#QuarantineShortStories: Episodul 4, Echipa CoverStories

0
159
Timp de citire: 10 minute

Final de sezon. Final de carantină. Început de eră nouă. Nu știm încă, și nimeni nu poate anticipa în mod real, ce înseamnă noua normalitate” și cum ne vom adapta ei în săptămânile ce vor urma.

Aleg însă să păstrez o notă pozitivă și pentru ultimul episod, vă invit în culisele redacției CoverStories. Colegele mele au fost de acord să facem o schimbare de rol și de perspectivă.

Curiozitatea noastră comună de a descoperi oameni deosebiți, povești excepționale de viață, informații de îmbogățit sufletul și stârnit mintea, ne pun mai mereu în poziția de a povesti despre ceilalți. Ei bine, astăzi ne așezăm în fața voastră, cu o ceașcă de cafea în mână și dăm din casă”. Ad litteram.

Facem un exercițiu de imaginație: în redacție, la ora la care publicăm acest articol, s-au adunat Georgiana, Maria, Ana Maria, Daniela și subsemnata.

Cum vă mențineți sănătoase emoțional în aceste zile nebune, în care mulți dintre noi am vrea să ne suim pe pereți?

Maria: Citesc atunci când am puțin timp liber, chiar dacă sunt 5 minute sau 20. Întotdeauna mă relaxează cărțile.

Daniela: Știu că sunt multe glume despre introvertiți, mai ales în perioada aceasta. Mărturisesc că mă număr și eu printre cei care au zâmbit puțin, ca pentru ei, când și-au dat seama că vor rămâne multe zile în confortul propriu de acasă. Dar, așa cum vorbeam cu o prietenă, contextul nu a fost chiar prielnic astfel încât să mă bucur în voie de carantină. Nu am avut zile în care să simt că disper, poate fiindcă îmi și făcusem un obicei din a lucra de acasă, dar nici zile în care am țopăit. Nu am simțit că îmi lipsește ceva vital, dar nici că toate sunt așezate cum trebuie.

Adevărul este că sănătatea emoțională în aceste zile apăsătoare și incerte a venit din faptul că mi-am găsit un ritm al meu, că mi l-am asumat, mai degrabă. Uneori am tendința să absorb lucruri care nu mi se potrivesc fiindcă nu am timp să le parcurg sau fiindcă din cauza oboselii îmi lipsește energia pentru a analiza sau a descoase. Mi-am înțeles mai bine ritmul, lucru care m-a ajutat în zilele în care anxietatea a fost mai mare.

Georgiana: Sănătatea emoțională e ca un soi de dans pe sârmă zilele astea. Sunt momente în care mă simt stăpână pe situație, ba chiar cred c-aș risca o piruetă. Dar sunt și momente în care simt că pic în gol și că nimic nu poate să mă mai resusciteze.

Recunosc, am noroc să fiu autoizolată cu omul cel mai drag al inimii mele, însă deseori mă gândesc la cei care sunt singuri și care n-au cum să schimbe o vorbă cu cineva (altfel decât prin telefon sau online). Funcționez în parametri normali, nu pot să mă plâng decât de incertitudini. Însă atunci când mă simt debusolată, îmi permit să fiu așa. Am învățat că așa funcționez. Consumul bulimic de filme și cărți nu mă ajută. Eu cred în treaba asta a savurării, a tabietului, a obiceiului-plăcere.

Mă organizez eficient și, crezi ori ba, pare că timpul are alt vitezometru din martie, așa că încerc să fac cât pot, cum pot, fără să apăs butoane care ar putea fi dureroase la ceilalți. Căci, mai mult decât orice, perioada asta ne sensibilizează și cred că-i bine să purtăm mănuși de protecție și pentru fragilitățile noastre.

Ana Maria: Mereu am crezut în ideea că „normal” e relativ și că e mai important să ne facem noi, cât mai mult posibil, un locșor unde să ne putem destine mintea și sufletul. În această perioadă, am încercat să fac cât mai mult din ce îmi aduce liniște, iar asta are și mare legătură cu oamenii dragi din viața mea, pe care „i-am ținut aproape”. Am încercat să ne ridicăm reciproc moralul, să știe că nu sunt singuri și că vom găsi cu siguranță soluții, ne vom adapta la noua stare a lucrurilor.

Am citit mai mult, am facut sport, yoga, mindfulness, am muncit cu aceeași dedicație și mi-am asigurat oamenii că le sunt aproape și au tot sprijinul meu.

Bianca: Nu știu cu siguranță dacă am reușit sau nu să mă mențin sănătoasă. Eu am văzut perioada aceasta de izolare la domiciliu ca pe o oportunitate de a dărâma niște bariere interioare – chiar asta mi-am spus când s-a instaurat starea de urgență. Am vrut să trec prin toate emoțiile posibile, așa cum au venit și să-mi dau voie să le simt pe toate.

În viața de dinainte de pandemie, mi-am înăbușit foarte des emoții neplăcute precum: neputință, nesiguranță, iritabilitate. De data aceasta însă nu le-am mai evitat. Am vrut să dărâm toate zidurile interioare posibile. Și atunci dacă sănătatea înseamnă echilibru, adică și lumini și umbre, pesemne că m-am menținut onorabil.

Faceți ceva în mod diferit față de viața voastră obișnuită, cea pe care ați lăsat-o pe hold, acum câteva săptămâni?

Georgiana: Multe lucruri s-au schimbat, dar au de-a face mai mult cu programul meu de nesomn și, indirect cu oamenii alături de care sau pentru care lucram. Nu e nimic însă care să nu poată fi rezolvat cu o atitudine pozitivă, credință, multă răbdare, îngăduință și respect. (Adevăr valabil în atitudinea față de ceilalți în aceeași măsură cu cea față de mine.)

Bianca: Da. În mod absolut natural și total neașteptat, am trecut (trec?) printr-o fază a la turque. De la gătit și servit masa în stil turcesc, la băut cafea turcească la ibric (ocazional alături de baklava), la urmărit foarte multe filme și documentare, ascultat muzică și descoperit artiști turci.

În plus, am făcut lecții zilnice de turcă pe o platformă online. Am 22 de zile de lecții consecutive. Sunt la nivel de amator, de viitor turist cu un vocabular mai ordonat și consistent, dar sunt mândră de mine! Pentru că nu mi-am propus să fac asta sau ceva special, ci doar am vrut să mă joc și să las necunoscutul să mă conducă unde vrea el.

Maria: În mod obișnuit lucrez de acasă, așa că nu s-a schimbat programul cu totul. Este însă mai puțin timp pentru stat concentrat la lucru pentru că ziua e plină cu programul copiilor și gestionarea emoțiilor fiecăruia.

Ana Maria: În mod diferit fac multe lucruri. (Zâmbește) Mi-am dat seama că îmi face mult bine (și voi continua și după ce ne reacomodăm la noua normalitate) să fac mai multe lucruri pentru mine. Sunt mai atentă la ceea ce are nevoie mintea, sufletul și corpul meu. Cu alte cuvinte, nu mă mai pun pe locul doi.

Daniela: Multe sunt diferite. Plecând de la faptul că nu mai pot stabili interviuri în locuri cochete, că stabiliserăm un picnic în redacție și s-a amânat pentru cine știe când, până la ritualul de dimineață sau curățenia pe care trebuie să o fac mai des (fiindcă suntem 24/24 acasă, amândoi). Dar știu că nimic nu e pentru totdeauna, că ne vom redresa și chiar dacă vechiul normal nu va mai fi la fel, vom găsi un alt normal, care să fie la fel de mult al nostru precum cel lăsat pe hold.

Cât despre diferit, da, mi-am schimbat câteva obiceiuri. Am învățat că pot să îmi încep ziua și citind câteva pagini din cartea de pe noptieră sau zile în care trec rapid la scris sau cercetat. Zile în care simt nevoia să schimb „biroul”. Sau zile în care nu se leagă nimic. Diferit e și faptul că mă adun mai greu pentru a face sport sau pentru a medita. Aveam un ritual al meu pe care l-am pierdut între timp.

Care sunt micile bucurii de peste zi?

Ana Maria: Bucuriile de peste zi nu s-au schimbat, în schimb am devenit eu mai prezentă și mai atentă. Cafeaua de dimineață o savurez acum pe îndelete într-una din ceșcuțele mele vintage pentru care am făcut o mare pasiune. Florile au rămas prezente și mi-au luminat multe zile, chiar și cele mai mohorâte. Momentele petrecute cu cei dragi, fizic sau virtual, au fost marile bucurii de peste zi, în fiecare zi. Ieșirile la soare, cât și când s-a putut, au fost momente pe care le-am prețuit din plin. Muzică, filme, cărți…

Georgiana: Tot ce fac mi-e bucurie. Sunt printre norocoșii care nu simt că muncesc atunci când lucrează, ci simt că e… o joacă cu reguli clare, dacă vrei. Dacă vorbim de bucuriile din afara spațiului de muncă, atunci pe-astea, mi le croiesc în funcție de zi. Uneori, 5 cafele cu care mă pot juca în gust și formă sunt suficiente. Alteori, am nevoie de o poveste bună în care să mă pot dizolva. Sunt zile în care mă cuprinde un drag de bucătărie și „meșteresc” niște chestiuni naiv-comestibile.

Am reînceput să scriu poezii în nopțile în care nu pot adormi înainte de 3 a.m. Câteodată mă predau unui serial – cu cât mai thriller, cu atât mai bine. Urmăresc emisiuni și documentare cu oameni deștepți care articulează idei bune. Și câteodată stau. Zac așa pur și simplu, în sucul propriilor gânduri și cuget. Atât. E o bucurie mare că-mi pot permite asta.

Daniela: Micile bucurii sunt legate de verde. Mi-e dor și poftă de flori proaspete foarte mult. Piața e destul de departe și nu am îndrăznit să mă aventurez.

De aceea am și mai multă grijă de cele câteva plante pe care le am și pe care le mut din loc în loc. Mă bucură să le îngrijesc. Pare uneori un soi de ritual, ca acela al ceaiului, în care toate se întâmplă cu grijă și lent: am grijă să le șterg de praf, să mă uit atent dacă a mai răsărit vreo frunzișoară sau dacă a mai căzut vreo alta, să calculez dacă e timp de udat sau nu. (Marcela, colega noastră se face „vinovată” de faptul că am învățat cum să fac toate astea).

Apoi, mai ales acum, mă bucur de balconul nostru deschis și de grădina din fața noastră. Au înverzit toți copacii și îmi clătesc zilnic ochii cu verdele crud din fața balconului. S-ar potrivi o ploaie rece și liniștită.

Din momentele Danielei

Bianca: Parțial cele obișnuite din viața de dinainte de carantină: o îmbrățisare, un desen de la fiica mea, un bilețel strecurat pe noptieră, cerul cu culorile lui schimbătoare, flori când s-a putut, confortul, tihna și lumina casei, convorbirile aproape zilnice cu prietenul meu cel mai bun. Și muzica! Oh, muzica mi-a fost de departe cea mai bună prietenă în această perioadă.

Maria: Cafeaua de două ori pe zi, mâncatul împreună. Fotografii, stat să descopăr ceva nou. Mă bucur când vine curierul, iar baieții se înghesuie inevitabil la ușă. În fiecare zi sunt și lucruri care ne fac să zâmbim.

Care este primul lucru pe care îl veți face după ce ieșim cu bine din această perioadă?

Georgiana: Oh. Primul, primul, primul? Să ies la o cafea, două, trei, cu fetele din echipa CoverStories. Apoi, să mă urc într-un avion spre Franța.

Bianca: Probabil că nu va fi chiar primul lucru, voi mai avea de așteptat, dar abia, abia aștept să dansez până în zori cu prietenii mei pe o anumită străduță din București.

Ana Maria: Primul lucru, la care visez deja de ceva vreme este să merg la munte pentru câteva zile. Aerul curat, natura, mirosul de brad, o plimbare cu telecabina și de ce nu…un vin fiert (merge bine sus la Cota 2000). Cel mai mult îmi lipsește natura și sentimentul de libertate pe care îl simt în mijlocul pădurii.

Maria: Întâlniri cu familia și prietenii, stat afară la soare.

Daniela: Sunt multe „primul lucrul” pe care aș vrea să le fac. De la o vizită la librărie, la o prăjitură lângă Ateneu, alergat în parc, vizită la salon. Dar dintre toate, cel mai mult îmi doresc să merg acasă, acasă în Moldova, la țară. Să îi cuprind strâns pe toți, să mănânc plăcinte poale-n brâu cu zahăr pudrat deasupra și să stau pe prispă.

Dacă există o lecție sau ceva bun în tot și în toate, care este lucrul pe care l-ați învățat în carantină fiind? Și ce râmâne cu voi din această experiență?

Daniela: Eu sunt o pesimistă în adâncul sufletului meu, probabil moștenire de familie. Dar am învățat că avem libertatea și alegerea să găsim măcar o lecție (dacă nu ceva bun) atunci când lucrurile nu merg bine. Am ales să văd perioada aceasta ca o pauză pentru natură, pentru planetă și să găsesc mecanici prin care să pot face mici surprize prietenilor. Uneori ajută să schimbi unghiul, ca să găsești o altă rezolvare la problemă.

Maria: Una dintre lecții este că putem să depășim perioade dificile și reușim să ne acceptăm unii pe alții, chiar și să lucrăm în același spațiu. În perioada aceasta am făcut mai multe lucruri împreună, am gătit, iar copiii s-au adaptat mai bine decât ne așteptam cu statul în casă.

Bianca: Pentru mine și o parte dintre oamenii mei dragi, partea bună a fost că am făcut și mai mult din ceea ce suntem cu adevărat – prietena mea cu suflet de artist s-a întors la ilustrat, eu am scris mai mult și mai mulțumitor (pentru mine), alți prieteni s-au întors la meșterit prin curte și stat mult în natură.

Personal, mi-am reconfirmat de câte persoane și lucruri am cu adevărat nevoie să-mi umple și coloreze viața. Răspuns: de foarte puține, dar deosebite.

Ana Maria: Mi s-a arătat încă o dată că nimic nu e permanent și că luptele pe care le ducem pe parcursul vieții ne fac mai puternici, reziliența la stres și factorii nocivi crește, luăm totul mai calm și le așezăm pe toate mai ușor.

Mi-am dat seama cât de mult contează să reușești să faci liniște pe interior, cât de mult ajută să te cunoști și să îți dai seama care îți sunt limitele. Va rămâne cu mine cât de important e să ajungi la gândirea out of the box, laterală, să găsești soluții atunci când te dai un pas în spate, iar pentru asta e nevoie de prezență.

Georgiana: Sunt multe lecții pe care le poți lua cu tine, orice ți s-ar întâmpla. Cred că, în funcție de deschidere, te pot amprenta cine știe ce înțelepciuni.

Eu – repet un strop din ce am spus mai sus – am norocul de a-mi împărți singurătățile cu omul care mă completează cel mai bine. Faptul că-l am în fiecare zi, zi de zi, aproape, mi-e suficient ca să înțeleg că timpul trece mult prea repede și că, din punctul ăsta de vedere, foarte egoist, evident, poate ca auto-izolarea să mai dureze un pic.

Altfel, am aflat că pot avea mai multă răbdare și înțelegere decât credeam. Și că „sănătatea e cea mai importantă” nu e doar frază, ci o realitate.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here