O dimineață cu Sonia Năstase, la Nespresso Boutique

0
739
Timp de citire: 15 minute

„Sonia de la Nespresso” e una dintre cele mai elegante, delicate și puternice femei de business pe care le cunosc. A lucrat dintotdeauna în industria ospitalității, iar de peste 5 ani are rolul de Country Manager poziția actuala este Business Executive Officer pentru Nespresso România. Ah, da, și e un reprezentat al acelei foarte rare specii de om care face exact ce spune.

Fotografii de Maria Bordeanu

Afară e frig, dar e soare. Maria caută cele mai bune unghiuri pentru fotografii. Ne roagă să inversăm locurile. Sonia stă perfect dreaptă și zâmbește cumva, de dinăuntru. E un lucru pe care îl descopăr foarte rar. Încerc să mă îndrept și eu de spate și, după ce îi mulțumesc că a acceptat să-și dăruiască câteva ore pentru interviul nostru, deschid reportofonul.

Știu că unul dintre subiectele care te preocupă constant este mentoratul. În ce constă el, cum îl manifești? 

Mentoratul e și un subiect de actualitate. Discutând cu oamenii din echipă, am constat că nu poți separa omul de profilul lui profesional. Omul e un întreg, iar deciziile (fie ele personale sau profesionale) se iau de multe ori emoțional, pe profilul lui psihologic. Și pentru că e important să înțeleg, am vorbit cu oamenii alături de care fac coaching și le-am spus că îmi doresc să lucrez mai mult cu oamenii de lângă mine și că vreau să mă asigur că am un impact pozitiv asupra celor din jurul meu. 

Tu ai avut o persoană de la care ai învățat să faci asta, sau totul a fost autodidact, „văzând și făcând”?

Am avut clar mentori în viața mea. Nu era spus ca atare, dar au existat. Îmi aduc aminte de primii colegi expați (Elveția, Canada) cu care am lucrat, pe vremea când lucram la deschiderea hotelului Hilton (Athenee Palace) București. Oamenii ăștia au avut un impact foarte puternic nu numai asupra mea, ci asupra tuturor oamenilor cu care lucrau, pentru că am văzut ce înseamnă corectitudinea și că nu exista corectitudine mică și mare, ci un singur fel de corectitudine. Îmi amintesc și acum cât de corecți erau, cât de fermi erau inclusiv în ceea ce privea decontul pentru un taxi. Iar atitudinea aceasta nu venea nici din obligație, nici din valori scrise pe pereți, venea din cum erau ei educați și formați. Mi-am spus atunci că dacă ei m-au impresionat pe mine, fără să aibă această intenție, atunci poate că pot și eu să fac lucrul acesta mai departe, prin exercițiu, prin a face o sumă de lucruri constant, foarte simple, dar foarte grăitoare. Altfel, e simplu să spui ceva și să faci altfel. 

Ca o paranteză, am citit de curând o carte despre fericire – The Key To Happiness de Meik Wiking, documentată foarte bine, bazată pe studii științifice. Mi-a dăruit-o Maria (n. r. fiica Soniei) de Paște, anul acesta. Și scria acolo că s-a constat că nordicii sunt cei mai fericiți pentru că se pot baza pe comunitate, pe relațiile interumane. Erau acolo exemple de oameni care au creat proiecte care să susțină ideea de comunitate. Un astfel de exemplu e un tip care a pus bazele unei platforme care, pe de o parte aduna oamenii care aveau nevoie de ajutor într-o situație concretă și de cealaltă parte, oamenii care își ofereau ajutorul voluntar pentru a fi de folos celor care aveau nevoie de ei. Mi s-a părut foarte interesant. 

În aceeași idee, într-o altă carte – Un om în căutarea sensului vieții, autorul – Victor Frankl, un psiholog care a inventat logoterapia, a fost închis la Auschwitz timp de trei ani de zile și povestește ce i s-a întâmplat acolo. Contrar așteptărilor, nu e o carte tristă, ci dimpotrivă, ai o bucurie la sfârșit. Pentru că el de fapt descoperă că poți, chiar și în condițiile acelea, să găsești un scop pentru care să trăiești. Ce mai demonstrează el în carte este că oamenii care renunță la viată, nu-și mai găsesc sensul, scopul vieții. Cei care renunțau la asta se îmbolnăveau și mureau. Deci e mai degrabă o chestiune de scop mai mult decât sănătatea fizică. Victor Frankl e un exemplu minunat; el și-a descoperit sensul vieții în iubirea pentru soția sa, iar prin această iubire a reușit să se detașeze de trăirile fizice care erau foarte dureroase. 

Ne așezăm la masă și după ce Cristi ne face o cafea din noile sortimente de inspirație nordică, începem să povestim despre designul ediției limitate, despre minimalism, despre simplitatea lucrurilor cu adevărat frumoase. 

Sonia, cum arată o dimineață obișnuită de-a ta?

Mă trezesc pe la 6 – 6:30. O trezesc și pe Maria; îmi place că e foarte responsabilă și nu mai trag de ea dimineața, ba chiar e o energie pe care o punem în comun. Ne luăm micul dejun împreună. Am descoperit că Maria are mai multe înclinații gastronomice decât am eu și chiar dacă o ajută și bunica, e clar că îi face plăcere să gătească, să pregătească, să aranjeze. E inventivă și are o doză mare de creativitate inclusiv pentru plating. Apoi fiecare fuge la treaba ei – ea la școală, eu la job. 

Pare intuitiv, dar ai un ritual anume?

E clar, cafeaua. Nu am cum să intru în energia zilei decât după două – trei cafele. E și un tabiet, dar și the indulgence moment. E momentul în care îmi planific tot ce am de făcut peste zi. Mă pregătesc, fac un traseu mental al întâlnirilor pe care le am, găsesc cu ce mă îmbrac astfel încât toată ziua să se desfășoare sub auspicii bune. E foarte important pentru că trec în revista ziua înainte să se fi întâmplat și mă pregătesc pentru ea. Mai spun în gând o rugăciune și încerc să mă încarc pozitiv. 

Din hotel am învățat că bucuria mea e să-i fac pe cei cu care lucrez să se simtă bine. Adevăr valabil atât pentru clienți, cât și pentru colegii mei. Iar lucrurile sunt astfel construite încât îi influențezi pe ceilalți, dar și pe tine în același timp. E un cerc – dacă ei sunt bine, sunt și eu bine, iar dacă eu sunt bine, sunt și ei și tot așa. Cred că există o influență de acest gen – acțiune și răspuns. Gândește-te doar că atunci când ai o întâlnire cu cineva, până să începeți să vorbiți, tu deja i-ai transmis cel puțin un mesaj omului din fața ta. 

Te întreb de ritual pentru că știu că (și) tu ești acum într-un proces de decluttering, de simplificare, de reorganizare.  

Da, da. Am văzut de curând un documentar pe Netflix cu doi tipi care încurajează să-ți iei numai lucruri care înseamnă ceva pentru tine. Nu să arunci tot și nici să nu-ți mai cumperi nimic, ci să iei cu tine doar acele lucruri care contează. Mi s-a părut o viziune sănătoasă. Despre Simplificare, despre moștenire, despre momentele pe care le trăim pentru noi, despre social media și despre adevăruri.

De acord, pare o perspectivă echilibrată a consumului de orice. Și apropo de filme cu miez, Reese Whiterspoon are un show difuzat pe Netflix, iar în primul episod face un interviu cu Dolly Parton, idolul copilăriei ei și încep să vorbească despre sens, despre drum și despre sacrificii. Despre cum e să fii femeie într-o lume în care sunt doar bărbați și la un moment dat amintește despre sacrificiile pe care le face o femeie considerată de succes. Pentru tine care au fost momentele de cotitură sau de vulnerabilitate?

Cu vulnerabilitatea am o relație foarte frumoasă, acum (zâmbim amândouă). Multă vreme am crezut că e un minus. Multă lume îți spune, mai ales când ești la început, că nu trebuie să îți arăți emoțiile. Și mie mi s-a spus să nu-mi arăt emoțiile pentru că se vor interpreta, lumea mă va judeca. Ce n-am putut face niciodată – și asta mă bucură – e că n-am putut să fiu altfel decât sunt. Am abordat pozitivismul, dar nu l-am falsificat. Autenticitatea nu înseamnă să zâmbești la infinit. Există și zile mai nefericite, dar asta nu mă transformă într-o marionetă care zâmbește fals și nu mă împiedică să găsesc motive pentru a fi pozitivă. 

Mie realmente îmi face plăcere să îi ajut pe ceilalți. Probabil că dacă nu îmi făcea plăcere și nu ar fi venit din interior s-ar fi văzut. Și m-as fi simțit mizerabil. De aceea în job și în tot ce faci trebuie să existe potrivire și firesc. Evident, poți învăța niște lucruri și te poți educa, dar doar într-o măsură. Dacă nu ai potrivirea cu munca ta, te detașezi de cum ești tu de fapt. Așa că am luat vulnerabilitatea și am încercat să o transform în ceva bun. Conștientizarea am făcut-o abia acum și o mărturisesc pentru că cred că îi ajută și pe ceilalți. Și cred că cel mai bun rezultat îl ai când ai onestitate. Într-o societate sănătoasă în care exista cultura feedback-ului, poți lua doar lecțiile bune. Poate n-am făcut bine, poate ar trebui să mai lucrez la asta. De când mă știu, mi-am dorit să am prieteni care să-mi spună sincer ce cred despre o situație sau alta. E despre mult curaj și asumare pentru că nu cred că funcționează bine din prima, mai ales că suntem începători în dat feedback-uri productive.

Da, la început e mai greu. Și aici cred că un lider trebui să dea sentimentul de siguranță, să te încurajeze să vorbești deschis, că te afli într-un mediu sigur să-ți spui ideea, că ceilalți nu te vor judeca. Și, în timp, ca într-o familie care trece prin bune și rele, te deschizi, capeți încredere, și îl lași pe cel din fața ta să vină cu ce are el mai bun. 

Vorbești mult despre leardeship, în toate formele de agregare în care se conjugă. Te-am auzit vorbind chiar de curând despre Leadership Stories. Ce înseamnă?

Am început un proiect – pilot pentru că echipele sunt în multe puncte de lucru. Și, pentru că avem nevoie unii de ceilalți, dar și pentru că fiecare are presiunea timpului și a task-urilor, relațiile interumane si înțelegerea a ceea ce face celălalt sunt foarte importante. Pentru că deseori avem impresia că ceea ce facem noi e cel mai important. Și atunci, colega noastră Diana a venit cu acesta idee: ne punem umanitatea pe masă și descoperim cine suntem ca oameni. 

Practic, proiectul constă într-un prânz sau un mic dejun între mine, unul dintre manageri și colegi din cât mai multe departamente – în care vorbim despre orice. Plecăm de la întrebări care să provoace. De exemplu, astăzi am pornit discuția de la „Care ar fi superputerea ta?”. Și așa afli niște lucruri senzaționale despre ceilalți, despre laturile lor umane. Înțelegând mai multe despre celălalt si cunoscând-le poveștile de viață, se creează conexiunile, înțelegerea, empatia.

Mă gândesc că într-adevăr poți lucra mult mai bine cu un om pe care îl cunoști mult mai bine decât un simplu nume si o funcție. Mi-ai ridicat la fileu întrebarea, așa că nu am cum să nu ți-o adresez. Tu ce superputere ai vrea să ai?

Eu cred că deja am. Avem toți, ca oameni. În fiecare zi în care îți dai seama că poți să zâmbești sau să faci ceva pentru ceilalți este un miracol în sine. Este un film – About Time, în ideea aceasta de a-ți trăi viața ca și cum ar fi a doua oară, să poți simți mai bine. Și cumva, dacă ești conștient că limitările sunt ale tale, reușești să te dezvolți, să crești, să înflorești.

Cred că înțelepciunile acestea vin o dată cu vârsta și cu experiențele acumulate. Știu că tu ai o definiție frumoasă a succesului – să fii bine cu tine, să fii în echilibru. Cât de greu ți-a fost să ajungi la înțelepciunea asta?

Am făcut mereu ce mi-a plăcut și asta a fost salvarea mea. Am avut un înger păzitor. Subscriu exact zicalei aceleia „Dacă faci ce-ți place nu muncești nici o zi în viața ta”. Aveam sentimentul că nu muncesc niciodată suficient și bineînțeles că, la început, fiind femeie, voiam să mă validez cu părinții mei, cu societatea, cu toate regulile scrise și nescrise. Am vrut să le arat părinților mei că sacrificiile lor au contat. Și multă vreme am făcut asta pentru că mi-am dorit ca mama să simtă că nu și-a sacrificat viața în zadar. Iar apoi am înțeles că dacă eu sunt bine, ea e bine. Atunci mi-am spus că nu e despre ce fac, ci despre cum sunt. Nu am făcut niciodată ceva în care să nu cred sau de care să-mi fie rușine. Cred că trebuie să facem lucrurile pe credințele noastre. Dacă pe termen lung te simți bine. Dacă tu crezi că așa e corect. 

Mai e o măsurare. Lucrurile care îți plac, te umplu de energie. Dacă tu crezi că îți place să faci ceva, dar ești groaznic de obosit, nu e ok. Energia consumată trebuie să fie minimă dacă faci ce îți place. În plus, trebuie să înveți în permanență, iar dacă nu te provoci și rămâi în zona de confort, cred că nu e ok. Orice poate fi o provocare: de a învăța lucruri noi, de a citi, de a-ți provoca propriile limite și credințe. Ce a fost ieri foarte bine, astăzi poate să nu mai fie suficient. Și trebuie să ai curajul să răspunzi afirmativ la provocări, dar și să accepți de la ceilalți. Să înveți de la ei. Să încerci să fii deschis – poate trebuie să schimb ceva la mine, poate era valabil acum zece ani și nu mai e de actualitate astăzi. 

Ți se pare mai greu pentru o femeie decât pentru un bărbat în universul de business?

Nu, nu, e o chestie de limitare pusă de tine. Pe mine nu m-a făcut nimeni să simt că nu aș fi putut face ceva, orice. Au fost lucruri în care eu am plecat gândindu-mă că poate nu voi reuși. Nu sunt limitări din exteriori, sunt din interior. 

Pun întrebarea asta pentru că am impresia, cumva, că noi femeile suntem ceva mai dure cu noi înșine. Mai perfecționiste. 

Cred că vine din educație, din ce au vrut mamele noastre de la noi, ce și-a dorit familia, ce proiectează societatea asupra noastră. Dar și acesta poate fi un lucru bun, dacă știi să gestionezi ideea de autodepășire. Pentru că dacă nu ți-ai dori mai mult, nu ai face. Și avem niște exemple în jur care au reușit tocmai pentru că și-au dorit mai mult. Depinde însă care sunt sacrificiile pe care le ai de făcut pentru asta.

Ai simțit vreodată că ai făcut vreun sacrificiu pe care acum, nu l-ai mai face, privind în urmă?

Nu. Țin minte că mi se tot spunea in joburile în care am lucrat că nimeni nu îmi va ridica nici o statuie, indiferent cât de mult muncesc. Am avut un moment în care mi s-a părut că am fost fraieră pentru toate nopțile petrecute la birou. Apoi mi-am dat seama că nimic din ce făceam, nu făceam ca să mă vadă cineva, ci pentru că îmi făcea plăcere. Făceam totul din suflet. Statuie sau nu, în acel moment din viața mea, mie asta mi-a plăcut să fac și asta am făcut. Asta era prioritatea mea și asta mă împlinea. Iar sentimentul asta e mai valoros decât orice statuie. Mai mult, în perioada aceea am cunoscut cei mai frumoși oameni, mi-am construit cele mai frumoase relații. Iar eu consider că valoarea vieții se poate măsura prin calitatea relațiilor pe care le ai. 

În discursul tău apare mult un cuvânt care începe să prindă rădăcini tot mai adânci: sustenabilitate. Cum a apărut acest concept în viața ta și cum se manifestă în ceea ce faci?

Ce îmi place cel mai mult e că ceea ce spunem, facem. E greu să explic conceptul de economie circulară în câteva cuvinte. De aceea e mult mai ușor de înțeles partea de reciclare, însă aceasta e doar o mică felie din tot ce presupune circularitatea economică. Reciclarea este doar capătul unui proces. Ori, la ce lucrează Nespresso acum este să producă o ceașcă de cafea cu cea mai mică amprentă de carbon posibilă. De la momentul în care fermierul plantează, udă, culege și până la procesul de uscare, selectare și transport. Amprenta de carbon se calculează încă de la plantarea boabelor de cafea. La Nespresso avem conceptul de Positive Cup, adică să bei o ceașcă de cafea iar toata istoria ei să fie una pozitivă. Așadar, tot lanțul este foarte bine gândit și gestionat astfel încât consumul de energie și de apa să fie minimum. 

Poți să-mi dai un exemplu concret? 

Un exemplu este faptul că boabele sunt verificate la sursă, tocmai pentru a evita transportul boabelor care nu sunt conforme. În Elveția, acolo unde sunt produse capsulele există deja un sistem excelent de ambalare care să reducă la minimum consumul inutil. Mă fascinează strategia și demersurile prin care încearcă să eficientizeze procesele, începând de la fermieri și până la mașina de cafea, care se închide singură dacă nu e folosită, de exemplu. Acest consum porționat este gândit în aceeași idee, tocmai de a nu folosi mai multă sau mai puțină cantitatea de cafea pentru obținerea unei cești. Pentru a reduce impactul asupra mediului şi în același timp pentru a îmbunătăți calitatea cafelei, Nespresso a construit o moară de cafea pentru uzul uneia dintre comunitățile de cultivatori de cafea cu tradiție. Acolo, în Jardín, Colombia, există un proces centralizat și eficient de pregătire a cafelei, care unește aproape 200 de cultivatori de cafea și îi scutește pe fiecare de mai mult de 4 ore de muncă pe zi. De asemenea, aceștia câștigă mai mult, deoarece moara le permite o pregătire consistentă și implicit o producție de boabe de cafea de o calitate mult mai bună. Moara economisește în jur de 60% din apa care era utilizată în trecut și împiedică poluarea. În felul acesta, toată lumea are de câștigat.

Inclusiv prin proiectul creat anul acesta alături de Galeria de artă Galateca am încercat să aducem reflectorul pe problema sustenabilității, invitând 9 tineri artiști să creeze, fiecare în ADN-ul său stilistic, câte o operă de artă din capsule reciclate de cafea Nespresso. E greu de comunicat, dar încetul cu încetul lumea înțelege ce presupune sustenabilitatea. 

Sustenabilitatea e o chestiune care presupune multă responsabilitate pentru generațiile care urmează. Și că tot vine vorba de generațiile următoare, n-am cum să nu o aduc pe Maria în discuție, mai ales că țin minte în urmă cu câțiva ani primul nostru interviu. Te întrebam atunci ce vă place să faceți împreună și mi-ai spus că învățați împreună să mergeți cu trotineta. Acum ce vă bucură?

Daaa, da, țin minte. Acum mergem și luăm masa împreună, e un răsfăț pe care îl avem amândouă. Maria este o gurmandă și apreciază mâncarea bună, cred că mai mult decât o apreciez eu. Este momentul nostru împreună, „ca fetele”, în care povestim despre ce s-a întâmplat în săptămâna care a trecut. În rest facem cam tot împreună. Alegem câte o după-amiază în care fiecare citește cartea ei, dar stăm împreună, mergem la un film sau ne alegem o destinație și ne plimbăm.

Și comunicăm în permanență, într-un limbaj care exprimă foarte clar grija uneia pentru cealaltă. Tot timpul ne reasiguram: „Ești bine? Sunt bine.”. „Te iubesc. Și eu te iubesc.” Pe tot parcursul zilei există mesajele astea;  mă sună și mă întreabă cum e la birou, eu o întreb cum e la scoală. Și mă bucur că vorbim real. Mi-a spus că îi place să vină la mine la birou și că vrea să ne ajute. Îi place și ei cafeaua (evident, bea decaf). Am luat-o la câteva evenimente cât să înțeleagă responsabilitatea pregătirii și a apreciat foarte mult povestea și tot ceea ce e în spatele acestui business. E frumos când împărtășește cu mine o bucurie pe care o am și eu.

Facem schimb între rolurile de mamă și fiică atunci când Maria devine responsabilă și mă ceartă dacă stau pe telefon, de exemplu. 

Apropo de lecturi, ce cărți recomanzi pentru lista de anul viitor?

Pe de o parte ar fi Omul în căutarea sensului vieții de Viktor Frankl. Acum citesc Lev Tolstoi – Despre Dumnezeu și om – e o carte pe care  o ții în brațe și nu-ți mai vine să-i dai drumul. E o carte profundă și se vede că scopul cărții e acela de a da mai departe tot ce a învățat Tolstoi mai bun pe parcursul vieții sale. Mai e The Happiness Project – pe care am citit-o până la jumătate. De obicei încep două – trei cărți și le citesc în paralel. Îți mai recomand un film – The Shift – Ambition to meaning cu Dr. Wayne W. Dyer. 

Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de la Maria?

Corectitudinea. Mă încântă cât de corectă și de onestă e. Vine de la școală și îmi povestește o situație în care îmi spune ce i s-a părut nedrept. Cred că e în cultura acestei generații, de a da feedback. Noi nu mergeam la scoală să le spunem profesorilor când ceva nu ni se părea corect. Ea face asta, dar e un copil foarte cuminte si educat, adică nu o face într-un mod obraznic, ci spune frumos și argumentat când nu i se pare ceva just. Nu poate să lase un lucru incorect, ci vrea să clarifice de fiecare dată situația. 

Ce-ai vrea să moștenească Maria de la tine?

Cred că responsabilitatea și grija pentru ceilalți. Și de familie, dar și de cei din jur. Mi s-a părut întotdeauna minunat să poți fi de ajutor. Pentru mine a însemnat mult și să mă considere ceilalți un om pe care să se poată baza. E cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată – să știe oamenii că se pot baza pe mine.

Ai momente în care te simți descumpănită? Cum le gestionezi? 

N-aș zice descumpănită, dar nu mă simt bine atunci când am întrebări, când o situație nu e clară. Și atunci nu iau o decizie, ci încerc să o las să se așeze, să testez ideea pe mai multe zile. Am câteva prietene cu care vorbesc și cărora le cer părerea. Îmi dau un pic de timp și trag concluziile asigurându-mă că mă uit din toate unghiurile. O iau ca pe un proces de învățare. Chiar dacă nu știu ce sa fac, sunt convinsă că voi găsi o soluție. Și cred că toate ni se așază. 

Ai temeri sau frici?

Mi-e frică de insecte pentru că m-au înțepat multe viespi când eram mică. Dar altfel, nu. Cred că dacă ești un om bun – nu consider că nu fac greșeli, să ne înțelegem – dar atât timp cât fac totul cu bună credință și intenția mea este întotdeauna bună, viața mi-a arătat că lucrurile făcute cu bun simț și cu credință în bine, se întâmplă bine. Poate nu am capacitatea de fiecare dată să înțeleg binele de la un moment dat, dar de fiecare dată am ajuns să spun „Doamne, îți mulțumesc că mi-ai dat lecția asta.” Sunt recunoscătoare pentru tot ce se întâmplă pentru că trăiesc cu credința asta: bine faci, bine găsești

Anul acesta a conținut multe începuri, atât pe plan personal , cât și profesional. Ba chiar ați deschis primul magazin din țară, la Cluj. Ce planuri ai pentru anul viitor? 

Da, am deschis primul magazin din țară în afara Bucureștiului, la Cluj, iar Clujul e foarte important pentru noi, căci clujenii apreciază enorm gastronomia și vrem să continuăm povestea frumoasă pe care am început-o cu TIFF, să ne împrietenim cu orașul și să devenim parte din el. Iar acesta va fi unul dintre obiectivele principale – de a crește armonios. O să mai deschidem niște puncte de vânzare și în București. Îmi doresc mult să creștem și să aducem cafeaua bună mai aproape de iubitorii ei; am investit mult pe partea de marketing și de brand awarness, notorietatea a crescut și e un moment prielnic de a fi acolo unde e nevoie de noi. 

Pe plan personal, am constatat că îmi prind foarte bine ieșirile de week-end; să merg și să vizitez locuri pe care vreau să le cunoască și Maria, să am planificate două – trei week-enduri împreună cu prieteni și să mergem să cunoaștem un loc nou. Parcă nu mai am nevoie de  vacanțele lungi, ci de „pastilele” astea de bucurii pe care vreau să le pun de-a lungul anului. Am un grup de prieteni și ne întâlnim mereu pentru a descoperi destinații noi. Mă gândesc acum la week-endul pe care l-am petrecut de curând în Grecia, unde am mâncat înghețată și am râs cu lacrimi. Mă gândesc deseori de ce oare căutam lucrurile complicate, când cele mai frumoase amintiri sunt atât de simple? Cum ar fi să mergi pe Insula Fisticului și să mănânci înghețată de fistic câtă vrei și să poți să te bucuri cu adevărat de ea. 

Sonia, îți mulțumesc. Pentru timp, pentru povești și pentru toate lecțiile de bun-simț și de frumos. Și, evident, pentru cafea. Să auzim doar vești bune!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here