La vânătoare de plante în Barcelona

0
176

Mă găsesc în mijlocul lui septembrie și rămân mută. Dar gândurile, ele nu-mi muțesc niciodată. Când a venit și cum am ajuns (deja) aici? Până acum, Septembrie al meu a fost un haos iubibil. Un du-te-vino care m-a entuziasmat și m-a obosit deopotrivă.

Recunosc, acum sunt puțin obosită. Și o pauză mi-ar prinde bine. Una scurtă, de-o amintire. Să vă povestesc despre o amintire care a venit la mine nu în orice fel, ci pe ritm de muzică catalană, pe când mă pregăteam pentru a doua întâlnire cu un Fiddle Leaf (sau Ficus Lyrata, pe denumirea lui „tehnică”).  

Prima întâlnire a fost în Barcelona. Recunosc, nu a fost o întâlnire întâmplătoare pentru că, în momentul în care am aflat că vom zbura spre Barcelona, prima scotocire pe internet s-a dovedit a fi –coffee and plants in Barcelona. Cafeaua pentru că îmi place să o savurez cu el. Plantele pentru că le iubesc. 

Espai Joliu. Miercuri dis-de-dimineață, înainte de vizita la Sagrada Familia. Știam sigur că acolo vom fi, înconjurați de plante, de o cafea bună și poate, de un mic dejun dulce. Nu am ajuns (deși mi-am dorit atât de mult!). În ziua în care am aterizat pe meleagurile Barcelonei, Espai Joliu a intrat în renovare și aveau să termine în ziua în care noi aveam să plecăm.  

Eu m-am dat bătută. El nu. Așa a pornit vânătoarea de plante în Barcelona. Și tot așa, am dat de Orval, surioara mai mică (așa cum obișnuiesc ei să-i spună) a lui Espai Joliu. Orval este un loc micuț și luminos, cu multe plante, cărți, cafea (foarte) bună servită în vase de ceramică handmane, de o frumusețe aparte, dulce și mic dejun delicios. Ne-am savurat cafeaua și ne-am făcut promisiuni. El a servit micul dejun iar eu am răsfoit câteva pagini. Apoi, am făcut pentru prima dată cunoștință cu un Fiddle Leaf.  

Știam că voi simți să scriu despre locul ăsta, ca recomandare de cafea (foarte) bună sau ca invitație la conectare cu natura (după o zi întreagă de vizitat orașul). Știam și că atunci când voi ajunge acasă, îmi voi lua un Ficus Lyrata, să îmi aducă aminte de experiența trăită în Barcelona. 

Las aici, în loc de magnet de frigider, câteva tips-uri de îngrijire pentru Fiddle Leaf.

  • Iubește mult soarele și lumina naturală 
  • Îl avantajează lumina indirectă, filtrată (altfel s-ar alege cu arsuri și cui îi place asta?) 
  • Preferă să fie udat după ce partea superioară a solului (2cm) este uscată 
  • Îi place umiditatea (pe care o poți crea prin a grupa mai multe plante pe lângă plantă) 
  • Se dezoltă foarte bine într-un amestec de pământ special pentru plante verzi de interior 
  • Își dorește un vas (de ceramică, de preferat) cu găuri de drenaj 

De cafele bune și descoperiri de Fiddle Leaf să aveți parte! 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here