Încă o poveste de la Auschwitz

1
165

Am luat Tatuatorul de la Auschwitz pentru Silviu. M-am gândit că i-ar plăcea să citească o poveste inspirată din ceea ce s-a întâmplat într-unul din cele mai mari lagăre de concentrare a evreilor, cunoscându-i și pasiunea pentru istorie și personaje memorabile. Dar am citit-o eu.

Am citit multe cărți care au ca subiect cel de-al Doilea Război Mondial. Se numea Sarah, Jurnalul Annei Frank, Hoțul de cărți, Printre lupi. Toate explorează un subiect terifiant, care mi-a albit multe nopți: holocaustul. Pate am ales din raft instinctiv, gândindu-mă la ce m-aș teme să citesc. Poate că am vrut să-i fac o surpriză lui Silviu, dar am ajuns să-mi fac mie una.

O poveste adevărată…

Cum a ajuns o australiancă să scrie cronica amoroasă a unor evrei dintr-un lagăr german? Asta a fost prima întrebare pe care mi-am pus-o când am început să citesc despre Heather Morris. Născută în Noua Zeelandă, Morris se mută în Melbourne unde începe să studieze scenaristica în cadrul Australian College of Journalism.

Tatuatorul de la Auschwitz este povestea a doi oameni obișnuiți care au trăit în vremuri neobișnuite, rivați nu numai de libertatea lor, ci și de demnitate, nume și identități și este relatarea lui Lale despre ceea ce au fost nevoiți să facă pentru a supraviețui. El și-a trăit toată viața conform devizei „Dacă te trezești dimineața e o zi bună.”

Morris l-a cunoscut pe Lale când acesta îți dorea să păstreze memoria iubirii sale și să o facă cunoscută lumii. Într-un interviu acordat bbc.com, Morris spune că „nu ea a găsit povestea, ci povestea a găsit-o pe ea”.

Ludwig „Lale” Sokolov este considerat în prezent ca fiind un om de afaceri slovac-australian născut în Austro-Ungaria și supraviețuitor al Holocaustului. Realitatea cărții însă ne dezvăluie o cu totul altă adâncime: un tânăr evreu trimis la doar 26 de ani la Auschwitz, în 1942 și care ajunge, printr-o șansă a sorții, tatowierer-ul lagărului de concentrare. De aici, vă las pe voi să descoperiți mai multe, cu mențiunea că e bine să o priviți ca pe o operă de ficțiune, însă să nu uitați că pornește din relatările unui om care a trăit și supraviețuit acolo.

Ce mi-a plăcut este faptul că la sfârșitul cărții, tabloul este întregit de o prefață timidă a băiatului lor, Gary și că documentele atestă existența și detaliile celor doi protagoniști, Lale și marea iubire a vieții lui, Gita.

… și o iubire pentru totdeauna

Nu-mi dau seama dacă autoarea a fost de vină sau traducerea nu e dintre cele mai fericite, căci tonul cărții pare foarte impersonal și distant. Un soi de sticlă spartă pe asfalt. O relatare de la o distanță mult prea mare a unei povești care are nevoie de emoție și de empatie. Până la urmă, este povestea imposibilă de iubire dintre doi deținuți în Auschwitz-Birkenau.

Ori aici, relatările episoadelor impresionante par redactate corect de către un robot care a înțeles foarte bine ce are de făcut, fără a se implica. Iar dacă oamenii de aici nu ar fi reali, atestați în documente, atunci totul ar părea neverosimil.

Cu toate acestea, Tatuatorul de la Auschwitz m-a impresionat mult. M-a impresionat faptul că am descoperit că personajele cărții au fost reale (Gita a murit în 2003, iar Lale trei ani mai târziu, doar după ce s-a asigurat că povestea lor va vedea lumina tiparului). M-a impresionat mărturia celor trei ani pe care i-a petrecut autoarea scriind și rafinând povestea.

Nu știu cum să recomand cartea asta. O să vă spun doar că mie mi s-a părut a avea esență bună, dar înveliș subțire. Dacă ați simțit-o altfel, vă rog să-mi scrieți în ce cheie ați citit-o voi. Până atunci, lecturi bune!

Sursa foto: www.goodreads.com, www.heathermorris.com.au

1 Comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here