Când Maria și-a dorit să devină inginer, această profesie nu era pentru femei. De fapt, nu prea exista o paletă variată din care femeile să aleagă o carieră. Mai degrabă, nu exista o profesie potrivită pentru femei.
Când Maria și-a propus să studieze Medicina, bărbații s-au simțit ofensați, considerând că o femeie în sala de curs însemna o decădere a profunzimii meseriei de doctor. Ba și mai mult, aceasta trebuia să intre la cursuri abia după ce toți bărbații își găseau locul în sală. Trebuia să fie și acompaniată de un bărbat în drum spre facultate. Cel mai adesea tatăl său o însoțea, deși nu puține au fost certurile pe care le avea cu acesta.
Motivul: de la o femeie se aștepta cel mult să devină învățătoare. Dacă se căsătorea și urma să aibă un copil, atunci se aștepta de la ea să se dedice complet familiei. Unele voci menționau și că femeia ar avea creierul mai mic și de aceea nu ar putea să studieze mai mult.
Maria a demonstrat opusul. Prin ceea ce a reușit, a transformat un tată tradiționalist, fost militar, într-un tată mândru. Nu doar că a depășit credințele momentului, dar a arătat și că un copil cu tulburări mintale poate să evolueze. Demonstrația în cele ce urmează.
Începuturile
Maria Montessori s-a născut în Chiaravalle, provincia Ancona, în Italia anului 1870. Mediul care avea să o primească era format dintr-o mamă pasionată de cunoaștere (care provenea la rândul ei dintr-o familie de academicieni), și dintr-un tată – fost soldat, înclinat să vibreze mai mult cu mentalitatea timpului său.
Poate că Maria nu ar fi ajuns Maria Montessori dacă nu existau câteva scântei mari în viața sa. Un exemplu ar fi chiar mama, Renilda Montessori. Cu o gândire diferită, interesată de cărți, de creație, de frumos, aceasta și-a încurajat fiica să înțeleagă faptul că o femeie își poate croi singură drumul prin viață.
A doua scânteie poate că a fost aprinsă de faptul că familia Montessori s-a mutat la Roma, în anul 1875. Astfel Maria a fost expusă unui alt context. Cu toate că societatea era la fel de închisă în ceea ce privea locul femeii, Maria a început să prindă drag pentru inginerie. Astfel că a studiat știința și matematica. Apoi, în drumul său către cunoaștere, a întâlnit biologia. Și a înțeles că așa poate să fie de ajutor lumii. Cu toate că tatăl său s-a opus vehement, aceasta s-a înscris la cursurile de medicină ale facultății din Roma.
Medicina și un moment de revelație
Nu pot să nu mă întreb cât de greu era să fii femeie pe atunci. Cu atât mai mult când poveștile acestea scot la iveală nuanțe pe care cu greu le-am măcina acum. Facultatea nu a însemnat pentru Maria ceea ce înseamnă viața de student azi. A trebuit să învețe singură să studieze un corp, iar acest lucru îmi imaginez că este greu și în compania profesorului. Nu se acceptau clasele mixte în acea vreme, de aceea se impunea ca femeile să studieze corpul în singurătatea și răceala unei morgi. Și-a scos mănușile, și-a lăsat halatul și a părăsit camera, crezând că atât i-a fost, că nu mai poate continua.
În drumul său spre casă, i-a atras atenția un copil al străzii, fascinat de o bucată de hârtie. Timpul s-a scurs altfel în acel moment pentru Maria, care a continuat să privească cu fascinație la fascinația copilului. Nu a știut ce anume a inspirat-o în acel moment, dar și-a continuat drumul, având o motivație intensă: „Și noi, oamenii, trebuie să avem o misiune în viață de care nu ne dăm seama.” Aceasta a fost cea de-a treia scânteie.
A fost una dintre puținele femei care au absolvit facultatea de medicina, atât din Italia, cât și din Europa. Și multă vreme s-a dedicat meseriei, devenind atât doctor practicant, cercetător medical, cât și asistentă în cadrul spitalului San Giovanni. În același timp, a susținut cu înflăcărare drepturile femeilor, participând la conferințe, ținând discursuri, dar și predând la facultatea din Roma.
Delicatețea unei femei alăturată puterii unui bărbat
Așa s-a văzut Maria descrisă într-un ziar. Ceea ce însemnat pentru ea următoarea scânteie care a dus-o mai aproape de drumul pe care avea să-l descopere. Nu s-a simțit bine în descrierea găsită, nu voia ca munca și abilitățile sale să fie cosmetizate, îndulcite cu metafore. A considerat că e nevoie să facă ceva mai serios.
A început cu munca în cadrul Clinicii de Psihiatrie a Universității din Roma. Ceea ce a însemnat că trebuia să viziteze aziluri pentru persoanele cu tulburări mintale. Așa a întâlnit copii cu probleme grave de învățare și adaptare. Într-un documentar creat de BBC, acești copii sunt asemănați cu orfanii lui Ceaușescu – acei copii privați de afecțiune, înțelegere, apropiere umană, adaptare socială: „Exact ca orfanii din România, copiii din aceste aziluri erau condamnați la nefericire.” Aceasta a fost următoarea scânteie și cea care a condus-o pe Maria să dezvolte noi principii de educație.
Nu doar că a ajutat acei copii să evolueze, dar i-a înscris și la testele naționale ale Italiei. Mirarea a fost însoțită și de o încruntare. Unii dintre copiii cu probleme au luat note mai mari decât media copiilor normali. Cum era posibil? Ce anume nu funcționa în educația elevilor?
De la medic la pedagog
Și-a întors privirea către studiul educației tuturor elevilor din Italia. A continuat medicina, dar s-a înscris și la Facultatea de Antropologie și Psihologie. A perseverat în studiul educației și a felului în care copiii pot fi antrenați să învețe, dezvoltând noi teorii ale educației. Astfel, atunci când a avut ocazia, a profitat de context. În 1906, în Italia, în San Lorenzo, se ridica o nouă clasă de muncitori. Drept urmare, Maria crează Casa dei Bambini – o școală în care putea să-i adune pe copiii celor care trebuiau să muncească, dar care îi permitea și să testeze noile sale concepte în educație. Ceea ce a observat Maria în cadrul acelui proiect a pus bazele principiilor Montessori, așa cum le știm astăzi:
„Ea a înțeles că un copil cu încredere în sine, independent și cu gândire creativă va crește fiind un adult cu încredere în sine, independent, cu gândire creativă, iar aceștia sunt oamenii care pot schimba o societate.”
Noul tip de educație pe care îl propunea Maria Montessori se baza pe alte elemente: pe un mediu de învățare care să stimuleze vizual și creativ, pe învățarea prin experimentare, pe educarea prin mișcare liberă, și nu prin stat în bancă, pe demnitatea personală a copilului (despre care spunea că, de multe ori, un adult ajunge să o piardă). Școala a fost un succes, de asemenea și metodele sale. S-a ocupat de predarea educației sale și celor care erau interesați să o adopte ca profesori, urmând ca metodele sale să depășească granițele, fiind traduse în engleză. A devenit rapid un fenomen international. Paris, New York, Boston, Elveția au împărtășit cu ea credința în revoluția prin educație.
Și-a petrecut viața vorbind despre pace și despre educație.
A călătorit astfel din India în Pakistan, din Suedia în Austria, din America în Japonia. În 1913 existau peste 100 de școli Montessori în Statele Unite ale Americii, una chiar și la Casa Albă, înființată de fiica președintelui Wilson. Maria Montessori a avut o voce care s-a auzit chiar și în vreme de război. Credința în revoluția educației și în ceea ce poate să ofere această schimbare a molipsit întreaga lume. Și în continuare o face.
În România, educația Montessori a fost puternic susținută în perioada interbelică, de nume precum Nicolae Titulescu, dar a avut de suferit după regimul politic comunist.
[…] „Orice, dar nu să predau!” – Maria Montessori, femeia care a… […]