Toată lumina pe care nu o putem vedea

2
273
Saint Malo, Franța. Sursa foto: Brittany Tourism

– Care e cea mai frumoasă carte pe care ai citit-o?

E întrebarea la care nu știu niciodată cum să răspund. Care e cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată? Anul acesta? Sau luna trecută? Cea mai frumoasă carte e (aproape) întotdeauna cea pe care o citesc atunci când sunt întrebată. Și totuși, cred că mi-am găsit un titlu care ar putea servi drept răspuns.

„Cineva – probabil Madame – deschide o fereastră, iar aerul strălucitor al mării se revarsă până pe palier, răscolind tot: perdelele ui Etienne, hârtiile lui, praful lui, dorul lui Marie-Laure de tatăl ei.”

O fetiță oarbă, un băiat pasionat de radiouri și un război

Am început să citesc Toată lumina pe care nu o putem vedea în Germania, în apropiere de Zollverein, un fost complex minier de lângă Essen. Întâmplător sau nu, chiar cu o zi înainte văzusem minele de cărbuni de la suprafață și îmi puteam închipui precis descrierile autorului.

Marie-Laure, o fetiță din Paris, suferă de cataractă congenitală netratabilă și orbește la numai 12 ani. Pe următoarea pagină Werner, un băiețel orfan cu părul alb din Germania descoperă frecvențele radio. Și așa continuă povestea timp de aproape 500 de pagini. Două povești spuse în tandem și care se vor intersecta numai pentru o clipă, în miezul Celui De-al Doilea Război Mondial.

Două fire de viață care se împletesc într-un roman de dăruit celor pe care îi iubiți.

„Uneori nu există loc mai sigur decât ochiul uraganului.”

Cartea asta a fost premiată și ultra-felicitată – Pulitzer Prize for Fiction (2015) e doar una dintre „medalii” și, oricât de mult (sau de puțin) m-aș fi așteptat să-mi placă, romanul lui Doerr e ca o lampă deschisă care te așteaptă acasă.

Mi-a plăcut enorm faptul că autorul jonglează cu lumina în atât de multe feluri, în atât de multe situații și că a reușit să aducă împreună o poveste nu-atât-de-clasică despre război alături de o poveste despre transformare, în timp ce a ariat pe puterea unor personaje de o complexitate incredibil de frumos conturată.

”Lucrurile cu adevărat interesante începeau acolo unde se termina macheta.”

Mi-a mai plăcut că Doerr și l-a luat companion de poveste pe Jules Verne, stâlpul imaginației din atâtea episoade din copilăria mea și că a scos la iveală geografia nevăzută a unui adolescent prins într-un război din care nu și-a dorit să facă parte. Și că acțiunea se întâmplă în Saint-Malo, unde sper să ajung curând. Căci așa cum scriam acum câteva zile, călătoriile sunt singurele investiții sigure.

Ce să mai spun? Am terminat cartea asta într-o noapte la ora 3 și-un pic și de-atunci îmi tot repet că sunt norocoasă că „văd” războiul doar prin cărțile pe care le citesc. Mi-a rămas aproape pentru că am putut citi dincolo de rânduri, pentru că mi-a fost atât de ușor să-mi închipui pistruii lui Marie-Laure, melcii din peșteră, oceanul, podul casei de pe Rue Vauborel numărul 4, mirosul de ploaie, de pâine dospită sau de piersici în conservă.

”Deschideți ochii şi vedeți cu ei tot ce puteți, înainte să se închidă pe vecie.”

Lecturi cu miez să aveți!

2 Comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here