Noi suntem vremea

0
113
Timp de citire: 4 minute

Acceptarea mentală a adevărului nu este în sine și ca atare virtuoasă. Și nu ne va salva.”

(Jonathan Safran Foer)

Cartea lui Jonathan Safran Foer este ca o matrioșka, cu cât avansează lectura, cu atât înțelegi mai bine de ce contează atât de mult ce punem în farfurie atunci când vorbim despre salvarea planetei și de ce e nevoie de salvarea planetei. Cu cât citești mai mult, cu atât te apropii de miezul problemei. De ce noi suntem vremea?

Să-ți povestesc.

Am început lectura într-un weekend la munte, când soarele încă mai încălzea doar cât să-ți pui o pătură pe brațe, să lași cafeaua aburind și să te alinți în voie în fața priveliștii și a culorilor, într-un leagăn masiv. Nu m-am pus prea mult în starea de citit, am preferat să hoinăresc, dar apucasem să frunzăresc câteva pagini. M-am oprit la paragraful acesta, din capitolul 3:

Amenințarea principală la adresa existenței umane – fenomenele extreme compuse din superfurtuni din ce în ce mai puternice și mări în creștere, secete tot mai severe și scăderea rezervoarelor de apă (…) nu este o veste bună pentru majoritatea oamenilor. În momentele în care criza planetară începe să ne intereseze pe toți, ea atinge amploarea unui război care se poartă undeva acolo.

Suntem conștienți de miza existențială și de urgență, dar, chiar și când știm că se poartă un război pentru supraviețuirea noastră, nu simțim că facem parte din el.

„Noi suntem vremea – Salvarea planetei începe la micul dejun” nu este o carte care începe în forță, cu date, statistici și alte cifre amețitoare – așa cum te-ai aștepta la o cartea care îți vorbește despre pericolul existentei noatre pe Terra. Apropo, în timp ce eu scriu acest paragraf, iar tu citești această cronică de carte, Elon Musk face planuri și pregătește serios colonizarea lui Marte – asta doar ca să amintesc faptul că planurile de plecare de pe Pământ sunt destul de serioase, cel puțin pentru unii dintre noi. Iar asta nu este un scenariu SF. Este realitatea noastră și a generațiilor care moștenesc ceea ce lăsăm noi în spate.

Revenind la carte. Nu debutează cu cifre și statistici. Dimpotrivă, autorul te plimbă puțin prin istorie și amintește despre solidaritatea din timpul războiului, despre cum poliomielita nu a fost vindecată doar de către cel care a inventat vaccinul, ci și de către Elvis Presley, voluntarii pentru testări și acțiunile colective.

Abia pe la jumătatea cărții, ca o furtună, scriitorul aranjează cifrele greu de citit:

  • 70% dintre antibioticele produse la nivel global sunt folosite pentru vite, slăbind astfel eficacitatea anitibioticelor în tratarea bolilor umane
  • Asemenea consolei de jocuri video, ferma industrială a fost o invenție a anilor 1960. Înainte de ea, animalele de hrană erau crescute în spații deschise, în aglomerări sustenabile
  • Nivelul actual al consumului de carne și lactate este ca și cum toți oamenii care trăiau pe Pământ în anul 1700 ar fi mâncat 430 de kilograme de carne și ar fi băut 4.542 de litri de lapte în fiecare zi
  • Oamenii încarcă atmosfera cu gaze de sera de 10 ori mai repede decât au făcut-o vulcanii în timpul Marii Extincții (atunci când au dispărut 96% dintre viețuitoarele marine și 70% dintre cele terestre)
  • Christiana Figueres, fostul responsabil pe probleme de climă la Națiunile Unite, a spus că avem la dispoziție timp până în 2020 pentru a evita praguri de temperature care vor duce la o schimbare climatică incontrolabilă, ireversibilă

De ce ai vrea să citești o carte care te pune pe jar? Iată doar trei motive:

  • O dată pentru că o temă atât de grea cum este criza planetei este pusă sub o metaforă atât de grăitoare și atât de blândă: noi suntem vremea. Și apoi, pentru că ne adaugă pe noi, oamenii, în rândul forțelor naturii. Da, există câteva forțe care se manifestă atunci când plouă sau ninge, dar o forță mare suntem (și) noi. Noi facem să nu mai plouă (a se vedea fenomenul de deșertificare). Noi facem să nu mai ningă. Noi facem să avem inundații și secetă și tornade în același timp.
  • Apoi, pentru că Jonathan Safran Foer este un tip inteligent și își cunoaște publicul. Știe că pentru câteva pagini de cifre și statistici, cititorul se va mobiliza, va simți presiunea. Dar se va întoarce la normalul pe care îl cunoaște, la obiceiurile pe care și le știe. Pentru asta explică ce înseamnă Amenințarea Conceptuală și cum ne manifestăm atunci când amenințările nu par să fie chiar așa de aproape de noi.
  • Pentru că o singură casă avem: Pământul. Așa cum acasă suntem datori să ne uităm și sub pat atunci când facem curățenie, să aruncăm ce nu ne folosește, să aerisim, să ne primim prietenii și familia cu cea mai bună variantă a căminului nostru, la fel se aplică și la casa asta mare în care trăim. E greu să te uiți sub preș, să vezi cât s-a adunat acolo, dar la un moment dat trebuie să o faci. Propun să începem cu o lectură care pune în perspectivă și retrospectivă cum fiecare dintre noi e o forță, mai mare decât credem, pentru schimbare. Și până la urmă, vorba statisticienilor, numerele mari contează! Iar noi suntem 7,8 miliarde de suflete.

Să avem grijă de noi și poftă la citit lecturi cu miză mare!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here