Reliefurile și țesăturile misterioase ale lui Yvonne Hasan Solomon

0
Timp de citire: 3 minute

Miercuri aveam să ajung la un vernisaj la MNAC, la invitația Ioanei. Aveam să fac cunoștință cu o artistă de care auzisem (din păcate) doar într-o înșiruire de nume rafinate de artiști moderni: pictorița Yvonne Hasan.

Adrian Buga, critic de artă, bun prieten și curator al expoziției ne-a povestit despre Yvonne Hasan în rolul de profesoară de istoria artei la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, dar și în rolurile ei ca: fată evreică arestată sub legile antonesciene; elevă urmând cursurile de artă ale Școlii Maxy; tânără artistă trimisă pe șantierele socialiste ale patriei; soția scriitorului Petre Solomon și mama lui Alexandru Solomon, regizor de film; pictorița interesată de o viziune ”sinoptică” – manifestată în pictura sa printr-un colaj de elemente diverse: bucăți de lemn, ambalaje de săpun, plicuri de corespondență folosite, materiale textile rupte de timp; desenatoarea și acuarelista formelor geometric-cromatice; realizatoarea de tapiserii în care tradiția întâlnește forme expresioniste; teoreticiana artei, cea care profesează la Institut din anul 1956 până în 1982; autoarea unei cărți remarcabile ca „Paul Klee și arta modernă”. Toate se unesc pentru a alcătui profilul unei artiste care merită o atenție deosebită, și a cărei personalitate şi profil cultural sunt minimalizate dacă nu sunt privite în ansamblu.

Am pășit încet, de la o tapiserie la alta, cu ochii larg deschiși, cu mintea încercând să contureze universul vast al pictoriței și-al declarațiilor ei artistice. Mă gândeam la Jana Gertler, prezentă și ea la vernisaj, toată un zâmbet și o bucurie, la Alma Redlinger (pe care am avut onoarea să o cunosc și să îi iau un interviu chiar în casa dumneaei, acum 4 ani), la Eva Cerbu – o artistă pe care o iubesc pentru munca ei. La tot caleidoscopul acesta de oameni care se învârt o dată cu mine în universul ei panotat cu atâta grijă de Adrian și de echipa muzeului.

Am cules selectiv imagini despre Yvonne Hasan: o prezență rafinată și foarte misterioasă, o femeie care lăsa impresia unei libertăți absolute, inele purtate unele peste altele, fuste lungi și înflorate, fumat peripatetic, două mâini care lucrau încontinuu, demnitate, verticalitate, țesături.

„Încă din 2009, de la primele discuții cu Yvonne Hasan, am pășit pe drumul cartezian al frământărilor generale acumulând treptat toate piesele acestui puzzle care este expoziția actuală. Aici, în această expunere, care poate fi numită retrospectivă, încerc să prezint filmic, prin stop-cadre, viața unui om, a unui artist și a unui profesor. În acest scop am privit și analizat împreună cu fiul artistei aproape 400 de lucrări, împărțindu-le pe cicluri tematice și prezentându-le într-o grupare omogenă formată din picturi, reliefuri colorate, tapiserii sau imagini țesute, acuarele și filme. Toate sunt dublate cu acte, cu documente, cu fotografii și cu manuscrise descoperite în arhiva familiei.” Adrian Buga

Încerc să reconstitui cât de fidel posibil imaginea Yvonnei Hasan: de la chipul ei, în care firul personal al fumului de țigară este nelipsit, până la nodurile invective ale tapiseriilor sale în care, cu cârpe șiretate, revendică tehnica rurală a țolicelor. Încerc mai cu seamă să aștern un preș vizual pe care să călcăm singuri spre a înțelege tablourile-colaj pline de senzații aspre, însingurate. Lucrările sale adoptă o poziție aproape polemică față de categoria frumosului. Pe artistă nu o interesează grațiosul sau eleganța decorativă. Ea amuțește culoarea cu o forță ruptă din estetica mizerabilismului în care reconstruiește natura și omul cu fragmente sărace, printr-o artă vădit anti calofilă, asumată și declarată.” Adrian Buga

Vă îndemn să mergeți la MNAC, să urcați cu liftul de sticlă deasupra Bucureștiului, să nu vă faceți nicio așteptare și să încercați măcar pentru o oră să vă dizolvați în universul caleidoscopic al lui Yvonne Hasan.

„La ultima întâlnire cu doamna Yvonne Hasan, prins într-o modernitate austeră a locului, am simțit o artistă vulnerabilă, dar fericită să fie așa. Am vorbit de o posibilă retrospectivă, iar acum că ea este palpabilă, închei cu ajutorul cuvintelor ei: Fiecare expoziție reeditează tracul debutului. Aceasta este și starea de spirit ce mă stăpânește, când vă solicit Dumneavoastră, vizitatorilor, privirile și înțelegerea.” Adrian Buga

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 − 6 =