Un nou început. Sau cum singurătatea îți poate arăta cine ești

0
270
Timp de citire: 3 minute

„Nu spune niciodată nu se poate, ci începe cu să vedem.” Nicolae Iorga  

Să tot fi trecut vreo două luni de când am terminat Un nou început. În original, The Great Alone (un titlu ceva mai apropiat de esența narațiunii). Nu-i o carte pe care să o anticipezi. E un roman despre cum singurătatea îți poate scoate la suprafață adevărata esență. Personalitatea pe care nu o cunoști. Și da, e un roman despre dragoste, în multe feluri: bolnavă, toxică, imatură, intensă, reală, necondiționată. 

1974, Alaska – un ținut despre care știu prea puțin. O familie se mută aici pentru a-și reconfigura viața. Ernt, Cora, și fiica lor de 13 ani, Leni învață să supraviețuiască. Cu natura, cu ei înșiși, cu ceilalți.

Un roman despre iubire

„Lumea se putea nărui, se putea schimba radical în două zile, doar pentru că în ea trăia o persoană mai puțin.”

Toate romanele lui Kristin Hannah abordează pe lângă firul principal al acțiunii și supra-teme care se împletesc imperceptibil. Un nou început (la fel ca Privighetoarea și Aleea cu licurici) dezvoltă o infrastructură de supra-teme: violența domestică, incapacitatea de a renunța, iertarea, comunitatea, relația mamă-fiică (am scris aici despre 13 cărți care explorează relația mamă-fiică), supraviețuirea. 

Cheia în care am ales să citesc Un nou început este aceea a iubirii. Pentru alți cititori, aceasta poate fi cel mult o discuție subsidiară, în bătaia reflectorului lor situându-se poate violența. Oricum ar fi, iubirea e panaceul. Iubirea aceea necondiționată, care vindecă și care poate ierta la nesfârșit. Iubirea care poate fi motorul tuturor începuturilor. Iubirea care înnoadă și care recreează.

Un roman despre supraviețuire

„Mama era ca sfoara unui zmeu. Fără legătura ei puternică, stabilă, nu făceai decât să plutești în derivă, să te pierzi undeva, în nori.”

În funcție de realitatea în care trăiești, cartea asta poate fi întrebare sau răspuns. Pe mine m-a copleșit cu întrebări: de ce există violență atunci când iubești? De câte ori poți ierta și o poți lua de la capăt? Spațiul volumului de față nu pare suficient de generos pentru a dezbate întrebările, dar tare mă bucur că le aduce la lumină. În mic, pentru că face subiectul unei radiografii intime într-o familie fictivă, da, dar cu aceleași coordonate ca oricare alta. 

În mare, pentru că (și) aceasta este o realitate de care se izbesc mulți, dar despre care nimeni nu are curaj să vorbească.

„Dacă m-ai cunoaște, n-ai fi deloc surprins că îmi încep scrisoarea de intenție pentru facultate cu un citat din Tolkien. Cărțile sunt bornele vieții mele. Unii oameni au fotografii de familie sau înregistrări video prin care imortalizează trecutul. Eu am cărți. Personaje. De când mă știu, cărțile au fost locul unde m-am simțit în siguranță. Am citit despre locuri pe care nici nu mi le pot imagina și m-am lăsat purtată în aventuri către tărâmuri străine.”

Un roman despre opțiuni

Cred că ce mi-a plăcut cel mai mult este că Hannah nu e un judecător care desparte în bine și rău acțiunea din cărțile sale. Personajele ei au dreptul la regrete, la întoarcere din drum, la greșeală. Au posibilitatea de a alege între mai multe opțiuni, ba chiar au posibilitatea de a se răzgândi. Și nimic nu mi se pare mai uman decât toate acestea. 

Un nou început – fără a vă da spoilere, cred că e una dintre puținele cărți în care personajele se salvează singure. Și chiar dacă textul ăsta e friguros, miroase a pădure și a dramă, la sfârșitul lui rămâi cu regretul că s-a terminat prea repede. 

Lecturi salvatoare să avem!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here