O vizită de după-amiază la Madison, în templul frumuseții

1
150

Cosmetice, parfumuri, make-up, skincare – paradisul oricărui iubitor de parfumuri fine și „the place to be” pentru cei și cele care sunt la curent cu noutățile din această zonă a frumuseții. Fără doar și poate, Madison e o destinație unde ajung când mi se face „sete” de stare de bine. „A feelgood shop in every way” cum ar spune englezii.

Săptămâna trecută am ajuns la Madison (din nou, spre disperarea bugetului meu dedicat parfumurilor și cosmeticelor) la invitația Alexandrei pentru „a povesti un pic despre noutățile pe care le-am pregătit pentru vară”. Zis și făcut. M-am prezentat – cu temele făcute credeam eu – și în următoarele 2 ore m-am convins că e musai să fac un update de cunoștințe și referințe de beauty.

Reiau mai jos preferatele mele, produsele care m-au impresionat (o parte pe care le folosesc și pe care le știam, o parte noutăți pe care mi-am propus să le încerc vara asta) și (nu aveau cum să lipsească) 3 parfumuri care mi se par absolut extraordinare. De vară și nu numai.

1. COMPAGNIE DE PROVENCE

În 1990, doi prieteni din Marsilia, pasionați de arta decorurilor și a design-ului, decid să revină la o tradiție veche: cubul iconic al săpunului din Marsilia. Conștienți de locul său în patrimoniul cultural provensal, ei au decis să îl interpreteze într-un mod modern și contemporan.

Săpunul, care aduce faimă și mândrie orașului său încă din secolul al XVII-lea, este un produs natural fabricat exclusiv din uleiuri vegetale, fără coloranți sau aditivi artificiali. Acum, ce folosesc eu de când am aflat de Compagnie de Provence (adică de vreo doi ani) sunt produsele din gama KARITE, ultra-fine și care nu conțin coloranți și nu au ingrediente de proveniență animală.

2. SEPAI

Brandul Sepai este unul al cărui ADN se construiește permanent și care are la bază o infrastructură de cercetători, experți în frumusețe și medici dermatologi concentrați pe a găsi soluții personalizate pentru fiecare tip de piele. În esență, ceea ce fac ei diferit este să creeze libertatea de a-ți configura soluția de îngrijire mixând două, trei sau patru beneficii într-un produs doar al tău, în funcție de nevoile pielii tale (ten acneic, cu semne de îmbătrânire, uscat sau lipsit de strălucire).

Un produs pe care mi-am propus să îl încerc vara aceasta este CITY SHIELD – cu niște rezultate extraordinare – și cu o textură neobișnuit de ușoară și fără pelicula albă caracteristică cremelor cu factor de protecție solară mare (adică SPF 50). Mai jos rezultatele așa cum se găsesc în broșura lor de prezentare.

3. LEBON

Doamnelor și domnilor, vă prezint revelația mea din ultimii ani în ceea ce privește igiena orală: pastele de dinți cu 100% parfum și gust natural, fără parabeni, fără triclosan, fără fluor, fără coloranți și fără zaharină ori xylitol (sau alți îndulcitori), fără să fie testate pe animale. Iar tuburile sunt fabricate din materiale reciclabile!

Și dacă faptul că arată apetisant nu e suficient, cu siguranță m-a convins faptul că sunt de-li-cio-ase, fără să fie… grețoase. Preferata mea e cea cu scorțișoară și mentă, dar mi-aș face curaj să o încerc și pe cea cu ylang-ylang și yuzu.

Mai îndurați-mă câteva momente să vă povestesc despre trei parfumuri de care m-am îndrăgostit.

Acum urmează o mărturisire. Una subiectivă, dar pe care vă invit să o criticați, completați, adăugați experiențelor voastre olfactive.

ELIXIR – ROJA DOVE

„Fragrance is like a magical elixir: Invisible, a single drop can transform you into a goddess. It has the power to make you feel irresistible, confident, and seductive – where anything is possible. This magical elixir exudes effortless sensuality – giving you the power to light up a room, to leave an impression, and to get what you want”Roja Dove.

Parfumul ăsta e ca o desfătare gurmandă după o zi de plajă pe marginea oceanului. Închideți ochii și faceți un exercițiu de imaginație. Cum ar mirosi un buchet generos de lăcrămioare, mușcate, trandafiri de mai, iasomie, violete puse alături de un platou cu zmeură și caise proapăt culese? Și eventual, prin apropiere, un cocktail revigorant cu citrice? Vă spun eu: memorabil. Poate prețul o să vi se pară cam mare, însă promit că este unul onest și senzația este una de fericire absolută. (EAU ESSENCE 100ml este 1400 lei, iar EXTRAIT DE PARFUM 50ml este 2300 lei).

SUNDAZED – BYREDO

Următorul pe lista preferințelor este un brand pe care eu îl am acasă pe noptieră, într-o intersecție de emoții pe care îmi place să le port toamna, când plouă mult: BYREDO.

SUNDAZED este, așa cum lasă să se înțeleagă, numai bun de purtat pe pielea încinsă de soare la plajă și seamănă cu parfumul nisipului pe piele. Un ritual de remediere al trupului și al minții într-o zi oarecare din mijlocul verii. Într-o călătorie psihosomatică a iubirii libere, SUNDAZED catapultează prin notele luminoase de mandarină și lămâie californiană într-o inimă îndrăzneață de neroli și iasomie din Arabia. E un parfum care, purtat la încheieturi evocă nostalgie, dor de ducă, escapism, exuberanță, libertate. Iar prețul pentru toate acestea este unul extrem de reconfortant (EDP 50 ml – 600 lei, EDP 100 ml – 900 lei).

Pierre Guillaume – Independent Perfumer

Oh, Pierre! Ce ne-ai făcut? Pierre are o poveste foarte simpatică: la doar 25 de ani ai săi, Pierre este un chimist care experimentează formule ce depășesc barierele parfumeriei clasice, iar lucrul ăsta se simte de la primul parfum: e obsesie sau dezgust, nu există cale de mijloc. Fie iubești aromele lui Pierre Guillaume, fie îți crează repulsie.

Pe mine m-a cucerit (surprinzător) Jangala. În sanscrită „jangala” se definește prin a fi sălbăticia naturii dintr-o junglă, iar parfumul împrumută notele lemnoase, de vegetație decadentă a pădurii tropicale după ploaie (frunze suave de eucalipt, boboci de flori de ghimbir, esențe de cardamom și ierburi aromate). O aventură întreagă încape în sticla asta de 50 ml și un bilet dus până acolo costă doar 490 lei.

Acestea fiind spuse, o vară plină cu noutăți care să vă facă bine și să vă aducă un strop de senin atunci când aveți nevoie mai mult de el.

1 Comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here