea puțin. (Prea puțin pentru lucrurile care contau pentru mine, dar asta știu abia acum, retrospectiv). Nu așa se presupunea că se simte „succesul” pe care îl căutam, nu?
Slow Living
A urmat introspecția. Și am început să caut soluții, metode, instrumente. Am început să-mi redefinesc fericirea, succesul și bunăstarea. (Sau am început să accept că ele nu coincideau cu ceea ce se aștepta restul lumii să însemne?!). Și, încet, încet, după căzături și ridicări, am înțeles ce mi-ar face (mai) bine.
Așa am descoperit conceptul ăsta de care m-am lipit și în lumina căruia mă strădui să fac lucruri mai bune și mai frumoase: slow living. Într-o traducere mai aproape de mine asta înseamnă o trăire cu sens, cu intenție și cu bucurie. E mai mult decât a trece dintr-o zi în alta, mai încet. E despre a-mi acorda gesturile la ritmul meu. Chiar dacă asta poate părea în ochii altora mai puțin, de fapt, pentru mine funcționează ca mai mult.
Mai puțin stres înseamnă mai multe proiecte la care lucrez cu mai mult drag (și cu rezultate mai bune).
Mai puțin timp pe social media înseamnă mai mult timp petrecut pe bune, cu prietenii mei reali.
Mai puține lucruri în dulap înseamnă mai multe lucruri prețioase de care mi-e drag și decizii mai ușor de luat.
Mai puține întâlniri de complezență înseamnă mai mult timp pentru mine, pentru citit, pictat și dansat.
Mai puține ore peste program înseamnă mai multă atenție la sănătatea mea.
Și lista poate continua aproape la nesfârșit.
Ideea e că treaba asta cu slow living e singura care funcționează sustenabil pentru mine, acum. O redefinesc constant și simt că sunt abia la început cu deprinderea echilibrului și reînvățarea elementelor necesare vieții, așa cum o înțeleg eu. Dar simt că sunt pe drumul cel bun.
Slow productivity
Acum, pentru că nu vreau să monopolizez atenția nimănui, articolul ăsta e despre ce scrie mai sus. Are legătură cu felul în care muncim și felul în care privim viața, mai mult decât niște „tablouri” și cuvinte sexy și ultra-folosite pe Instagram.
Slow înseamnă a fi productiv la un nivel sustenabil, mindful, real. Calitate în detrimentul cantității.
Kate Litterer definește slow productivity ca o sumă de lucruri precum: limite personale și emoționale, granițe în disponibilitatea de a face ceva, modul în care putem să ne conservăm cel mai bine resursele, de la timp la energie, posibilitatea adăugării unor spații goale în timpul zilei, ș.a.m.d. Toate trecute printr-o lentilă personală, proprie, subiectivă.
Eu aș spune că slow productivity înseamnă un check-in onest cu tine. Un status pe care uităm să-l facem firesc, cu noi înșine.
Evident, lucrurile astea le înveți după ce „dezveți” tot ce ai știut până atunci. Iar procesul de dezvățare e unul dificil, murdar pe alocuri și provocator, pentru că e nevoie de determinare să-ți reevaluezi valori și sisteme de referință.
Iar ca să vedeți că slow nu e sinonim cu low, Cal Newport – autorul cărților Deep Work și A World Without Email – a scris un articol în The New Yorker în care invită la slow productivity, nu doar din perspectivă emoțională, ci și pur productivă.
Nimic nu se întâmplă peste noapte
Chestiunea asta cu trăitul slow nu e un trend. E o nevoie pe care o resimt tot mai mulți oameni și o realitate pe care o putem privi ca pe o întrebare sau ca pe un răspuns. Procesul de a ajunge acolo e unul care necesită răbdare, timp și atenție permanentă. Nu se întâmplă peste noapte, doar dacă începem să postăm plimbări prin pădure sau ceaiuri #mindful. De fapt, nu are nici o legătură cu display-ul din social media. E un proces intern, intens, febril și foarte personal. Și e mai mult conectat la modul în care vezi și faci lucrurile, decât la cum „pozezi”.
Mișcări precum quiet quitting sau downshifting career se bazează pe aceeași idee: oamenii sunt obosiți, suprasolicitați, sufocați. Și își doresc să trăiască un pic mai mult. Și mai frumos. Și mai natural.
Comparațiile nu-și au locul aici. Nu ne putem compara nici cu alte societăți, nici cu alte comunități, nici cu alți prieteni. E de căutat cum funcționează lucrurile cel mai bine pentru fiecare.
Voi cum sunteți, ce faceți pentru bunăstarea voastră și a celor dragi?
Surse: Slow Your Home, The Rise Of The ‘Slow Productivity’ Movement, Laziness Does Not Exist, Rest is productive, Kate Henry.
Foto: Unsplash.com
Puteți citi pe aceeași temă și:
Slow Consumption – Cum ne ferim de prea mult?
[…] Ce mai înseamnă și Slow Productivity? […]