Timp de citire: 5 minute

Există oameni-poezie care reușesc cumva să facă din gesturile, gândurile sau ideile lor catifea de ținut aproape. Maria Negrota este unul dintre aceștia. Este fondatoarea The Yellow Creators – un loc în care antreprenorii găsesc sprijin creativ și vizual pentru a-și spune povestea, iubește natura, razele de soare și umbrele, iar cafeaua îi este deopotrivă far și pasiune.

Mâinile sale creează fotografii, editează, aranjează cadre și ciocnesc un spumant când se liniștesc la final de zi. Maria mi-a mărturisit, cu emoție și onestitate, despre teama ei cea mai mare, despre ce i-ar fi plăcut să inventeze, despre gândurile care o încurajează când are îndoieli și despre cel mai îndrăzneț lucru pe care l-a făcut vreodată – printre altele.

Iată-i portretul:

Nu aș renunța niciodată la dragostea și încrederea în bunătatea oamenilor. Simt că aș pierde o parte esențială din mine. nu mi-ar plăcea Acea variantă a mea.”

Maria într-o propoziție:

Mă simt fără de odihnă în căutarea sensului, prețuiesc relațiile umane și mă străduiesc să aduc cât mai mult Frumosul în mintea și sufletul meu.

La ce sau la cine te gândești când nimic nu pare să meargă bine?

Vocea mea rațională mă întreabă: „Cum vrei să te definească acest moment?”, „Ce te-ar mulțumi când te vei uita la tine peste ani?”. Dar emoțional, mă simt fragilă și simt nevoia să mă conectez cu … nu sțiu cum să spun, cu primordialul – să mă întind pe pământ, să mă uit la cer și să vină peste mine crengile copacilor. De parcă m-aș întâlni cu chintesența.

Forma preferată de răsfăț:

Când sunt prezentă și conectată la corpul meu. Am avut (să nu mă mint, încă mai am) multe momente de absență, ca și cum aș fi fost plecată de „acasă”. Dar când mă întorc este un sentiment incomparabil – atunci când îi spun corpului „Sunt aici și am grijă de tine cum ai și tu de mine”

Am două forme preferate de răsfăț – una este când fac o baie lungă și mă mut cu toate în baie: laptop, cafea, vin, carte, lumânări parfumate. E un întreg ritual. Iar a doua formă –  să fiu în natură și să nu fac nimic, să stau pe iarbă, să simt pământul sub mine, să mă las învăluită de miros și de sunete. Doar să fiu.

Teama cea mai ascunsă:

Că voi fi mereu cu acest jind spre împlinire, că indiferent ce voi face, va rămâne acel gol de sens. Nu mă simt împăcată cu condiția umană și mă tem că, până la capătul existenței mele, nu voi reuși să o deslușesc. Mi-e teamă că la final mă voi întreba: „Asta a fost tot?”, „Oare puteam mai mult?”.

O îmbrățișare pe care nu o poți uita:

O îmbrățișare cu cel iubit care mi-a adus pură fericire și anxietate în același timp: bucuria că am trăit un moment atât de profund ca experiență umană și drama adusă de conștientizarea efemerității momentului.

Accesoriul preferat pentru a împodobi mâinile este:

Verigheta. Sunt o romantică, dar e mai mult de atât.

Este un simbol al parteneriatului, al încrederii, o altă ființă mi-a încredințat parte din viața, fericirea lui. Mă face mai responsabilă de cine sunt ca om, să vreau să fiu mai bună și să onorez acest legământ.

Obiceiul/rutina care îți face cel mai bine:

Să îmi iau dimineața o oră pentru mine înainte de toate: să scriu în jurnal, să citesc, să privesc în zare. E acel timp în care nu trebuie nimic.

Ce te încurajează când ai îndoieli?

Știu că o să o scot la capăt într-un fel sau altul și că nu mă las până când nu găsesc o soluție care să mă mulțumească. Am învățat să îmi mai domolesc vocea criticului interior și să îi modelez opiniile în încurajări. Desigur, este work in progress.

Întrebarea care te macină constant este:

„Care este sensul vieții?”

Cel mai recent lucru pe care l-ai învățat despre tine este:

Simt că mi-am pierdut din naivitate și o spun cu un oarecare regret. Naivitatea venea cu un joie de vivre, o inocență de a privi lucrurile, parcă venea mai cu forță.

Pe de altă parte, momentele de bucurie și apreciere sunt cu atât mai valoroase, știu că au fost cernute multe straturi.

N-ai putea renunța niciodată la:

Am învățat că te poți adapta cu orice, dar asta nu implică neapărat să-ți și placă acea versiune a ta și a vieții tale, dar ne putem obișnui cu orice. 

Nu aș renunța niciodată la dragostea și încrederea în bunătatea oamenilor. Simt că aș pierde o parte esențială din mine, nu mi-ar plăcea acea variantă a mea.

Cel mai îndrăzneț lucru pe care l-ai făcut:

Nu mă simt o persoană îndrăzneață, deși mi s-a mai spus că sunt curajoasă. Nu știu. Îmi împing limita de confort în pași mici. Poate din afară pare un salt mare, dar de fapt este un proces de lungă durată. Dacă ar fi să numesc un moment, cred că cel mai greu și mai îndrăzneț lucru a fost să aleg să rămân în mine cu cele mai profunde anxietăți. Nu am mai fugit, nu le-am mai negat, nu le-am mai ascuns. Am închis ușa cu mine acolo. După ce am fugit 30 de ani, m-am oprit, în sfârșit, acasă.

Cel mai frumos lucru pe care l-ai creat:

Deși e impropriu să spun că le-am creat, dar cea mai mândră sunt de relațiile pe care le-am cultivat cu cei dragi – cu onestitate, dăruire și vulnerabilitate. Acestea îmi sunt cele mai de preț.

Ți-ar fi plăcut să fii tu cea care a inventat:

Îmbrățisarea care alină orice suferință.

Cel mai frumos sunet din lume este:

„Sunt mândră/mândru de tine”.

Ce poveste spun mâinile tale despre tine?

Sunt aici și nu fug de viață. Mâinile acestea au șters lacrimi, au ținut în brate, au lovit pereți, s-au vindecat de răni, au construit, au dăruit, au susținut, au legat jurăminte. Iar eu le sunt recunoscătoare pentru tot.

Sănătate mâinilor tale, Maria!

***

Mâinile noastre au gesturi infinite, iar acest micro proiect îndrăznește să le înregistreze – atât cât poate, atât cât încape, fără promisiuni sau alergături – doar o hartă fără granițe ale mâinilor noastre și ale femeilor care creează prețiozități cu ajutorul lor.

CITEȘTE ȘI:

Ana Popovici: „Mâinile mele sunt delicate, feminine, dar sunt și mâini zdravene, care nu se dau înapoi de la muncă.”

Andreea Mitran: „Mâinile mele spun o poveste despre blândețe, optimism, căldură și seninătate.”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 1 =