Timp de citire: 3 minute

Cartea aceasta se citește cu „Iubesc femeia” în surdină. Se alege cel mai ochios serviciu de ceramică, se strecoară ceaiul, iar miresmii sale i se permite să completeze poveștile derulate chiar sub ochii tăi – în compania Silviei Colfescu.

Ce am descoperit în paginile cărții au fost femei cu „suflet de oțel”, cu spatele drept, femei-supraviețuitoare, cu farmec greu de uitat și o gândire sclipitoare, ludică, efervescentă – femei care se lasă moștenire chiar pe ele, prin puterea exemplului. E printre puținele cărți din bibliotecă care-mi amintește despre bucuria și gingășia de a fi femeie.

Despre ce este vorba?

Silvia Colfescu zugrăvește în „Mătuși fabuloase și alte istorii bucureștene” 12 capitole, cuprinzând astfel esența a 12 femei, cu destine diferite, dar pe care le leagă o anumită trăinicie sufletească; „(…) acea nepământească detașare (…) care le face să accepte cu aparentă ușurință schimbările deseori dramatice, de multe ori tragice și de prea puține ori fericite, pe care soarta le pune neabătut în fața celor trăitori pe Pământ.”

Autoarea mărturisește că toate doamnele despre care povestește în carte au fost femei adevărate, bucureștence – „voiam să scriu pentru că mi se pare nedrept să las să se piardă amănuntele pline de farmec – sau de haz – ale vieților lor.”

Și ce pierdere ar fi fost.

Altfel cum aș fi aflat despre Gia? La pagina 23 am întâlnit-o pe Tante Griggia (pe numele de alint, Gia) sau femeia tuturor nepotrivirilor. Aflu din primul paragraf că Griggia „se potrivea cu piața ca un fluture cu o tigaie”, apoi că avusese o educație aleasă, că la 16 ani vorbea perfect franțuzește, cânta la pian, deborda de maniere elegante și că mirele pe care l-a ales era cu 30 de ani mai în vârstă. Se căsătorise cu un bancher care-o răsfăța și-i cumpăra cele mai veritabile bijuterii. Trăiau o adevărată poveste de dragoste pentru care mulți erau invidioși.

Însă oceanul său de fericire se evaporă rapid într-o mare primejdioasă ocazionată de regimul comunist. Povestea ei se derulează în tandem cu Legea nr. 119, din 11 iunie 1949 privind naționalizarea, apoi cu decretul privind confiscarea caselor, culminând cu pierderea casei, a podoabelor, chiar și a libertății. Deznodământul nu-i nici vesel, dar nici trist. În schimb, este surprinzător, cu o fărâmă de înțelepciune și de valoare.

Apoi, cum aș fi râs fără s-o fi cunoscut pe Tante Sande? Aflu rapid că era urâtă, „o cucoană foarte amarnică” – detaliu aparent nesemnificativ fiindcă femeia cucerea imediat inimile tututor – bărbați, femei, copiii. Povestea ei rimează cu mătăsuri naturale, broderii, jupe, dantele, combinezoane – o întreagă zestre de lux pe care Sanda o poartă cu sfințenie până în ultima zi – cu excepția unui singur articol de îmbrăcăminte. Vă las pe voi să descoperiți.

Lectura curge fin, ca un tabiet în care abia aștepți să te răsfeți. Silvia Colfescu le scrie portretele cu cele mai potrivite metafore; curg nostalgii și detalii din vieți despre care eu am auzit doar când și când. N-aș vrea să răpesc mai mult din bucuria acestei lecturi – aș vrea să le întâlniți pe aceste femei în toată frumusețea lor, fără prea mult preambul și să savurați o scriitură bogată din multe puncte de vedere.

Pot doar să mai spun că mi-ar fi plăcut să beau un ceai cu fiecare dintre ele. Le-aș fi întrebat despre ce le apasă când nu pot dormi în noapte, despre ce lasă în urmă, dacă au vreun regret sau dimpotrivă, dacă ar retrăi anii tinereții. Dacă se simt frumoase, dacă se simt iubite, în ce colț de suflet se ascund când sunt încolțite? Cum își apară verticalitatea? Ce guilty pleasures au?

Ce seară de pomină ar fi!

Și poate că printre ele s-ar ivi și mătușa mea, Olga – despre care nu știu multe, dar după cum se arată în cartea Silviei Colfescu, mă încumet să cred că a fost o femeie fabuloasă.

CITEȘTE ȘI:

O înțelegere personală a feminității și a feminismului

Te rog, ai grijă de mama

Femeia la 1000 grade Celsius

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

seven − six =