#QuarantineShortStories: Episodul 1, Diana

0
511
Timp de citire: 7 minute

Patru săptămâni de carusel emoțional. De sărit pe o trambulină între gratitudine pentru sănătatea personală și a celor dragi și bâjbâitul pe întuneric, în necunoscutul acestor vremuri.

Prima săptămână s-a simțit ca o vacanță luată forțat. Am umplut-o cu documentare, teme și școală online via zoom, gătit și treburi administrative.

În cea de-a doua am făcut liste de alimente și medicamente cu ce ne-ar trebui la nevoie. Ne-am făcut griji pentru părinții noștri care stau departe de noi. Am început să folosim facetime-ul ca punte între noi și cei pe care îi iubim.

În cea de-a treia, au venit insomniile și zilele lungi umplute cu te miri ce. A urmat și a patra, cu îndepărtare premeditată de știri apocaliptice și un facebook mult prea gălăgios pentru starea mea. Am compensat cu alte documentare și filme de încălzit sufletul, un skype ici colo, instagram și telefoane zilnice.

Universul exterior s-a micșorat considerabil, iar cel interior s-a deschis ca un hău. Cu de toate. Cu bucurii, cu zâmbete, cu frici, cu tăcere. A revenit somnul și un strop de încredere că indiferent de ce va veni peste noi, vom face față într-un fel sau altul. Iar în vârtejul acesta de emoții și zile mai bune sau mai puțin bune, într-o duminică, a intrat în viața mea, Diana. Pe ușa virtuală numită Instagram, cu o apreciere scrisă în privat despre o poză cu o Pavlova pe care o pusesem cu câteva ore înainte.

Discuția noastră a început la fel de firesc cum începe o discuție în tren: cu un interlocutor necunoscut căruia simți să-i pui în brațe toată povestea vieții tale. Fără măști, fără cenzură, fără editări. De atunci și până azi vorbim aproape zilnic despre cele mai haioase, dureroase și marcante întâmplări din viața noastră. Abuzăm și de emoji și ne-am asumat asta de la început. Prima discuție cu ea mi-a adus picătura aceea de speranță că din nimic, chiar și dintr-o perioadă din aceasta de incertitudine colectivă, poate ieși ceva bun, dacă îi dai voie să intre în viața ta.

Diana vine din vestul țării, este avocată, a trăit on and off timp de 8 ani în New York, unde a și studiat și luat examenul de barou. Călătorește în lumea largă de pe unde adună tot felul de povești, amintiri și oameni rămași dragi. Este un spirit liber, o nomadă modernă, dar își dozează rebeliunea cu o minte analitică și simțul datoriei față de o meserie cu multe provocări. Are un simț al umorului subtil pe care îl înțeleg și îl întrețin cu fiecare ocazie cu care vorbim.

M-am gândit să-i adresez câteva întrebări în mod oficial, a căror răspunsuri să nu fie doar pentru ochii mei, ci să vă bucure, să vă inspire și de ce nu, să vă pună pe gânduri.

Diana, ce bine că ne-am găsit pe timp de furtună! Știi că îți vorbesc deschis și fără paravan. Cum te menții sănătoasă emoțional în aceste zile nebune, în care mulți dintre noi am vrea să ne suim pe pereți?

Vă mai amintiți cum toată lumea se plângea că ar mai citi ori că și-ar petrece mai mult timp cu familia, însă jobul și nebunia cotidiană îi împiedică? Ei bine, acum e momentul în care toată lumea ar trebui să fie mulțumită. Acum avem cu toții timp pentru toate acele lucruri depozitate în „cutia procrastinării”.

Nu fac nici eu vreo excepție de la prostul obicei de a începe lucruri pe care dintr-un motiv sau altul nu reușesc să le termin. Așa că de când cu „nebunia-pandemia”, m-am autoprovocat în a șterge cu radiera anumite preconcepții pe care le aveam despre propriile-mi abilități. Am ales să intitulez această perioadă „me time”.

Timp de 32 de ani mi-am dezvoltat un sistem puternic de a înflori realitatea până în punctul în care eu însămi să o cred. Și cel mai bun exemplu care îmi vine în minte în acest sens, vizează cititul. „Păi eu nu pot citi mai mult de 30 pagini fiindcă mă ia somnul, oricât de interesantă ar fi cartea!” era una dintre replicile mele preferate.  Așa că, de la începutul perioadei de carantină, mi-am comandat trei cărți noi, dintre care două le-am citit deja pe nerăsuflate. Mi-am propus să renunț la prostul obicei de a nu citi cărțile până la capăt și să reiau lecturile abandonate.

Fără nicio urmă de îndoială, perioada aceasta e mai ales o oportunitate bună de autoanaliză. Avem acum, mai mult ca oricând, șansa să ne întoarcem înspre noi înșine. Cine știe când vom mai avea parte de asemenea timp prețios? Putem analiza în liniște lucrurile care sunt de admirat și de schimbat la propria noastră persoană. Introspecția ar putea debuta cu întrebarea: „Ce schimbări ai vrea să vezi la tine în următorii X ani?”, iar pe baza răspunsurilor obținute putem lucra încet și sigur la transformare, indiferent că e una de ordin lăuntric ori estetic.

Tot legat de partea emoțională și în vederea obținerii unui echilibru mental optim, pe lângă jocurile de memorie pe care le epuizam zilnic și înainte, în aplicația Lumosity, am început Lumosity Mind, care cuprinde sesiuni de câte 5 minute de mindfulness. Am descoperit recent și că site-ul coursera.org oferă acces gratuit la cursurile sale online, așa că am început primul curs intitulat „Learn how to learn”, însă găsiți lecții din nenumărate domenii.

O altă resursă de automotivare pe care o pot recomanda este întocmirea unui bucket list (o listă de dorințe de atins în viață). Eu am început acest „exercițiu” ca un ritual personal în noaptea de Revelion. De la o listă cu 50 de idealuri, m-am forțat să o extind la 150. Da, știu! Pare dificil să descoperi atât de multe obiective pe care dorești să le atingi, însă dacă nu știi ce îți dorești, cum vei știi care e direcția în care te îndrepți?

Cum altfel mă mai mențin sănătoasă emoțional? Mă „hrănesc” sufletește cu amintirile vacanțelor anterioare, sortând poze și compunând albume virtuale. În același sens, am deschis contul de instagram @lawyer.traveler.dreamer, cu scopul clar și precis de a-i inspira și pe alții în alegerea următoarelor destinații de vacanță. Și trebuie să recunosc că îmi crește inima când văd aprecierea celor din jur și mai ales când prin prisma unui hobby ajung să cunosc oameni atât de minunați și pe aceeași lungime de undă cu mine precum tine, Bianca.

Faci ceva în mod diferit față de viața ta obișnuită, cea pe care ai lăsat-o pe hold, acum câteva săptămâni?

Aș putea începe lejer prin a menționa aici categoria calorică a dulciurilor, dar în vremuri de 1.000 de pași făcuți pe zi, mai bine să nu instig cititorii la creșterea indicelui de masă corporală.

Până acum o lună, trăiam cu toții într-o lume nebună, într-o civilizație ce funcționa cu apăsarea zilnică și automată a butonului de fast-forward. Indiferent că suntem firi introvertite ori extrovertite, ritmul cotidian ne-a ademenit mai mult sau mai puțin să jucăm în horă. Ne-am îndepărtat nu doar de familii și de prietenii apropiați, punând totul pe seama jobului, dar ce e cel mai grav este că ne-am îndepărtat de noi înșine.

În cartea sa „Intimitatea”, Osho vorbește foarte mult despre importanța iubirii de sine. Mulți asimilăm iubirea de sine, cu narcisism ori chiar cu egoism, însă lucrurile nu stau așa. Exact cum subliniază el în carte: „De ce am putea avea pretenția ca un străin să ne iubească și să ni se dedice trup și suflet, dacă noi nu suntem capabili să ne oferim iubire nouă înșine?” Ce moment mai bun decât acum, când timpul nu mai e un obstacol, să reflectăm mai mult la ce și cine suntem? Așa că, eu cel puțin, iau fiecare zi ca pe o oportunitate de a mă iubi mai mult.

Mereu am susținut că nu cred în superioritate și inferioritate între oameni. Suntem cu toții atât de diferiți și atât de frumoși, fiecare în felul său, și avem un set atât de diversificat de calități și defecte, încât a încerca să te compari cu altcineva e ca și cum ai compara mere cu pere. Momente ca cele prin care trecem acum nu fac altceva decât să îmi întărească părerea că viața pe acest pământ este o minune! Stă în mâinile tale ce faci cu ea, cum alegi să trăiești, să iubești și să privești provocările de care te lovești zilnic.

Care sunt micile bucurii de peste zi?

Cred că ar fi o exagerare să spun că viața mea e pe hold. Da, majoritatea înfățișărilor în instanță sunt amânate pentru luna iunie, dar asta nu încetinește lucrurile decât la nivel profesional. Cred că schimbarea majoră, cel puțin în viața mea, stă în descurajarea de a face planuri de vacanță pentru acest an.

Mă consider genul de călător căruia îi place să meargă la sigur, așa că prefer să aștept să se liniștească toată nebunia pentru a mă arunca pe următoarele bilete de avion. Nu poate să nu mă îngrijoreze faptul că din cauza acestui virus, turismul nu va mai fi ceea ce era până la acest început de deceniu.

Partea amuzantă este că eu luasem faptul că am petrecut Revelionul, neplanificat, în avion ca un semn al unei „avalanșe” de aventuri spre destinații nemaivăzute în acest an. Sunt convinsă că nu eram singura care avea planuri mărețe pentru acest an, însă asta nu înseamnă că trebuie să disperăm.

O altă schimbare stă în faptul că am început să gătesc mult mai mult decât găteam înainte. Iar pe cei care nu au explorat până acum Netflix-ul, nu pot decât să îi invidiez pentru sumedenia de filme și mai ales seriale cu care se pot delecta.

Citește și Tot ce este viu iese la suprafață

Care este primul lucru pe care îl vei face după ce ieșim cu bine din această perioadă?

Răspunsul cel mai sincer la această întrebare este că voi călători asemeni câinelui scăpat din lanț!

Avem tendința de a lua în derâdere conceptul de carpe diem. Această nebunie mondială prin care tocmai trecem, cred (și sper din tot sufletul!) că a deschis ochii multor persoane. În același context, sedentara din mine, care își făcea până acum abonament la sala de sport și mergea „mai răruț că-i mai drăguț”, și-a promis că va fi mult mai activă după ce timpul de carantină va fi expirat.

Dacă există o lecție sau ceva bun în tot și în toate, care este lucrul pe care l-ai învățat în carantină? Și ce râmâne cu tine din această experiență?

În afară de restricțiile de călătorie și distanțarea socială de prieteni, și implicit impactul economic pe care această perioadă de pauză îl va avea asupra întregii lumi, nu pot evidenția alte aspecte negative personale ale acestei perioade.

Sper însă că oamenii au conștientizat, în toată această nebunie, valoarea vieții lor. Cum spun americanii: „We shouldn’t take everything for granted!” (Nu ar trebui să luăm totul de bun, de la sine!). Faptul că suntem pe acest pământ, că suntem sănătoși, că avem familii și oameni dragi în jurul nostru, care ne iubesc și ne apreciază, este un dar neprețuit.

Cu toții ar trebui să practicăm mai mult exercițiul gratitudinii pentru toate lucrurile care ni se întâmplă, la fel cum ar trebui să fim recunoscători și pentru lucrurile pe care ni le dorim în viață și nu le primim. Da, un alt clișeu, dar totul se întâmplă cu un motiv. Iar ceea ce suntem azi, ca indivizi, ca ființe umane pline de iubire, dăruire și cu enorm de mult potențial, este rezultatul experiențelor de viață prin care am trecut.

La sfârșitul fiecărei zile stă exclusiv în puterea noastră să alegem calea optimistă ori calea pesimistă. În vremuri de restriște poți să alegi să lupți în continuare sau să te dai bătut. Tu ce cale alegi?


Pe Diana o găsiți, dincolo de cuvinte, și în imaginile din călătoriile ei, pe instagramul @lawyer.traveler.dreamer.

Articolul precedentReportaj-Documentar despre stres. Cum să ne controlăm propriile furtuni.
Următorul articolEfemeridele lui Irvin D. Yalom
Bianca
Bianca Gheorghescu este în primul rând o persoană care se potrivește foarte bine în viața ei. Spirit creativ și inventiv, se bazează foarte mult pe fler și pe experiența de a ajuta oamenii să se repună pe drumul lor. În viața de la birou este consultant în carieră pentru profesioniști din top și middle management. Are 12 ani de experiență ca headhunter și a lucrat alături de cele mai importante corporații din România, pe segmente de industrie precum: Automotive, FMCG, Luxury Goods, Finance & Banking. În viața de acasă este mama și soție și furnizor de hrană și atenție pentru motanul Mitsouko. Activitatea pe care ar face-o neîntrerupt, zi de zi, fără bani, apă și hrană este scrisul.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here