Made in Ro #15 – cumpărături locale şi design românesc

0
159
Timp de citire: 3 minute

#romanianvalues

Ediţia de anul acesta Made in Ro, cu numărul 15, se desfăşoară în online. Cu toate acestea, accentul cade în continuare pe încurajarea economiei locale, a designului atipic şi a creativităţii româneşti. Aşadar, Designist.ro, platforma editorială care organizează și curatoriază Târgul Made in RO – Concentrat fin de design contemporan, a transformat ediția #15 a evenimentului într-o ediție capsulă care are loc online, până pe 20 decembrie.

Anul acesta sunt prezentate 30 de business-uri creative românești din București, Brașov, Iași, Suceava, Târgu-Jiu, Miercurea Ciuc, Tulcea și Constanța. Ne-am dezlipit greu de tot ce se întâmplă acolo, de aceea am făcut şi o listă cu unele dintre cele mai cool cadouri pe care le-am găsit la târg. Nu de alta, dar ştim că mereu sunt bine-venite sugestiile şi ideile pentru darurile de Crăciun.

1. Adora Costa și one Glacier Moon

Ceramica e una dintre cele mai la îndemână idei pentru un cadou. Cu atât mai mult dacă vine din mâinile unor oameni pasionaţi şi care pun atenţie în fiecare obiect în parte. Un astfel de exemplu este ceramica Adora Costa, din inima Bucovinei. Cea mai nouă colecţie, Glacier Moon, pune în centru transformările şi evenimentele astrologice din acest an.

2. Wooba Light

Lumina e unul dintre cele mai importante aspecte atunci când vine vorba de comoditate sau de intimitate. Pe de altă parte, designul unei lămpi poate să îmbrace frumos camera. Wooba e un brand românesc care pune accent pe sustenabilitate, linii geometrice şi antrenarea imaginaţiei, iar în prima colecţie poţi găsi corpuri de iluminat minimaliste, cu accente cromatice negre.

3. Căsuţe luminoase pentru Crăciun, şi nu doar

JAZZ Design propune un design de căsuţe luminoase pe care mi-ar plăcea să le dăruiesc tuturor prietenilor. Little Oak Homes create de JAZZ Design reproduc arhitectura caselor vechi, din lemn de stejar, și așază hârtie de orez în spatele ferestrelor, ca să împrăștie lumina.

4. Direct din atelier, un cadou ţesut

Poate nu se obişnuieste prea des să oferi cadou un covor, dar cele închipuite de Atelier Kairos sunt unice. Toate covoarele lor sunt piese spectaculoase de design, ţesute la intersecţia mai multor culturi: lână tibetană, mătase chinezească şi cânepă. Lansat în toamnă, portofoliul Atelier Kairos cuprinde acum 3 modele de covoare: Aventurine, Carousel și Wabi Sabi.

5. O bijuterie minimalistă fără zgomot

Cu toate că anul acesta a fost unul despre transformări şi noi metode de a ne adapta la prezent, unii şi-au găsit spaţiu în aceasta perioadă ca să continuie cu ideea lor. Un astfel de exemplu este alvik-jewellery, care şi-au pus bazele anul acesta pentru un business de bijuterie minimalistă, creată din răşină neagră şi elemente din cupru. „Numele brandului, Alvik, este și numele unui cartier creativ din orașul Stockholm și a apărut în urma unei vizite acolo în urmă cu 4 ani, la un târg de design scandinav. Alvik înseamnă „greutăți” în suedeză și mi s-a părut un nume foarte bun pentru o gamă de produse minimaliste și curate, asemenea stilului scandinav”, a povestit unul dintre fondatori pentru Designist.ro.

Să vă fie alegerile înţelepte!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here