„Noi nu credem în talent.” Interviu cu ilustratoarea Andra Badea

2
249

Dacă ieși o dată la cafea cu Andra, cu siguranță îți dorești să repeți ritualul. Râsul ei e molipsitor, vocea memorabilă, iar lucrările sale colorate și cu personalitate. Anul trecut, pe aceeași vreme, Andra îmi povestea despre începuturile sale din lumea ilustrațiilor, despre inventarul la care se supune periodic, dar și despre Cuteosheniile sale.

Cum creativitatea e o temă care ne cuprinde pe noi toți, indiferent că suntem implicați conștient sau nu în asta, mi-am propus să o invit pe Andra la o altă discuție. Una cu un sens bine definit, care să descompună creativitatea, să o descopere de clișee și care să îți dea curaj să faci ceea ce îți dorești. Pentru că noi nu credem în talent, ci în educație, în muncă, organizare și disciplină. 

Andra Badea este un om norocos. Așa mi s-a prezentat anul trecut, așa o percep și anul acesta. Spune asta pentru că acum face ceea ce îi place cu normă întreagă. Însă mulți ani ilustrația a fost pentru ea jobul de noapte, pentru că de la 9 la 6 lucra ca art director. Lucru care s-a întâmplat mulți ani la rând. La început a studiat ilustrația, apoi aceasta s-a transformat în hobby, nimic serios. După care au apărut primele câștiguri. Cu toate acestea, i-a luat destul de mult timp până să-și găsească curajul să sară în barca freelancingului. 

„Era clar o pasiune mai mare să fac ilustrație decât ceea ce făceam zilnic, la muncă. Era ceva în care trebuia să investesc mai mult timp. Dar știi cum e? Am citit la un moment dat o carte despre cum să atragi lucrurile pe care ți le dorești și una din condiții era că trebuie să ai loc, atât fizic, cât și emoțional. Tot așa am pățit și eu. Ajunsesem într-un punct în care nu puteam să fac mai mult. Fizic nu mai era timp și spațiu. Atunci ori stagnam (la un moment dat stagnarea înseamnă să te și plafonezi), ori regresam. Dacă nu voiam să renunț, trebuia să sar din barcă, să pot să zic da.”

S-au împlinit doi ani de la decizia sa, astfel că profit de această sărbătoare personală și încep discuția printr-o curiozitate.

Îmi spuneai anul trecut că obișnuiești să faci un inventar o dată la 6 luni, la 1 an, pentru a analiza viața ta profesională, cu reușite și lucruri pe care mai trebuie să le înveți. Zilele acestea se împlinesc 2 ani de când ai avut curajul să îți urmezi pasiunea. Cum s-a prezentat inventarul?

Nu l-am facut încă, dar fac acum cu tine un estimativ. Cred că numărul unu de pe lista mea e faptul că am reușit deja să am două expoziții în străinătate anul acesta. Una a fost în martie, chiar de ziua femeii, în Londra. A fost o bucurie imensă. A doua a fost chiar acum, la Belgrad, la un festival de ilustrație. La cel din Londra am participat cu Astronaut Girl, unde a fost primită foarte bine. Aici, în România, s-au cumpărat foarte multe printuri cu ea. La Belgrad a fost și un concurs cu selecție, din 200 de ilustratori au selectat 80, cu câteva lucrări ale fiecăruia, expuse în aer liber, la fortăreața din Belgrad.

Astronaut Girl, Londra

Așadar am bifat expoziții în afară, am bifat ilustrații pe textile (am vrut să fac o mică interpretare a borsetei clasice, cu stereotipuri de turiști: vacanța în Ibiza, fotograful de vacanță și backpacker-ul, e destul de bine primită, lumea se bucură de ea), am făcut mult mai mult ilustrație de advertising (anul trecut am lucrat mai mult la cărți de copii, acum am lucrat în special pe ilustrație de comunicare). 

Am făcut proiectul cu Librarium, cu cei 10 experți în cărți. În ianuarie Librarium a făcut 10 ani de la prima librărie din Cluj. Voiau o campanie care să comunice treaba asta și să unifice toate librăriile lor în sărbătoare. Am făcut o serie de 10 personaje inspirate din librăriile lor și am pornit de la ideea că sigur librarii lor au anumite genuri de care sunt atașați: expertul în romane polițiste, expertul în romane de dragoste, de cărți SF. Până la urmă ești ceea ceea ce citești. Timp de două luni îi vedeam peste tot în social media.

E foarte tare să văd în ce fel sunt citite personajele mele când sunt în lume. Mi s-a părut foarte fain când cineva mi-a spus că personajele mele la prima citire par foarte vesele și drăguțe, dar au mereu o nostalgie ascunsă. Mi s-a părut foarte tare că cineva a văzut asta în ele. Cea mai mare bucurie e să le urmăresc, să văd ce mai fac prin lume.

Mi-ai povestit și despre începuturile tale din lumea asta, despre faptul că nu ai fost așa mereu. Și pentru că îmi doresc să punem pe masă puțin subiectul creativității, fără de care nu am fi ajuns aici, nici noi două, la cafea, nici lumea ca evoluție, spune-mi ce anume ți-a stârnit ție dorința pentru creativitate și dacă ți-a umplut viața în vreun fel anume, unul diferit, poate sesizabil?

Nu eram genul de copil care desena când era mic. Desenam doar două tipuri de desene: scena cu sărutul din desenele Disney – avem casete, puneam pauză pe scenele romantice și le desenam. Apoi îmi mai plăcea să fac ceva puțin dubios – făceam fashion illustration, colecții de haine cu tematici din marină, cu solzi, haine din frunze, crengi. În rest nu prea desenam. În clasele I-IV aveam o profesoară dură de desen și eu o rugam pe mama să mă ajute. 

Nu am fost predispusă, ba dimpotrivă, jocurile mele preferate aveau legătură cu actele, să am un mic portofel, o servietă, nu eram neapărat înclinată să am un job creativ. Mă imaginam într-un birou, îmi plăcea să iau caietele scrise ale mamei și să le transform în agendele mele. Aveam mai mult înclinații organizatorice, pe care le integrez în ceea ce fac acum.

Oricum de la început jobul meu a fost unul creativ pentru că lucram într-o agenție publicitară și acolo mă ocupam de partea vizuală. Apropo de asta, o să împrumut un pic din Magoz, un ilustrator internațional foarte mare, la bază programator. El spune că niciodată nu a văzut ilustrația ca pe ceva ezoteric și foarte delicat, întotdeauna pentru el ilustrația a fost problem solving.

Deși nu sunt programator, am și eu o înclinație pentru problem solving. Chiar și atunci când fac proiecte personale, eu tot o problemă încerc să rezolv. Chiar dacă uneori e doar un desen care rămâne în caietul meu, care doar exprimă o frustrare sau o speranță, tot problem solving e.

Dar dacă ar fi să descompunem creativitatea, care ar fi acele elemente în care s-ar descompune?

Mie mi se pare că creativitatea este construită din sensibilitate, din a fi atent la detalii, la oameni, din intuiție, din capacitatea de a strânge informații aparent inutile, de a avea un proces conștient de generare de idei. 

De exemplu, eu fac brainstorming singură, notez pe hârtie o grămadă de idei – oricum fiecare poate să vină cu propria formă de a genera idei. Mie îmi place să-mi scriu mesajul pe care vreau să-l transmit, îmi place să fac research despre acea temă, să mă uit la ce au făcut alții pe subiectul respectiv, care sunt clișeele vizuale care există, să nu mă repet, ci poate să le transform. 

Îmi place să fac jocuri asociative și disociative despre concepte, imagini. Îmi plac exercițiile de generare de idei: consecința extremă, alternativa absurdă. Nu sunt garantate, dar sunt un proces bun pentru a sparge tiparele de gândire.

Apropo de asta, mai există și gândirea laterală, o gândire care trebuie exersată. Noi nu suntem setați pentru asta, poate când ești copil îți este mai ușor, ești mai liber, dar după aia creierul devine din ce în ce mai eficient, găsește drumul cel mai scurt ”to get things done” și atunci trebuie să începi să exersezi gândirea degeaba.

Încerc să exersez partea asta, însă intervine și momentul de panică după ce fac toate procesele astea, atunci când încă nu am ideea. Mi s-a întâmplat să mă blochez, mă duceam în fiecare zi la aceeași foaie să generez ceva nou și mă găseam doar într-un blocaj.

Am înțeles că acesta este de fapt un semn că urmează să ajungi la o idee bună. La început îți vin ideile cele mai simple, unele poate împrumutate fără să-ți dai seama. Atunci când ajungi la un blocaj e clar că ciocăni la o ușă pe care n-ai mai deschis-o, ceea ce e minunat. E îngrozitor de stresant dacă lucrezi pe deadline-urile altor oameni.

Se poate adăuga și răbdarea pe listă?

Absolut! Să ai răbdare să nu renunți, să nu te descurajezi, să nu îți pierzi încrederea. Pentru că dacă se întâmplă asta, nu îți mai vin ideile, devii mai puțin concentrat, te blochezi.

În meseria de ilustrator sau de artist, în general, este foarte importantă răbdarea, iar mai nou sunt pic obsedată de chestia asta. La podcastul Creative Pep Talkam auzit prima dată un lucru care m-a marcat destul de mult: secretul în a reuși într-un domeniu creativ, dar nu numai, este tocmai răbdarea. De ce? 

Pentru că la început depui foarte mult efort, dar nu ai foarte multe rezultate. Ai multe proiecte pro bono, trimiți multe emailuri la care nu primești răspuns. La un moment dat, pe parcursul acestui proces, sigur vor exista momente care ți se vor părea importante: acel adevăr suprem, acel moment în care viața ta se răstoarnă – indiferent că e o expoziție, un proiect, cineva care zice ceva foarte mișto despre tine. Tu aștepți momentul acela ca momentul suprem al salvării. 

De obicei momentul acela vine, e ok, dar nu îți schimbă viața cu nimic, e încă o cărămidă pe care o adaugi. Dacă tu nu ai răbdarea suficientă și îți consumi toată energia și toată speranța pentru micile astfel de momente, o să ajungi la epuizare foarte repede.

Ori dacă încerci cumva să păstrezi un nivel mediu de așteptări, să ai un echilibru emoțional cu bune și cu rele, la un moment dat, statistic vorbind, toate eforturile tale și toate proiectele (care oricum se ramifică acolo în spate, deși tu nu simți asta) creează conexiuni, lumea le vede. O să se cumuleze și o să ajungă în mod natural la un punct crucial, la un moment în care tot ce ai făcut îți va aduce înzecit înapoi.

Cum exersezi acest proces, cum îți exersezi răbdarea?

Cred că e important să fii conștient că nu ai răbdare. Dacă simți asta, e important să te ții ocupat. Eu fac asta când simt că-mi pierd răbdarea: încerc culori, mă uit peste ilustrații, încerc să-mi țin mintea în lucru și să fac ceva constructiv, să nu mă blochez. Poate am o zi proastă, compromisă, dar încerc să mă gândesc ce pot să fac să o rezolv, să mai pun o cărămidă, să fac ceva mai bine, chiar dacă înseamnă un email sau să public ceva pe Instagram.

Există ideea pe care am tot găsit-o, de-a lungul timpului, în cărți și anume că pentru creativitate ai nevoie de un background foarte bogat de experiențe. Care au fost lucrurile pe care le-ai făcut în ultimul an care te-au îmbogățit și te-au ajutat să creezi?

Călătoriile, sunt nebunia mea! Dar mai e și partea despre psihologie, despre generare de idei, despre procrastinare. Mă interesează foarte mult subiectele de autodezvoltare, probabil că și ele se văd în ceea ce creez, cum ar fi Demonii Interiori

Ascult tot felul de podcasturi din industrie, cum ar fi Creative Pep Talk, Ilustration Hour, despre cum își rezolvă alții problemele sau cu ce se confruntă. Cred că îmbogățirea aceasta mai vine și din viața de zi cu zi, din poveștile prietenilor mei, de oriunde. Ca să generezi idei ai nevoie de input, ai nevoie de cât mai multe și diverse lucruri care să intre acolo la cutiuță. 

Spuneai că te interesează și partea de dezvoltare personală. Crezi că neîncrederea în sine influențează mult creativitatea? Sau poate invers, dacă a crea te ajută să îți fortifici încrederea în tine?

E un subiect foarte bun și foarte complicat pentru că, în primul rând, trebuie să te gândești că ceea ce creezi tu este văzut de alți oameni, iar acei oameni îl vor judeca, unii foarte bine, alții mai puțin bine. Și aici e un proces. Dacă încrederea ta nu e grozavă, în timp, cu cât auzi mai multe critici, posibil să devii mai imun. Pe de altă parte, sigur e mai dureros când nu ai încredere în tine să suporți și niște critici. Aici e un echilibru extrem de delicat și n-aș ști să zic cum se face.

Totuși, o ușoară neîncredere în tine, în sensul să nu crezi că le știi pe toate și că ai ajuns expert, e un bun motivator să te dezvolți, e o barcă sănătoasă. Dar să nu fie atât de mult încât să renunți, să te lași doborât de critici și de expunere. În general, când ești expus, devii vulnerabil.

Asta apropo de ce vorbeam la început, că ceea ce creezi ia viață și în momentul în care este atins de alți ochi.

Da, e un al doilea proces. Primul pas este ceea ce pui tu în creația ta (emoțiile tale, intenția ta, mesajul tău), dar dacă ceilalți nu pun și ei ceva acolo, treaba ta nu e terminată. E o formă de comunicare până la urmă. Cel mai înspăimântător e să îi spui unui străin ce te apasă. Dar ajungi astfel să lucrezi cu tine foarte mult.

Pe de altă parte, dacă nu găsești o modalitate să reziști chiar și criticilor, nu este sănătos pentru propria ta evoluție să nu auzi nimic din ce nu îți convine. Dacă 100 de oameni îți spun că acele culori nu se potrivesc și tu consideri că toți sunt insensibili și incapabili, atunci s-ar putea să nu iei niciodată în considerare că ai putea să lucrezi și cu alte culori. Pur și simplu nu te lua după ce spune toată lumea, dar ascultă un pic, vezi dacă ai putea testa câte ceva din ce spun ei, măcar la nivel de experiment.

Am mai identificat o latură a creativității, și anume această vulnerabilitate. N-ai cum să creezi fără să te simți și puțin vulnerabil, nu?

Absolut. Și fără să fii autentic. 

Ce înseamnă să fii autentic?

Să comunici o emoție sau un gând cât mai aproape de ceea ce simți că ești tu, să fii sincer. Să lași la o parte zorzoanele metaforice, să ai un pic de curaj să spui lucrurilor pe nume în felul acela pe care îl simți tu. Ești mult mai vulnerabil când ești autentic pentru că ești mult mai atașat emoțional de ceea ce comunici. E la fel cu a spune ce te deranjează printr-o glumiță pasiv-agresivă și cu foarte multe metafore versus a spune direct ceea ce nu îți place.

Există totuși o diferență. Dacă, de exemplu, ilustrația trebuie să rezolve un brief, să transmită un mesaj, fie că e ilustrație editorială sau o comunicare a unui brand, acolo e important să fii autentic în insight, adică să faci o observație relevantă despre oamenii care văd ilustrația respectivă.

De exemplu, am avut un proiect care însemna să încurajezi oamenii să citească la birou. Eu aveam de rezolvat această problemă: Cum convingi oamenii să rezoneze cu acel lucru? Cum am putea să îmbrăcăm acest concept? Cum am putea să îl numim? M-am gândit mult la cum cred sau cum știu că se simt oamenii în corporație când lucrează, cam ce nevoi au, m-am gândit la pauzele pe care și le iau, la ce înseamnă pentru ei. Așa a venit ideea de a denumi proiectul ”Pauza de citit” – un moment de evadare în mijlocul zilei de la birou. Așa au venit și ilustrațiile, cu simboluri clasice ale relaxării: hamacul, baia cu spumă – puse în contextul lecturii. Aici autenticitatea a venit din faptul că am încercat să mă gandesc la oamenii care vor vedea lucrările acelea, să comunic ceva relevant pentru ei. 

Să spunem că cineva se uită la ilustrațiile tale așa cum mă uitam eu, acum ceva vreme, la oamenii creativi din zona desenului. Admiram și îi rezumam la faptul că au talent. Ce i-ai spune tu unei astfel de persoane? Ba mai mult, ți-ar mărturisi că niciodată nu ar putea face ce faci tu, deși i-ar plăcea foarte mult.

Să știi că am înțeles că e posibil ca și urechea muzicală să fie antrenată, deși mult timp s-a crezut că e o aptitudine înnăscută.

Talent pentru mine e un exercițiu ca orice altceva, se poate învăța. Dincolo de părțile tehnice pe care le poți învăța (compoziție, culoare, forme) se poate învăța și observația, sensibilitatea, bunul gust. Te naști cu această înclinație spre frumos în aceeași măsură cu care ne naștem cu toții – oricine adoră o zi cu soare pe plajă. De la asta până la a aprecia un Klimt e un parcurs întreg. Nu poți să ai pretenția să te naști plăcându-ți Klimt. E un gust care se educă, cum e cafeaua fără zahăr (cu care încă nu m-am obișnuit).

Îmi dau seama că poate fi descurajant de la o anumită vârstă să descoperi că ai pasiunea asta. Dar eu știu o ilustratoare din străinătate, Lisa Congdon, care a devenit ilustrator în jurul vârstei de 40 de ani. Și acum este cunoscută internațional, are proiecte cu branduri uriașe. E un model despre cum poți și la 30 sau 40 de ani să faci asta. E clar că răbdarea e esențială.

Dacă te uiți la alții și îți place ce vezi, deja e un sâmbure acolo, o înclinație, o chemare. Sunt unii care sunt absolut dezinteresați de un muzeu (ei poate se dezvoltă pe altă parte, ceea ce e perfect ok). Tu dacă apreciezi arta, deja există acel sâmbure care poate fi dezvoltat, peste care se adaugă educația vizuală, tehnica de lucru, răbdarea.

Ceea ce este foarte încurajator. Poate fi creativitatea un obicei?

Sigur, poți să îți faci o obișnuință din a face ceva creativ în fiecare zi. Poți să încerci, pur și simplu, să faci exerciții de gândire laterală. Chiar și cu o omletă, azi poți să îți propui să faci o omletă nouă. 

Mai mult, cred că joaca e absolut esențială în creativitate și e ceva ce există în noi în mod natural. Tindem să o pierdem pentru că ne antrenăm creierul să fie eficient, să organizeze, să eticheze, să meargă spre scop, iar ca să generezi idei e important să te joci. Să experimentezi doar de dragul experimentului. 

Just enjoy the ride, cum se spune.

Da, ceea ce e greu de făcut când ești adult. Recunosc că atunci când încerc să mă joc, mă gândesc cum pot să integrez asta în proiectele mele, cum pot să o comunic. Uneori asta te blochează, te direcționează prea brusc, vei tinde să faci ceva relevant pentru audiența ta, poate să-ți pui ceva la portofoliu. Vei tinde să ai un scop foarte bine delimitat. E bine să faci asta, dar a doua oară. Prima dată joacă-te ca să fii liber, să mergi pe un drum nebătut. În creativitate e mult și despre joacă, despre a scăpa de presiune, despre a fi caraghios.

Eu făceam asta când eram și în agenție. Exista un punct, uneori venea natural, alteori nu, dar exista acel punct în care ne permiteam să râdem, să aiurim și de cele mai multe ori ideile bune veneau de acolo. Chiar și când ai deadline-uri merită un mic exercițiu de acest gen.

Ce se întâmplă cu blocajul de idei, acolo cum faci?

La mine cel mai mult funcționează joaca. Pentru că e clar că m-am dus pe un singur drum, până într-o alee înfundată. Atunci trebuie să mă gandesc cum să mă cațăr pe un perete, să dau o gaură, să ies la lumină. Atunci clar joaca funcționează pentru că îți dai seama că există loc de mișcare și în altă parte.

Ca în tenis, trebuie să acoperi tot terenul.

Da, da! Tocmai ce m-am apucat de tenis, alături de prietenul meu și de încă o prietenă. Apropo de asta, avem un antrenor foarte simpatic care încearcă să lucreze și cu partea psihologică. Fiecare dintre noi are o altă psihologie de a juca tenis. De exemplu, prietena mea e foarte încordată, e goal-oriented, are nevoie de presiune ca să joace, dar în același timp această presiune o face prea rigidă în mișcări. 

Eu, pe de altă parte, sunt la extreme. Ori sunt prea relaxată, nu-mi pasă, doar mă joc, nu? Atunci nu am o mișcare gândită. Într-adevăr, am corpul relaxat, dar nu e coordonat. Uneori sunt prea motivată să reușesc și atunci îmi ies mai bine loviturile, dar sunt crispată. Și cumva trebuie să lucrez pentru a ajunge la un echilibru între a fi conștientă de ceea ce fac, dar și de a fi un pic relaxată. 

Și pentru că vorbeam noi de răbdare, în tenis, ca și în alte sporturi, se vorbește mult de moral. Poți să observi într-un meci de tenis cum unul dintre adversari începe să piardă pentru că îi scade moralul. Face câteva greșeli și chiar dacă, în teorie, ar avea timp să recupereze, mental nu mai e acolo, e dezamăgit. Și-a pierdut încrederea și nu mai lovește bine. La fel e și în creativitate, dacă ai suficientă rezistență mentală și încredere în tine astfel încât să lucrezi în fiecare zi câte ceva, ai mai multe șanse să câștigi meciul!

.

.

.

Între timp s-au scurs câteva ore bune și câteva cafele. Opresc înregistarea, dar conversația continuă, în culise: despre ce își mai dorește Andra, despre piața de ilustrație din străinătate, despre o viitoare cafea împreună. 

Aș vrea să mai adaug încă pe atât din interviul nostru, dar mi-ar plăcea să rămână cu tine această ultimă frază: cu cât lucrezi mai mult, cu cât îți șlefuiești mai mult interesele și sâmburele de adevăr din interiorul tău, cu atât te aproprii mai mult de succes.

Noi nu credem în talent, ci în educație.

2 Comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here