„Sper că motivul pentru care cărțile mele au găsit un public în străinătate este că nu sunt construite din cuvinte mari și limbaj complicat, ci din povești. Deoarece poveștile sunt universale, ele nu se vor pierde în traducere.” Nu cred că există vreun moment din viața unui om pentru care nu aș găsi potrivită o poveste închipuită de scriitorul suedez, Fredrik Backman. Scrisul lui are ceva din simplitatea și sinceritatea unui copil, completat de înțelepciunea unui om trecut prin viață.
Vrei să te destinzi și să râzi?
Vrei să faci un exercițiu de sensibilitate?
Vrei să-ți pui la încercare emoțiile?
Backman le croșetează pe toate astfel încât la final, atunci când închizi cartea, simți că ai trăit încă o viață, de-a lungul celor câteva sute de pagini. Backman e varianta la care mă duc, fără rețineri, atunci când vreau să mă relaxez, atunci când fac o recomandare sigură, dar și când trimit în dar o lectură, cuiva care are nevoie să se dezlege de haosul zilelor.
Concret, ce-mi place la poveștile scrise de Fredrik Backman?
Personajele complexe, cu trăiri complexe și gânduri complexe. Așa cum suntem fiecare. Nu există extreme. Personajele lui sunt nuanțate. Chiar și autorul mărturisește, într-un interviu, că inspirația pentru protagoniștii săi au fost oamenii pe care i-a întâlnit de-a lungul timpului: „S-ar putea lua frânturi de caracteristici de la douăzeci sau treizeci de oameni reali pentru a crea un singur personaj bun. Este exact ca la sucul de portocale: ai nevoie de mai multe portocale pentru a face un pahar de suc.”
Și mai e un motiv pentru care-mi plac personajele sale, și anume că nu au convingeri de nezdruncinat. Cu toate că, la prima vedere, așa s-ar considera. Dar ai suficient timp la dispoziție pentru a le descoperi substraturile; chiar și ele însele au suficient spațiu pentru a descoperi, chiar și după o viață de 40 ani, că încă își mai pot schimba părerea, ceea ce le dă speranță.
Viața interioară și ale ei taine. Îmi place atunci când mă surprind că m-am repezit să trag concluzii. Iar asta mi s-a întâmplat adesea citind cărțile lui Backman. Pe măsură ce descopăr detaliile care au condus la crearea unui anumit personaj, realizez că puzzle-ul e mult mai mare și mai complicat. De exemplu, Britt-Marie este o femeie ajunsă la mijloc de viață, cu o varietate de obsesii, unele dintre ele chiar enervante. Backman are un fel al lui de te face să te împaci cu defectele personajelor sale, arătând înspre viața lor interioară și cum s-au sedimentat evenimentele din viața lor sub forma unor defecte.
Descrierile indirecte. Mereu mi-au plăcut lecturile care nu-mi afișează, de-a fir a păr, fiecare colț sau fiecare nasture din ținuta personajului. Lectura, printre altele, la fel ca oricare artă, pune într-o stare de contemplare, de închipuire. Nici nu trebuie să fie în acord cu ce a vrut autorul să spună, nu asta e esența. Important e că te pui într-o stare de a-ți imagina, poate pe alocuri de a critica, cu argument. Iar acesta-i un exercițiu de care avem nevoie la orice vârstă.
Cu ce îți recomand să începi?
1. OVE – sau bărbatul care emoționează prin ursuzenie
A fost și prima mea lectură semnată de Fredrik Backman. Prima la care am și râs, dar am și plâns. Prea-sensibilitatea a fost o caracteristică pe care am auzit-o despre mine încă de când eram copil. Cu toate acestea, nu se întâmplă frecvent să plâng sau să râd în vreo lectură. Ei bine, Backman reușește să facă asta de fiecare dată.
Ove este un bătrân care nu apreciază compania oamenilor. A existat în viața sa o singură persoană care i-a stat și adăpost, și refugiu, și iubire, și companie. Iar în lipsa ei, trebuie să se decidă ce face mai departe. Cartea cuprinde teme precum bătrânețea, iubirea, toleranța, apropierile între oameni și speranța.
„Oamenii au zis mereu despre Ove că e un „înăcrit”. Dar nu-i, fir-ar să fie! Doar că nu rânjește tot timpul, ca alții. Și pentru asta merită să fie tratat ca un criminal? Lui nu i se pare deloc cinstit. Ceva se rupe în sufletul unui om când trebuie să-și îngroape singura persoană care l-a înțeless vreodată. Iar timpul nu vindecă asemenea răni. (…) Durerea e un lucru de mirare.”
(Un bărbat pe nume Ove, Fredrik Backman)
2. BRITT-MARIE – sau femeia care o ia de la capăt
A fost cea mai recentă lectură semnată de Backman, chiar în vacanța de Crăciun. Mi-a fost imposibil să mă despart de Britt-Marie, o femeie în care m-am regăsit pe alocuri (doar fiecare avem obsesiile noastre, nu?).
Naivitatea și stângăcia cu care decide să-și înceapă un nou capitol în viață m-au impresionat de la bun început. După o căsnicie care i-a adâncit și mai mult obsesiile, Britt-Marie găsește un dram de curaj pentru a-și căuta o slujbă – prima în viața ei profesională. Ajunge într-un oraș distrus de criza economică, dar cu niște oameni care o repun pe Britt-Marie pe un drum mai mult al ei. Și care îi arată lucruri despre ea, unele pe care nici măcar nu știa că există – cum ar fi că este o persoană amuzantă. N-am crezut că mă va emoționa vreodată un meci de fotbal așa cum se întâmplă în poveste, dar Backman reușește.
„Și tot ce și-a dorit, până la urmă, a fost un balcon și un bărbat care să nu intre cu pantofii de golf pe parchet, care din când în când își pune cămașa în coșul de rufe, fără să fie nevoie să-i spună ea și care zice,când și când, că mâncarea e bună, fără să-l întrebe ea. Un cămin. (…) Cineva care vine acasă și vede podelele frecate și mâncarea caldă pe masă, cineva care bagă de seamă că Britt-Marie s-a străduit. Căci oamenii, ca și cina, trebuie să aibă un sens. „Ce frumos ai aranjat!” – asta înseamnă să dai un sens.”
(Britt-Marie a fost aici, Fredrik Backman)
Dacă vă doriți o poveste cu sens, cu toată inima vă recomand să luați un Backman cu voi, fie că e dintr-o librărie, fie că e o comandă digitală. Ba chiar m-aș duce până-ntr-acolo încât să pariez că nu veți fi dezamăgiți!
S-avem sens și lecturi cu rost!
Citește și:
