„Singurul succes care contează e succesul de a fi tu însuți.”
– Cartea alinării, Matt Haig
În încercarea de a înțelege ce se petrece în jurul meu, am căutat să mă uit atent la ce se petrece înăuntrul minții mele. Pandemia, apoi războiul din Ucraina, știrile alerte, cumulul de lucruri pe care le am de rezolvat în fiecare zi, toate astea m-au așezat într-un con de umbră, fără să fiu capabilă să-mi găsesc replica. Tot ce îmi doresc e să încetinesc un pic ritmul.
*Articol susținut de Banca Transilvania, partenerul nostru în susținerea prosperității locale.
Filosofia slow living
„Ceea ce pierdem în cantitate, câștigăm în profunzime.”
– Cartea alinării, Matt Haig
Există un mod de a trăi care ne poate ajuta să ne simțim (mai) în largul nostru. Evenimentele care se perindă în viața noastră de doi ani încoace sunt… copleșitoare, de neînțeles, prea mult de dus uneori. În timp ce mulți dintre noi s-au mobilizat, la fel de mulți au rămas împietriți ori s-au ascuns într-o liniște la fel de firească.
Doar că, acum mai mult ca oricând cred că avem nevoie să ne înțelegem și să ne reprioritizăm aspectele esențiale ale vieții.
Slow living este pentru cei care prețuiesc calitatea în detrimentul cantității; pentru cei conștienți de lucrurile cu care ne înconjurăm, despre ce, cât și cum consumăm.
Slow living înseamnă că dezordinea și zgomotul sunt reduse, creând spațiu pentru a respira. Mai mult, slow living nu este despre a alerga mereu pentru a ajunge la linia de sosire, ci mai degrabă de a ne mișca cu viteza potrivită, savurând timpul pe care îl avem aici.
Această abordare a vieții se numește Slow Living. Este un mod de a trăi, o stare de a fi care ne poate ajuta să încetinim și să ne simțim mai senini în interior.
Interviu cu un psiholog specializat în mindfulness
„E mai ușor să înveți să fii ud până la piele și fericit decât să înveți să oprești ploaia.”
– Cartea alinării, Matt Haig
Pentru a înțelege mai bine cum funcționăm și ce nevoie avem pentru a crește calitate vieții, am stat de vorbă cu Simona Chesăraicu, psihoterapeut, MBSR Teacher (UMass Medical School) și MBCT Teacher (Oxford Mindfulness center), fondatoarea Mindfulness Programs.
Simona, tu ești de multă vreme în contact direct cu ce înseamnă a trăi mindful. Ceea ce simt în ultima vreme e însă dorința unei schimbări de pași de dans, a unei ruperi de ritm. Constant, oamenii caută să se mute la țară, simt nevoia să „facă ceva cu mâinile”, să încetinească puțin. De ce crezi că se întâmplă acest lucru?
Pandemia a venit nu doar cu incertitudini, temeri și anxietăți, suferință și boală pentru mulți dintre noi, ci și cu foarte multe schimbări în stilul de viață, pe toate planurile. De la lucratul de acasă și până la ce facem în fiecare zi, cum mâncăm, cum dormim, cum ne petrecem timpul liber, de unde ne luam încântare și relaxare, cum ne recuperăm și cum creștem personal, cum ne dezvoltăm hobby-urile sau cum descoperim noi preocupări.
Cred că mulți dintre noi am fost nevoiți să renunțăm de tot la unele activități, să le modificăm pe altele sau să găsim unele noi, în demersul de a ne adapta la ceea se întâmplă și a găsi savoare atât cât se poate în „aceste vremuri tulburi”.
O vreme nu am putut să călătorim, iar condițiile în care călătorim acum s-au schimbat, unele destinații nu mai sunt la fel de ușor accesibile, sau nu mai avem același curaj de a ne aventura în călătorii. Cred că ele erau una din cele mai accesate surse de „nou” de către multe persoane în ultimii 10 – 20 ani, de relaxare și încântare, de descoperire și explorare. Gândește-te că, într-o lună, aproape de pe o zi pe alta, modul în care călătorim s-a schimbat dramatic, iar o parte din sursele noastre de „bun și bine”, au dispărut sau s-au diminuat mult.
În acest context, ce avem nevoie cu toții este să ne adaptăm și să ne găsim echilibrul, poate chiar să ne redesenăm stilul de viață cu totul. Acest demers este foarte personal și individual, dar am auzit foarte mult în ultimii doi ani de nevoia de a sta mai mult în natură, în curte, afară la aer, de a intra în contact cu mediul înconjurător. Iar asta nu cred că e o surpriză.
Dacă brusc, într-o zi, am încetat să mai mergem la birou și totul / toată ziua și noaptea noastră/ s-a întâmplat în același spațiu – apartament sau casă, nevoia de a schimba acest mediu este una foarte firească. Dacă muncim de acasă, măcar să am o curte mică sau o grădină, în așa fel încât acele pauze pe care mi le pot lua de la muncă, să le petrec afară. Dacă nu mă mai plimb prin oraș, măcar să petrec câteva momente pe zi în curte sau în grădină. Asta cred eu că a convins pe mulți să se uite spre mutatul la țară, să caute locuri mai deschise către natură decât un apartament într-un bloc.
Și da, am auzit mult vorbindu-se și despre nevoia de „a face” ceva cu mâinile, de la desenat, tricotat, frământat patiserii delicioase și deserturi spectaculoase, până la lucrat cu ceramica sau muncit într-o grădină de flori sau legume.
Să facem ceva cu mâinile noastre este relaxant, plăcut și obținem si rezultate palpabile – adică, împușcăm doi iepuri dintr-o lovitură. Avem și plăcerea acțiunii în sine și satisfacția rezultatului acțiunii respective. Iar asta, este o resursă extraordinară pentru noi, ca ființe.
Unde mai pui și că, să facem ceva cu mâinile noastre, ne ajută să stăm cu atenția pe activitatea pe care o facem, ne concentrăm pe ce facem și este mai ușor să reducem gălăgia din mintea noastră. Adică, găsim și calm interior și frumos în ceea ce facem – mai ales dacă exersăm suficient acea activitate. Gândește-te cât frumos este în lumea asta, făcut de mâinile cuiva!
Așa e, ai dreptate, Simona. Vin oameni la terapie cu aceste gânduri?
Da, am clienți în cabinet cu care discutăm despre schimbarea ritmului de viață, despre schimbarea obiceiurilor nefolositoare și găsitul unora sănătoase și benefice pentru sănătate în general, atât cea fizică cât și mentală. Sunt persoane care caută să schimbe pur și simplu cum trăiesc zi de zi, rutina zilnică, dar sunt și persoane care se lupta cu diverse suferințe, neîmpliniri sau chiar boală, iar pentru unii dintre ei, să încetinească ritmul în care își trăiesc viața, să găsească preocupări în activități motrice poate însemna trecerea de la boală la sănătate.
Care le sunt căutările? Spre ce îi îndrumi? De altfel, întrebarea e una singură: cum putem ajunge la ritmul care ne este propriu, confortabil și benefic?
Nu am o recomandare general valabilă, pentru că fiecare persoană care caută sprijin psihologic și ajunge în cabinet, are o poveste personală, individuală, care nu este a nimănui altcuiva. Nu pot spune că să încetinim ritmul este ceva valabil pentru toată lumea în aceste vremuri. În nici un caz. Unele persoane, dimpotrivă, au nevoie să crească puțin ritmul și energia de zi cu zi, și atunci recomandările mele sunt în altă direcție.
Același lucru îl spun și când lucrez cu grupuri în corporații. Nu este o singură rețetă pe care o putem urma cu toții. Știu sigur însă, că ceva ce ne ajută pe toți, indiferent unde suntem în viață, sau cum a dat peste noi furtuna pandemiei ori cea a războiului din Ucraina, este să ne oprim din când în când, să ne uitam la noi cu curiozitate și cu multă prietenie și să ne punem întrebarea „Ce am eu nevoie acum? Ce am eu cu adevărat nevoie?”.
Iar acesta este un demers mult mai elaborat decât pare acum, când îl pomenim aici. Înseamnă să fim atenți la noi, înseamnă să ne pese de noi și să găsim determinare și angajament în a schimba ceva din ritmul cu care ne-am obișnuit fiecare și care ne-a adus aici unde suntem. Înseamnă să învățăm, deliberat și intenționat, cum să facem asta constant, regulat, ca un obicei de viață.
E necesar să avem grijă de noi cu atenție și compasiune, cu devotamentul cu care avem grijă de copiii noștri, dacă vrei.
Iar dacă facem asta, vom ști ce avem nevoie fiecare dintre noi, atunci când avem nevoie, vom ști cu ce viteză este sănătos și adecvat să funcționă sau, măcar vom ști unde să căutăm răspunsuri la aceste întrebări.
Ce putem face pentru a crește calitatea vieții noastre?
Calitatea vieții noastre depinde de mulți factori – de la ce mâncăm, cum mâncăm, câtă mișcare și ce fel de mișcare facem, cum și cât muncim, cât timp ne alocăm pentru preocupări care ne încântă sufletul și mintea, cât de sănătoși suntem, până la sensul pe care ni-l găsim în viață, valorile după care ne ghidăm și, evident (poate chiar în mod special, aș sublinia) mediul social, familial, grupul de suport pe care îl avem în preajmă, tribul nostru. Toate au legătură cu „cât de bună e viața noastră”.
Pentru a crește calitatea vieții, trebuie să știm unde suntem. Ce funcționează și ce nu, din toate cele de mai sus, unde avem de lucrat și apoi să găsim determinarea să facem acele schimbări care să ne ducă într-o zonă mai bună a vieții noastre. Nici aici nu am o rețetă universală.
Sunt studii și cercetări pe fiecare dimensiune, avem statistici care ne spun direcțiile, dar „tratamentul” și în cazul acesta este personalizat, individual. Fiecare trebuie să ne uităm la noi înșine, să devenim conștienți de noi înșine și să facem ce avem nevoie, în mod particular.
Viețile noastre sunt destul de aglomerate, paradoxal avem agendele pline și, cu toate astea parcă suntem tot nemulțumiți, deconectați, nefericiți. Cum vezi tu schimbarea din ultimii ani și ce crezi că se va întâmpla în următoarea perioadă?
Ah, asta este o întrebare grea…
Da, totul este mai mult, mai rapid, mai intens, mai aglomerat, mult mai multe oportunități disponibile, mult mai multe opțiuni și variante, pentru orice. Aveam acces la tot și toate, timpul pare singura resursă lipsa. Avem articole care la început ne anunță câte minute o să ne ia să le citim. E bine sau nu… este o întrebare grea pentru mine. Nu știu cum e.
Ce văd însă, în același timp, este că suntem tot mai deconectați, tot mai însingurați, unii poate mai triști și nemulțumiți, mai înstrăinați. Văd câtă nevoie de afiliere, de comuniune cu ceilalți avem, câtă nevoie avem să ne apropiem de grupuri care împărtășesc aceleași valori și preocupări cu noi. Văd cât de dificilă este căutarea unora și cât de greu este de găsit „locul” pentru alții.
Iar cei doi ani de pandemie au adus și mai multă izolare, la propriu, mai multă singurătate, mai mult gol. Dacă mă întrebi pe mine care este cel mai rău lucru întâmplat adus de pandemie, aș răspunde că, după pierderea prematură a atâtor vieți, izolarea socială este cel mai grav lucru care ni s-a întâmplat. Asta a schimbat nu doar rutina noastră de zi cu zi, activitățile sociale, ci și realitățile noastre interioare, percepția noastră, felul în care vedem și înțelegem lumea și viața. Acum știm cum este să nu ne putem întâlni cu oamenii dragi, apropiați.
Cât despre ce urmează în perioada următoare… dincolo de trendurile pe care le identifică sociologii sau gânditorii, eu știu ce îmi doresc să urmeze! Să fim în pace, să știm cum să fim apropiați, autentic și profund. Să știm cum să avem grijă de noi, de toți noi, împreună. Să învățăm, cu răbdare și îngăduință, cum să avem grijă de tot ce este în jurul nostru, bucurându-ne de viață.
***
Dacă este sau nu este potrivită filosofia slow living, rămâne la aprecierea fiecăruia fiecăruia dintre noi. În ce cred eu însă e și mai ușor de făcut: simplificarea. A te întoarce în interiorul tău și a te întreba constant, ce îți face bine – acesta cred că e primul pas spre simplificare, încetinire, bine și frumos.
