Holly Miller a crescut în Bedfordshire, în estul Angliei. Atunci când ea și fratele ei au primit primul lor calculator, cei doi și-au împărțit foarte bine sarcinile. Unul avea să se joace, altul avea să scrie povești! Holly și-a dorit un singur lucru: să fie scriitoare. Orele preferate la școală erau cele de scriere creativă, iar timpul care îi mai rămânea îl gestiona foarte bine citind.
Spune că slăbiciunea sa sunt poveștile de dragoste. „Iubirea este o emoție atât de puternică și care poate să capete atâtea forme, ceea ce poate să însemne pentru un scriitor o infinitate de povești.” Iubirea este și catalizatorul primului său roman, „Te-am iubit deja în visul meu” – o poveste pe care și-a închipuit-o pornind de la o cină cu prietenii și întrebarea: Dacă ai avea puterea să știi când nu o să mai fii, ai vrea să știi?
„Serile de vineri sunt cele mai groaznice. Acea perioadă de aur a săptămânii, senzația de ușurare supremă – ca atunci când te strecori într-o baie caldă, scoțând aerul reținut în plămâni. Dar acum, simpla sosire acasă la sfârșitul săptămânii e de ajuns să-mi declanșeze o avalanșă de amintiri din acele luni minunate înainte de visul lui Joel, când viața și dragostea noastră păreau infinite.”
(Holly Miller, Te-am iubit deja în visul meu)
Vă invit în culisele lui Holly Miller, autoarea care scrie despre dragoste!
Holly, cartea ta cea mai recentă vorbește despre vise și visuri. Sunt visele lui Joel care îl obligă să se simtă responsabil pentru vieților celorlalți. Sunt visurile lui Callie – cele pe care le-a împărtășit și împărțit cu prietena cea mai bună, cele la care visează doar ea. Spune-mi, te rog, care sunt visurile tale, cele de acum, cele care au trecut.
Cel mai mare vis al meu dintotdeauna a fost să devin scriitoare. E ceva ce mi-am dorit încă de mică și acel ceva pentru care am lucrat foarte mulți ani. E un vis devenit realitate să spun că sunt o scriitoare și că asta fac în fiecare zi.
Cum a căpătat contur acest vis?
Mi-a plăcut să scriu și să inventez povești încă de când eram un copil. Materiile preferate la școală erau cele care implicau scrierea creativă! Îmi amintesc că atunci când am primit primul nostru calculator, în familie, fratele meu îl folosea pentru jocuri, iar eu pentru a scrie poveștile pe care le inventam! Scrisul a fost pasiunea mea dintotdeauna și este, în continuare, acea activitate care mă relaxează oricând am un timp liber. Mi-a plăcut foarte mult și să citesc, ceea ce categoric a alimentat pasiunea mea pentru scris.
Atunci, în momentele în care visai la o carieră de scriitoare, ți-ai închipuit vreodată cum ar arăta viața ta? Poate că ți-ai închipuit o anumită rutină, un loc special care să te inspire sau poate un obicei de a scrie dis-de- dimineață.
Când lucram la birou, obișnuiam să scriu înainte și după orele de birou și în weekend-uri, de multe ori, ajungeam să înghesui scrisul în puținele ore care îmi rămâneau libere dintr-o zi. Acum, deși mă concentrez doar pe scris, mi-am păstrat din acea structură a zilei, când aveam și un alt job. Încep să scriu în jurul orei 8 – 9, iau o pauză pentru prânz, apoi scriu până după-amiază. Partea creativă nu mai funcționează atât de bine după-amiaza târziu, așa că mereu încerc să fac toată munca de dimineață.
Știu că dintotdeauna ți-ai dorit să scrii acel tip de ficțiune care să reușească „să tragă de corzile inimii”. Sunt curioasă, care au fost lecturile care au ajuns la inima ta? Acelea care poate ți-au îmbogățit relația cu scrisul și care poate au lăsat o amprentă asupra stilului tău.
Cărți precum O zi, de David Nicholls, Soția călătorului în timp, de Audrey Niffenegger și Lumina pe care am pierdut-o, de Jill Santopolo sunt câteva exemple de lecturi care m-au emoționat. Îmi place să scriu povești care (sper eu) să aibă același efect asupra cititorilor mei. Într-adevăr, slăbiciunea mea sunt poveștile de dragoste.
Iubirea este o emoție atât de puternică și care poate să capete atâtea forme, ceea ce poate să însemne pentru un scriitor o infinitate de povești. Iubirea (în orice formă) este unul dintre acele sentimente față de care poate să relaționeze majoritatea dintre noi. Cred că datorită acestui lucru poveștile de dragoste au un farmec universal.
Povestește-mi puțin despre cartea ta. Cum te-ai oprit fix la acest subiect, dacă au fost provocări pe care le-ai străbătut?
Am lucrat la carte timp de un an înainte ca agentul meu să o trimită pentru publicare. Ideea a venit în timpul unei cine cu prietenii, când am început să discutăm despre scenarii ipotetice (adeseori ridicole). Printre întrebări s-a numărat și: „Dacă ai putea ști când vei muri, ți-ai dori să știi?” Am fost surprinsă de cât de repede s-au împărțit tabelere între cei care ar fi vrut să știe și cei care nu și-ar fi dorit să știe. Și atunci m-am gândit cât de interesant ar fi să combin ideea cu o poveste de dragoste.
Apoi, principala provocare pe care am avut-o, pe lângă să reușesc să scriu având și un job la acea vreme, a fost propria neîncredere, îndoiala. Mă temeam ca ideea să nu fie prea ciudată și că oamenii nu o vor „primi”. Dar, din fericire, nu s-a întâmplat așa.
Știu că ai în lucru al doilea și al treilea roman. Ne poți împărtăși câteva gânduri despre cum vor fi aceste lecturi? Sau ce fel de impact îți dorești să aibă pentru cititori?
Așa este, în acest moment mă ocup de editarea celui de-al doilea roman, care este, de asemenea, despre dragoste, despre urmarea pasiunii. E o narațiune care urmează personajul principal pe două drumuri diferite și ceea ce ar fi putut să aleagă în viață. Cu siguranță vor fi și momente emoționante! Iar pentru cel de-al treilea roman încă sunt într-un pas incipient, dar sunt sigură că va fi tot o poveste de dragoste.
Holly, ce faci atunci când nu scrii? Există și alte pasiuni care te bucură?
Mereu mi-au plăcut sporturile, în special alergatul. Mi se pare un mod bun de a face pauză de la scris, de a te detașa de la un ecran la care ai privit o zi întreagă și de la gândit cuvinte.
În final, ce îți dorești acum, Holly? Pentru carierea ta de scriitoare, pentru dezvoltarea ta personală, pentru cărțile tale?
Obiectivul meu acum este să continui să scriu pentru a trăi din asta, să scriu cărțile pe care oamenii vor să le citească, acelea care i-au bucurat și cu care s-au conectat. E absolut minunat atunci când cititorii mă contactează să-mi spună că i-a atins scrisul meu, că a contat pentru ei la nivel personal. Asta îmi doresc, să continui așa este un vis și tot ce mi-am putut dori vreodată!
Mulțumesc, Holly! Și mulțumesc, editura Nemira, pentru întâlnire!
Fotografii: pagina de Facebook a autoarei Holly Miller.
