Nu te găsesc pe nicăieri

0
357
Timp de citire: 3 minute

Există cărți a căror forță te propulsează către un nou nivel al conștiinței tale. Aceasta este una dintre ele. 

„Când crezi că l-ai prins pe Dumnezeu de picior, îți dai seama că el n-are glezne.”

Mi se întâmplă rar să mă las prea răscolită de o carte. De cele mai multe ori plâng, râd, sufăr, empatizez, transpir, mă amuz – în ton cu lectura mea. Cert personajele, le înțeleg, le găsesc scuze, le iau cu mine, le dau mai departe.

„Pe oameni îi iubești cu totul – când spui că-ți place zmeura, nu separi fructul de sâmbure. Așa și cu ai noștri. Îi iubim cum sunt, îi iubim pentru tot ce au făcut și pentru tot ce n-au știut să facă.”

„Nu te găsesc pe nicăieri” – Laura Ionescu

N-am mai putut-o lăsa din mână…

„Cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla când spui ce gândești e să nu te placă ceilalți. Dacă nu te plac ceilalți, se găsesc întotdeauna alții care să te placă.”

Am în așteptare, pe masa din colțul meu de citit, aproape 15 cărți. De obicei, citesc în paralele 3 sau 4 titluri, însă vara asta am pătimit un dezinteres absurd față de terminarea cărților începute. Așa că mi s-au adunat acolo, ostentativ, de parcă sunt o măsură a incapacității mele de concentrare. Atunci când a ajuns la mine „Nu te găsesc pe nicăieri” – într-una din zilele alea insuportabil de pline – am desfăcut pachetul și, ca de fiecare dată când am o carte nouă, – am început s-o răsfoiesc.

Am traversat cuvintele lui Hemon de pe prima pagină și-am început să citesc, să „simt” vibrația cărții. M-am oprit vreo 30 de pagini mai târziu, cu o poftă grozavă de lectură. Și de-acolo, nu m-am mai oprit. 

 Râs, plâns și viața dintre ele

„Voia să reușească, iar a reuși era o așteptare pe care nu era dispusă să o negocieze decât cu ea însăși.”

E posibil să mă arunc, dar în definitiv, e ceea ce simt acum. Cred că „Nu te găsesc pe nicăieri” e posibil să fie cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta. Un mix între Tara Westover, Ocean Vuong și John J. Moehringer, vocea Laurei Ionescu cucerește, amuză și-apoi (te) frânge. 

M-am identificat cu episoadele copilăriei anilor ’90, cu tot amalgamul de vorbe, emisiuni și obiceiuri – de la Surprize Surprize cu Andeea Marin, până la colecția Arborele Lumii și de la piesele B.U.G și până la căciula trasă prea tare pe cap.

Dar. Ce mi-a plăcut cel mai mult în toată carte asta e… normalizarea normalului. Un puzzle de vieți care se întâlnesc, se potrivesc și-apoi se pierd. 

Mama

Cartea pe care o scrie Laura Ionescu e (și) un portret de mamă care cunoștea cum se sădesc valorile în oameni, cum se altoiesc emoțiile bune și cum se plantează rădăcinile roditoare.

„Mama mi-a dat voie să fiu cine sunt eu, nu cine voia ea să fiu. M-a dezbrăcat de toate așteptările ei – tata oricum era absent în educația mea – și m-a lăsat să aleg pentru mine. Mereu făcuse asta.”

„Mama avea felul ei de a face cuvintele să o asculte și de a-i face pe ceilalți să-i asculte cuvintele.”

„Mama ne-a învățat să iubim oamenii. Tot ea ne-a învățat să-i alegem. Mama cucerea. Pipăia cu buricele degetelor, găsea ușa zidită în fiecare om și o deschidea, iar ei o primeau înăuntru pentru că o recunoșteau, așa cum și mama recunoștea binele din ei.”

Cea mai frumoasă poveste de iubire

La câteva zile după ce am citit-o, m-a întrebat o prietenă bună despre ce e cartea asta despre care tot vorbesc și dacă e o poveste de iubire. M-am gândit câteva secunde, dar i-am spus că da, e o poveste de iubire, dar cu totul altfel decât se așteaptă. Și așa e. E poate cea mai frumoasă poveste de iubire. 

Există cărți pe care le citești, cărți pe care le devorezi și cărți cu care te împrietenești. Există, de asemenea, cărți pe care le descoperi și cărți care te descoperă. Și mai există cărțile care, cum spune Eliade, îți adună „gânduri pe care nu le mai adăposteai până atunci”. Cartea asta e din toate câte-o mână. Și e motivul pentru care mi-am lăsat vraful de cărți începute în ultimele luni și m-am apucat de ea. 

Să citiți. E cu emoții de toate formele.

Citește și:

13 Cărți care explorează relația mamă-fiică

Pe pământ suntem strălucitori o clipă

„Să nu judecăm o lume până nu cunoaștem toate poveștile din ea.” – Interviu cu scriitoarea Alka Joshi

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here