Slow Consumption – Cum ne ferim de prea mult?

Timp de citire: 13 minute

E prea mult, din aproape orice.

Aș fi vrut să fac o listă, să pun aici niște numere care să țipe, dar realitatea e atât de evidentă încât trebuie doar să vrei s-o vezi. Avem nevoie de spațiu – în viețile noastre, dar mai ales în viitorul nostru și al celor care ori ne sunt copii, ori așteaptă în planul din spate.

De aceea, luna aceasta explorăm conceptul de s l o w consumption. Cum se traduce acesta în viețile noastre? Este chiar atât de greu să consumăm mai puțin? Și dacă da, cum schimbăm optica? În această căutare mi s-au alăturat trei antreprenoare din România care creează soluții sustenabile.

*Articol susținut de Banca Transilvania, partenerul nostru în susținerea prosperității locale.

***

Ana-Maria Răducanu este fondatoarea Magazinului Zero Waste, din București, și crede mult că oricât de mică ar fi schimbarea, cel mai important e să fie în acord cu valorile fiecăruia: „Pentru ca seara să pot pune capul pe pernă liniștită; știu că eu sunt împăcată cu alegerile mele, cu valorile mele și că am făcut tot ce a ținut de mine.”

Ana Tărnăuceanu este din Iași, de profesie arhitect, și a fondat Huna în 2014 – o serie de produse din piele reciclată, dar și din piele de cocos și ananas – fiind prima din țara noastră care a lucrat cu un astfel de material vegan. Numele brandului înseamnă HUman NAture și a fost inspirat din cultura hawaiiană care vorbește despre puterea de a schimba lumea, de a crede că se poate.

Iar Ioana Cerescu este din Piatra Neamț și a deschis AER în orașul său, în plină pandemie – un magazin zero waste, în jurul căruia deja s-a țesut o comunitate care promovează consumul responsabil și încurajează produsele durabile, etice și locale.

CUM SE TRADUCE SLOW CONSUMPTION ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI?

„Pentru mine slow consumption înseamnă să profităm cât mai mult de ce avem deja. Înseamnă și calitate: dacă investim în ceva, să ne gândim pe termen lung. Să încercăm să reducem cumpărăturile impulsive – asta a fost o provocare și pentru mine fiindcă îmi plăcea să fac cumpărături.

Dar ca să reduc din cumpărăturile astea, mi-a plăcut să mă gândesc la niște întrebări: „Am nevoie cu adevărat?”, „Mai am acasă ceva asemănător?”. Funcționează și în cazul hainelor, și pentru mâncare.”, îmi povestește Ana cu entuziasm, în timp ce ne bem cafeaua la opt dimineața, iar pisicile sale se arată și ele interesate de conversație.

„Am nevoie cu adevărat?”,

„Mai am acasă ceva asemănător?”

Îi plăcea mult să-și cumpere bocanci din piele. Cu cât mai funky, cu atât mai bine. Până când a fost prea mult. Azi a renunțat la shopping-ul impulsiv și se rezumă la două perechi de bocanci primiți cadou – când au nevoie de îmbunătățiri, îi duce la cizmărie. La fel se întâmplă și cu produsele pe care le creează în atelierul său, din Iași – unde își petrece cea mai mare parte a timpului de după birou, uneori și până la trei dimineața.

„Cred că pielea m-a ales pe mine. Mama îmi adusese niște resturi de piele și m-a îndemnat să fac ceva cu ele. Cum eu sunt o persoană destul de activă și mă plictisesc repede, am încercat.”

Ceea ce se întâmplă la Huna este la granița dintre reutilizare și reciclare fiindcă resturile de piele care ar fi devenit deșeuri, se transformă prin mâinile Anei în obiecte purtabile: brelocuri, brățări, portofele, jurnale, accesorii de bar sau bucătărie, decorațiuni.

„În străinătate, pielea reciclată este efectiv o piele care trece printr-un proces de reciclare: este mărunțită, se adaugă niște agregatori și se face un material nou. Eu încă nu am reușit să intru în posesia acestui tip de piele reciclată, aștept niște răspunsuri.

Dar pentru Huna, în acest moment, pielea reciclată înseamnă acele resturi de piele, de la diferiți producători, care în loc să fie aruncate, devin altceva. Am mai întâlnit și ideea că ar putea fi upcycled – doar că nu e chiar corect spus fiindcă upcycled înseamnă când transformi o geacă în altceva – geantă, de exemplu. Resturile pe care le cumpăr eu nu sunt un obiect în sine, sunt resturi pentru care eu gândesc un design și abia apoi le transform în ceva concret.

Primul portofel din piele reciclată l-am creat pentru prietenul meu și deja are cinci ani, încă rezistă. Un altul l-am făcut pentru tatăl meu acum patru ani. Și arată bine. Sunt durabile.

Știu că nu toți sunt de acord cu asta. Dar eu văd treaba asta ca pe o mică salvare fiindcă dintr-un rău deja făcut, eu aleg să nu crească – să nu fie aruncat, să nu contribuie la marea poluare cu deșeuri.”

„Enough for our needs, but not for our greeds.”

Tot într-o dimineață, m-am întâlnit și cu Ana-Maria, în București, pe strada Buzești 20. Verdele, liniștea și umbrele de lumină se armonizează în Magazinul Zero Waste pe care Ana l-a deschis în septembrie 2020. Se aud doar pașii noștri, câteva bobițe lasă ecou într-un recipient din sticlă, iar asta-i muzică de ascultat.

„Pentru mine slow consumption înseamnă un consum conștient. Să consumăm atât cât avem nevoie, să ne știm limitele sănătoase, și nu doar de dragul de a consuma, doar ca să acoperim niște emoții pe care le vrem mai degrabă amorțite.

„Îmi știu limitele sănătoase?”

„Consum doar ca să acopăr niște emoții?”

Conștient pentru mine înseamnă să ai respect față de întregul proces de producție a lucrului pe care îl consumi, să fii conștient că a fost nevoie de o bucată de pământ ca să crească acea hrană sau acel element din care au fost făcute hainele, să îți amintești că toate acele materiale au fost culese, procesate, îngrijite, puse în depozite de cineva – să conștientizez că sunt oameni implicați ca eu, de exemplu, să pot avea baticul pe care îl port pe cap.

E multă muncă în spate, iar eu simt că ne lipsește această apreciere. Mazărea nu apare pur și simplu pe raftul de la supermarket.”

„Nimeni nu refuză o gură de aer.”

Urcând înspre Moldova, în Piatra Neamț, o întâlnesc pe Ioana într-o perioadă aglomerată din săptămâna ei. Și ea îmi vorbește despre respectul pentru natură, despre responsabilitate, dar și despre producătorii locali, iar un detaliu din această poveste îmi atrage atenția.

„AER este mai mult decât un magazin zero waste. Conectăm oameni și promovăm un altfel de stil de viață. Nu e vorba despre a cumpăra, din când în când, făină la vrac în loc de făină din comerț. E vorba despre a-ți ajusta întregul stil de viață, ca să îți fie mai bine.

AER înseamnă Autentic, Etic și Reutilizabil. În cazul nostru, 85% din produse sunt românești. Și nu doar că sunt românești, însă multe dintre lucrurile găsite pe rafturile noastre sunt chiar făcute în Neamț, acasă. De proveniență străină sunt doar acelea pe care nu le-am găsit fabricate în România, însă sunt tot produse zero-waste.

„Când e prea mult pentru mine?”

Suntem un business de comunitate, o întreprindere socială, asta înseamnă că profitul nostru va fi investit tot în comunitate: 90% din profit îl întoarcem la natură –  este investit în activități de educație ecologică (ateliere pentru copii, târguri și ateliere pentru producători locali).

AER nu este doar un loc în care producătorii își promovează produsele. Găsesc susținere și sprijin, găsesc un loc unde se conectează cu alți producători, împărtășind experiențe și know-how.”

Mie-mi este clar că oamenii aceștia au un motor special care îi împinge înainte, uneori chiar împotriva valului. Însă motorul acesta nu-i indestructibil. Nimic nu-i ușor când vine vorba de creație, dar mai ales când afacerea ta vorbește despre responsabilitate, schimbare de obiceiuri, etică, planetă, gândirea fără limite, despre spațiu, liniște, tihnă, valori și principii.

E dezirabil pentru fiecare dintre noi, dar schimbarea e grea fiindcă deja am învățat să facem lucrurile într-un anume fel. N-o spun ca să arăt cu degetul, ci pentru că vreau să-mi amintesc că încă e de lucru până să ajungem, cei mai mulți dintre noi, la o conștiință ecologică.

Gândirea de tip doar-eu-și-pătrățica-mea-de-viață are rădăcini adânci. Pentru asta, avem nevoie să cunoaștem care sunt eforturile (și) de partea cealaltă a ușii, acolo unde se trage linie la final de lună și se socotesc nu doar cifre, ci și visuri, misiuni de viață.

SĂ VORBIM DESPRE EFORT

Ana îmi spune că provocările încă sunt multe și de tot felul. Piața este în sine o provocare fiindcă e formată dintr-o nișă la care se ajunge greu, iar asta aduce la rândul său alte eforturi de cuprins pentru Huna:

„Pentru mine a fost o provocare să continui comunicarea pe Social Media. Abia anul acesta am apelat pentru prima dată la un colaborator, Andreea, care să mă ajute cu rețelele de socializare. Mă implic și eu, fac Reels-urile, dar sunt incredibil de recunoscătoare pentru această colaborare pentru că îmi eliberează un colțișor din minte. Am făcut asta fiindcă anul acesta, pentru mine și pentru Huna, este despre îmbunătățire și dezvoltare. De aceea, tot ce intră în afacere, este reinvestit în afacere.

Apoi mai e partea de împachetare – și aceasta e o provocare fiindcă îmi doresc să fie totul eco, cât mai sustenabil, zero waste. Dar, la final de zi, cea mai mare provocare este deschiderea către public.”

În ceea ce o privește pe Ioana, ea îmi mărturisește că problema principală constă în faptul că o mare parte din oamenii pasionați care produc local nu sunt încă autorizați sau nu au încă curajul și toate informațiile pentru a face acest pas.

„De aceea, chiar am am inițiat o serie de evenimente care să vină în ajutorul lor. Periodic realizăm  ateliere de educație pentru producătorii locali cu diverse tematici: „Cum poți să te autorizezi?”, „Cum faci un plan de afaceri?”. De curând, am creat și un colț special la AER unde „Susținem Creatorii din Neamț”: aici tineri talentați din Neamț își expun creațiile. Astfel ei își pot valida produsul și primesc feedbackuri constructive.”

De partea cealaltă, în București, Ana-Maria vorbește despre cifre. „Principala provocare acum este că magazinul nu este financiar pe zero, iar asta e greu de dus. Sacrificiul nostru personal nu are rezerve nesfârșite, iar acesta e un factor de stres destul de mare. Mai mult pentru colega mea mă simt prost fiindcă aș vrea să pot să fiu genul de angajator care să asigure un salariu echitabil.

Am zile în care sunt foarte supărată, dezamagită, tristă și spun aia e, n-a mers, iată trag linie la sfârșitul lunii și încă e pe minus. Dar apoi îmi revin.

Este dificil și pentru că nișa e destul de mică – e nevoie de mai mulți oameni care să facă cumpărături așa. Nu e un magazin scump. Lumea vine la cumpărături, iar când le dau bonul, au mereu reacția asta de „Doar atât?”.

Dar nu putem să ne luptăm cu asta – până nu vine omul să vadă exact prețul, nu am cum să le spun că nu-i mai scump decât în altă parte. Trebuie să vadă ei.”

ȘI TOTUȘI…

Când o întreb pe Ana-Maria despre parcursul clienților săi, din septembrie 2020 și aprilie 2022, își îndreaptă spatele. Îmi vorbește despre toți acei oameni care au pășit în magazin și au spus că au ajuns acasă. Sau despre copii și dedicarea lor aproape absolută când sunt implicați în facerea cumpărăturilor: aleg, umplu pungile, le cântăresc. Un deliciu.

„Uite ce mesaj mi-a lăsat un copil în magazin: „Oamenii care iubesc mediul sunt niște doctori ai pădurilor.” E incredibil. Îmi dau lacrimile când văd cum reacționează oamenii când intră aici. Îmi spun că, în sfârșit, ajung și ei într-un loc în care nu se mai simt ciudați, că nu mai trebuie să se certe la casă pe motiv că nu vor pungă – este o oază de normalitate pentru ei.

Iar apoi sunt și cei care au intrat în magazin din curiozitate – asta înseamnă că era în interiorul lor o sămânță de ceva, ar fi vrut, dar nu știau cum, nu știau ce trebuie să facă, dar erau curioși să vadă. Și apoi, au fost cuceriți pentru că ce au găsit aici a fost ceva simplu, frumos, divers. Și liniștit.”

„O clientă mi-a spus, vara trecută, că făcând cumpărăturile de aici și din piață nu mai are coș de gunoi.”

Ana-Maria, Magazin Zero Waste

În Piatra-Neamț reacțiile sunt asemănătoare, chiar dacă este un oraș mai mic. Deschiderea și curiozitatea nu ar trebui să aibă granițe.

Ioana îmi povestește că cea mai mare surpriză este atunci când părinții și bunicii sunt trimiși să-și facă cumpărăturile la AER de copiii din orașele mai mari (cum ar fi București sau Cluj).

„La AER lumea pare că se oprește în loc. Claxoanele nu se mai aud, oamenii nu mai vorbesc grăbiți la telefon. Singurul zgomot de fundal pe care poți să îl auzi e clinchetul recipientelor de sticlă și foșnetul lent al ambalajelor din in sau bumbac.

Trăim într-un alt ritm – unul lent, firesc, care te situează acolo unde ai nevoie să fii: în tihnă. Nimeni nu poate refuza tihna, zăbava, lentoarea. Nimeni nu poate refuza o gură de aer.”

• 

• 

• 

Pentru Huna reacțiile bune au venit inițial pentru pielea reciclată. „Comenzile pentru piele vegană sunt inferioare față de cele pentru piele reciclată – dar când le primesc, mă bucur de trei ori mai tare. Pentru că asta înseamnă că cineva s-a gândit și a luat decizia să schimbe ceva. Și a căutat o alternativă.

Eu, de exemplu, când am început să caut alternative, în 2019, nu am găsit nimic în România. Nu aveam cu cine să vorbesc. Nu am găsit un producător care să lucreze cu un astfel de material ca să pot vedea cum ar arăta un produs. Nu am avut nimic când am început cu asta.

Chiar dacă comenzile sunt mai puține, pielea vegană este o alternativă foarte bună, iar asta mă convinge acum să merg mai departe, să încerc și să fac o schimbare la noi, oricât de mică. Este mult și despre mindset. Chiar dacă schimbările acestea încep la o scară mai mică, asta ajută să se implementeze treptat un alt obicei de cumpărare, un alt mod de a trăi, o dorință de a schimba ceva.”

• 

• 

Cineva spunea că slow consumption e sinonim cu felul în care bunicii cumpărau odinioară: lucruri de calitate, care durează în timp și care pot fi reparate. Am aplaudat în sinea mea și aș vrea să facem toți din asta o cale de urmat. Dar mai știu și că realitatea noastră e alta și că mai avem de răspuns la câteva întrebări.

• Cum faci când ai la îndemână atâtea variante de produse?

• Cum alegi?

• Cum îți creezi spațiu în mintea ta ca să sortezi bine alegerile și cumpărăturile?

Nu am găsit un remediu universal pentru asta. Dar înțeleg că primul pas e să te cunoști și să-ți observi obiceiurile. Eu știu, de exemplu, când petrec prea mult timp în Social Media și că asta mă obosește peste măsură. Următorul pas e să schimb ceva, să rezist urgenței de a verifica impulsiv aplicațiile din telefon sau chiar să-mi las telefonul în altă cameră atunci când lucrez.

A ști, a rezista, a avea răbdare, a te întoarce mai târziu la un produs, a verifica, a testa, a susține – sunt câteva dintre acțiunile care ar putea să aibă sens când vine vorba de prea mult. Și uite un fragment pe care l-am citit cândva și care continuă minunat acțiunile pe care le-am putea adopta ca să ne fie bine:

(…) Să fugim de această tristețe invadatoare, deversată zilnic prin tomberoane întregi, acest noroi veninos, făcut din ură de sine, ură de ceilalți, neîncredere, resentimente pasive și contagioase, amărăciune sterilă, persecuții arțăgoase.

Să fugim de ironia aceasta intenționată, umflată în pene, să fugim de profeții triumfători ai eșecului inevitabil, de bocitoarele și vestalele unui trecut neîntrerupt pentru totdeauna și care blochează orice viitor.

După ce am reușit această evadare dificilă, să deschidem un șantier, un șantier colosal, faraonic, himalayan, nemaiauzit, supraomenesc prin însăși faptul că va fi tocmai omenesc. (…)

Să intrăm pe acest șantier. Nu este nevoie de violență, de țipete, de furie. Nu este nevoie de ostilitate. Este nevoie doar de încredere. De priviri. De ascultare. De constanță.

Să deschidem laboaratoarele sau să ne alăturăm celor, deja nenumărate, în care femei și bărbați găsesc răspunsuri la atâtea întrebări și probleme, imaginează și propun soluții care nu cer decât să fie experimentate.

– fragment de Ariane Mnouchkin, regizoare și fondatoare „La Theatre du Soleil” (text preluat din cartea „Atlas 2038 – Viitorurile lumii”, de Virginie Raisson)

SOLUȚIILE CARE NU CER DECÂT SĂ FIE EXPERIMENTATE

 „Magazinul zero waste este un loc în care tu poți să-ți faci cumpărăturile într-un mod care să-ți permită să elimini complet plasticul de unică folosință și să nu generezi deșeuri. Este un sistem circular de cumpărături: vii cu recipientele tale reutilizabile (borcane, săculeți, caserole) și îți pui ce produse ai nevoie.

Găsești produse alimentare (cereale, leguminoase, nuci, fructe uscate, condimente, ceaiuri), produse de îngrijire personală (săpun, șampon, pastă de dinți, absorbante reutilizabile), produse de curățenie (detergenți de rufe, de vase, bureți de vase fără plastic).

La noi, detergentul de rufe este unul dintre cele mai cumpărate produse – este singurul loc din care poți să-ți iei la vrac și să nu mai cumperi, de fiecare dată, câte un ambalaj nou. Mai e și untul de arahide curat – care e foarte bun. Pastele. Biscuiții. Avem o pudră de dinți făcută în București, pe bază de argilă, care este iarăși căutată.

Poți să-ți cumperi tot ce ai nevoie pentru consumul de bază, fără să generezi plastic sau ambalaje pe care să le arunci la gunoi.”, spune Ana.

• 

• 

Ioana completează și ea lista:

„Produsele vedete din shop-ul nostru sunt: pâinea cu maia, untul de arahide proaspăt făcut în magazin, legumele proaspete și săpunurile realizate din ingrediente naturale. Dar avem și o serie de cutii personalizate & kituri de produse zero waste, de la cosmetice și până la alimente.”

Când o întreb pe Ana despre soluțiile sale, discuția se adâncește în câteva detalii care merită știute. Dacă pielea reciclată este mai rapid de înțeles, pielea vegană are nevoie de câteva specificații. O dată prin faptul că a ne referi la acest material ca fiind piele nu este corect. Însă Ana continuă să îl promoveze ca atare fiindcă la noi nu există un apetit ridicat pentru materiale alternative.

„De aceea, eu mă refer la acest material ca fiind piele de ananas, piele de cocos. În Franța, de exemplu, e cumva interzis să vorbești despre așa ceva – trebuie să-i spui material/înlocuitor, dar acolo se lucrează cu așa ceva de foarte mult timp și percepția e alta. Lumea de acolo știe despre ce e vorba. Însă la noi încă nu e populară această alternativă, de aceea continui să-i spun piele vegană.”

• 

• 

• 

• 

Ce trebuie să știi despre pielea vegană? Pielea de cocos este o bacterie celulozică hrănită cu apă de cocos, ușor mai cartonată față de cea de ananas, care este mai moale. Provine din India și este produsă de un start-up tânăr, în serie mică, care folosește doar ingrediente naturale pentru a o fabrica și a o vopsi (cu fructe, frunze).

Pielea de ananas sau Pinatex este un material natural, obținut din fibrele frunzei de ananas, fiind și un produs secundar al industriei de recoltare a ananasului pentru care se aproximează 13 milioane de tone de deșeuri din recolta globala anuală – transformate într-un produs nou.

***

Dacă ar fi să-mi doresc un singur lucru pe care să ți-l amintești la finalul acestei explorări acela ar fi s-avem mai multă încredere unul în celălalt și în experimentarea unor soluții inovatoare care să ne creeze spațiu. Și să ne întrebăm, mai des, când e prea mult pentru mine?

„Pune-ți din când în când lumea pe pauză și dă-ți voie să iei o gură de aer proaspăt.”

(Ioana Cerescu, fondator AER).