Un business românesc construit de la distanță. Interviu cu Viorica de la Mukibooks

0
281
Timp de citire: 11 minute

#romanianvalues

„Nici măcar nu știam să cos la mașină când am început acest business. Acum știu.” Cu mai bine de trei ani în urmă, Viorica Hochrein lua o pauză. Se născuse Ilinca, primul copil al familei – moment care a fost marcat în viața profesională a Vioricăi (și) ca o încetinire.

Timp de zece ani, Viorica a lucrat în Resurse Umane, trecând de la recrutare, la consultanță și construirea unor sisteme pentru evaluarea personalului din companii. Îi plăcea ce făcea. În decurs de câțiva ani s-a mutat de la Pitești la București, iar apoi din București în Suceava.

Atunci a ajuns și Ilinca în viața sa, ceea ce i-a mutat atenția de la profesie, la noul rol de mamă. Așa a descoperit cărțile senzoriale pentru copii. A prins atât de mult drag de felul în care aceste cărți pot umple timpul unui copil încât le-a dăruit tuturor copiilor din jurul său. Și tot așa i-a venit ideea să-și creeze propriile cărți senzoriale. Și propriul business: Mukibooks.

„A mai fost la mijloc ceva, și anume nevoia mea de face ceva semnificativ, cu valoare. Am vrut să construiesc ceva.” După ce a pus pe hârtie ideea, după ce a găsit atelierul din Botoșani care avea să o ajute la asamblarea cărților, după ce mama sa a devenit un partener de nădejde în business, Viorica a mai luat o decizie: s-a mutat în Cehia.

Cum construiești un business românesc de la distanță? Ce înseamnă o carte senzorială și cum se compun elementele sale într-o jucărie educativă? Cum alegi o jucărie alături de care copilul tău să-și consume timpul constructiv? Și cine este Oma Muki? Afli imediat.

Cum ești zilele astea, Viorica? Cum sunteți acolo?

Suntem destul de ocupați. Este perioada noastră de vârf, suntem între campanii, facem concursuri, producție, asamblăm cărți. Ne gândim și la 2021, ne dorim să creăm și mai multe activități, ceea ce înseamnă că pentru mine începe și perioada creativă.

În acest moment activitatea ta profesională e complet concentrată pe Mukibooks?

Da, este mai mult decât 100%, e tot timpul meu, chiar și timpul liber. Dar nu le fac singură, nici nu aș putea. Sunt atâtea zone pe care nu sunt specialist, de exemplu, de câteva luni avem colaboratori pe partea de marketing și lucrăm împreună.

Câți oameni lucrează acum pentru Mukibooks?

De două luni am devenit o echipă. Până acum am fost doar eu cu mama mea. Avem și un atelier care face prima parte a producției. Mama se ocupă de partea de coasere, iar eu mă ocup de restul. Anul acesta am făcut niște schimbări majore, am crescut pe partea de producție și atunci nu le-am mai putut cuprinde doar noi pe toate. Asa că suntem fiecare în locația lui: cineva e în Oradea, cineva în București, atelierul cu care colaborăm este în Botoșani, mama mea este în Pitești, iar eu în Praga.

Dar cum a început toată povestea asta?

Am lucrat mai bine de zece ani în Resurse Umane. M-am ocupat de recrutare, apoi am fost consultant pentru câteva firme, am construit și sisteme de evaluare a personalului. Am lucrat o perioadă în Pitești, după care m-am mutat înapoi în București, iar după ce s-a născut fetița noastră, primul copil, ne-am mutat în Suceava. De acolo a venit și legătura cu atelierul din Botoșani, era aproape de noi.

După ce a venit pe lume Ilinca, am avut mai mult timp liber, am vrut să nu mai fiu la fel de implicată în activitățile profesionale. Atunci a început să se contureze gândul unei afaceri.

Viorica, alături de familia sa

Pe ce nevoie a venit gândul acesta? Sau ce anume te impulsiona să începi ceva al tău?

Nici măcar nu știam să cos la mașină când am început acest business. Acum știu. Când am descoperit cărțile senzoriale am fost încântată. O dată pentru că Ilincăi i-au plăcut foarte mult, petrecea mult timp jucându-se cu cartea ei senzorială.

Apoi am început să fac cadou aceste cărți copiilor din jurul nostru. La un moment dat, stând într-o seară cu soțul meu și gândindu-ne ce am putea face cu resursele pe care le avem, mi-a venit ideea cărților senzoriale. Mi se părea că zona în care locuiam era o zonă foarte bună ca să începem un astfel de business, zona are o tradiție pe partea de textile.

A mai fost la mijloc ceva, si anume nevoia mea de face ceva semnificativ, cu valoare. Am vrut să construiesc ceva. Am încercat să continui pe zona de Resurse Umane, doar că la vremea aceea, nu era o zona foarte dezvoltată în Moldova. Nu erau așa multe companii care să vadă nevoia unui consultant de resurse umane sau a unei persoane care să fie specializată pe recrutare. Și atunci am căutat altceva. Au fost și alte idei înainte. Am avut și o grădiniță improvizată. Probabil dacă rămânem acolo, am fi făcut una cu adevărat.

Câți copii veneau la grădiniță?

Aveam patru copiii, tot mama mea ne-a ajutat. Cream tot felul de jocuri pentru ei, tot felul de activități, în fiecare zi. Am avut mai multe gânduri antreprenoriale, dar acesta s-a concretizat și pe care l-am și putut păstra când ne-am mutat în Cehia.

Deci a venit ideea. Care a fost următorul pas pentru voi?

Am început să lucrăm la prima carte senzorială și ne-a plăcut tot procesul. Așa că am început să facem planuri, să punem pe hârtie. Lucrând la proiect ne-am dat seama că ne place, și cei din jur erau entuziasmați.

A trebuit să mă opresc, din când în când, pentru că interveneau niște schimbări în viața personală, cărora voiam să le dau prioritate; de exemplu, când a venit al doilea copil sau când ne-am mutat în Cehia. Acelea au fost perioade în care nu am putut să lucrez la Mukibooks așa cum mi-aș fi dorit. Începutul nostru a fost lent. Am început să lucrez cu adevărat acum doi ani, când ambii copii erau la grădiniță și am putut lucra continuu. De atunci am crescut ritmul.

Ajungem și la partea curioasă. Ai pornit un proiect care părea să fie ce îți doreai, lucrai cu un atelier din Botoșani, mama ta era implicată în business, locuiai în Suceava. Ei bine, cum a venit Cehia în ecuația asta?

Businessul a fost gândit să fie independent de locația în care ne aflam noi. Inițial ne-am dorit să producem cărțile în România și să le vindem pe piața din Europa de Vest. Având un preț destul de mare, am considerat că vor fi mai bine primite acolo. Am abordat în paralel cele două piețe, și din România – care îmi era mie la îndemână, și din Germania – care îi era soțului meu la îndemână pentru că el este neamț.

În mod surprinzător, Germania a ieșit din ecuație pentru că am întâmpinat acolo niște obstacole pe care nu le prevăzusem la început. Atunci am rămas la producție și vânzare în România.

Gândul mutării nu e chiar ceva ușor, darămite decizia. Cum a fost pentru tine?

Pentru mine a fost destul de ușor. Îmi place să explorez, mi-am dorit mult timp să văd și altceva, să trăiesc într-o altă țară, să cunosc altă cultură. Nu m-am gândit dacă mă întorc sau nu, dar la momentul acela aveam foarte multă energie, chiar dacă aveam doi copii. Acum s-a mai diminuat din energie.

Râdem.

Dar despre asta este vorba de fapt, ieși mult din zona ta de confort când faci o astfel de mutare. Totul e nou, necunoscut, nu știi nici măcar de unde să cumperi o pâine bună sau unde găsești un doctor. Unul dintre lucrurile la care m-am gândit mult a fost cum o să le împac pe cele două: aveam Mukibooks – la care nu voiam să renunț sub nicio formă; pe de altă parte e greu să lucrezi full time, cu doi copii mici și într-o țară nouă.

A trebuit să reduc din timpul investit pentru proiect, ai nevoie și de un echilibru pe care trebuie să îl menții între viața personală și cea profesioanală. Dar am fost suficient de răbdatoare și de concentrată pe ce vreau să obțin de la Mukibooks astfel încât să-mi păstrez motivația. Și când a venit momentul în care să pot lucra cu adevărat, a fost bine.

am fost suficient de răbdătoare și de concentrată pe ce vreau să obțin de la Mukibooks astfel încât să-mi păstrez motivația.

Zici foarte frumos că ți-ai pastrat motivația fiindcă știai ce îți doreai. Au trecut trei ani de atunci. S-au mai schimbat din dorințe, din viziune?

Acum îmi doresc ca Mukibooks să crească suficient de mare astfel încât să fie un business stabil și pe picioarele lui, să depindă de mine, dar nu atât de mult cât depinde acum. Și îmi doresc să fim cel mai cunoscut producător de cărți senzoriale din România. La fel de mult îmi doresc ca oamenii să vadă că și în România se fac lucruri de calitate, frumoase și la un standard foarte ridicat.

Ce parte a producției se desfășoară în Cehia?

În afară de mine nu mai e nimeni în Cehia. Partea de producție este exclusiv în România, împărțită în două: atelierul din Botoșani (care face prima parte a producției, de coasere a elementelor pe pagină) si parta finală de asamblare a cărții, după ce vine comanda de la client, care este făcută de mama mea, la Pitești. Marketingul este tot în România, partea de IT la fel, contabilitatea, evident, în România. Eu din Cehia fac câte un pic din toate.

75 de branduri românești pentru copii și părinții lor

Cum e să faci asta de la distanță? Mă refer și la nevoia să fii aici, să verifici, să controlezi.

Am reușit să facem lucrurile să meargă așa. Cred că acum oamenii pot înțelege mai ușor că putem face asta fiindcă mai toată lumea a experimentat lucratul de acasă. Eu făceam asta încă de dinainte. Trebuie să recunosc că există și momente grele, mai ales în ultimul an când am avut multe schimbări: am făcut un site nou, am schimbat produsele. Am simțit nevoia să merg în România și n-am putut să o fac din cauza pandemiei.

Așa că a trebuit să facem în online. Stăm mult pe video și discutăm, funcționează. Mi-am dorit să păstrez producția în România. Aș fi avut posibilitatea să o mut mai aproape de mine, dar chiar am vrut să păstrez totul acolo.

De ce?

E un soi de naționalism în inima mea, mai ales în momentul în care pleci din țară. Începi să simți lipsa unor lucruri pe care le aveai doar acasă. Cred că Mukibooks este și legătura mea cu România și nu vreau să o rup. Apoi, sunt foarte multe posibilități în România pe care le poți explora. Țările din vest sunt mult mai stabile. De asemenea, în România ritmul de lucru e mai rapid și mie-mi place asta, se potrivește cu stilul meu.

Mai e și motivul referitor la faptul că în țara ta te vei simți tot timpul mai confortabil să faci orice. Chiar dacă o fac de la distanță, e mult mai confortabil să rezolv orice problemă pentru că altfel simți oamenii, înțelegi mai bine nevoile clienților, a celor care te urmăresc. Este destul de scump să produci în România, dar avem relații bune cu furnizorii noștri și vreau să continuăm așa, chiar dacă ar fi mai ieftin să producem în altă țară.

„Cred că Mukibooks este și legătura mea cu România și nu vreau să o rup.”

Cine este Oma Muki?

Râdem.

Este mama mea. „Oma”, în limba germană, înseamnă bunică. Copiii noștri sunt obișnuiți să vorbească în mai multe limbi (eu vorbesc cu ei în limba română, soțul meu le vorbește în germană, la grădiniță vorbesc în cehă). Cu toate acestea, cuvântul care s-a împământenit în limbajul lor, indiferent de ce limbă am vorbi în momentul respectiv, a fost „oma”. Chiar și copii din Suceava care veneau la noi îi spuneau mamei Oma Muki.

Oma Muki – mama Vioricăi și cea care se ocupă ca toate cărțile să fie cusute cu perfecțiune și drag

Cum e să lucrezi cu mama ta?

Nu e ușor de răspuns. Este ușor și greu în același timp. Ea înțelege ce îmi doresc, sunt momente în care nu trebuie să îi explic tot. Iar la rândul meu, știu că nicio carte nu pleacă din mâinile ei dacă nu este perfectă. Asta îmi permite să construiesc unul dintre mesajele businessului, am încredere că ce face ea este foarte bine. Pe de altă parte, tocmai pentru că ne cunoaștem bine, e greu să treci de la relația mamă-fiică, la o relație mai profesională, dar este un mix bun.

Obiectul tău de lucru este cartea, dar nu orice fel de carte, este una cusuta cu ață, bumbac, fetru. Ce este, de fapt, o carte senzorială?

Este o colecție de activități care sunt puse împreună în ceva ce arată ca o carte textilă. Se numește senzorială pentru că sunt foarte multe texturi pe care copilul le descoperă acolo. Cam toate simțurile sunt puse în funcțiune când copilul are o astfel de carte în față.

Povestește-mi mai multe despre asta.

O dată este simțul vizual pentru că sunt multe elemente colorate pe care le vede. Apoi e simțul tactil pentru că sunt materiale diferite. Mai e simțul gustativ, care e foarte dezvoltat la copii sub 1 an și atunci de pe la 7-8 luni primul lucru pe care îl face cu cartea este să o guste, să o bage în gură.

Cred că este o unealtă educativă pentru copil. E important pentru dezvoltarea copilului ca el să exploreze, în siguranță, diferite texturi, să îsi dezvolte motricitatea fină – lucruri pe care le poate face cu majoritatea activităților din carte. Avantajul acestor cărți este că pot crește împreună cu copilul. Se joacă diferit cu o carte senzorială la 8 luni față de 1 an sau de 2 ani. O redescoperă. Iar asta pentru că abilitățile lui cresc, se schimbă mult și modul în care vede cartea.

Cum alegi activitățile, la ce te uiți?

În primul rând, mă gândesc pentru ce vârstă creez activitatea respectivă și încerc să-mi dau seama ce e interesant pentru copil în momentul respectiv, dar și ce-l poate ajuta să se dezvolte. Trebuie să fie suficient de atractiv pentru copil, nici foarte ușor – pentru că nu i s-ar mai părea interesant, dar nici foarte greu pentru că va renunța.

Povesteai la început că te ocupi de partea creativă, de brainstorming și de crearea noilor activități. Cum te pregătești pentru acest proces?

În general caut din surse care să mă ajute să înțeleg ce abilități își dezvoltă copiii sau la ce nivel de dezvoltare sunt ei la o anumită vârstă. De exemplu, în ultima perioadă am creat mai multe activități pentru bebeluși.

Dar mai e o parte importantă, și anume partea de testare, în care înțeleg cum trebuie să creez activitatea ca să aibă valoare educațională, dincolo că trebuie să fie frumoasă și colorată. Cu cât a trecut timpul, cu atât am alocat mai mult timp acestei părți înainte de a lansa o activitate. De asta nici nu avem atât de multe activitătți. În total sunt 23. Asta pentru că e nevoie de timp ca să testezi bine o activitate. De exemplu, dacă un arici e prea puternic, o să îi fie greu copilului să desprindă un element. Ar deveni frustrant pentru copil.

Dar ce presupune mai exact testarea?

Este o testare informală, pe care o facem noi. După care urmează testarea formală care se face în laborator. De acolo primim ștampila dacă o activitate este sigură pentru un copil de o anumită vârstă. Inițial încercăm să facem testarea direct cu copiii mei, apoi cuprindem și toți copii de vârsta respectivă pe care îi știm. De când suntem în Praga testăm activitățile și la grădinița copiilor mei pentru că sunt mulți educatori care pot să ne ofere feedback.

După aceea este testarea care ține de laborator – se numesc teste mecanice. Cu ajutorul anumitor instrumente, cu o anumită forță, se trage de elementele respective și piesele trebuie să nu se desfacă. Au și un instrument care imită gâtul unul copil și nicio piesă nu are voie să treacă, să nu existe riscul să fie înghițită. Sunt foarte diferite cerințele în funcție de vârstă.

Sunt curioasă, la ce te uiți tu acum când cumperi o jucărie nouă? S-a schimbat percepția?

Da, total. Petrec mult mai mult timp informându-mă despre o anumită jucărie. Mă uit, în primul rând, la vârsta recomandată. Deși este un detaliu banal și logic, mulți părinți nu o fac. Acea vârstă e importantă pentru că e recomandarea producătorului. Mă uit și la interesul copilului, încerc să înțeleg ce i se potrivește, ce l-ar atage, ce l-ar interesa. Apoi mă uit și la caracterul educativ.

Îmi doresc ca jucăriile pe care le cumpăr pentru ei, care nu sunt multe, să îi ajute într-un fel. Poate nu este vizibil în momentul respectiv, dar pe parcursul anilor le transmitem niște valori prin ceea ce cumpărăm pentru ei, prin lucrurile cu care îi înconjurăm.

Le cumpărăm multe jucării din plastic care se strică repede? Le transmitem că nu este atât de important să aibă grijă de jucăriile lor, care oricum stau aruncate prin toată casa. Le cumpărăm multe jucării din lemn, le transmitem că nouă ne plac materialele naturale. Cu timpul ei înțeleg lucrurile astea de la noi, chiar dacă în momentul în care le cumperi nu e relevant. Încerc să mă gândesc ce valori vreau să le transmit pe termen lung. Și atunci încep o cercetare, care e foarte enervant pentru mulți oameni din jurul meu. Petrec mult timp căutând ceva.

De exemplu, când a împlinit Iacob patru ani, și-a dorit o mașină sau un tren cu telecomandă, deci cuvântul cheie era telecomandă. Mi-am dat seama că-și dorește foarte mult, mi-a repetat de multe ori. Majoritatea telecomenzilor pe care le-am găsit erau pentru 6+. Într-un final am găsit trenul cu telecomanda potrivită pentru vârsta lui, care nu era cu butoane, avea o manetă pe care el să o poată gestiona ușor. Chiar m-am bucurat că am reușit să fac asta. Cam așa privesc eu jucăriile.

Conversația se aproprie de final, eu opresc înregistrarea, dar continuăm să povestim. Iar acum când rescriu povestea Vioricăi și a cărților Mukibooks îmi răsare în gând un rând scris de Elif Shafak, pe care l-am înțeles mai bine după ce am cunoscut-o pe Viorica:

„Orașul te va urma întotdeauna”, scria poetul grec Konstantinos Kavafis,

chiar și atunci când te duci într-o altă țară, pe un alt țărm.

***

Din aceeași categorie, am scris și despre:

Expat Story – Din Iași în Cehia pentru biologie moleculară

Maria Montessori, femeia care a revoluționat educația

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here