Martha Graham – „O tânără tornadă”

3
124
Timp de citire: 6 minute

Printre primele mele reprezentații s-a numărat și cea din Brooklyn. După terminarea spectacolului, o doamnă a venit la mine. Era palidă, ca și cum ar fi plâns foarte mult. Mi-a spus: „Nu ai să știi niciodată ce ai făcut pentru mine în această seară. Mulțumesc!” Și a plecat. Am întrebat despre ea mai târziu și am aflat că fusese martoră la accidentul fiului său de 9 ani, omorât de un camion. Făcuse mari eforturi să jelească, dar i-a fost imposibil.Cu toate acestea, văzând Lamentation, și-a dat seama că nu ar fi trebuit să se simtă rușinată de faptul că simțea nevoia să își plângă fiul, dar nu putea. Atunci a înțeles că durerea este universală.

Povestea aceasta este una dintre cele mai profunde din viața mea și m-a făcut să realizez că mereu există acea persoană din public căreia îi vorbești. Una singură.

***

Protagonista și naratorul poveștii de mai sus este Martha Graham. Dacă te încumeți să dai un search pe Wikipedia și scrii Modern Dance, în partea stângă vei vedea o fotografie cu ea. Tot Martha a primit și cheia orașului Paris, medalia de onoare din partea Împăratului Japoniei, a fost primul artist care a dansat la Casa Albă, primul dansator care a călătorit în străinătate cu titlul de Ambasador Cultural, a primit și Medalia de Onoare – cea mai înaltă distincție civilă a Statelor Unite (oferită și altor nume puternice, precum: Maya Angelou, Georgia O’Keeffe, Katherine Johnson).

Este amintită ca cea care a revoluționat dansul modern și care a introdus tehnici noi, folosite și astăzi, în toată lumea. Este cea care a fost numită „Dancer of the Century”.

Cine a fost Martha Graham?

O tânără din Pennsylvania care a început prea târziu școala de dans, despre care se spune că era prea scundă pentru a face din dans o profesie, că nu învăța foarte repede o coregrafie. În același timp, tatăl i-a interzis dansul, familia sa fiind de confesiune prezbiteriană cu reguli stricte. Cu toate acestea, numele său ocupă un loc de top la capitolul spectacole de dans, coregrafie, emoție și tehnică.

Cum a făcut asta?

Mai întâi a fost inspirată de tatăl său, de profesie alienist (unul dintre primii doctori care s-au ocupat cu tratarea bolilor mintale) și care considera că felul în care se mișca un corp spunea multe și despre interiorul său (din experiența sa, felul în care se mișcau pacienții traducea și stările de spirit ale acestora). Corpul nu minte” era o frază pe care o repeta des.

Aceasta poate că a fost prima cărămidă care a format baza pe care s-a dezvoltat mai târziu stilul Graham. Dar și faptul că a fost expusă unui mediu care îi oferea șansa să studieze oamenii, cărțile și să pună multe întrebări, a căror răspunsuri veneau, adesea, din partea tatălui. În schimb, lipiciul care a făcut ca toate să aibă sens a fost un spectacolul oferit de Ruth St. Denis – pionieră în istoria dansului:

Într-o seară din anul 1911, dr. Graham și-a dus fiica de șaptesprezece ani la Los Angeles pentru a vedea un spectacol al celebrei dansatoare Ruth St. Denis, iar din acel moment tot ce avea ea să-și dorească să facă era să devină dansatoare. Influențată de tatăl său, era fascinată de posibilitatea de a exprima emoții fără a scoate un cuvânt, doar din mișcările corpului.”

(Robert Greene, Rețeta geniului)

Interzicerea dansului în familia sa era în continuare un capitol închis, fiind considerat un păcat. Cu toate acestea i s-a îngăduit înscrierea la Cumnock School of Expression – o școală care permitea elevilor interesați de artă să studieze atât academic, cât și performativ. Mai apoi, moartea tatălui a însemnat pentru ea și dezlegarea dansului, căci mama avea să o susțină. Drept urmare, în 1916, după terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Dans Denishawn pe care o înființase Ruth St. Denis (alături de soțul său, Ted Shawn):

Într-o primă fază, Graham nu era considerată o dansatoare promițătoare. Era timidă, stând tot timpul mai degrabă în fundul clasei. Nu avea conformația fizică necesară pentru această artă (nu avea corpul suplu al unei balerine) și învăța greu coregrafia.”

(Robert Greene, Rețeta geniului)

Dar ceva s-a schimbat când a primit un rol principal: (…) explodase cu o energie pe care nu și-o imaginaseră la ea. Avea charismă. St. Denis o compara cu o tânără tornadă când urca pe scenă.”

Ce a urmat?

A devenit rapid un fenomen, trecând de la dansator la coregraf și studiind din ce în ce mai mult arta dansului. A rămas alături de aceștia până în 1923, a schimbat alte școli, a călătorit, a citit, a experimentat tot mai mult propriul stil, propria interpretare și a adunat în sine tot mai mult din alte culturi. Pentru asta, Martha nu doar că exersa cu propriul corp, dar citea și foarte mult.

Pentru a se educa, Graham era un cititor lacom, iar carnețele sale demonstrează acest lucru. Notițele sale sunt pline de referințele cărților pe care le citea, precum cele scrise de Evelyn Underhill (despre misticim), Joseph Campbell (mituri) și Mircea Eliade (șamanism). Cărțile erau la fel de sacre pentru ea, precum coreografia.”

(Janet Lynn Roseman, Dance was her Religion)

În 1926 și-a creat propria școală de dans. La început era un mic studio și abia dacă număra o trupă de dansatori. Dar credea în viziunea sa despre dans și voia să le arate și celorlalți. Pentru a-și atrage studenți și a le demonstra din capul locului că ceea ce își dorea nu avea legătură cu ce studiaseră până atunci, Martha a început prin a acoperi oglinzile din sala de antrenament. Voia să îndrepte atenția studenților săi înspre mișcările corpului și mai puțin înspre imaginea din oglindă.

Nu putea să-și scoată din minte imaginea frumuseții acestui dans încă inexistent. Nu va mai avea această șansă niciodată. Odată cu înaintea în vârstă se instalează conservatorismul și nevoia de confort. Pentru a crea ceea ce nu se afla nicăieri, va fi nevoită să își deschidă propria școală de dans și trupă de dans, construindu-și propria tehnică și disciplină.”

(Robert Greene, Rețeta geniului)

Alături de trupa sa petrecea chiar și un an studiind o singură tehnică, până când aceasta devenea „a doua natură.” Căuta să revoluționeze și să privească o anumită mișcare sau o anumită abordare din mai multe unghiuri. Ca de exemplu, exista convingerea că podeaua era elementul cel mai străin pentru dansator. Într-un dans, cel care cădea era cel care greșea.

Din acest punct, Martha a vrut să demonstreze că și podeaua putea deveni un element care să ofere valoare actului artistic, fără să fie un semn de greșeală. Drept urmare, „a decis să inverseze acest fapt prin crearea unei noi secvențe de căderi controlate în care dansatorul arăta ca și cum s-ar fi dizolvat în podea, iar apoi se ridica, încet de tot. Era nevoie pentru aceasta de exersarea unei noi grupe de mușchi.”

Trupa de dans Martha Graham

Studia corpul foarte mult. A observat cum genunchiul poate deveni o balama pe care să se clatine restul corpului și să exprime imponderabilitate, cum trunchiul poate fi centrul atenției, și nu fața sau brațele. Mișcări bruște, minimalism, costume elastice, atenția asupra emoției, exersarea emoției sunt câteva dintre elementele care au făcut dansul său controversat. Unii l-au considerat păgân, urât, pe când alții au fost marcați pentru totdeauna – așa cum s-a întâmplat cu povestea doamnei de care am amintit la început, care văzuse piesa Lamentation (creată în 1930 și punând în scenă personificarea durerii) și care îi crease spațiul potrivit pentru a-și plânge fiul.

„Odată cu trecerea timpului, ceea ce la început părea atât de aspru și urât va începe să fie acceptat, Martha Graham reușind de una singură să creeze un nou gen – dansul modern așa cum îl știm astăzi. (…) nu și-a construit dansul pornind de nicăieri; viziunea sa corespundea lucrului pe care baletul și dansul modern al acelei epoci nu i-l ofereau. A luat convențiile și le-a întors cu susul în jos.”

(Robert Greene, Rețeta geniului)

Moștenirea sa înseamnă 70 de ani de dans și de coreografie, Școala de Dans Martha Graham care, în continuare, îi urmează tehnicile, singura de acest fel din America. Dar și o poveste despre puterea de a avea încredere în tine.

Fragment dintr-un spectacol creat de Martha Graham

La noi, educația în acest sens, al artei prin dans, este încă precară, dar poate că pașii mici sunt cei mai siguri. Eu am aflat mai multe despre frumusețea acestei arte anul trecut, dar și mai mult citind povestea lui Martha Graham.

3 Comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here