”Fericirea nu mă aștepta în București” sau 4 cărți despre fericire și ce am învățat din lectura lor

3
225

„Ai avut o zi proastă sau doar un moment prost?”

Acum ceva vreme am dat peste o fotografie care avea imprimat într-un chenar textul de mai sus. Și a rămas multă vreme cu mine. În continuare îmi amintesc de fotografia aceea și funcționează uneori ca un văl desprins de pe ochi: într-adevăr, mult din ceea ce se întâmplă într-o zi e doar un moment prost, amintit de prea multe ori.

Ne plângem mult și des. O fac și eu de câte ori am ocazia. Nu am bani destui. Nu sunt suficient de creativă. Nu am timp să citesc. Nu am mai fost la teatru. Am ratat cel mai recent film de la cinema. Nu vorbesc destul de des cu prietenii. E prea aglomerat orașul. E prea zgomot. E prea murdar. Nu-mi place jobul. Când plecăm din țară?

În ultimii 6 ani am locuit în 3 orașe: Iași, Cluj și București. Ultima destinație a fost un soi de Mecca pasiunii mele, dorită și visată timp de 1 an de zile. Realitatea a fost alta. Fericirea nu mă aștepta în București. Cel puțin nu pentru primii doi ani.

Fericirea nu mă aștepta în București pentru că mai trebuia să învăț ceva, și anume că fericirea:

  • Nu avea legătură cu locul – oricât de mult ne-ar plăcea să credem, fie București, fie New York, fie un colț de lume cu vedere către plajă, fericirea nu e acolo. Oricât de organizat, structurat și aerisit ar fi un oraș, tot nu garantează fericirea. Poate spori gradul de confort, poate contribui la starea de bine, dar nu indică drumul sigur către fericire. Cele mai bogate țări din lume nici măcar nu au cei mai fericiți locuitori. ”Qatar, cea mai bogată țară din lume, se află pe locul 35 în Raportul mondial asupra fericirii din 2017, în vreme ce o țară mai săracă, precum Costa Rica, se află pe locul 12. (…) Asta demonstrează două lucruri. Primul, deși banii contează, nu sunt tot ce contează. Al doilea, important nu este doar câți bani facem, ci și ce facem cu banii pe care îi avem.”
  • Dar ținea cont de context – un loc nou poate părea mai frumos sau mai apăsător și în funcție de contextul în care îl trăiești, dacă îi ai aproape pe cei dragi, dacă jobul la care ajungi te împlinește în vreun fel, dacă oamenii sunt buni, dacă ajungi acolo cu așteptări mari. Astfel i-am mai dat o șansă Bucureștiului și i-am descoperit și părțile plăcute, într-un context sufletesc mai liniștit.
  • Și de oameni – a fi introvertit înseamnă un consum mare de energie în situații de socializare, ceea ce înseamnă că de cele mai multe ori balanța înclină mai mult pentru a rămâne acasă, în compania unei cărți bune. Cu toate acestea,”împreună” e mai bine decât ”singur” și sporește fericirea! ”Francezii mănâncă împreună. Și, în ciuda faptului că oamenii au câte trei feluri de mâncare la masă, Franța continuă să aibă cea mai scăzută rată a obezității în Europa. (…) În vreme ce majoritatea țărilor au recomandări nutriționale referitoare la câte porții de legume și de fructe ar trebui consumate pe zi, una dintre recomandările oficiale, în Franța, este să mănânci în compania altor oameni. Este un lucru pe care trebuie să ne propunem să-l facem mai des.”
  • Și de nevoile de bază acoperite – cine poate spune că e fericit dacă e flămând, dacă are prea multe datorii sau dacă e bolnav? Piramida nevoilor nu se cheamă așa degeaba. Dacă baza nu e solidă, ceea ce construiești ulterior posibil să nu dureze mult, ceea ce eu am învățat venind la București. Tot aici am învățat că atunci când vorbim despre fericire cuvintele mari sunt de prisos. Fericirea e formată din bucurii mai mici, ca atunci când descoperi că a avea o pușculiță în care salvezi bani pentru un concediu aduce mai multă fericire decât te-ai așteptat sau ca atunci când mai întâi creezi și apoi consumi. ”Cumpărați experiențe și amintiri, nu lucruri!”
  • Și de creație – ”vreau să am ceva al meu” începe să devină un laitmotiv; jobul de la 9 la 5 nu e rău, îți creează o stabilitate financiară, aceea de care aminteam pentru nevoile de bază, dar după ora 5 urmează inevitabil întrebarea: ”…și acum?” Orice fel de act de creație care destinde sau care impulsionează energia, merită practicat. Aduce fericire.
  • Și de autocunoaștere – nu cred că există fericire mai trainică ca atunci când îți recunoști reacțiile și știi să le oprești înainte de a izbucni, când îți vindeci traumele, neîncrederea, regretele și le faci față fără să arunci vina doar în exterior. 
  • Și de așteptare – Bookfest, 2019. În lumea lui instant gratification, a aștepta amintește de vremurile în care comunicam prin scrisori. Dar e și acolo o fericire. Una pe care eu am descoperit-o în contextul unei liste generoase de titluri. Și atunci mi-am dat seama: toate descoperirile de titluri noi nu mă frământau atât de tare, cât mă bucurau pentru lecturile bune ce urmau să vină! ”Așteptarea ne face sufletul mai bun!”

Iar bucuria mea a fost cu atât mai mare cu cât le-am descoperit treptat, prin experiențe, prin oameni și… prin cărți. M-am dus către acelea care promiteau să vorbească despre fericire și m-am bucurat atunci când am citit despre omul care și-a găsit fericirea răspunzând la multe întrebări, despre bărbatul care și-a recunoscut regretele sau despre studiile despre fericire la nivel global. 

Astfel i-am însemnat cartea lui Lorenzo Marone, ”Tentația de a fi fericit”, cu multe acolade, semne de exclamație și sublinieri. Scriitorul italian propune un subiect care pe mine mă sensibilizează rapid: bătrânețea. Cum îți numeri sau enumeri fericirea la bătrânețe dacă în viață ai ocolit adevărul? Și apoi am mai bifat o lecție: ce bine e să te bucuri de lucrurile mărunte. Ca aici:

”Îmi place cel care are puterea de a crede cu toată ființa lui în ceva. Îmi plac cuiburile rândunelelor. Îmi place cel care rămâne uimit în fața stelelor. Îmi place mirosul jăratecului. (…) Îmi place bâzâitul unui ventilator în surdină. Îmi plac baloturile de paie pe câmpiile de pe drum. Îmi place cine știe să își ceară iertare. Îmi place cine știe să ceară. Îmi place cel care luptă în fiecare zi să fie fericit.”

După septuagenarul lui Marone, l-am întâlnit pe profesorul închipuit de Laurent Gounelle, în ”Omul care voia să fie fericit”. Într-un Bali primitor, Julian mai are de ”cheltuit” câteva zile de vacanță, pe care decide să le petreacă și în compania unui maestru despre care auzise multe, înțelept care îl etichetează pe profesor, dintr-o privire, ca fiind nefericit. Nici lui Julian nu îi ia mult să confirme asta, astfel că vrea să înțeleagă motivul și neapărat o rezolvare. În liniște se răscolesc cele mai adâncite și îndosite nemulțumiri, sunt puse la păstrat pentru a trece de la un task la altul, de a fugi dintr-un loc în altul, de a face cât mai mult, iar Julian trece prin astea pentru a înțelege că era nevoie să se cunoască pe el: cu dorințele sale, credințele adoptate și influențele exterioare.

”Nu voiam să plec din Bali fără să-l fi întâlnit. Nu știu de ce. Bolnav nu eram; m-am bucurat mereu de o sănătate excelentă. (…) Bătrânul m-a întrebat de ce sufăr, ceea ce m-a trimis cu brutalitate la motivul prezenței mele aici. Ce căutăm de fapt, dacă tot nu eram bolnav? (…) Nu am făcut decât să mă supun unui soi de intuiție…”

De la Bali în România. Apreciez poveștile și sunt convinsă că au rol terapeutic, la fel cum și textele scrise cu penița experienței cântăresc mult în acest sens. Îmi place când învățăm unii de la alții, când ne ascultăm și când ne încăpățânăm să vedem și ce e bine, nu doar ce e rău. Așa cum s-a concretizat și cartea ”Cum să fii fericit în România”, un compendiu de texte, scrise în tandem, de scriitori precum Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Andrei Pleșu, Tatiana Niculescu. Fiecare dintre cei 17 scriitori și-au trasat o hartă a fericirii. Eu m-am atașat mult de harta zugrăvită de Radu Paraschivescu și Tatiana Niculescu.

”Definiția fericirii se schimba cu fiecare zi care trecea și, până la urmă, aveam s-o formulez cam așa:

(…) Să fi născut din dragoste, dacă se poate, și nu din întâmplare. (…) Să fii îmbrățișat și mângâiat des. Cât mai des. Să ai măcar o bunică.  Să nu ți se spună că trebuie să îți fie rușine de sexul tău. (…) Să iubești și să te lași iubit. Cineva, oricine, să te ajute să capeți încredere în tine, ca să nu te zidești prea curând între pereții îndoielilor devenite certitudini. (…) Adult, să ai măcar un prieten de nădejde. (…) Din când în când, să nu faci absolut nimic, ca un prost, dar să-ți cultivi pasiunile, să nu te temi și să ai curaj să te schimbi la orice vârstă.” (Tatiana Niculescu)

În cele din urmă, cartea ca un soi de antidot împotriva nefericii mi s-a părut a fi ”Mica enciclopedie Likke – În căutarea celor mai fericiți oameni din lume”, a lui Meik Wiking. De la libertate, sănătate, comunitatea, bani și bunătate, autorul și CEO-ul Institutului de Cercetare a Fericirii din Danemarca pune pe listă acei factori care contribuie cu un zâmbet în plus în viața noastră. Partea interesantă vine din faptul că noi știm deja că banii și o sănătate bună înseamnă că ar trebui să fim fericiți, doar că mai contează și cum sunt abordați acei factori. Un exemplu bun în acest sens este exemplul de mai sus: țările cele mai bogate nu au neapărat și cei mai bogați cetățeni.

”Eu încă nu am auzit un argument convingător pentru care fericirea ar fi singurul lucru de pe lumea aceasta care nu se poate studia în maneră științifică. Și da, ar fi mai ușor să stăm în fotoliile noastre, cu mâinile în poală, insistând că nu putem realiza nimic, dar indivizii de acest fel nu au descoperit niciodată continente noi și nici nu l-au dus pe om pe Lună. (…) Așadar, de ce nu am încerca să forțăm limitele în ceea ce privește calitatea vieții?”

Calitatea vieții și fericirea noastră depinde de fiecare azi. Putem începe din Septembrie, doar e cea mai bună lună pentru rezoluții (a scris Georgiana aici).

Spre fericire, cu toată puterea înainte!

Ilustrație de Cosmin Panfil

3 Comentarii

  1. Oana, e o fraza peste care am dat intr-o carte, care zice asa si de care imi amintesc mereu: “nimeni nu se muta in Bucuresti de placere”.

    Poate ca este prea negativa, dar cred ca are un sambure de adevar. Bucurestiul a fost necesar pentru evolutia si maturizarea mea. Si mi se pare ca e putin nedrept sa comparam alte orase cu o capitala. Prima data cand am ajuns in Roma, m-am simtit dezamagita: in principal de subiectul curatenie. A fost necesar sa ma intorc si sa descopar si acele zone pentru care Roma e un oras frumos. La fel cum e si Bucurestiul. Abia anul acesta l-am acceptat in adevaratul sens al cuvantului, asa cum ajungi sa cunosti un om: cu bune si cu rele. E nevoie de timp uneori. Si de context.

    Bucurestiul nu are un Copou nostalgic sau o gradina botanica la fel de frumoasa ca cea din Cluj, poate ca nici oamenii nu sunt la fel de relaxati, dar am invatat ca exista un motiv pentru asta. Sau ca pur si simplu Bucurestiul are farmecul lui. Ca noi toti, nu?

    P.S: multumesc pentru vizionare! 🙂

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here