Andrada Crânguș are 46 de ani și a lucrat aproape toată viața în comunicare, în domeniul turismului. Din drag de tradiție și din iubirea pentru in, la sfârșitul anului 2019 a reușit să articuleze un business mic, de textile din in, pentru purtat și pentru casă, pe care le lucrează în mici ateliere din București.
Japonezii au un concept care-mi place mult de tot, intraductibil în oricare dintre limbile europene, dar care înseamnă aproximativ „patină”, „dor de vechi”, „prețuire”, „moștenire”. Patina timpului, imperfecțiunea viului, a faptului că ceva e trait. De aici ințelegem și mai bine de ce își respectă cu atâta ardoare bătrânii și tot ce ține de înțelepciunea acestora.
Să tot fie câțiva ani de când mi se pare că reînvățăm să apreciem wabi-sabi. Din aproape în aproape ne uitam la cum se făceau lucrurile „odinioară” și ne întrebăm din ce în ce mai conștient „încotro?”. Începem să alegem fibre naturale, să facem cunoștință cu adâncimea conceptului de sustenabilitate, înțelegem de ce in și bumbac și nu poly (-puneți ce vreți voi aici). De in sunt (re)îndragostită de vreo cinci ani, timp în care mi-am găsit câteva piese pe piața din Europa, în special din țări cu tradiție în culturile de in precum Lituania (Son de flor, LinenFox, Off On), Letonia (MooShop) sau Rusia (Little Women Atelier).
Inul în România
În România, inul a început în ultimii 5 ani să fie tot mai popular, pe măsură ce oamenii înțeleg de ce e mai scump un astfel de material, dar și care îi sunt beneficiile (inul e rezistent, hipoalergenic, respirabil și 100%natural). O urmăream pe Andrada Crânguș de câteva luni când m-am hotărât să-i scriu, să ne întâlnim și să bem o cafea, povestind amândouă despre in.
Așa m-am trezit că am regăsit și la Andrada aceleași așteptări pe care le avusesem și eu. „Eu, când m-am apucat de business-ul Inlin, eram sigură că noi, românii, avem traditie pe in. Când începi să faci lucruri în țara ta îți dorești să folosești resursele pe care le găsești aici. Eram sigură că țările din Europa de Est au tradiție. Și, de fapt, am descoperit că pe a cultiva și a țese in au tradiție Belgia, Olanda, Statele Unite și chiarfostele țări sovietice precum Lituania, Belarus și Rusia.” îmi mărturisește Andrada în timp ce pipăim câteva țesături din in, ca să observăm diferențele.
Nu întâmplător sunt foarte atentă la tot ce se întâmplă pe piața din România și multe branduri frumoase încep să răsară, să dospească și să crească frumos, ceea ce trebuie să ne bucure.
Poate de aceea i-am scris într-o după-amiază Andradei; ca să povestim despre in si despre provocările care se cos pe față și pe dos, pe un business care își bazează existența pe un material natural precum inul. Andrada a acceptat imediat, așa că ne-am văzut într-o dimineață la cafea și ne-am uitat acolo amândouă, preț de vreo două ore.
De la turism la in
Andrada a lucrat în comunicare de travel – pe de o parte promovând România turiștilor străini, pe de alta, promovând-o românilor. Andradei îi place foarte mult România și de-a lungul timpului a fost în contact cu jurnaliști străini pentru care a organizat multe descoperiri care au pus pe harta țării locuri necunoscute.
Andrada vorbește calm și limpede, cu un soi de nostalgie, dar și de emoție când povestește despre acțiunile făcute pentru promovarea turismului. Îmi mărturisește că atunci când a ajuns să lucreze în Ministerul Turismului a organizat pentru un grup de jurnaliști un București Unseen și a ales să nu urmeze traseeele binecunoscute ale capitalei, alegând în schimb, să le facă cunoștință cu Piața Obor, cu coșurile de fructe, apoi ducându-i la picninc în Parcul Carol și pe Dealul Mare cu bicicletele, într-un bike & wine trip. Ultimul job al Andradei înainte de a alege să construiască propriul brand a fost la Palatul Suter, unul dintre cele mai frumoase Boutique Hoteluri din București și, cumva, pandemia i-a așezat convingerea că a fost bine că a renunțat la un job pentru a-și crea un business antreprenorial.
Andradei îi place să povestească. O face fără grabă, prezentă, conștientă de fiecare cuvânt. Și, pentru că-i plăcea să povestească despre o altă Românie, a organizat și câteva pop-up-shop-uri: selecta câteva branduri care descriu despre o Românie reinterpretată, vie și actuală și le etala în fața străinilor, în lobby-urile unor hoteluri cu istorie din București.
În timp au apărut ganduri, dintre care două au condus-o pe Andrada la decizia de a crea Inlin: unul dintre ele a fost „dar poate pot și eu să fac ceva pentru a povesti despre România”, iar celalat gând care a contribuit a fost de fapt o căutare a „acelei rochii din in” în care să se simtă frumoasă și pe care a găsit-o acum doi an în San Sebastian, cumpărându-și-o cu mai mult decât îi permitea bugetul.
Începuturile Inlinului
Andrada a început să-și imagineze cum ar face ea rchii din in. Ce linii, ce forme, ce detalii, și, eventual, la prețuri mult mai mici. Însă research-ul aprofundat a pus-o față în față cu realitatea: nu putea produce mult mai ieftin pentru că procesul de producție avea costuri mult mai mari decât își închipuise inițial. „Am început să fac rochii. Dar eu sunt foarte mult și despre dining. Îmi place tot ce se întâmplă în jurul mesei, îmi place să stau la povești, să beau vinuri, să fiu părtașă la ceea ce se întâmplă acolo. Iar masa are o estetică a ei, dincolo de toată viața care se întâmplă în jurul ei.” îmi spune Andrada în vreme ce îmi arată fețele de masă și șervetele din in.
Într-adevăr, masa nu e doar despre a mânca sau a bea, ci despre momentul în care ne „îmbrăcăm” atunci când ne așezăm la masă, despre discuțiile care se leagă și despre cele care se împiedică, despre toate elementele pe care le depozitezi în memorie.
După primele teste de rochii din in, pentru Andrada au urmat frământările legate de marketing, de naming, de descriere, de coagulare a brandului. Andrada îmi spune șoptit că încă duce o luptă cu lansarea site-ului, la care lucrează de o bună bucată de vreme, dar pe care speră să îl lanseze cât mai curând.
Și… a venit pandemia
Inlin are la bază ideea Andradei și veleitățile organizatorice ale iubitului și partenerului ei de business. La finalul anului trecut au început să facă teste, iar pentru asta au început să caute materie primă: in din Romania și din străinate, să testeze țesături, culori și ateliere. Prima oară, Andrada a apelat la Vanessa Ressler, mintea creativa din spatele brandului Straie, unul dintre brandurile pe care Andrada le invita în pop-up shopurile pe care le organiza pentru turiștii străini.
Citește și Morning Chefs: cu Radu Dumitrescu, în bucătăria Voilà Bistrot
Așa au început prin a face textile pentru masă cu broderii. În timp, a început să creeze prototipuri cu un alt atelier și așa și-a dat seama că are nevoie de cineva cu care să facă tiparele, apoi să facă gradarea, apoi săse ocupe de procesul de producție. Lucrurile deveneau mai limpezi pe măsură ce lucra cu ele, așa că a început să creeze primele articole vestimentare, la început mai timid, apoi cu mai multă încredere. S-a înscris la toate târgurile, iar la final de martie Andrada lansa brandul Inlin. Și apoi a venit pandemia.
„Inlin a fost gândit cu business plan, cu toată partea de producție, distribuție si calcule pentru break-even, numai că realitatea se adaptează din mers. Mare parte din distribuție era gândită prin pop-up shop-urile din hotelurile de 4 și 5 stele din România și prin buticurile de profil din Austria, Olanda și Belgia. Dar pandemia ne-a reconfigurat traseul.” îmi spune Andrada.
Rădăcini și aripi
Primul obiect cu eticheta Inlin e eșarfa simplă cu broderie și franjuri făcuți manual, unde Andrada și-a dorit să replice semnele de pe un ștergar oltenesc primit în dar de Andrada de la bunica ei. A gândit obiectul cu dublă utilitate – fie ca năframă, fie ca traversă de masă. „Mi se pare că, de fapt, business–ul Inlin are douăcomponente mari: pe de o parte, readucem în prezent inul, un material valoros, pe de altă parte, recondiționarea trecutului, prin proiectul de upcycling care se numește inHERITAGE și care e o călătorie, în care aduc obiecte din trecut și le cos în prezent. E modul meu de a comunica cu familia mea, dacă vrei.”
Mă intrigă inHERITAGE prin misiunea pe care și-o propune, aceea de a face conexiunea dintre trecut și prezent. O întreb pe Andrada mai multe și aflu că, acum 3 ani de zile, când bunica paterna a Andradei a dispărut dintre noi, ea a descoperit că păstrase pentru nepoatele ei, zeci de macrameuri. Așa a început Andrada să-și dorească să reactiveze macrameuri uitate prin poduri, cutii și sertare și să le integreze în articole vestimentare din in sau în articole textile pentru casă. „Știi, pentru că nu mai putem așeza mileuri pe televizor sau pe masa din sufragerie, mi-am dorit să am măcar o parte din bunica mea, cu noi, la masă. Așa cred că a venit ideea de a reactiva povești de familie, conexiuni între generații, amintiri care pot fi luate cu bucurie în prezent și viitor, în piesele Inlin.”
Dau din cap și, în timp ce o ascult pe Andrada îmi aduc aminte de un vechi proverb evreiesc pe care îl știu dintr-un interviu pentru Forbes cu Ion Schiau, unul dintre vizionarii care ne fac mândri că suntem români: «Nu poți da copiilor tăi decât două lucruri: rădăcini și aripi».
Inul – atemporal, motiv și poezie
„Prima rochie am făcut-o de Paști, roșie, simplă și versatilă.”
Andrada Crânguș, fondator Inlin
Ne ridicăm și Andrada îmi desface cu răbdare, câteva piese ca să-mi arate inul. Simt texturile în timp ce ea îmi povestește despre fiecare. „Acesta e in românesc, asta e un in prespălat, acesta e un in care se gofrează puțin și nu mai e nevoie să-l calci. Până la urmă, inul este despre volum. Și eu voiam să fac rochii. Iar apoi am vrut să fac piese care să se poată combina ușor între ele. Așa că am stat și m-am gândit: despre ce e primăvara? Despre roșu, despre verde, despre culoare, despre viață! Așa că primele piese pe care le-am făcut au fost roșii, olive și apoi, vara, am ales culori precum albastru, culoarea mierii și pe alb. Iar prima rochie am făcut-o de Paști, roșie, simplă și versatilă.”
Îmi plac culorile care poartă denumiri gurmande și îi propun Andradei să ne jucăm cu nuanțele inului din atelier: scorțișoară, afine de pădure, lămâie și, culoarea mea preferată, castane coapte. Inul nu e despre a fi perfect, ci e despre a fi și a trăi. Inul e despre cute, despre noduri, despre imperfecțiune. Inul e poezie și motiv să fii cum ești, să te porți natural, să ai gesturi firești.
Povestim despre mersul la piață, despre ritualurile dimineții, despre cămășile albe în nuanțe lăptoase în care ne trezim. Inul e un material pe care trebuie să-l simți ca să îl înțelegi, trebuie să îl lași să respire pe pielea ta.
Andrada e de acord cu mine, ba îmi povestește travaliul alegerii numelui. „M-am consultat cu un prieten care o firmă de branding din Cluj și a rămas „Inlin” pentru că mi-e clar că și inul are o rigoare a lui, dar e și lin, în același timp. Inul pentru mine, e despre echilibru. Are și masculin și feminin în aceeași atingere. Are moliciune, căldura și feminitate, dar pe de altă parte, fibra, fiind poroasă și strictă, devine cută, deci masculină. Inul mi se pare cel mai echilibrat material.”
Prosoape din in
O călătorie cu fiica ei în Istanbul și două ore petrecute în bazar pentru a-și alege prosoape de baie din in a făcut-o pe Andrada să se uite cu alți ochi la prosoapele pe care le folosește în fiecare zi.
„Mi se păreau foarte frumoase, dar și foarte scumpe. Nu înțelegeam de ce trebuie să dau atâția bani pe un prosop. În final, am luat unul pentru fiica mea și unul pentru mine și ne-am întors acasă. Le-am folosit mult și acasă și la plajă, pentru că se uscau foarte repede și nu prindeau miros. Am mai aflat de la mama, care a lucrat în domeniul medical că bumbacul flaușat pe care îl iubim noi iarna în halatele de baie, dacă nu se usucă complet dezvoltă niște ciuperci care nu sunt deloc bune pentru piele. Și, cum oricum trăim într-o lume foarte poluată, marea majoritate dintre noi suferim de tot felul de afecțiuni ale pielii – inclusiv eu, poate ar trebui să fim mai atenți cu ce ne ștergem pielea. Eu nu mai foloseam de multă vreme prosop pentru față, de exemplu. După care am început să folosesc in. Știi cum e dimineața după ce te speli cu apă rece pe față? E o mângâiere, o atingere atât de frumoasă a pielii cu fibra de in.”
Citește și Corina Blidar reinventează tricotajele românești în colecții de lăsat peste generații
Așa că Andrada a început să facă prosoape pentru față, apoi a creat prosoape pentru corp și pentru plajă, iar toate feedback-urile pe care le-a primit de-a lungul verii au fost foarte bune. „Dacă ai o piele sensibilă, inul absoarbe imediat apa și se usucă foarte repede. Eu nu mă mai pot întoarce acum la prosopul de bumbac.”
„Dacă ar fi să fie o persoană, Inlin e o persoană care nu-și dorește să atragă atenția prin elemente descoperite, ci prin faptul că e natural, firesc, frumos în imperfecțiunea lui. Inul e despre așezat și ascultat.”
Andrada are încredere că piața va crește treptat, pe măsura ce oamenii se educă, testează și înțeleg care e valoarea fibrelor naturale. „Dacă te plimbi printre străduțele dintr-un orășel mic din Austria, ce au ei în vitrine sunt produse de foarte bună calitate, chiar dacă sunt produse în China. La noi, dacă te plimbi printre străduțele din București, te apucă tristețea când vezi ce e în vitrine.” Ne luăm amândouă ceștile de cafea și sorbim în tăcere.
Educația frumuseții
Inul este pe un trend acendent în cumpărăturile românilor. E un material natural care vorbește despre rădăcini, dar și despre aripi. Un video frumos despre cum se produce inul, mai jos:
Vorbind cu Andrada despre in, ajungem la concluzia că, pentru a avea și noi buticuri ca în micile orașe elvețiene sau austriece, avem nevoie în primul rând de educație. De ghidaj, de cineva care să facă o selecție, de modele care să ne arate că se poate produce și local. De localism, mai mult în esență, decât ca trend. De respect pentru munca și timpul celui care muncește la o piesă.
La începutul toamnei, Andrada a început să producă și pături din in 100% sau din mixuri între in și lână, o textură pe care mi-am promis-o din momentul în care am atins-o. O întreb pe Andrada despre prețurile obiectelor Inlin. O pătură sau o cuvertură costă 360 lei. Bluza cu macrame adus de client este 350 lei, cu macrameul din colecția Andradei este 400 – 450 lei depinde de lucrătura de care este nevoie. Traversa de masă cu aplicație este 220 lei. Prosoapele de corp ajung între 160 lei (cu franjuri) și 190 lei (cu ciucuri). Cel mai scump produs Inlin este rochia lungă din in care costă 600 lei. Costumul de toamnă – favoritul meu – este una dintre cele mai recente creații Inlin, iar pantalonii costă 450 lei și sacoul 520 lei.
„Fiind vorba despre volum, inul pune în evidență ce are o femeie frumos: că e decolteul, că e talia, că e glezna; tocmai de asta rochiile vin și cu cordon dacă vrei să-ți marchezi talia. La fel, pantalonii lungi sunt făcuți să lase descoperită gleznă, pentru că nu doar decolteul e atractiv la o femeie. Sunt chestiuni de finețe și aici e o altă notă de educație. Cam așa e cu Inlin și cu hainele. Dacă ar fi să fie o persoană, Inlin e o persoană care nu-și dorește să atragă atenția prin elemente descoperite, ci prin faptul că e natural, firesc, frumos în imperfecțiunea lui. Inul e despre așezat și ascultat.”
Ne rotim prin atelier (cu măștile pe față) în timp ce Adrada îmi mărturisește următorul proiect: își dorește să definitiveze un spațiu propriu, care va avea mai multe funcționalități și pe care îl va deschide în privat, pentru cei care iubesc inul. Un soi de showroom pentru evenimente mici și private.
Citește și [Design Stories] AlbAlb – buticul de design românesc
Îmi place ce aud. Încerc să aflu mai multe despre planurile pentru anul viitor și Andrada îmi mărturisește că lucrează alături de o prietenă talentata pe partea de design interior, la o colecție de obiecte din in pentru decorațiuni interioare pentru living. „Îmi doresc să duc inul și în zone în care nu a fost dus, mai artistice. Pentru că mi se pare că, în ultima vreme, fiind mai preocupați de casele noastre, inul e foarte generos în ceea ce privește această zonă, dincolo de a face șervete sau fețe pentru masă. Până la urmă, ca lumea să iubească un brand, are nevoie ca brandul respectiv să îi ofere lucruri pe care nu le poate găsi în altă parte, dincolo de toată emoția pe care o oferă.”
Inul e, dincolo de toate caracteristicile lui definitorii, un material pe care pare că-l reîntâlnim. Are forță, are caracter, are frumusețe și mai are ceva ce cred că încep să avem și noi din ce în ce mai mult: răbdare.
Foto copertă: table styling Mihaela Ioniță – M Flower Lab,
fotograf Cosmin Gogu Photography, ceramică Victoria Finala.
