Maya Angelou – femeia care a pus curajul mai presus de orice

1
222

A scris poeme. A dansat. A jucat pe scenă. A compus scenarii. S-a ridicat împotriva nedreptății. A condus marșuri. A stat alături de Martin Luther King și de Malcolm X. Și-a cucerit audiența prin povești. A scris iar și iar.

Ce izvor poate să alimenteze o astfel de viață? Să fie noroc? 

”Frequently, I have been asked how I got to be this way. How did I, born black in a white country, poor in a society where wealth is adored and sought after at all costs (…) – how did I get to be Maya Angelou?” (Mom & Me & Mom, Maya Angelou)

SUA, anul 1974, autoarea și poeta Maya Angelou.

Maya Angelou cu siguranță nu a fost norocoasă. Copilăria sa a fost marcată de o traumă adâncă, ceea ce din start o descalifica pentru o viață atât de bogată. Și totuși, cum a făcut?

Prin curaj.

S-a născut în 1928, în St. Louis, când oamenii de culoare trăiau la marginea vieții și o împărțeau cu albii, nu în mod frățește pentru că nu era loc de așa ceva. De aceea una dintre dorințele lui Maya la 7 ani era ca, prin miracol, să-și schimbe culoarea pielii:

”Somebody would say shazam! And I would be white, and I wouldn’t be looked at with such loathing when I walked in the white part of town. And instead of that I’d put my head up and walk through, grit my teeth. Surviving. But my God, what scars does that leave on somebody?”

Cu siguranță asta lasă urme puternice – ceea ce s-a simțit mai târziu când Maya s-a implicat în activități civice. Stă în firea umană să ne dorim să fim acceptați, să ne simțim integrați, să facem parte dintr-o comunitate și să fim protejați. Dar nu lasă mai multe cicatrici ca atunci când ești părăsit de familie.

Ea avea 3 ani, iar Bailey, fratele său, 5 ani, când părinții le-au pus pe braț insigna de ”no adult supervision” și i-au expediat înspre Stamps, Arkansas, la bunica din partea tatălui. Motivul? Doi copii erau prea mult pentru tânărul cuplu. Fratele său nu a putut să treacă niciodată peste această respingere.

”I just declared my mother dead so that I would not have to long for her.”

Cu toate acestea, Stamps a însemnat pentru ea învățare. Din primele zile, bunica a învățat-o să citească, unchiul său Willie să socotească, iar Bailey continua să-i spună: ”Just learn everything. Put it in your brain!” Nu știa că tot ce învăța atunci avea să însemne câțiva ani mai târziu pașaportul de trecere peste trauma pe care avea să o sufere.

La 7 ani s-a întors în St. Louis, alături de Bailey. Căsătoria părinților se destrămase, așa că în locul tatălui apăruse iubitul mamei – un om agresiv și frustrat de faptul că nu-și poate stăpâni sau avea femeia atunci când își dorea. Maya se întorsese în acel peisaj, astfel că a fost ușor pentru bărbat să-și răzbune sentimentele. Maya avea 7 ani când a fost abuzată de iubitul mamei.

”The child gives because the body can and the mind of the violator cannot.”

Cum a trecut peste?

Prin tăcere. 

Timp de 5 ani nu a vorbit. După eveniment, Maya i-a povestit fratelui său ce i se întâmplase. Bailey a spus mai departe, iar câteva zile mai târziu iubitul mamei a fost găsit mort. Ceea ce pentru Maya a însemnat un singur lucru: vocea sa l-a condamnat la moarte pe acel om. Drept urmare, cuvintele sale puteau ucide, astfel că a decis să păstreze tăcerea.

S-au întors în Stamps. Acolo a început dragostea sa pentru poeme. În scurt timp și-a găsit și un refugiu: se retrăgea la o prietenă de familie, care o răsfăța cu biscuiți și poeme. Timp de 3 sau 4 ani, Maya a ascultat poemele recitate de ea. Acolo s-a refugiat în cărți, memorând piese întregi, sonete de Shakespeare, poezii.

”I read every book in the black school library, I read all the books I could get from the white school library. I memorized Shakespeare. Fifty sonnets. I memorized Edgar Allan Poe, all the poetry. I gad Guy de Maupassant. I had Balzac. When I decided to speak, I had a lot to say.”

Și a vorbit. Dar nu doar atât. A început să scrie, să cânte, să danseze, să interpreteze, să compună piese. Toate cărțile citite și poemele memorate s-au combinat într-un fel unic astfel încât creativitatea sa parcă avea un izvor nesfârșit.

A revenit lângă mama sa, Vivian Baxter, la 13 ani, când începe cu adevărat să o cunoască. Femeie care, mai târziu, când Maya împlinește 16 ani, nu îi reproșează că a rămas  însărcinată, ba dimpotrivă, îi stă alături și o susține. Copila a fost profund marcată de această relație – despre care scrie în detaliu, în ultimul volum al autobiografiei sale: Mom & Me & Mom:

”I knew that I had become the woman I am because of the grandmother I loved and the mother I came to adore. Their love informed, educated and liberated me. (…) My grandmother never kissed me during those years. However, when she had company, she would summon me to stand in front of her visitors. (…) Love heals. Heals and liberates. I use the word love, not meaning sentimentality, but a condition so strong that it may be that which holds the stars in their heavenly positions and that which causes the blood to flow orderly in our veins. This book has been written to examine some of the ways love heals and helps a person to climb impossible heights and rise from immeasurable depths.”

S-a lăsat provocată de scrierea unei autobiografii, deși pentru ea poezia a fost prima dragoste. Cu toate acestea, I Know Why the Caged Bird Sings, a devenit foarte rapid un fenomen internațional. A continuat cu alte 6 volume de autobiografie, poeme, piese de teatru – devenind astfel și prima femeie de culoare a cărei piese a fost regizată.

A devenit profesor.

”I realised I was not a writer who teaches, but a teacher who writes.”

A marcat istoria Americii, în 1993, și ca prima femeie care a compus și a recitat un poem la inaugurarea președenției lui Bill Clinton – On the Pulse of Morning:

Lift up your faces, you have a piercing need

For this bright morning dawning for you.

History, despite its wrenching pain,

Cannot be unlived, and if faced

With courage, need not be lived again.

Lift up your eyes upon

The day breaking for you.

Give birth again

To the dream.

Women, children, men,

Take it into the palms of your hands.

Mold it into the shape of your most

Private need. Sculpt it into

The image of your most public self.

Lift up your hearts

Each new hour holds new chances

For new beginnings.

Do not be wedded forever

To fear, yoked eternally

To brutishness.

The horizon leans forward,

Offering you space to place new steps of change.

Here, on the pulse of this fine day

You may have the courage

To look up and out upon me, the

Rock, the River, the Tree, your country. (…)

A primit Medalia Prezidențială a Libertății, în 2010 – oferită de președintele Barack Obama:

„She touched me, she touched all of you, she touched people all across the globe, including a young white woman from Kansas who named her daughter after Maya and raised her son to be the first black president of the United States.” (Michelle Obama)

Maya Angelou a influențat vieți așa cum poate că atunci când avea 7 ani nici nu se gândea că ar fi posibil. A fost bunica. A fost mama. Au fost oamenii pe care i-a întâlnit și pe care i-a cucerit cu creativitate și pasiune. Au fost toate lecturile și scrierile. Piesele jucate și turneurile. Răzvrătirea. Impulsul civic. Dreptatea. Dar mai presus de toate a fost curajul. Iar pentru mine acesta e biletul câștigător pe care Maya l-a lăsat în urma sa.

„Courage is the most important of all the virtues. Because without courage you can’t practice any other virtue consistently. You can’t be consistently kind or fair, or humaine, or generous – not without courage. Because if you do not have it, sooner or later, you’ll stop, you’ll say the threat is too much, the difficulties too high, the challenge is too great.” (Maya Angelou)

1 Comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here