J.K Rowling: cea mai neagră perioadă din viața mea a devenit baza solidă pe care am crescut

1
681
Timp de citire: 5 minute

Fac parte din acea categorie de cititori care a descoperit Harry Potter foarte târziu. Recunosc, mă mai întâlnisem cu personajul, diriginta și profesoara de limba română, din liceu, era o fană declarată, iar ochelarii pe care îi purta confirmau pasiunea pentru personajul Potter. Dar nu m-am apropiat multă vreme de extazul lumii de la Hogwarts. Până când am aflat povestea scriitoarei.

„Nu eram cea mai încrezătoare persoană din lume, mai degrabă eram persoana care avea cea mai puțină încredere în sine. Dar a fost un singur lucru în care am crezut cu adevărat, și anume că pot spune o poveste.”

Joanne Rowling și-a dorit mereu să fie o scriitoare, încă de când avea 5 sau 6 ani. A început să citească, Tolkien și Dickiens fiind printre lecturile sale preferate. Apoi a început să scrie mult, compulsiv, ajungând la primele sale romane fantasy în adolescență, pe care adesea le împărtășea cu sora sa mai mică. În același timp, scriitoarea mărturisește că a fost dintotdeauna predispusă către stări de depresie, ceea ce mai târziu avea să se transforme în depresie clinică – forma acută a bolii.

O parte din această predispoziție poate că a venit pe fondul copilăriei. Crescută într-o familie nu foarte prosperă, copila Rowling își mută domiciliul din orașul Gloucestershire în satul din apropiere, Winterbourne. Acolo surorile Rowling își bucură zilele cutreierând pădurea din apropiere (despre care Joanne Rowling confirmă că a contribuit mult la dezvoltarea imaginației sale și a cadrelor din Harry Potter), dar și lucrează, din când în când, la biserica din sat pentru a ajuta familia cu câtva mărunțiș. În acest cadru puțin prietenos se instalează și boala mamei sale, scleroză multiplă.

Viața se desfășoară ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar în același timp ca și cum totul s-a schimbat. Medicamentația în acele vremuri nu exista pentru o astfel de boală, astfel că Anne Rowling trebuie să își continue viața în acord cu hățișurile bolii. În tot acest timp, Joanne se angajează în Londra ca secretară în cadrul Amnesty International – o organizație non-guvernamentală pentru drepturile omului. După care ajunge să lucreze la Camera de Comerț.

Într-o zi, în trenul dintre Manchester și Londra, are loc o întârziere. Joanne Rowling are 25 de ani și o idee care se naște în mintea sa de la un capăt la celălalt: un băiat care nu știe că este vrăjitor și care ajunge să învețe la o școală de vrăjitori! Nu avea hârtie, nu avea creion, dar o schiță era țesută: aveau să fie patru case, aveau să existe fantome ale acestor case, aveau să fie profesori, avea să fie predate materii:

„Nu cred că am fost vreodată atât de emoționată și încântată. Mă gândeam că mi-ar plăcea să scriu povestea asta!”

Harry Potter și cele șapte cărți se construiau în acel tren, în acea întârziere. Joanne Rowling a început să pună pe hârtie cât de rapid și de mult a putut. Doar un singur lucru nu a făcut: nu a împărtășit cu mama sa acel început, acea idee – lucru pe care îl regretă și azi. Puțin după ce începe să lucreze la poveste, primește vestea: mama s-a stins.

Într-o tulburare de familie, nu își poate vedea mama, ceea ce adună șirul de regrete și umple paharul amar al relației cu tatăl său, de care se rupe complet. Cu toate acestea, se adâncește în scris și transpune în povestea Harry Potter durerea pierderii unui părinte. Chiar povește într-un interviu despre faptul că moartea mamei sale nu a schimbat mult schița poveștii, dar a adâncit semnificațiile.

Într-un final, pleacă spre Portugalia, unde se angajează ca profesoară de limba engleză. Continuă să scrie, continuă să predea, iar printre picăturile dintre aceste două mari angajamente, se îndrăgostește. Jorge Arantes urmează să îi fie soț, iar după o sarcină pierdută, tinerii primesc în familia proaspăt creată o fetiță: Jessica. Căsătoria se consumă rapid, în acorduri de violență, abuz și similară cu ceea ce simțise în familia de acasă. În mai puțin de doi ani divorțează.

Rowling se întoarce în Edinburgh, împreună cu fetița sa, dar norul negru abia se instalează. Depresia o înconjoară și trăiește doar din sprijinul social pe care îl poate lua de la stat. În tot acest timp, scrie mult. Mărturisește că de cele mai multe ori ajungea să scrie în cafenele pentru că putea să bea o cafea fără să-și întrerupă șirul ideilor, dar și pentru că Jessica putea adormi mai ușor după o plimbare.

The Elephant House – cafeneaua în care scriitoarea a scris o parte din povestea Harry Potter și Piatra Filosofală

În ceea ce privește depresia, Joanne Rowling mărturisește că Dementorii, personajele din cărțile sale, au pornit și au fost create după chipul și asemănarea acestei afecțiuni: când nu mai poți să ai nici o amintire fericită, când nu mai ai speranță de vreun fel, când e frig și ceață.

Când Joanne devine J.K Rowling

Manuscrisul primei cărți, Harry Potter și Piatra filosofală, a trecut prin 12 edituri și 12 refuzuri. Cum poți să mai continui după atâtea visuri rupte? Cum ajungi să ai puterea să mai prezinți, încă o dată, manuscrisul? Scriitoarea mărturisește în interviul acordat lui Oprah: „Știam că dacă ajunge să fie publicat, va fi un succes.”

Drept urmare, a primit și confirmarea. Doar că trebuia să schimbe un detaliu: numele său. A fost avertizată de editură că publicul său e în mare parte format din băieți, iar aceștia nu vor fi foarte încântați să vadă pe copertă un nume de femeie. Pentru asta i-au cerut permisiunea să îi folosească doar inițialele. Dar ea avea doar un singur prenume: Joanne. Așa că Joanne a împrumutat inițiala bunici sale: K – de la Kathleen, devenind J.K Rowling.

Cu toate că primise confirmarea și urma să fie publicată prima carte, scriitoarea a fost sfătuită de editorul său să fie cu atenție, să-și ia și un alt job, să nu-și sprijine speranțele în veniturile din scris, căci nu va avea succes cu o carte pentru copii.

Este oare redundant să amintesc că J.K Rowling a urcat în topurile Forbes, fiind numită cea mai bine plătită scriitoare din lume, cu o avere care estimează în acest moment 60 de milioane de dolari? Să amintesc și că ultima carte din seria Harry Potter, Talismanele morții, a fost cartea care a înregistrat cele mai mari și mai rapide vânzări din istorie, cu 11 milioane de copii vândute doar în prima zi, în Marea Britanie și Statele Unite?

J.K Rowling este una dintre acele femei care ne-au schimbat lumea. A scotocit în puterea imaginației și ne-a îmbogățit nu doar cu lectura și filmele, în fața cărora ne așezăm în zilele reci de iarnă, dar le-a dat o super-putere: aceea de a ne folosi imaginația pentru a construi mai mult bine decât rău. Și recunoște că de la început știa că ultimul cuvânt din seria Harry Potter voia să fie „cicatrice”.

Dar l-a schimbat în ultima clipă. L-a înlocuit cu: „Totul va fi bine.”

Sursa foto: J.K Rowling, The Elephant House.

Din seria 30 de femei care ne-au schimbat lumea, mai poți citi și:

Tamara de Lempicka: extravaganta artistă Art Deco a anilor ’20

Maria Sibylla Merian, o viață petrecută între artă și știință

„Orice, dar nu să predau!” – Maria Montessori, femeia care a revoluționat educația

1 Comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here