Gustav Klimt, povestit prin 3 adevăruri

0
124
Timp de citire: 7 minute

Ești căsătorit în secret?

Nu.

Ai copii?

A încuviințat din cap și asta mi-a tăiat respirația. De fiecare dată când credeam că știu tot ce-i de știut, el reușea să mă surprindă.

Câți? am întrebat eu.

Nu sunt sigur. Trei, din câte știu.

Îmi venea să sar din barcă și să înot până la mal. Iar el continua să picteze.

(„Sărutul pictat”, de Elizabeth Hickey)

El: Gustav Klimt, unul dintre cei mai cunoscuți pictori austrieci, iubit și controversat în timpul vieții, atât prin arta sa, cât și prin viața personală. Un nume sinonim cu sărutul.

Ea: Emilie Flöge, cunoscută în lumea modei vieneze, dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, pentru dorința sa de a elibera femeia de chinul corsetului (chiar înaintea lui Coco Chanel), credea că astfel contribuie și la libertatea în gândire a femeilor; cumnata, prietena și confidenta lui Klimt timp de 27 de ani.

„Să știți că este foarte frumoasă povestea!”, îmi mărturisește doamna librar, așteptând să încheiem tranzacția pentru noua carte. De aceeași părere aveam să fiu și eu, câteva săptămâni mai târziu, după ce lectura avea să se termine. „Sărutul pictat” spune povestea ei, a designerului de haute couture Emilie Flöge, în relație cu familia, grijile, preocupările, societatea, dar mai ales în relație cu Gustav. Autoarea cărții își permite să născocească conversații, trăiri, culisele unor picturi celebre și să ofere viață unor speculații: cum că cei doi s-au iubit.

Adevărul pe care îl recunosc istoricii și criticii este că Gustav Klimt a iubit Femeia, lucru ușor de observat în arta sa (trasează în culori sexualitatea și femeia puternică, spre deosebire de Mucha, care vede femininul în note mai dulci). Tot ei se pun de acord asupra tipului de relație pe care Emilie și Gustav au avut-o: una de inspirație reciprocă, de parteneriat, de împărtășire a unui crez comun în artă, de prietenie intimă.

Cu toate acestea, au existat și zvonuri: el simțea nevoia de a împărtăși cu ea experiențele sale (dovadă stau cele peste 400 de scrisori sau cărți poștale pe care i le-a trimis în cursul vieții), ea nu s-a căsătorit niciodată, petreceau mult timp împreună (cu atât mai mult după moartea fratelui său, Ernst, când Klimt devine protectorul nepoatei sale și o prezență nelipsită din casa Flöge). Peste toate acestea, rămân scrise ultimele cuvinte pe care pictorul le-a rostit, înainte de moarte: „Cheam-o pe Emilie.”

Gustav Klimt (Madame Tussauds, Viena)

Adevărul lui Klimt

Elizabeth Hickey își permite să închipuie un adevăr literar și să hrănească mințile curioase. Dar înaintea acestuia, viața lui Klimt a fost reală și a existat în aceeași măsură în care exist și eu, și tu. Iar acesta se depărtează puțin de povestea din carte.

S-a născut într-o familie săracă, în apropiere de Viena, la Baumgarten (pe vremea aceea încă un oraș independent, abia după 1891 a fost anexat capitalei). Probabil a moștenit talentul artistic de la mama sa, care s-a străduit, fără reușită, să trăiască din muzică, în timp ce de la tatăl său poate a cules interesul pentru aur, căci acesta a fost gravor în aur.

Primii ani de viață s-au derulat rapid, dintr-o casă în alta – părinții săi căutau cele mai ieftine posibilități. Nu au fost trecuți cu vederea nici de alte necazuri, care s-au concluzionat cu moartea a două surori ale familiei. În schimb, alături de ceilalți frați, Ernst și Georg (sculptor), Gustav a început să-și exerseze mâna artistică. Drept pentru care, la 14 ani a fost sfătuit de o rudă să încerce înscrierea la Școala Vieneză de Arte și Meșteșuguri. Un succes.

Acolo este identificat rapid ca fiind un talent: după ce urmează sârguincios toate tehnicile și metodele tradiționale de învățare (multe dintre ele de copiere), reușește să lucreze foarte bine cu modele vii și să le picteze. Tot atunci este influențat de lucrările pictorului spaniol Diego Velázquez. Cu toate că simbolurile artei sale aveau să fie controversate și, de multe ori, neacceptate (unele dintre ele nici astăzi nu pot fi expuse), Klimt și-a urmat fidel ideile și instincul. Târziu avea să și afirme: „Există doar doi pictori: Velázquez și eu.”

CITEȘTE ȘI Nedisciplinat din naștere – viața, personalitatea și pictura lui Monet

Finalizează școala după 7 ani și nu durează mult până când Klimt devine un nume cunoscut și abordat: de arhitecți, personalități publice, oficialități. În 1888 îi este dăruită Crucea de Merit din Aur, din partea împăratului Franz Josef I al Austriei pentru arta murală din interiorul Teatrului Național din Viena (Burgtheater), iar mai târziu devine și un membru de onoare ale Universităților din Munich și Viena.

Teatrul Național din Viena

Dar viața și pictura lui Klimt suferă atunci când își pierde atât tatăl, cât și fratele Ernst. Urmează o perioadă în care artistul se retrage, calculează arta sa și începe să folosească din ce în ce mai mult simbolistica în picturile sale (mai târziu avea să fie și cel alături de care debutează Secesiunea, în Viena – mișcarea conform căreia un grup de artiști își dorea să se separe de tradiție, Klimt fiind și primul președinte al Uniunii). Acest lucru se observă în picturile „Medicina”, „Filosofia” şi „Jurisprudeţa”, muncite pentru Universitatea din Viena, care îl angajase. Lucrările au fost respinse, fiind considerate greu de înțeles și ciudate, nepotrivite pentru public, ofensatoare, perverse. Un punct care l-a făcut pe Klimt să nu mai accepte nicio lucrare publică. Ba mai mult, ca un răspuns la reacția academicienilor, a pictat lucrarea „Goldfish”: un nud portretizând o femeie care stă cu spatele la privitor.

„Dacă nu poți să îi mulțumești pe toți cu arta ta, mulțumește-i pe câțiva. Să îi mulțumești pe toți e rău.”

(citatul îi aparține lui Friedrich Schiller, dar Klimt l-a adăugat în pictura „Nuda Veritas”; un citat-motto despre care se spune că reprezintă felul în care artistul privea arta)

Este perioada în care o întâlnește și pe Emilie Flöge (în calitate de cumnată, căci fratele său, Ernst, se căsătorește cu sora lui Emilie, Helena). Alături de aceasta începe să studieze franceza, să o picteze și să îi rămână aproape pentru restul vieții. Au existat zvonuri asupra tipului de relație dintre cei doi, însă nu există o confirmare din vreo parte. El era văzut adesea în compania ei, iar ea ajunge să îi fie și inspirație, model și confidentă.

Astfel, devine o figură întâlnită în lucrările lui Klimt. Dintre toate, cununa creației ar fi ”Sărutul”: un omagiu pentru dragoste, dedicare, pasiune. În cartea lui Hickey, pictura, așa cum o știm noi astăzi, cuprinde un proces de transformare. Klimt nu avea curaj să scoată în lume o declarație atât de onestă: personajul feminim semăna prea mult cu Emilie, iar bărbatul prea mult cu el, iar societatea ar fi vorbit, ar fi știut. Astfel că și-a modificat personajele pictate până când au ajuns așa cum le știm noi astăzi. Dar acesta este un adevăr al nostru, nu știm dacă în realitate așa a fost. În schimb, este atestat faptul că Emilie era mai înaltă decât Gustav, iar în lucrare fix acest raport inversat (prin faptul că ea stă în genunchi și el o cuprinde) sugerează că protagoniștii sunt chiar ei doi.

Adevărul lui Emilie

Tot în carte, Emilie Flöge spune despre Klimt că nu îi plăcea să ofere interviuri, nu îi plăcea nici să scrie foarte mult, poate și din cauză că nu avea tot timpul vorbele la el, era stângaci în scris. Lucru pe care îl atestă și istoria, dovadă fiind faptul că pentru Klimt cea mai ușoară cale de a-l cunoaște cineva era prin intermediul picturii sale:

„De ce ar vrea cineva să se uite la o pictură cu mine? Pe mine mă interesează alți oameni. În special femeile. Dacă vreți să aflați lucruri despre mine și ce-mi doresc, uitați-vă la picturile mele, le spunea el.”

(„Sărutul pictat”, de Elizabeth Hickey)

„La naiba cu toate cuvintele!”

(Dintr-o scrisoare adresată lui Emilie, sursa: theartstory.org)

Tot în carte se vorbește despre Emilie ca fiind muza lui Klimt, însă raportul dintre cei doi a fost mai echilibrat. Și Klimt a fost pentru Emilie o inspirație. După ce, alături de surorile sale, a deschis în 1904 atelierul Surorile Flöge (despre care se știe că în vremurile bune se bucura de ajutorul a 80 de croitorese), Emilie a contat și pe ajutorul artistului. De fapt, își completau arta: Klimt picta personajele (sau clientele atelierului, uneori chiar în rochii construite de Emilie), iar apoi, dacă era cazul, le recomanda cel mai bun atelier și viceversa, Emilie le făcea legătura cu cel mai bun artist. Iar uneori Klimt colabora cu prietena sa pentru  modelele de rochii pe care aveau să le poarte personajele care urmau să îi pozeze.

Portretul lui Emilie Flöge, Gustav Klimt

Emilie a avut curaj. Asemenea și Klimt. Și-a dorit să revoluționeze moda feminină, să scape de corset și să fluidizeze frumosul feminim prin rochii de inspirație slavă și ungară, cu mâneci largi, vaporoase. El a vrut să scape de cenzură și să ofere un alt unghi al realității:

„Aici lucra Gustav când a apărut controversa cu privire la Filosofia, una dintre picturile pentru Universitatea din Viena. (…) Profesorii universității erau îngroziți.

Știam că asta urma să se întâmple, a spus el. Academicienii! Ei cred că arta este ca știința sau că așa ar trebui să fie. Ei vor o ecuație simplă, x plus y egal z. Dar este imposibil. Și dacă ar fi posibil, nu ar mai fi artă.”

(„Sărutul pictat”, de Elizabeth Hickey)

Adevărul nostru

Noi închidem cartea și gustul poveștii se va amesteca cu experiențe personale. Îl vom judeca în funcție de valorile noastre, de principii actuale.

Noi ne bucurăm de Sărutul lui Klimt de fiecare dată când îl vedem expus, fie că este în muzeu sau reprodus pe o altă pânză. Noi plutim alături de cei doi în intimitatea proprie și îl interpretăm în limitele poveștilor noastre de dragoste.

Adevărul este că nouă ne rămâne povestea și înțelegerea noastră asupra a ceea ce s-a întâmplat (mai ales că despre viața personală a lui Klimt nu se știu forte multe). Și ne rămân locurile în care a pictat. Teatrul Național din Viena e un început bun pentru a-l explora!


Acest material face parte din campania Inspirația FREYWILLE, pe care suntem onorați să o găzduim pe canvasul nostru digital. Parteneriatul dintre CoverStories și FREYWILLE poartă în ADN-ul său conexiunea dintre artă, inspirație și povești frumoase, dar și dintre bijuterie, emoție și feminitate. FREYWILLE este unul dintre brandurile care ne inspiră și care creează alchimie folosind arta, pulberea de aur și emailul pentru a sculpta eleganța atemporală a bijuteriilor sale. CoverStories și FREYWILLE vă invită să citiți povești care inspiră, care umplu și care explorează și să descoperiți atemporalitatea unor bijuterii care ascund povești și trezesc emoții.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here