Zaha Hadid – „O planetă cu orbită proprie”

2
274
Timp de citire: 4 minute

Arhitectură care înțeapă atmosfera.

Fațade care par să muște din pământ.

Acoperiș care zgârie-nori.

Mai dau o pagină.

Interioare care se joacă cu lumina.

Colțuri de clădire care taie în peisaj.

Breathtaking.

Zaha Hadid și construcțiile pe care le-a gândit, oferindu-le o nouă voce.

Când am început să cercetez cine este omul din spatele construcțiilor de mai sus, m-a întâmpinat o listă generoasă de premii, multe dintre ele prestigioase și din categoria: „prima femeie care…”. Precum acestea:

2004: Zaha Hadid a fost prima femeie care a primit Premiul Pritzker (un Premiul Nobel pentru arhitectură)

2010 – 2011: Zaha Hadid a fost decorată cu Premiul Stirling pentru excelență în arhitectură

2014 – Zaha Hadid a câștigat premiul anului Design Museum, pentru construcția Centrului Cultural Heydar Aliyev

2016 – Zaha Hadid a devenit prima femeie care a câștiga Medalia de Aur RIBA

Și atunci mă întreb, cum a devenit Zaha Hadid femeia care a câștigat toate premiile acestea? Cine a fost? Ce își dorea?

Zaha Hadid a fost o vizionară. Cu mult înainte ca oamenii să înțeleagă ce semnificații poate ea să ofere unei clădiri și câte variante neexplorate poate căpăta o construcție, Hadid își concepea schițele pe hârtie în biroul său, fiind numită chiar și „paper architect”. O lume pentru care nu toți erau pregătiți. Dar înainte de asta, o lume care începuse în imaginația sa, fiind inspirată de arta pictorului rus Kazimir Malevich.

La 10 ani era impresionată de vechile orașe sumeriene, acolo unde călătorea alături de familia sa, Hadid fiind născută în Bagdad, Iraq, într-o familie cu spirit liberal și artistic. Mai târziu, avea să studieze matematica în Beirut, ca mai apoi să ajungă în Londra, la cea mai veche și una dintre cele mai prestigioase școli de arhitectură din lume: The Architectural Association School of Architecture (AA).

Photo by Orxan Musayev on Unsplash

„O planetă cu orbită proprie”

Așa avea să o descrie Rem Koolhaas, profesorul său de la AA, alături de care avea să și lucreze după terminarea studiilor. Alții aveau să o numească inventatoarea unghiului de 89 de grade.

Nu mult după aceea, Hadid devine cunoscută pentru The Peak – o construcție schiță pentru un centru de recreație din Hong-Kong. Într-un interviu, Hadid mărturisește că a fost unul dintre proiectele sale de suflet. Schița nu a fost finalizată, dar a însemnat pentru arhitectă includerea sa într-o direcție de dezvoltare, într-un stil: deconstructivismul (adică o arhitectură caracterizată de linii asimetrice, de manipulare extravagantă a formelor, de fragmentare, de nenumărate variante și forme pe care le poate adopta o construcție).

Cu toate acestea, clădirile la care visa Hadid păreau imposibile. Astfel că multă vreme arhitectura sa a rămas în interiorul muzeelor de artă, doar la stadiu de schiță. Anii ’80 și ’90 au fost anii în care se vorbea despre ea care despre un „paper architect”. Dar au venit anii 2000 și odată cu noul secol „o ușă spre o lume încă neinventată.”

Citește și Doamna cu lampa: Florence Nightingale

Întrebată într-un interviu din 2007 despre cum și-ar descrie stilul său, Hadid răspundea:

„Explorare personală, cercetare, un stil încărcat cu atât de multe idei încât una nu o poate exclude pe cealaltă, nu există un repertoriu oficial. Acum doi ani mi-am concentrat atenția pe un apartament pentru a vedea câte variante pot să ofer unui spațiu cu aceeași parametri. Am lucrat la asta zile întregi, pot să existe și 700 de variante pentru un singur spațiu. Acest exercițiu îți oferă o idee despre cât de mult poți să variezi organizarea unui spațiu. Nu este infinită, dar este foarte generoasă. Și îți creează un repertoriu imens. E asemenea unui pianist care practică neîncetat, are aceeași intensitate. Unii oameni chiar trăiesc și lucrează constant doar după același crez, doar după aceeași logică.”

Iar atunci când i s-a cerut un sfat pentru tineri a răspuns:

„Trebuie să muncești foarte mult și să te concentrezi asupra unui obiectiv. Nu poți să lucrezi din greu fără să știi pentru ce faci asta! Chiar trebuie să ai un scop. Acesta poate să se transforme în altceva la un moment dat, dar trebuie să existe. Trebuie să știi ceea ce încerci să descoperi.”

Au venit anii 2000 și proiectele lui Hadid au lăsat amprente puternice, atât în construcțiile sale, cât și în stilul său. A evoluat de la linii dure și unghiuri ascuțite, la fluiditate, iar repertoriul său de construcții s-a bucurat de un limbaj internațional, în orașe precum:

  • Londra –  Centrul Acvatic
  • Guanhzhou – Opera House
  • Glasgow – Muzeul Riverside, din Scoția
  • Zaragoza – Podul peste râul Ebru, construit din 29.000 de triunghiuri
  • Cincinnati – Centrul de Artă Contemporană, primul de acest tip din Statele Unite construit de o femeie
  • Baku (Azerbaijan) – Centrul Heydar Aliyev, cu o fațadă în valuri
  • Roma – Muzeul Național de Artă Contemporană Maxxi
  • Wolfsburg – Centru de Știință Phaeno
  • Copenhaga – Muzeul Ordrupgaard
  • Beijing – Galaxy Sogo (spațiu urban de birouri și entartainment)

Se spunea despre ea că era teribil de sinceră. Că știai dacă te place sau nu. La fel de bine dacă îi ești prieten ori ba.

Îi plăcea să-și sărbătoarească ziua de naștere, iubea serile și orice moment pe care îl petrecea în Londra. A fost o vizionară. Și-a dorit ca stilul ei să nu devină o dogmă. Să evolueze și să deschidă uși spre lumi încă neinventate. O planetă cu orbită proprie.

2 Comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here