Încet, în ritmul inimii. Lucrurile făcute cu mânecile suflecate, în toate colțurile țării, de meșteri de-o viață sau de artizani tineri, de oameni care-și umplu zilele cu naturalețe și firesc. Oameni care se locuiesc pe deplin, împreună cu toate năzuințele lor.
„I’m going to make everything around me beautiful – that will be my life.”
Elsie de Wolfe
E un citat rostit de Elsie de Wolfe la care mă întorc ori de câte ori mă gândesc la rost. Al meu.
Am stat față în față cu viața și-am încercat s-o înțeleg. Ultimii ani s-au așezat blânzi în fața mea și mi-au servit din buzunarele lor generoase câte-o porție de adevăr, câteva lecții prețioase și-o mână de Oameni buni. Evident, toate astea au venit, în oglindă, și cu altele, nu la fel de frumoase, dar la fel de prețioase. Cum altfel să învăț să discern prietenii de oportuniști și măreția de neghină?
Unu
Din toate am înțeles că-i rost să nu mai alerg. Să continui să merg, nu să stau, dar să învăț să mă bucur de ce mă înconjoară. Să mă bucur de drum, de ce se-ntâmplă în dreapta și-n stânga, de-adevăratelea, nu de pe Instagram.
Doi
Încet-încet am început să-mi schimb obiceiurile, am început să tânjesc după cum se-ntâmplau lucrurile odinioară, am început să-mi doresc să mă înconjor cu mai mult in, lemn și cânepă și cu cât mai puțin plastic.
Am început să înțeleg cum se lucrează lucrurile care au puterea de-a te trece peste timp. Am apreciat dintotdeauna valoarea porțelanului dăruit de bunica mea, dar acum, cu atât mai mult am pătruns sensul lucrurilor făcute cu migală, în tihnă, pentru veșniciile temporare ale vieților noastre.
Am înțeles rostul frământatului unei pâini la tine-n casă, al lumânării turnate manual în porțelanuri vechi, al cusutului de mână. Al bucuriei când te-apuci să strângi în jurul mesei Oamenii tăi.
Trei
Sunt omul răsfoirii. Îmi place să răsfoiesc cărți, Oameni, zile, nopți. Și răsfoirea are nevoie de timp ca să se așeze frumos tot ce are mai bun de dat. Sunt, de când mă știu pe lume, cu un ceas în urmă.
Sunt în căutarea liniștii, a nostalgiilor, a tabieturilor fine, a umanității și, așa cum spune la un moment dat Gabriel Liiceanu, e posibil ca, pasiunea pentru toate astea să nu fie decât un simptom de narcisism. Și probabil, misiunea mea e aceea de a le aduna pe toate astea la un loc și a le da mai departe, către sufletele care au nevoie de ele.
Încetinește e o serie de lucruri-oameni-spații savant gestionate în timpurile astea, care ne fac să ne-aducem aminte ce înseamnă în esență bine, frumos, liniște, viață.
Dacă, pierduți în geografia incertă a Marelui Internet, reușim, fie și pentru câteva clipe să ne dezlipim și să ne întoarcem către noi, să ne mângâiem zilele cu frumusețe, cred că proiectul ăsta are un sens. Și mă rog să aibă.
Va urma…
________________
Citește toate articolele din serie:
1. „Trebuie să-ți spun că la mine diminețile-s sfânte” – interviu cu Anca Dumitrescu, Philocaly
2. „Mă bucură o zi ploioasă în care pot lua o pauză”- interviu cu Adina Chițu, Pancake Planet
4. „Arta de a trăi frumos se regăsește în primul rând în noi” – interviu cu Isabelle Vijiac
