Pe Dimitrije l-am cunoscut toamna aceasta. Știam că s-a mutat în România pentru 3 luni, în calitate de environment artist, la Ubisoft. Ne-am gândit să contribuim la viața sa temporar românească cu dulceață de nuci verzi și magiun de prune cu nuci. Am adăugat și câteva povești, iar ceea ce a rezultat a fost un schimb de experiențe.
Am povestit despre istoria noastră. S-au minunat.
Am povestit despre obiceiuri. Ne-am bucurat de asemănări.
Au povestit despre planurile și țară lor. I-am admirat.
Drept urmare, l-am invitat pe Dimitrije să povestim mai aplicat.
Mulțumesc pentru invitație, faceți o muncă extraordinară!
Mulțumesc că ai răspuns pozitiv la invitație și pentru cuvintele frumoase. Mi-au plăcut poveștile tale, dar înainte de toate apreciez curajul de a te muta într-o altă țară, chiar și pentru câteva luni, mai ales cu un bebeluș. Mi-a rămas în minte răspunsul tău referitor la motivul pentru care nu vrei să te muți definitiv într-o alță tară, deși nu ești mulțumit de țara ta. Ceea ce mă face să mă întreb, înainte de a te fi mutat în România, te-ai gândit vreodată să emigrezi?
Da! M-am gândit de multe ori să plec din țară. Dar, și e un ”dar” însemnat, am decis că voi face orice pot astfel încât să o duc bine și în țara mea, în orașul meu. Și am hotărît asta pentru că aparțin acelui loc și e nevoie să contribui la dezvoltarea lui. Tentația de a mă muta în altă țară a fost mare, dar am muncit mult ca să reușesc să-mi construiesc o viață bună și în locul în care m-am născut. Simt că merit asta.
Știam că îți iubești țara, o spui și acum. De ce ai acceptat să te muți în România?
Am acceptat pentru că era o oportunitate foarte bună pentru experiența profesională, dar și pentru a-mi cunoaște colegii români, pentru a mai acumula cunoștințe în domeniu. Cu toate că mutarea a fost temporară, de 3 luni, a fost un pas important pentru cariera mea. Când s-a ivit ocazia, am acceptat imediat pentru că am vrut să demonstrez ceea ce pot și pe o ”scenă” mare, dar și să contribui la dezvoltarea studioului din Belgrad (unul dintre cele mai tinere de altfel).
Spuneai că te-ai mutat în România pentru 3 luni. Cu toate că nu a fost o perioadă mare de timp, schimbarea poate fi inconfortabilă. Cum ai simțit tu procesul mutării?
Nu a fost greu. Soția mea a înțeles că acest pas înseamnă mult pentru mine și a acceptat aproape la fel de repede ca și mine. Ne-am făcut lista ca să ne asigurăm că nu uităm nimic și am început să împachetăm. Cea mai grea parte a fost să ne anunțăm părinții, asta pentru că ei sunt foarte atașați de nepotul lor. Ne-au vizitat cu toții în București, stăteau cu ochii doar pe Andrej și zâmbeau încontinuu.
Nici nu sunt de blamat. Mi-ai amintit de o vorbă destul de întâlnită la noi, care spune că după ce te căsătorești și ai un copil, nu prea mai poți să schimbi ceva în viața ta. Faptul că voi aveți un copil a făcut decizia mai grea?
Da, aceeași mentalitate e și la noi, ca și cum oamenii ar trebui să se simtă prost fiindcă au un copil sau fiindcă asta înseamnă că nu mai au viață personală, că nu mai au prieteni, că nu mai pot ieși în oraș… Pe scurt, e stupid! Evident că viața se schimbă atunci când ai un copil și așa ar trebui să fie! Soția mea și cu mine suntem foarte îndrăgostiți unul de celălalt și ne bucurăm de cel mic.
Deciziile pe care le luăm urcă la un alt nivel pentru că ceea ce decidem acum afectează și un mic om, deci ai putea spune că e o responsabilitate mai mare. Dar nu ne-a fost frică să ne asumăm riscuri, să luăm decizii mari, să ne aventurăm. În continuare ieșim la un film, ne întâlnim cu prietenii noștri, poate nu atât de des ca înainte pentru că vrem să petrecem mai mult timp doar noi 3.
A avea un copil înseamnă o schimbare mare și o provocare, mai ales atunci când decizi să te muți din țară. A se naște un copil nu înseamnă doar că el s-a născut, ci și mama și tatăl lui. Provocarea mea cea mai mare a fost și este să caut să mă dezvolt în orice aspect al vieții mele, să devin mai bun, mai de nădejde, de încredere și un model pentru puști.
Ai stat în România timp de 3 luni. Cum te-ai simțit aici? Au existat provocări pe care le-ai întâmpinat?
Ne-am bucurat de timpul petrecut aici. Provocările s-au legat de muncă, în cele mai multe situații, dar și de faptul că a trebuit să ne adaptăm noi, ca famile, la alte împrejurări, fără cei apropiați. La început a fost puțin ciudat, dar a trecut, ne-am obișnuit destul de repede.
Povesteam la început că avem culturi asemănătoare. Ce asemănări ai mai identificat?
Am citit cartea pe care ne-ați dăruit-o și într-adevăr, ne asemănăm mult din punct de vedere mentalitate și stil de viață. Într-o zi mergeam înspre muncă și am văzut un bătrân reparându-și mașina. Boom, imaginea m-a teleportant instant în Serbia. Omul își repara o Dacie veche, vociferând din când în când, în timp ce meșterea cu mâinile unsuroase. L-am văzut pe bunicul meu meșterând o Lada veche. Aceeași scenă.
Mai e și gastronomia, muzica, deschiderea, istoria și amprentele pe care le-a lăsat asupra generațiilor care au urmat, chiar și străzile murdare, cerșetorii…
În acest context, poți să te gândești la un top 3 lecții pe care le-ai învățat aici?
În primul rând, am învățat că eu și familia mea putem să facem față oricărei provocări! Una e să te pregătești să ieși din zona de confort, iar cu totul alt lucru este să îi faci față și să te uiți înapoi victorios. Am făcut asta și sunt mândru de noi.
Apoi am învățat că românii sunt oameni prietenoși, că ne-au făcut șederea în România mai ușoară, că ne-au făcut să ne simțim ca acasă. Într-o anumită măsură simt că acum fac parte din comunitatea românească, într-o măsură poate mică, dar reală.
Ce ți-a lipsit cel mai mult?
Cartierul. Dar nu doar cartierul în sine, cât râul (locuim foarte aproape de râu), familia și prietenii care locuiesc aproape de noi, parcurile, să merg cu bicicleta la muncă, burek-ul*(1), pljeksavica*(2), liniștea (căci în București am stat într-o zonă foarte aglomerată și zgomotoasă).
1. Specialitate sârbească, de origine turcească, recunoscută ca fiind una dintre cele mai populare mâncăruri din Serbia. Se spune că acest fel de mâncare datează din secolul XII și că prima dată a fost gătită în Niš – de unde și credința că acolo se face cel mai bun burek din Serbia.
2. O altă specialitate sârbească, destul de asemănătoare cu burger-ul. Secretul constă în a alege cantitatea potrivită de carne de vită, porc și miel astfel încât să rezulte o Pljeskavica delicioasă.
Poți să te gândești la un sfat pentru cineva care nu știe dacă să plece sau să rămână în țară?
Fii curajos, nu ar trebui să existe nici un obstacol care să te descurajeze. Și dacă într-adevăr acesta apare, evită-l având curaj, entuziasm, fiind relaxat și puternic. Deciziile ar trebui să fie bazate pe credință, nu pe frică. Poate că la un moment dat vei greși, dar e în regulă, e normal. Șterge-te de praf și mergi înainte.
În același timp, fii conștient de rădăcinile tale. Uneori poate că e o povară, dar e și o onoare. Cunoaște-ți istoria, poveștile de familie și trecutul. Până la urmă tu ești unul dintre cei care își reprezintă familia, orașul sau țara. E și singurul mod prin care ajungi să îți păstrezi identitatea, indiferent de unde vii și unde ajungi.
Ce frumos spus, Dimitrije! În cele din urmă, povestește-ne, te rog, despre acele dulciuri pe care le putem găsi în Serbia.
Când vă decideți să vizitați Belgrad, o să vă arăt cele mai bune locuri în care să mâncați și să vă bucurați de dulciurile noastre. De la vechile kafanas până la străzi celebre. Una dintre cele mai vizitate este chiar Skadarlija, acolo încă se păstrează din spiritul vechiului Belgrad.
Mulțumesc, Dimitrije, și abia aștept să gust din fiecare!
