O dimineață cu Nina Brătfălean

0
805

Dacă mă întrebi care e cel mai frumos obiect și pe care îl prețuiesc cel mai mult, o să-ți spun că e geanta asta, făcută de mâna părintelui Savatie Baștovoi. Știi, uneori Dumnezeu dă oamenilor toate talentele posibile. Iar el este unul dintre acești oameni: pictează, sculptează, creează obiecte din piele, scrie cărți și poezii, zidește… și face tot ce înseamnă rucodelie, adică lucru făcut de mână. Și-a făcut și o biserică în Moldova, pe fosta grădină a părinților lui. Are o poveste incredibilă. 

Nina Brătfălean este una dintre cele mai spirituale, corecte și demne femei pe care le cunosc. Orice întâlnire cu ea poate servi drept master-class de smerenie și modestie, ușor de adoptat. Născută în 1977, Nina a copilărit în Bistrița împreună cu sora ei de la care a căpătat porecla „Viteză”, devenită laitmotiv pentru meseria de mai târziu. După 12 ani în care a fost Marketing Director la BMW Group România, Nina se așază la masă cu visuri mari de care te contaminezi foarte ușor. Despre toate, în ceea ce urmează.

Fotografii de Maria Bordeanu

Ninei îi plac ciocolata și înghețata, să gătească și să se joace cu Loki, iar în dimineața în care ne întâlnim noi, poartă jeanșii ei preferați – un manifest al stilului de viață actual, o cămașă simplă, neagră, o geantă roșie și… tatuaje care îi spun povestea. Printre ele, două date importante pentru ea, o cruce mică, chiar la încheietura mâinii drepte, iar mai jos de gleznă, câteva cuvinte pe care le știu dintotdeauna: „On ne voit bien qu’avec le coeur”. În traducere „nu vezi limpede decât cu inima”, un citat din „Micul prinț” de Antoine du Saint Exupery.


Nina, știu că ai multe amintiri frumoase de când erai copil. Cum e copilăria în Bistrița?

Liviu Rebreanu, George Coșbuc. Felul acela de copilărie. Frumoasă și lipsită de griji, ca orice copilărie, cu specificul că eu am copilărit la țară, la bunicii mei, până la 6 ani și am trăit acolo, prin grădini și frumusețe. Când ai animale vii pe lângă casă și în viață, jucăriile își pierd valoarea.

Să găsesc soluții creative la tot felul de situații m-a caracterizat pe mine dintotdeauna. Știi că la țară, acum 60, 70 de ani, oamenii aveau porecle care defineau fie ocupația principala, fie o trăsătură de caracter. Și era foarte adevărată diagnoza aceea, am și scris la un moment dat despre asta. Ei bine, de mici, eu și sora mea caracterizam oamenii cu câte un cuvânt. De exemplu, al meu era Viteză. Probabil că dacă ar fi existat atunci conceptul de lateral thinking, mi-ar fi spus Lateral Thinking, dar am aflat mult mai târziu despre asta (râdem).

Eu îi spuneam ei Dărnicie, pentru că era foarte darnică și bună la suflet. De exemplu, când primeam de la părinții noștri ceva bun, fiecare avea dreptul la jumătate. Eu, pentru că eram pofticioasă, mâncam repede porția mea, în timp ce ea o savura, feliuță cu feliuță, în ceva ce astăzi ar însemna mindful eating. Bineînțeles, când vedea că eu nu mai am, îmi mai dădea și de la ea. Și-a păstrat până în ziua de astăzi bunătatea inimii intactă.

Viteză, așadar. Aș spune că e una dintre dovezile care confirmă că nimic nu e întâmplător.

La început, era foarte bine. Dar apoi, la scoală, începuse să devina complicat pentru că înțelegeam foarte repede ce ne spuneau profesorii și îmi pierdeam interesul rapid, voind să fac altceva. Plastic explicând, cred că aveam același motoraș ca al tuturor copiilor, doar că al meu se tura mai repede. 

Acum, în viața recentă de adult, m-am dezis de viteză. Prezentul meu este cu pace, cu bucurie. 

Îmi pot închipui cum arătau diminețile pentru tine în copilărie, dar cum arată o dimineață obișnuită pentru tine astăzi?

Îmi încep diminețile între 4 și 5. Mă culc devreme și dorm suficient de mult. Cred că sunt din copilărie în ritm cu natura. Probabil are legătură și cu faptul că primii ani am crescut la țară. Așa că mă trezesc dimineață și până pe la 6 – 7 citesc și îmi fac rugăciunile. Îmi doresc să îmi încep ziua frumos și să nu uit ce este important în viață. Iubesc o rugăciune simplă si scurtă a Părintelui Ignatie Briancianinov, care spune – că tot ce mi se întâmplă în ziua asta să știu să iert, să nu judec și să vad intenția bună în orice.

Ritualul de dimineață se termina la ora 7, pentru ca Loki vrea atenție și, mai ales, mâncare. Loki este pisucul meu, primit în dar de ziua mea în acest an. Am învățat să mă acordez la el și îmi este o bucurie mare prezența lui. 

Micul dejun mi-l iau acasă, iar după, dacă simt nevoia, merg la sport. Dacă nu, mă apuc de lucru imediat; la prânz merg cu oameni dragi și îl iau pe îndelete. 

Cred că e un moment pentru fiecare… Eu poate am luat hotărârea cu ceva mai multă ușurință, dar știi cum îmi tremură sufletul la fiecare decizie pe care o iau? Dar am simțit că acesta e momentul și că îmi sunt datoare cu o încercare. La tine cum e perioada asta? Care sunt rolurile tale acum?

Overall, am aproape 20 de ani de muncă și am intrat direct în industria auto, iar ascensiunea a avut ca motto, „sky is the limit”. A fost și noroc și contextul potrivit, dar au existat și oamenii potriviți de la care am putut învăța. Îmi aduc aminte de o cină pe care o organizam eu în calitate de PR la Ford și la care a venit și domnul Țiriac. Două – trei vorbe pe care le-a spus atunci, eu având 23 de ani pe vremea aceea, s-au transformat în principii de viață solide, pe care le folosesc si acum, deseori. Cu siguranță dânsul nu a știut ce impact au asupra mea vorbele lui, dar uite-mă acum, mulți ani mai târziu, povestindu-ți despre acel moment. Și noi, la rândul nostru, impactăm oameni și nici nu știm cum sau că facem asta.

Revenind, toate salturile pe care le-am avut în carieră s-au făcut în timp ce eu simțeam că n-am contribuit cu nimic, de parcă totul se pregătea în jurul meu. Eu munceam pentru că știu că am moștenit trei lucruri de la ardeleni. 

Primul este dragul de munca:  nu mi-a fost niciodată frică să muncesc și dacă am avut un lucru de făcut, l-am dus la bun sfârșit cu dârzenie. 

Al doilea este să fac orice așa încât să nu-mi fie rușine de rezultatul muncii mele. 

Al treilea este un principiu de viață foarte adânc: să nu îmi așez capul pe pernă supărată, niciodată, la final de zi. 

Povestește-mi puțin despre programul Executive MBA și despre ce a urmat după finalizarea cursurilor. 

A fost o experiență excepțională, unde mă înscrisesem tocmai cu ideea de a avansa în grupul BMW. Președintele BMW pentru Europa de Est la vremea aceea, Andrea Castronovo, știind cât de important este să ai experiența unor studii internaționale, el însuși fiind graduate de MBA, m-a încurajat să aplic și să urmez aceste cursuri. 

London Business School și Columbia Business School au adus împreună 69 de colegi din 34 de țări. Un mediu extrem de divers, de unde am învățat enorm.

Și acolo, Georgiana, în timpul săptămânilor de studiu și al călătoriilor dintre Bucuresti-Londra-New York-Dubai și Hong-Kong, m-am pomenit că simt fluturi în stomac, similari cu cei de îndrăgosteală și au început să-mi zbârnâie prin cap și prin suflet – imagine that – idei de antreprenoriat, idei de a contribui mai departe. Se rupsese dorința mea de a urca în corporație si se deschisese o ușă largă în a contribui altfel, gândindu-mă că mi-a dat Dumnezeu capacitate, putere de muncă, studii și networking global cu toți colegii de care m-am apropiat. Cu siguranță ca un astfel de dar trebuie folosit cu semnificație și pentru mai mulți, nu doar pentru ascensiunea mea în carieră…

Deși corporația era apropiată sufletului meu – crescusem în ea și ea mi-a dat tot ce aveam până atunci, a trebuit să decid ce urmează să fac cu o mare doză de pragmatism. A fost o conjunctură pe care am construit-o treptat, pentru că trebuia să mă achit onorabil de obligațiile mele de la muncă, să las totul în ordine, să duc la bun sfârșit proiectele mari pe care le începusem.

Am pregătit plecarea cu managementul regiunii noastre, am vorbit transparent despre exit și am stabilit împreună tranziția și pașii următori.

„Energia minţii reprezintă esenţa vieţii” spunea Aristotel parcă. Știu că nu-i cazul să trecem la capitolul următor până nu-mi dezvălui: pe ce te concentrezi acum?

…. pe bucuriile de zi cu zi. 

O mare bucurie este să gătesc pentru cei dragi; nu sunt un mare talent, dar îmi place foarte mult. Avantajul corporației: m-a învățat să urmez proceduri: dă-mi o rețetă and I shall follow.

Ce-ți iese cel mai bine?

Orice, după rețetă, îmi iese. Nu am făcut nici o eroare majoră până acum. 

Atunci ce îți place să gătești cel mai mult?

Îmi place să gătesc paste în fel și chip și mâncare asiatica, la wok. Și prăjituri, deși de multă vreme nu am gătit ceva dulce, pentru că, în afară de mine, nimeni din casă nu este amator de desert. Gătesc cam de 3 ori pe săptămână, nu în fiecare zi, dar îmi place mult, mult, mult. 

Revenind la proiecte, unde se duce energia ta creatoare în prezent?

Au venit în tot timpul acesta foarte multe proiecte către mine, din care majoritatea reprezintă exact ce îmi place mie cel mai mult să fac, și anume business plan-uri, strategii de business & market entry, networking and investor pitching. 

De exemplu, coordonez la nivel de advisor un market entry în UAE pentru un o marcă de ceramică manufacturată din lavă vulcanică.

Însă preocuparea mea de bază sunt cele două companii în care sunt fondator, respectiv board member: două start-up-uri din Fintech și AI (artificial intelligence) pe care le voi anunța la momentul potrivit. Îmi ocupă mare parte din timp și mă bucura să le vad că sunt bine primite de investitori si de clienți. 

Cum a venit ideea unor astfel de start-up-uri?

Un profesor de la Columbia Business School a făcut un workshop de Person Leadership and Success. În prima zi de curs, ne-a rugat să luam toți o foaie de hârtie și ne-a rugat să ne scriem fiecare scopul. THE PURPOSE. Mulți au descris scopuri materiale. Învățătura acelui curs a fost: find YOUR purpose and the money will folllow

Gândește-te ce te mână, la ce te bucură, la ce te motivează și pentru acel lucru trezește-te în fiecare dimineață, pentru acel lucru ia-ți lângă tine oameni smart, iar banii vor veni ca o consecință. 

Start-up-urile noastre, pe lângă faptul că sunt validate de investitori și de partenerii mari pe care îi avem, au șanse importante de succes (și) din simplul motiv că toți fondatorii avem aceeași dorința de a contribui. Cred că nu întâmplător ne-a pus Dumnezeu laolaltă, mai ales că ne dorim să facem o mare fundație care să sprijine educația. Și mai cred foarte mult că dacă ne punem inima și credința, restul vine de la sine. 

Evident, poate fi un eșec, ca multe alte start-up-uri geniale, doar pentru că nu este timpul sau contextul potrivit. Iar dacă va fi așa, voi continua cu aceeași rețetă: muncă, scop, dăruire.

Indiferent de cum ar fi, nu are cum să fie cu adevărat un eșec, pentru că vei avea o serie de  răspunsuri, întrebări, lecții și concluzii. Și pentru că tot suntem la lecții, îți mărturisesc că mă animă tot ce ține de partea de educație, ba chiar mi se pare că cei care investesc energie în proiecte care sprijină educația au un fel de superputere. Apropo de educație și, mai departe, de mentorat, există oameni care te-au inspirat în tot parcursul tău. Vorbește-mi despre ei și despre ce ai învățat de la ei.

O să-ți povestesc de câțiva, care-mi vin spontan în minte. Pe unul dintre ei l-am pomenit mai sus – Andrea Castronovo, care a fost unul dintre mentorii mei asumați – la vremea aceea președintele BMW Group Central and Southeastern Europe. 

A mai fost un om cu care am avut o interacțiune scurtă, dar de la care am învățat cât este de necesar să ai disciplină în viață și în tot ceea ce faci. Este vorba de Walter Röhrl, un mare pilot de curse în anii 70-80. Când l-am întâlnit, eu eram la Porsche România și ne aflam într-o delegație cu presa și cu o parte dintre clienți, experimentând un tur de adrenalină, pe Col de Turini. Iar în timp ce eu tremuram în dreapta, Walter Röhrl conducea relaxant și îmi povestea ce turnee câștiga pe când mă nășteam eu. Ce m-a impresionat foarte mult a fost seara, la cină, unde toată lumea se bucura și înfrupta din bunătățile care erau pe masă, iar el a venit, a vorbit cu toată lumea, a luat un ceai, a gustat puțină salată și atât. Și nu a făcut asta ca să ne dea o lecție. Puteai să vezi că acesta e stilul lui de viață: frugal, natural, discret. 

Deși nu am reușit să fac de multe ori în viață ceea ce a făcut Walter Röhrl atunci, pe mine m-a marcat foarte mult acel moment. Mi-am dat seama de disciplina, blândețea și umilința cu care o făcea. 

De o vreme, „mentori” mi-au devenit părinții duhovnicești. De exemplu, îl iubesc enorm pe Părintele Teofil Pârâian, pe care eu l-am descoperit după ce a plecat dintre noi, sau pe Părintele Savatie Baștovoi. Astfel de mentori am acum; fiecare vreme a vieții noastre are tipul ei de mentori și de lecții, iar eu sunt la vremea în care caut astfel de înțelesuri.

Nina, tot vorbim despre învățăminte și cred că e necesar să ne oprim asupra unei lecții pe care ai învățat-o în ultima vreme. La care te oprești?

Hai să-ți spun o lecție frumoasă învățată de la Prințesa Marina Sturdza. Când mergeam la New York la școală, îmi dădea programul dânsei și mă invita la ceai acasă la dânsa. Eram atât de impresionată de ea și de viața ei, de cum povestea despre fiecare obiect de la ea din casă, încât rămâneam fără glas. Generozitatea este o lecție de viață de la Marina Sturdza pe care mă gândesc cum pot să o exprim sau să o caut în străfundurile mele. Când venea în țară de la New York sau de la Londra avea un program foarte încărcat, dar îmi dădea de veste să trec pe la ea, să vorbim despre vreun proiect sau să povestim pur și simplu. Și de fiecare dată când o întrebam când să vin, îmi spunea „Când poți tu, Nina”. Eleganța și generozitatea de a se face disponibilă erau beyond words. Cel mai mare dar pe care îl poți face cuiva este timpul. Iar acest om, atât de minunat și de încercat, îmi spunea „Când poți tu, Nina”.

Apoi, tot de la ea am învățat never complain, never explain. Aceasta este și una dintre învățăturile de bază ale ortodoxiei: nu te plânge, nu judeca. Să nu încalci principiile eleganței, să nu furi inutil din timpul celuilalt. Ar însemna, de fapt, să nu-ți dai ocaziile să explici sau să te scuzi pentru o situație. Să nu întârzii și apoi să furi din timpul celuilalt, explicând de ce ai întârziat. 

La capitolul „învățături de viață”, îți spun și o mică poveste. Odată, un grup de oameni urca pe Himalaya alături de un șerpaș. Aveau rațiile și intervalele de oprire panificate, însă șerpașul, deși conducea un grup foarte dinamic, făcea opriri mai dese decât cele planificate. La un moment dat cineva din grup îl întreabă: „Noi suntem în formă și putem merge mai repede, de ce ne oprim atât de des?” Iar șerpașul a zâmbit și a răspuns: „Ca să ne ajungă sufletul din urmă”. Să ne dăm timp, așadar.

Și dacă timpul este cea mai prețioasă resursă pe care o avem, spune-mi, te rog, cu ce lecturi ți-au bucurat timpul în ultima vreme?

Savatie Baștovoi – „Prețul iubirii”. Sau „Fuga în câmpul cu ciori”. Un roman la care am râs non-stop cu hohote este „Iepurii nu mor” – o mică radiografie a cum vede viața un copil în timpul Basarabiei comuniste. Extraordinare sunt toate. Citesc și tot reiau „Patericul”. Am citit recent și „Maica Gavrilia, asceta iubirii”. Acolo am învățat că cine iubește nu obosește si alte lucruri frumoase. Și citesc multe biografii si viețile Sfinților. 

Nina are gesturi blânde și râde frumos. Vorbește despre vulnerabilitățile ei și mă roagă să nu le punem pe canvas. Regăsesc modestia și dragostea de oameni pe care o văd în cei mai buni oameni pe care îi cunosc și cumva, în timp ce vorbim, îmi fuge mintea că toate diminețile astea sunt binecuvântări. 

Mulțumesc mult, Nina!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here