„Pe vremuri, în Epoca Cărbunelui,
oamenii erau nemulțumiți că se inventase motorul cu aburi.”
(Isaac Asimov, Cavernele de otel)
Recunosc. Sunt o sceptică în tehnologie. Obișnuiam să fiu. Am trecut prin mai multe etape: de la paseism, cu o nostalgie constantă pentru obiceiuri trecute, teamă de roboți, de o minte mult mai avansată care să ticluiască strategii de dominare a lumii, până la negarea posibilelor avantaje tehnologice. Și probabil ca mine sunt mulți. Partea noastră de lume este, în general, mai puțin îngăduitoare pentru concepte noi de tehnologie. Istoria e generoasă în exemple. Cândva și hârtia era o tehnologie periculoasă.
Ei bine, în recuperarea mea și din dorința de a înțelege mai multe și mai bine, am ieșit din zona de confort. Am început cu lecturi. Apoi cu filme. L-am ascultat, mai răbdătoare, pe soțul meu vorbind despre de ce și-ar pune un braț bionic. În continuare mi se pare că îi stă mai bine cu brațul lui.
Tot în acest sens, m-am așezat la masă în compania unor femei fantastice, care fac din pasiunea lor pentru tech un mod de a contribui la evoluția societății noastre. Și de a ne fi mai bine. Legătura ne-a fost pricinuită de Global Women in Tech, pentru care Elena Unciuleanu, Alexandra Petruș, Raluca Resmeriță sunt trei dintre ambasadoarele proiectului StartITup.
Vei descoperi în dialogul care urmează trei povești diferite, dar unite de pasiunea pentru cunoaștere, inovație, tehnologie și antreprenoriat.
Elena Unciuleanu a fost șefă de promoție la facultatea de informatică din Constanța și spune despre ea că este un om 100% tehnic. Și-a descoperit un mentor, s-a angajat, a scris cod, iar în drumul ei a descoperit ideea, devenită, între timp, companie cu 10 angajați: Reporting Center – o soluție tech de automatizarea a raporturilor bancare. Doar că multă vreme nu a avut curaj. Asta până când s-a înscris la un bootcamp din Statele Unite și a petrecut o săptămână într-un incubator de afaceri din Atlanta. Acolo și-a găsit vocea, inspirația și cea de-a doua idee de proiect: TechVentures – un incubator de IT. Cuvântul care domnește în viața Elenei este: „Îndrăznește!”.
Alexandra Petruș s-a dus mereu către contraste. A făcut liceul de filologie, dar a participat la olimpiadele de matematică. Și-a căutat drumul constant. A fost jurnalist, om de marketing, a lucrat o perioadă și în mediul diplomatic. Nu i-au plăcut niciodată etichetele. Iar atunci când se împiedica de un „așa trebuie”, încerca să facă opusul, dar nu pentru a demonstra celorlalți, ci pentru a se valida pe sine. Mergând pe drumul acesta, a avut o revelație și astfel și-a găsit pasiunea pentru tech. De acolo a mers și mai departe, iar de numele său se leagă și cea mai mare comunitate de AI (Artificial Inteligence) din București. Cuvântul care domnește în viața Alexandrei este: „Încearcă!”.
Raluca Resmeriță a făcut cunoștință cu tehnologia treptat. S-a concentrat pe filologie și pe partea umanistă a vieții. A studiat doi ani în Pakistan, de unde spune că și-a exersat flexibilitatea, adaptabilitatea, dar și validarea pentru sine. După care a revenit în România, unde și-a început experiența în vânzări în cadrul asociației internaționale AIESEC. A înțeles cum funcționează lumea start-up-urilor, iar într-un moment de redirecționare profesională, a ales corporația. La Oracle a găsit lumea tehnologiei și tot acolo a început pasiunea sa. Astăzi este director de vânzări în cadrul DRUID – o companie românească care oferă soluții tehnologice de chatbots. Cuvântul care domnește în viața Ralucăi este: „Flexibilitate!”.
M-am așezat la masă în această companie, într-o dimineață de vară. Cafelele ne-au asortat discuția, iar Maria, nelipsita Maria, ne-a documentat vizual întâlnirea. Urmează un dialog amplu și bogat, în care:
– Vei citi despre motivele pentru care femeile sunt într-un număr mai mic în domeniul tech, dar și cum putem începe să rezolvăm asta.
– Vei citi despre prejudecățile din lumea tech în ceea ce privește contribuția femeii, dar și felul în care se pot sprijini femeile pentru a evolua.
– Vei citi despre ce ce înseamnă inteligența artificială și ce impact are asupra noastră felul în care ne raportăm la tehnologie. Vei citi puțin și despre Black Hat SEO și…despre The Goldielocks Rule, un concept care se folosește des în tehnologie și despre care, eu personal, am vrut să citesc mai multe fiindcă pare a fi o regulă bună pe care să ne sprijinim și pentru ceea ce trăim azi, în pandemie.
– Vei citi despre cum arată viitorul prin ochii unor femei care inovează pentru o societate mai bună.
Să vă fie cu inspirație și optimism pentru viitor!
Fotografii de Maria Bordeanu
Doamnelor, vă mulțumesc că sunteți aici! Îmi doresc ca discuția noastră să inspire și să planteze semințe de curiozitate acolo unde este nevoie. Ca să începem, povestiți-mi puțin despre voi și despre rolurile pe care le aveți astăzi.
Elena:
Eu am două business-uri acum. Sunt fondator și CEO, o dată la Reporting Center, firma pe care am fondat-o acum cinci ani de zile și care aduce un venit. Iar acum doi ani de zile am pornit TechVentures, pasiunea care momentan nu scoate bani, dar care îmi place foarte mult.
Acum cinci ani am început singură, apoi am angajat o persoană fiindcă nu mai făceam față, care mă ajuta cu partea administrativă. După cinci clienți și un venit recurent stabil, am început cu angajarea a două persoane, care în continuare sunt alături de noi, în firmă. La noi nu prea există fluctuație de personal.
Ceea ce facem noi pentru bănci este automatizarea raportărilor pe care băncile trebuie să le transmită la BNR. Lucrurile acestea sunt foarte sensibile, automatizăm legislația. Și când se schimbă legislația, noi avem deadline-uri strânse, în care trebuie să ne adunăm forțele. Nu poți să planifici lucrurile acestea, nu poți să estimezi. Dacă BNR a zis că intră de la data de întâi, a lunii viitoare, atunci tu ai fix trei săptămâni până trebuie să termini. Atunci se consolidează și echipa.
În 2018, în vară, m-am înscris pentru un bootcamp în America, unde aflai despre piața respectivă, despre cum să îți deschizi o firmă în America, să cunoști piața, să înțelegi cum funcționează afacerile acolo și cum să scalezi. Eu prinsesem deja rădăcini cu Reporting Center în România. Softul meu se potrivea în Europa, dar nu în America. Însă, din punct de vedere cum să conduci o firmă de IT, cum să o crești, americanii fac regulile, ei dau tonul. Pentru asta voiam să mă duc acolo. M-am înscris, am avut câteva luni de preselecție.
Așa am ajuns acolo. Ce au facut ei? Au selectat din Europa șase firme de software. Eram singura firmă fondată și condusă de o femeie, restul erau bărbați. Marele avantaj a fost că firmele erau din domenii diferite, eu eram Fintech (financial technology), unul era din BioNano Tech, competiția nu era între noi.
Apoi, timp de o săptămână fiecare dintre noi a fost trimis într-un incubator dintr-un stat din America. Pe mine, de exemplu, m-au trimis în Atlanta deoarece pentru Fintech, Atlanta e cea mai bună zonă. Săptămâna aceea este, în continuare, pentru mine, săptămâna în care, din punct de vedere profesional, am evoluat cel mai mult în viață.
Am remarcat atunci lucruri pe care eu deja le făceam intuitiv și le făceam bine. Când am început compania, competiția mea erau corporațiile. Toată lumea întreba câți suntem în echipă. Ce conta că eram cinci în echipă, toți șefi de promotie, că eram o echipă foarte bună și că aveam un soft bun? Corporațiile erau competiția. Era greu să intru pe piață.
Când am ajuns în incubator, am discutat cu antreprenori și mi-au zis exact diferența. Start-up-ul nu este o versiune mai mică a unei corporații. Nu ai aceleași arme, nu te poziționezi la fel. Într-un start-up e un nivel de incertitudine foarte mare, nu e nimic predictibil. De aceea MBA-ul (Master of Business Administration) e util la cei care conduc corporații, nu la cei care conduc start-up-uri. Toate astea le simțeam, dar în jurul meu vedeam oameni care făceau MBA-uri și voiau să pornească start-up-uri.
Am rezonat foarte mult cu tot ce s-a întâmplat în săptămâna din Atlanta, fiindcă de fapt despre asta este vorba, să dai peste oameni care te inspiră. În săptămâna aceea, mi-am confirmat niște lucruri. Iar acele lucruri erau deja scrise în cărți, dar pentru că eu eram complet băgată în scris cod, nu apucasem să citesc cărți de business. Primele mele cărți de business au fost cele pe care mi le-au recomandat acolo și pe care le-am citit în camera de hotel.
Când am ajuns, în cea de-a doua săptămână, în Boston, mi-am spus că la întoarcerea în țară, trebuie neapărat să fac un incubator și să transmit vibe-ul pe care îl simțisem acolo și celor de acasă. Era o euforie, nu mă mai puteam calma. Vă spun sincer, ziua mă duceam la cursuri, la clienți, iar seara lucram pentru site-ul TechVentures. Nu am mai avut răbdare să ajung acasă. L-am făcut în hotelul din Boston. Atunci am făcut site-ul, atunci am găsit și numele, atunci am făcut și logo-ul. În trei zile, din Boston, am lansat site-ul și conceptul incubatorului. A fost energia creatoare. Sunt unele întâlniri care îți schimbă puțin destinul!
Ca o scânteie.
Așa e. Într-o seară, m-am dus la un eveniment organizat în două părți. În prima parte povesteau câteva start-up-uri despre cum reușiseră să strângă bani, peste un milion de euro investiție, iar în a doua parte erau prezenți investitorii și povesteau din perspectiva lor. La secțiunea de investitori, era invitată și o negresă, ea fiind asistentă medicală la bază. Vorbea cu atâta pasiunea despre IT încât m-am întors la camera mea de hotel și am căutat-o pe Google. Așa am aflat că de fapt ea juca și în „The Real Housewives of Atlanta”. Am zis că nu se poate.
Care a fost scanteia de fapt? La evenimentul acela oamenii vorbeau atât de liber despre ei și despre experiențele lor. Mă gândeam la ea, la bază este asistentă medicală, acum mentorează start-up-uri din IT, este și actriță, urcă și pe scenă și vorbește despre IT încât reușește să mă motiveze pe mine, un om 100% tehnic. Iar eu nu am curaj să mă duc la evenimente? Spun asta pentru că eu evitam să mă expun. Sunt un om timid din fire. În IT niciodată nu știi tot. Și atunci, mă gândeam, cum să mă duc eu să îi învăț pe alții? Nu înțelegeam de ce este nevoie de asta.
Mi-am dat seama că te urci pe scena ca să inspiri, să zici povestea ta fiindcă poate atinge pe cineva. De atunci m-am schimbat. De exemplu, și cu Global Women in Tech, nu eu am inițiat legătura, a venit spre mine propunerea să fiu mentor. Și eu am acceptat pentru că acum sunt deschisă să mă expun. Atunci când spui povestea personală, de ce să îți mai fie frică? Ce poate fi greșit acolo? E despre tine.
Ce parcurs frumos. Alexandra, la tine cum a fost?
Eu am avut mai multe scântei. Am început să lucrez de la 18 ani, în pofida dorinței părinților de a nu lucra și de a mă concentra pe facultate. Am făcut și Universitatea Tehnică de Construcții, care era o facultate grea. Tatăl meu era mai dogmatic, fiind în MAI era mai mult cu disciplina. A fost o copilărie cu „Intri la 10:00 în casă” sau „Nu te duci la meditație pentru că înseamnă că nu ai suficientă putere să înveți singură.” Lucruri care de fapt cred că m-au întărit și m-au pregătit pentru a descoperi și a nu te lăsa bătut. Când ești mic și tânăr, condamni. Când am crescut, am văzut că a fost un avantaj când mi se spunea că la matematică trebuie să știi tot timpul. Fiind bun la matematică, ești bun să înțelegi tehnologia. Fiind bun la matematică, ești bun să înțelegi inteligența artificială, care în ziua de azi e una dintre cele mai populare tehnologii. Cam toate tehnologiile AI au o bază matematică.
În liceu am făcut filologie, dar mergeam la olimpiada de matematică. Nu înțelegeam de ce trebuie să etichetezi un om care merge la filologie că nu e capabil să învețe matematica? Mi se părea absurd. Nu e ok să pui etichete oamenilor. Nu e ok să spui că e femeie și nu poate. Nu e ok să spui că e la filologie și nu poate să facă matematică. Dude, poți sa faci ce vrei tu! Mi se pare șocant când cineva îți pune o etichetă și îți spune „Așa trebuie”. De ce așa trebuie? Încuierea asta la minte mă provoacă și mă împinge să le arăt că se poate și că poți fi și mulțumit cu tine.
Ce am învățat devreme și m-a ajutat destul de mult în carieră a fost să mă concentrez pe punctele mele forte decât pe cele mai slabe. Am vrut să fiu jurnalist, am făcut tot ce a trebuit în direcția asta. Am lucrat la un ziar financiar. Pe urmă m-am dus înspre marketing și comunicare.
Elena:
Mai e și ideea preconcepută că drumul ți-l alegi din prima. Dar drumul îl alegi după ce încerci mai multe variante.
Într-adevăr, există o presiune pe care o punem asupra noastră că până la 30 de ani musai să avem succes.
Raluca:
Să știi că sunt tot felul de articole legate de faptul că peak-ul femeii se întâmplă după 30 de ani, durează un pic.
Alexandra:
Poate că noi am fost și expuse anumitor povești. De exemplu, din Enigma Otiliei îmi amintesc că se spunea că frumusețea unei femei durează cinci ani și că până la 25 de ani se termină totul. Și țin minte că voiam să fac totul până la 25 de ani, credeam că totul se termină după aceea.
Elena:
Între 20 și 30 de ani trebuie experimentat. Este perioada în care te definești, atunci intri în contact cu lumea, trebuie să vezi cine ești și ce îți place ție să faci. Nu ai cum să știi din liceu…
Așa este. Revenind la scânteie, nu ne-ai povestit care a fost scânteia care a aprins dragul pentru tech.
Alexandra:
Dormeam, era trei noaptea și soțul meu lucra pe o placă FPGA, el era la Politehnică și s-au aprins niște beculețe. Scrisese Alexandra. M-a trezit să văd că a scris Alexandra. Mă uitam așa la el, apreciam afecțiunea, dar până la urmă era trei noaptea! Cu toate astea, am avut o revelație a doua zi. Mă gândeam că de asta am nevoie în viață, de ceva care să mă țină trează la trei noaptea, să nu observ oboseala, să nu-mi pese câți bani câștig și să pot să transmit din pasiunea mea și celorlalți. Pentru că de fapt el voia să împărtășească din momentul lui cu mine. De asta aveam și eu nevoie în viață: să creez, să transmit și să am impact.
Așa am intrat în IT. A fost un moment dificil. Trebuia să învăț ceva nou și atunci aveam nevoie de o curbă de învățare. Să treci dintr-o zonă în alta implică timp. La mine a fost o perioadă de 5 – 6 luni cu nopți nedormite, cu învățare: HTML, CSS. Trebuia să le învăț ca să înțeleg mai multe.
Si apropo de învățare, experimentare, programare, poți să ajungi să faci asta mai târziu, să înveți IT?
Alexandra:
Dacă știi matematică, da. Mi se pare că partea de matematică e importantă pentru tehnologiile mai structurate, la machine learning, la AI.
Și dacă nu știi, dacă crezi că nu știi?
Elena:
Trebuie să ai o gândire structurată și logică pentru că în informatică trebuie să poți abstractiza. Dacă nu poți abstrastiza, nu ai cum să scrii cod.
Cum îți antrenezi gândirea logică?
Alexandra:
Cu teste logice. Este exact ca la copii, pe ei îi antrenezi cu teste logice. De exemplu, cu copilul meu exersez asta. Se duce la plită, care e încălzită la treapta șase și îi spun să dea la patru. Și mă întreabă: „Pe ce să apăs, pe minus sau pe plus?” Și eu îi spun: „Păi nu știu, pe ce trebuie să apeși? Ia gândește-te.” „Păi cred că pe minus.” „Păi ia să vedem.” De la șase a apăsat o dată, de două ori pe minus: „Ah, am ajuns la patru!” E o chestie logică. Practic te antrenezi de la zi la zi.
Și acum e un trend interesant, se spune că poți să expui copiii la inteligență artificială și la concepte matematice de la vârsta de trei ani. Chiar dacă par că ar fi prea mici, tu poți să îi expui la astfel de concepte, pe care surprinzător ei le pot înțelege. Nu trebuie să avem pretenții, nu te duci cu cartea de culegere, dar ei pot înțelege mult mai bine tehnologia. Și au și o perspectivă nouă de viață.
Uite, de la vârsta de 3 ani, am început să îmi iau copilul cu mine. Întâlniri, prezentări, conferințe. Nu înțelegeau oamenii cum poate să stea pe scaun 50 de minute cât vorbeam eu. Avem niște reguli, dacă obosește, poate să se întindă pe celălalt scaun, mereu am grijă să rezerv două scaune. Majoritatea conferințelor sunt în engleză, de unde a venit și curiozitatea lui. Vrea și el să știe engleza. Dar nu vrea asta fiindcă l-am forțat eu, ci pentru că a văzut că mă duc într-o parte și alta și aveam nevoie să știu engleza.
Citește și Diana Șerban: „E bine să vorbești doar de lucrurile pe care le-ai înțeles până la capăt”
Și exemplu personal este cel mai puternic.
Alexandra:
Exact, exact. Tocmai de asta vreau să îl iau peste tot cu mine. Evident, acolo unde se poate și unde situațiile sunt flexibile. Pentru că am observat impactul pe care îl au aceste situații asupra lui. În primul rând, am observat că învață să spună nu. Dacă cineva îi spune „Vai, ce mult îmi place lămâia!”, o să răspundă „Foarte bine, mie nu îmi place lămâia, îmi place portocala!”. Pentru un copil e fantastic să învețe să spună nu.
Și pentru adultul de mai târziu la fel.
Alexandra:
Exact, de fapt cred că acesta a fost handicapul cu care am venit eu în viața profesională. Îmi era rușine să spun nu.
Elena:
Și eu la fel, nici nu conștientizam că de fapt nu știu să refuz.
Alexandra, tu ești și consultant pentru strategii AI. Ce înseamnă să ai o strategie AI pentru o țară?
România nu are, ca să fim clari. Sunt în strategii de AI pentru alte țări. Am un mandat de un an, cu World Economic Forum, și mă ocup cu strategia de AI a Rusiei. America este foarte bună pe incubare, pe sales, pe storytelling, building a story și telling a story. Apoi rușii sunt cei care pot construi o platformă pe care se pot construi lucruri. Ei fac Reverse Engineering bine, știu matematică mai bine decât noi, dar nu înțeleg business sau vânzari. Și mai există o altă forță reală, China. Piața asiatică. Știu să se concentreze pe business-uri. Am fost expusă către piața asiatică acum cinci ani și am avut o revelație. America și orice am cunoscut eu se află la ani lumină în spate.
În primul rând, oamenii sunt într-o societate în care este impus de la stat să se consume tehnologia. Apoi, regimul politic e diferit. Acolo toate datele sunt deținute de stat. Dacă tu ai un algoritm și vrei să faci un AI, faci un produs care să se testeze pe cinci milioane de oameni. Cu ce vine asta la pachet? Poți să îți îmbunătățești algoritmul cu date mult mai largi, poți să ai continuous use și să observi beneficiul tech în lumea reală.
În pandemie toate business-urile s-au reinventat rapid. Industria de retail, în America de Nord și Europa de Vest, cele mai active, s-a oprit. Oamenii nu s-au mai dus atât de mult în supermarketuri. Corect. Ce s-a întâmplat în China? Nu s-a oprit, s-a reinventat. Au transformat totul cu ecrane touchless, folosesc eye tracking ca să îți faci selecția, să nu mai pui mâna. Între timp și Amazonul a făcut tehnologie de distanțare. S-au adaptat mai repede pentru că folosesc tehnologia. E o lume complet diferită.
Raluca:
Și cetățenii se raportează diferit la tehnologie. La noi este, în continuare, o reticență foarte mare. Mi se pare că fix în contextul acesta de tehnologizare, a fost bine cu pandemia fiindcă business-urile au înțeles forțat ceea ce refuzau să înțeleagă.
La tine, Raluca, cum s-a întâmplat pasiunea pentru tehnologie?
La mine a fost ciudat. Am făcut Facultatea de Litere, sunt umanistă până la capăt. E asumat deja, matematica nu o să se lege de mine oricât de mult aș încerca.
Elena:
La matematică dacă nu ai un start bun, nu mai poți să recuperezi.
Raluca:
Da, se poate. Cred că a fost un context care nu a fost prielnic pe partea asta, pentru mine. Am făcut Filologie. Mi-a plăcut și psihologia. Apoi, tata, un militar până în sânge, colonel, plecat mult prin misiuni, m-a influențat foarte mult. La mine tata nu a fost atât de strict. El era foarte pasionat de oameni și fiind plecat prin foarte multe misiuni, în afară, mi-a insuflat ideea de cât de frumoasă e culturalitatea. Venea tot timpul din misiuni și povestea despre prietenul lui din Nigeria. Mi se părea foarte fain! Eu n-aveam prieteni din Nigeria…
Apoi, când tata a decis să plece într-o misiune în afară, cu familia, am zis da. Eram în clasa a-12-a. Mi-am dat bacul și la o săptămână am plecat în Pakistan. Fix la o săptămână am început și facultatea acolo. Am studiat Engleză – Arabă, cu școală șase zile pe săptămână. Am stat doi ani acolo.
Cum a fost pentru tine schimbarea asta?
Raluca:
Așa a fost contextul. Poți să te plângi sau poți să te duci la școală sâmbăta. A fost primul meu impact cu o lume altfel decât Europa. A fost și un șoc cultural, și din punct de vedere religie, tot. Deși au școală de stat, toți plătesc pentru a studia. Aveam un coleg care avea 40 de ani pentru că atât a durat ca satul lui să strângă bani pentru a-l trimite pe el la școală. Cred că toată flexibilitatea pe care a trebuit să o experimentez atunci mi-a prins foarte bine. În vânzări, pentru mine, asta a însemnat foarte mult.
Ce s-a întâmplat după acei doi ani?
M-am întors. Doar că atunci când am ajuns în țară, doamna de la secretariat care îmi spusese că facultatea se echivalează, mi-a spus că nu se mai echivalează studiul celor doi ani din Pakistan și că trebuia să o iau de la capăt. Am făcut studii culturale, nu am vrut să o iau de la capăt cu limbile străine.
Am intrat apoi și în AIESEC, asociație internațională de studenți. Acolo mă ocupam cu organizarea de evenimente. Aduceam studenți străini, de peste tot, și îi plasam la tot felul de proiecte de voluntariat și de muncă. Așa am intrat în vânzări. Mi-a prins foarte bine perioada aceea. A fost primul meu impact cu lumea de business.
Și IT-ul?
În AIESEC aveam foarte mulți mentori. Am apelat la ei fiindcă voiam să ies din joburi de start-up. Ei m-au îndemnat să mă duc într-o corporație, să testez și cultura dintr-o corporație, dar tot pe vânzări. Așa am ajuns în Oracle, unde am avut și prima experiență cu IT-ul.
Cum a fost pentru tine trecerea la IT? Că tot vorbeam de matematică, tehnologie și legătura dintre ele.
Ce spuneati și voi, provocarea pentru nou m-a atras foarte tare. Mi-a plăcut să învăț ceva nou. Oracle este și o companie care oferă foarte mult training, nu am simțit că mi se reproșează că nu știu un anumit lucru. Și chiar dacă știi, tot te ia de la zero. Am stat trei săptămâni în Dublin, în training. Văd cât de mult impact pozitiv poate avea tehnologia în viețile noastre, cred că și de asta mi-a plăcut foarte mult. Despre asta vorbesc si cu clientii, legat și de chatbots… De ce să îți placă să îți pierzi timpul? Nu aduce nici o valoare.
***
Oamenii se deschid atunci când cineva se pune în fața lor și le explică. Așa simte și Raluca despre clienții alături de care lucrează. Informația înseamnă putere și asta se repetă de multe ori în conversație. Raluca ne povestește mai multe despre culisele DRUID: „Ce încerc să îi învăț și ce le spun în întâlniri este că pot să folosească acest chatbot ca un tool prin care pot să afle mai multe lucruri. Noi integrăm chestionare de satisfacție în chatbot, care te întreabă într-un mod mult mai facil dacă îți place în companie. De exemplu, legat de exit interviews, oamenii nu o să îți spună în față că vor să plece din cauza ta, manager sau din cauza colectivului.”
Alexandra:
Pe mine mă interesa și ce anume fac oamenii cu timpul pe care îl câștigă fiindcă mă interesează și aportului omului împreună cu tehnologia. Te complaci și te lenevești sau te reinventezi folosind timpul acela? Sau devii doar conducător de tehnologie?
Raluca:
Încercăm să îi învățăm că e un tool prin care pot să aibă o vizibilitate mult mai bună asupra lucrurilor, ca apoi să facă ceva cu rezultatele. Tot timpul le dau oamenilor din HR exemplul despre câte femei pleacă din companie. Știi câte pleacă? Știi de ce îți pleacă? Poate e important să faci o comunitate internă, în compania ta. Încercăm să observăm puțin.
Avem noroc că această tehnologie este made to measure. Venim cu un sacou mai mare și ți-l arătăm. Vezi dacă îți place designul și apoi îl ajustăm pe forma ta, cât să îți vină potrivit. Astfel scurtăm și procesul de implementare, dar e și ceva personalizat.
Se știe că lumea tech e o lume în care numărul bărbaților este mai mare. Mă întreb, care sunt cauzele? Este pentru că avem idei preconcepute legate de capacitățile unei femei? Cum vedeți voi asta?
Alexandra:
Eu cred că sunt trei cauze. Unul este mentalitatea societății. Atâta vreme cât eu primesc întrebări de tipul „Dar cu cine ți-ai lăsat copilul?” este o problemă din partea societății.
Elena:
Da, dar ce legătură are asta cu IT-ul? În orice domeniu ai privi, poți primi întrebarea aceasta. Știi ce cred eu? Singurul lucru este că femeile cred că nu este un domeniu îndeajuns de creativ și au impresia că este doar o chestie repetitivă.
Alexandra:
Da, pentru ca asta li s-a indus.
Elena:
Exact.
Alexandra:
Deci este, până la urmă, un mindset de societate.
Elena:
Stai puțin, societatea nu știe dacă este sau nu un domeniu creativ. Eu ce vreau să pun la dezbatere este că IT-ul este o zonă creativă. Dacă vrei să creezi ceva, în IT ai uneltele necesare pe care le poți folosi ca să îți pui gândurile în aplicare. Doar că lumea nu știe lucrul acesta.
Alexandra:
Mai am câteva puncte. Primul lucru ar fi mentalitatea societății. Al doilea punct ar fi educarea copiilor, de mici, să gândească altfel, să experimenteze și să nu judece. De asta spun că e la modul general pentru că IT-ul funcționează într-o lume generală. M-am gândit mult la asta.
Inteligența artificială a venit din laboratoare, research labs. Ok, apoi research scientists au dezvoltat-o. Acum, AI-ul este tehnologie cu scop general, asta înseamnă că e folosită de mama mea, care nu lucrează în IT. Asta înseamnă că mama mea are percepții și idei preconcepute generale și atâta vreme cât mama mea folosește o tehnologie generală, ea pune automat eticheta că e făcută de bărbați și de aceea spun că trebuie schimbat la nivel de societate.
Bine, asta implică o schimbare pe termen lung.
Alexandra:
Da, și tocmai țările care reușesc să schimbe pe termen lung, de exemplu Estonia, țările scandinave, au văzut de fapt o creștere în egalitatea de sexe în domeniul STEM (Science, technology, engineering, and mathematics). Sunt cifre care arată lucrul acesta. De aceea mă refer că este o gândire generală, din perspectiva că e un termen lung și că sunt societăți care spun că nu își doresc lupta asta.
Raluca:
Ar mai fi un lucru. Deși noi, femeile, avem nevoie de comunitate, de ieșiri cu fetele, totuși nu avem încă înrădăcinat obiceiul de a ne susține una pe cealaltă.
Elena:
Așa este. Ar mai fi două idei. Oricât zicem noi că le putem face pe toate, în România o femeie poate să stea acasă doi ani de zile. Păi în IT dacă pui pauză doi ani de zile, când te-ai întors peste doi ani, s-a schimbat tot, tot. A doua idee este legată de faptul că momentan IT-ul este dominat de bărbați. Mereu mi se întâmplă să fiu singura femeie printre bărbați, ceea ce e greu.
Uite cât de frumos a curs cu voi discuția. Cu ei e mai greu. Nu neapărat pentru că nu te primesc ei, doar că sunt mai duri. Poate că e mai intimidant. Dar și invers, un bărbat într-un grup mai mare de femei, nici pentru el nu ar fi foarte comod. În schimb, eu nu mi-am răspuns încă la întrebarea de ce la facultățile de IT nu se înscriu mai multe femei? De ce nu ajung să se înscrie? Nu e pentru că femeile nu ar gândi și matematic sau logic. De ce nu ajung să se înscrie?
Alexandra:
Pentru că nu sunt pregătite și pentru asta.
***
Să vorbim despre feminitate. Am tot auzit glume referitoare la femeile din lumea tech. Probabil știi la ce mă refer. Că fetele de la Poli sunt băieți de treabă. Mai e și reversul medaliei, glumele despre bărbații prea aranjați. Dar o viață petrecută în sortatea etichetelor pe care le poartă oamenii, inclusiv tu însuți, poate fi o viață cheltuită degeaba. Am îndrăznit totuși să le întreb pe doamnele din fața mea cum simt acest subiect. Se pierde sau se transformă feminitatea atunci când lucrezi în IT?
Elena:
E adevărat că eu, de exemplu, sunt pasionată de modă, dar nu prea am cu cine să împărtășesc asta la muncă. Dar nu sufăr pentru asta, îmi caut singură inspirațiile. Nu ai cum să îți pierzi feminitatea, că e în tine.
Raluca:
Aici mi se pare că e o discuție despre a-ți păstra individualitatea, oricum ar fi ea. Dacă ești pe tocuri fiindcă așa îți place ție, foarte bine! Dacă te simți foarte bine în hanorac și adidași, ești în continuare foarte bine, nu te schimbă cu nimic lucrul acesta. Este pur și simplu o alegere.
Alexandra:
Eu am două povești. Într-adevăr, în tech sunt foarte mulți băieți. În teambuilding mergeam toți, evident majoritatea dintre ei băieți, eu fată – managerul lor. Ei se pun la băut. Eu mi-am luat sticla de cinci litri de apă lângă mine și am început să jucăm cărți. Cine pierdea trebuia să bea un pahar de ceva. Eu am zis, „Guys, trebuie să îmi acceptați regulile. Suntem diferiți, avem corpuri diferite. Beau zece litri de apă, asta e, dar trebuie să îmi acceptați regulile”. Au acceptat. Eu am băut apă, foarte multă apă. Este important să îți impui propriile reguli și să îi faci să fie conștienți că există niște diferențe, dar putem să găsim soluții.
Raluca:
Da, și nu te face mai puțin fun.
Alexandra:
Sau capabilă să joc cărți. A doua poveste, apropo de ce ziceai, Raluca, să nu îți pierzi identitatea. Ba da, se poate să o pierzi. La un moment dat realizez că… dude, trebuie să mă mai pieptăn puțin sau să mă aranjez. Eu mai am și momente din acestea, care nu sunt chiar ok.
Să fii femeie într-o lume de bărbați. Ajută mai mult dacă ești conștientă de la început de provocările pe care le poți avea?
Alexandra:
Recent mi s-a întâmplat o situație. Lucra un tip pe CI (continuous integration platform) și nu nimerea ceva. Eu mă mai lovisem de problema aceea și i-am spus care este problema și că trebuie să modifice ceva. Nu a încercat. Conversația era pe un canal public și m-am gândit că omul poate are o problemă cu a lua sfaturi de la o persoană de sex feminin. Am zis să mă duc pe canal privat și i-am dat un link către Stack Overflow, în care alții spuneau asta. I-am dat un link în care un băiat zicea exact același lucru ca și mine. A făcut modificarea în cinci minute. A postat pe grupul public cum că i-a dat de capăt. Nu a zis mulțumesc, nu a zis nimic. Dar din momentul acela, omul a ascultat și ce spuneam eu.
Elena:
Da, uneori trebuie să muncești mai mult. Dar depinde și ce îți dorești. Dacă muncești pentru ceea ce îți dorești, nu mai contorizezi atât de mult timpul. E posibil să lucrezi și în weekend-uri, și nopțile. La un moment dat mă întreba cineva cum fac diferența dintre viața personală și cea profesională. Dar când pui pasiune în ceea ce faci, totul e personal. Eu sunt așa cu totul, rolurile sunt întrepătrunse. Acum e mai bine fiindcă mi-am găsit calea, de aceea și spuneam la început că trebuie să îți cauți calea, uneori nu iese din prima. Și stând la masă cu voi, deși abia v-am cunoscut, m-am umplut de povești și plec acasă și binedispusă, și cu un vibe bun, și cu inspirație.
Alexandra:
Da, să știi că asta mi s-a întâmplat în toate comunitățile de femei. Știu că se spune că femeile sunt mai rele între ele, dar eu am limitat organic persoanele de genul acela și rămân doar în comunități care mă ridică. De exemplu, fac parte dintr-o comunitate, se numeste Women in AI, sediul este în Paris, dar și-au facut peste tot în lume comunități. Este genul de comunitate care mă fascinează. Femeile se ajută unele pe altele atât de mult, își dau proactiv sfaturi. Eu la rândul meu am primit proactiv business deals. Fac și un podcast și am primit speakeri, dar speakeri de calibru. Iar eu nici nu am cerut nimic. Nu trebuie să demonstrezi, pur și simplu te ajută.
Raluca:
De asta mi se pare foarte important să faci parte dintr-o comunitate. Noi suntem și mai admirative. Chiar și azi, mi se pare că mă duc acasă cu povești despre două femei care au făcut niște lucruri foarte faine. Este util și fiindcă uneori ai momente în care îți pierzi entuziasmul și ai nevoie de astfel de comunități cu exemple concrete, nu din auzite. E un zvâc pe care trebuie să îl menții, iar o comunitate de acest fel ajută foarte mult.
Alexandra:
De asta și Global Women in Tech ar fi un avantaj, vorbești cu femei care au muncit foarte mult. Cum spunea și Raluca, ai un model pe care poți să îl urmezi, unul real, uman; o persoană pe care ai întâlnit-o față în față, nu din cărți sau de la televizor, poate acolo nu știi exact care e realitatea.
Cum v-a sculptat mintea domeniul acesta?
Alexandra:
Foarte structurat. Eu gândesc foarte mult în ROI (Return of Investment). Și acesta poate să fie în funcție de ce anume îmi aleg eu: fie satisfacție profesională, fie satisfacție personală. De exemplu, am fost la coafor, am plătit, pentru etalonul meu de beauty mi se pare că am plătit cam mult să îți facă părul și să nu iasă ce trebuie. Dar, am zis așa, ce am obținut din asta? Am obținut o zi liberă, m-am relaxat și m-am deconectat complet, luând în considerare și ultimele luni care au trecut și care au fost grele. De fapt valoarea pe care am dat-o versus ce am primit înapoi are un ROI pentru mine.
Elena:
Pe mine lumea antreprenoriatului amestecat cu tech m-a făcut să fiu foarte constructivă. Tot orientată către rezultat sunt fiindcă am o echipă de zece oameni cărora trebuie să le dau salarii. Când am realizat că unul dintre angajați și-a cumpărat apartament în București și anul trecut și-a închis creditul, am spus uau. Și are 26 de ani. Adică din bănuții pe care i-am făcut în firmă, ea a putut să facă asta. Este o realizare!
Alexandra:
Și trebuie să te inspire poveștile astea! Contribui la un impact, direct sau indirect. Este important ca și contribuția să fie pozitivă. De asta eu încerc să iau toate lecțiile care mi se oferă. Pentru că sunt și lecții negative pe care trebuie să le înțelegem. Și eu am avut multe.
La ce te gândești când spui asta?
Alexandra:
În primul rând, ca să reușești, trebuie să ai o doză de self sufficiency. La mine a fost mare, la început. Mi se părea că le știu pe toate. Că sunt cea mai bună. Doar că apoi am realizat că nu e așa, că nu știu nici măcar 1% din cât trebuie să știu.
Acum sunt fix la polul opus, stiu mai multe, dar mi se pare că nu știu nimic. Mă duc în meetinguri, tac mereu, ascult tot ce spun ceilalți. Sunt expusă atât de mult la informații, mi-e teamă să le mai spun fiindcă mi-e teamă ca oamenii să nu le folosească greșit, din dorința de îmbogățire, quick wins, quick gratification. Asta mi se pare un risc în tehnologie: să implementezi o tehnologie fără să înțelegi impactul în societate. De aceea mă tot refer la societate atât de mult. Tot ce construim, o facem pentru oameni. Și oamenii la un moment dat o să ajungă să folosească ceea ce construiești tu.
Tocmai de aceea trebuie să ne gândim mai mult la impact și la societate. De aceea prefer de multe ori să tac și să coordonez oameni. A venit la mine, la un moment dat, un băiat cu un pitch pentru un business. Am optat să nu îl ajut pentru că nu a avut un discurs ok. A folosit termenul de General AI. Un General AI este acel AI care e conștient de sine și care poate să domine.
Una dintre fricile noastre cele mai mari atunci când vorbim despre Ai…despre roboți.
Exact. Noi nu am ajuns la nivelul acela de tehnologie și faptul că tu propovăduiești așa ceva denotă o atitudine greșită. Trebuie să conștientizezi devreme că informația este putere și ce impact poți să ai! Tehnologia poate să fie interpretată și în mod advers. Adversarial AI, adica tehnologie bună folosită în scop negativ. Sau Black Hat SEO. O dată ai White Hat SEO – creștere organică și apoi Black Hat SEO – hackuri, unde știi regulile, dar ai văzut tu o portiță și intri pe acea portiță ca să crești. Până se prinde Google și schimbă regulile, tu ai crescut și ai câștigat bănuțul. Și atunci cum te poziționezi? Black Hat sau White Hat?
O alegere mai mult morală, nu? Mă bucur că ai adus asta în discuție. Pentru cei care pornesc un start-up, care ar fi gândurile voastre?
Raluca:
Cred că ce am învățat cel mai mult în perioada aceasta a fost că dacă nu eram flexibili, am fi pierdut trenul. Și mi se pare că dintre toate care ni s-au întâmplat într-un an de zile, asta a fost cea mai pregnantă chestie.
Uneori fix cu această flexibilitate, câteodată exagerată, am reușit să evoluăm atât de rapid și să o ducem bine într-o perioadă în care, teoretic, nu ar fi trebuit nimic să meargă bine. Apoi, să mai faci, din când în când, câte un pas în spate ca să poți vedea imaginea de ansamblu. Pentru că asta te ajută să vezi dacă mai răspunzi la aceeași cerere pentru care ai pornit inițial. Poate că între timp s-a schimbat cererea, poate că există ceva mai important și e necesar să te adaptezi. Trebuie să verifici tot timpul piața și să vezi dacă produsul tău încă mai este relevant.
Elena:
Eu mă gândesc la studenți, de exemplu. În vara după ce termină facultatea și își caută imediat un loc de muncă, mă gândesc că ar trebui să își dea șansa să inoveze într-un start-up propriu. Acela e momentul cel mai bun. Trebuie să fii și ușor naiv ca să intri în zona aceasta. Dacă știi pe unde poți să pierzi, nu mai intri niciodată.
Alexandra:
Pe acest model este Innovation Labs, la Politehnică. Chiar și din viața de student, poți să mergi acolo și să îți validezi o idee.
Eu am alt sfat. Din partea aceasta de tehnologie AI, unde activez mai mult, am văzut două perspective. Nu trebuie să renunți la job ca să îți faci un start-up. Privește start-up-ul ca un hackathon, trei zile de hacking, vezi ce iese, validează-l, vezi dacă merită să mai investești. Dar nu renunța la job.
Mai e și perspectiva pentru cei de 40-50 de ani. Mi se pare că mai mulți oameni din zona asta ar trebui să încerce. Iarăși, nu trebuie să renunți la job. Și la tineri mă uit, și ei inovează, dar oamenii care au trecut prin viață sunt mai echilibrați. Tinerii vin cu naivitate, dar oamenii echilibrați vin cu stabilitate. Ai nevoie de ambele.
***
Discuția continuă. Opresc înregistrarea, le mulțumesc pentru orele și poveștile din culisele lumii tech. Iar pentru tine, cel care ai ajuns la final, vreau să rămâi nu doar cu ceea ce s-a împărtășit în minutele acestea, dar și cu gândul la un concept frumos despre care a amintit Alexandra: The Goldielocks Rule.
„Este după o carte, o fetiță pe nume Goldielocks i-au fost prezentate trei boluri de cereale. Unul era rece, unul era fierbinte, unul era potrivit. Fetița a gustat din toate și a fost întrebată pe care vrea să îl păstreze. Ea l-a ales pe cel potrivit. Cam așa se aplică în tehnologie. Trebuie să fii ponderat. Să nu crezi că tehnologia AI va veni și va domina lumea, dar nici să crezi că tehnologia nu e bună de nimic.”
Cumpătare și deschidere vă doresc!
[…] Dialog. Femeile din Tech și puterea lor […]