Timp de citire: 4 minute

Iubim gustul local și notele autohtone, designul românesc și brandurile care semnează cu principii de sustenabilitate. La fel și evenimentele care se creează în această intersecție. Cum pe 13 mai 2022, începe Romanian Design Week, cel mai amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative locale, am aruncat un ochi peste program.

Și anul acesta, destinația principală a festivalului rămâne Combinatul Fondului Plastic. Ediția aniversară a evenimentului vorbește despre o vacanță urbană completă: adică 10 zile de expoziții, instalații interactive, muzică, relaxare și shopping de design românesc, dar și evenimente-satelit răspândite în mai multe zone și cartiere creative ale capitalei.

Tema ediției #RDW10 este #FORWARD și se referă la modalitățile prin care putem face pasul următor spre consumul produselor și serviciilor generate de disciplinele creative, precum și la scenarii pentru un viitor al inovației, incluziunii, sustenabilității și colaborării.

Combinatul Fondului Plastic din București devine un micro-oraș al designului și artelor

La interior, la Combinatul Fondului Plastic, vizitatorii RDW sunt așteptați să vadă mai multe instalații și expoziții de design, cum ar fi:

  • Expoziția „Building the Future. Together”,o expoziție-manifest dezvoltată în parteneriat cu Nod Makerspace, care cuprinde 6 instalații interactive și imersive. Această expoziție face parte din programul Noul Bauhaus European și pune accent pe teme cum ar fi sustenabilitatea și inovația.
  • Expoziția „Valuable Objects”, curatoriată de arh. Adela Maria Marius, fondatoarea galeriei Epretext. Aceasta prezintă artiști și designeri români care, prin practica lor, reconstruiesc industrii și reașază valori. Printre designerii prezenți în expoziție se numără: Ana Adam, Mircea Cantor, Cosmin Florea, Ami Amalia, Constantin Flondor, Peter Jecza, Atelier Kairos & Bogdan Ciocodeică, Radu Abraham, Octavia Chiru, Ciprian Mureșan, Marius Bercea și Sașa Lazăr.
  • Expoziția ZOOM IN: SUSTAINABLE DESIGN, o inițiativă OTOTO, parte din programul SLOW FORWARD. A MANIFESTO FOR A MINDFUL, SUSTAINABLE LIFESTYLE al brandului. Expoziția poartă vizitatorii în substratul procesului de design al unor piese vestimentare de zi cu zi – cum ar fi tricouri, jeanși, sneakerși sau genți –, provocându-i să le examineze și să le aprecieze diferit, pornind de la principiile de design sustenabil și luând în calcul atât ce înseamnă ele pentru planetă, cât și pentru cei care le poartă.  
  • Colecția capsulă Câlția • Glăvan, într-un concept expozițional realizat de Cristiana Raluca Drăghici. Expoziția prezintă rigurozitatea arhitecturală a creațiilor Mihaelei Glăvan, care se întâlnește cu universul fantastic din operele pictorului Ștefan Câlția. Colecția-capsulă, formată din încălțăminte și accesorii inspirate de universul realist-magic al artistului Ștefan Câlția, va putea fi vizitată la Galeria ArtSafe din cadrul Combinatului Fondului Plastic.
  • Expozițiile internaționale din programul Design Flags. Pentru a încuraja dialogul dintre piața românească de profil și cea internațională, RDW găzduiește expoziția „Smart Hungary”, adusă la București de Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, ce prezintă cele mai noi inovații contemporane maghiare, cu ajutorul a 24 de produse grupate în jurul a șapte teme cotidiene (Smart City, Smart Home, Smart Mobility, Smart Leisure, Smart Sport, Smart Agriculture, Smart Healthcare). Printre acestea, se numără, de exemplu: un EKG integrat într-un tricou smart, un software antrenor personal de yoga, un scaun cu rotile electric dirijabil cu capul, un sistem info-trotuar pentru persoanele cu deficiențe locomotorii și multe altele, toate născute în speranța soluționării comune a unor provocări globale. De asemenea, în cadrul Design Flags, Centrul Ceh îi aduce pe Hermann & Coufal la #RDW10, un studio ceh de design ce va realiza o instalație on-site, bazată pe upcycling și metode do-it-yourself.
  • Cel mai mare concept store de design românesc. La Galeria Senat, va fi amenajată o zonă de socializare & lounge, co-working și magazine-capsulă, în care se vor regăsi peste 100 de designeri și artiști români, reprezentați de nume precum: Așkia, Dizainăr, Molecule-F, room21, Patzaikin, Epretext și Art Editions. În acest mod, RDW încurajează creșterea consumului de design românesc.

RDW Social. Un program zilnic de activități, instalații, muzică și evenimente, la Combinat

Pe de altă parte, spațiul outdoor de la Combinatul Fondului Plastic le oferă vizitatorilor RDW 2022 un program zilnic de activități, instalații interactive, muzică și evenimente, precum și o zonă dedicată cu food & drinks. De asemenea, RDW Social înseamnă piațete înverzite și umbrite, gradene panoramice și spații de relaxare, amenajate pornind de la conceptul echipei BAZA. Deschidem orașul.

Așezămintele Ion I.C. Brătianu sunt redeschise temporar pentru public în cadrul #RDW10

Mai mult, în perioada 14–22 mai, ansamblul de patrimoniu Așezămintele Ion I.C. Brătianu este redeschis pentru publicul larg, cu sprijinul OAR București și al Bibliotecii Naționale a României și în parteneriat cu ExpoArte. Acesta devine Design House, iar spațiul este reconfigurat zilnic pentru a găzdui o altă expoziție personală semnată de un designer român.

Programul cuprinde, de asemenea, tururi ghidate realizate de ARCEN în zona din proximitatea ansamblului, precum și integrarea Parcului I.C. Brătianu în traseul de activități recreative din cadrul festivalului.

Capitala designului românesc

Alte 65 de evenimente-satelit împânzesc Capitala pe parcursul #RDW10, ca parte din programul Design GO. Designeri, galerii de artă, studiouri de design și arhitectură, ateliere, muzee, showroom-uri și cafenele din București organizează propriile activități, în cadrul festivalului.

În cadrul #RDW10, are loc și Evenimentul Noaptea Studiourilor de Arhitectură (Architecture’s Night In), când, pe 19 mai, nu mai puțin de 17 studiouri de arhitectură din București își deschid porțile pentru public.

Muzeul Național al Țăranului Român intră anul acesta în circuitul Romanian Design Week, cu expoziția „Conectat la natură (tradiție circulară)”, proiect curatoriat de arh. Teodor Frolu, o expoziție de artă multidisciplinară, care vorbește despre modalitățile prin care patrimoniul cultural tradițional își poate găsi loc în arta contemporană.

Mai mult, Combinatul Fondului Plastic va fi parte și din circuitul oficial Noaptea Muzeelor, astfel că RDW 2022 va fi deschis publicului larg și va putea fi vizitat gratuit pe 14 mai, în program prelungit, până la miezul nopții.

Programul complet și biletele de acces pot fi accesate pe site-ul romaniandesignweek.ro. De asemenea, mai multe detalii se găsesc și pe canalele Romanian Design Week: Facebook, Instagram și pe pagina de Facebook a evenimentului.

#romanianvalues

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

19 + 12 =