Poveste pentru Maria

Timp de citire: 3 minute

M-am ridicat de la masă cu un gând la interviul pe care tocmai îl încheiasem și cu altul la carte pe care o aveam de luat acasă. Am mers agale prin grădina Verona și am intrat copleșită în Cărturești.

– „Poveste pentru Maria” de Ioana Bâldea Constantinescu?

Domnișoara de la casă testează leneș informațiile pe care i le-am dat. Sau măcar o parte dintre ele. Se uită cu o căutătură curioasă la mine.

– Cu „â” din „i” sau din „a”?

– „” din a.

– Aha. E sus, la copii.

– Mulțumesc.

Și urc la mansardă.

Mărturisire

Ce-aș putea să mai scriu eu despre povestea Ioanei pentru Maria și să nu repet mimetic ce au spus sau au scris ceilalți, mai înțelepți și mai avizați decât mine?

Mi-a plăcut mult recenzia făcută de Marius Constantinescu, un personaj extraordinar pe care îl prețuiesc enorm, parte importantă din povestea Mariei, cu dublu rol în poveste: de „soț” și „tati”. Și mi-a rămas aproape de inimă un fragment pe care-l voi insera aici, căci descrie minunat esența cărții.

„Poveste pentru Maria este cartea în care Ioana se ia la întrecere cu Ioana Bâldea Constantinescu. Altfel spus, Ioana de acasă şi Ioana de pe etajul de sus al unei coperte merg împreună spre o linie de finiş care este viaţă şi literatură pură, în acelaşi timp, cu dilatări şi estompări de contururi. Când una infuzează trupul celeilalte, asta ştim mai puţini şi ne imaginăm mai mulţi. Are ea acest dar (şi nu crede dacă îi spun eu) de a îmbrăca şi cea mai simplă idee în costum de stil şi accesoriu de personalitate.”

Maternitatea conjugată lucid

Aproape pe fiecare pagină e câte un desen de-al Mariei. Un dragon, o pereche de țestoase mamă-fiică, o vidră, un Harry Potter simpatic. Și fiecare mă distrează teribil. Mi se pare că e completarea fiecărei istorii în parte. Pentru că, am uitat să menționez, dar „Poveste pentru Maria” este, de fapt, o colecție de povești de-ale Ioanei. O cutie de bomboane (sau de madlene, dacă e să mergem pe metafora lui Proust), fiecare cu o umplutură proprie; una dulce, alta ușor amăruie, una delicată, alta cu miez tare.

”O să ne certăm de multe ori până am s-o termin şi o să adormim epuizate una în braţele celeilalte, o să mergem la cinema, o să facem brioşe împreună, o să te cert că nu-ţi strângi niciodată jucăriile, o să-mi reproşezi fiecare minut petrecut la serviciu, o să ne jucăm de-a magazinul, de-a Harry Potter, de-a Narnia, de-a Insula Tontului şi de-a mai ştiu eu ce vine peste noi anul ăsta. N-o să mai fi ştirbă. O să fim, amândouă, patetice, ridicole, exagerate şi căpoase. O să ne treacă. O vreme… Pe urmă, o să o luăm de la capăt. O să ne acuzăm una pe alta că nu-ţi pasă de mine şi nu mă iubeşti şi te porţi urât şi să ştii că mă duc în camera mea şi nu mai vorbesc cu tine! O să vorbim una cu alta. Mult. Fără oprire. Din ochi şi din degete şi din desene prinse cu magneţi pe frigider.”

Ioana nu face un exercițiu de poveste. Ea se aruncă în poveste, se amestecă cu ea, se contopește. Ține emisia (cum se spune la radio) de la un capăt la altul. Și o face cu o duioșie extraordinară, dar fără „sirop”.

Depozitară a unor valori solide, Ioana povestește lucid, de la înălțimea implicării ei, atât bucurile, cât și temerile unei mame. Descrie o geografie amoroasă proprie relației ei cu Maria, „cântă” o simfonie fragilă a legăturii dintre ele două. Și toate astea fac din tine – oricine ai fi la capătul celălalt al rândului – un cititor hulpav. (Iar la sfârșit, un pic dezamăgit că n-a durat mai mult).

Preferata mea e Publicitate. Povestea de la pagina 63. Tare frumoasă și ambasadoare a delicateții de care e capabilă Ioana.

„Și poveștile au dureri de creștere.” Și Ioana știe cum să le aline. Iar singurul cuvânt care-mi rămâne imprimat și mi se pare că descrie perfect lectura asta, îi aparține Mariei și am de gând să-l împrumut: minunaticios!