ExpatStory – Destinația unui vis împlinit: Londra

0
267

Pe Zâna o cunosc de când scriam amândouă pentru o revistă online dedicată femeilor. S-au scurs de-atunci vreo două vieți și, între timp, eu m-am mutat în București, iar Zâna, în Londra. Cum se vede lumea când trăiești în ritm londonez, aflăm chiar de la ea.

În toamna anului 2014 Zâna a dat la schimb Iașul pe capitala Marii Britanii și, chiar dacă mărturisește că începutul i-a fost greu, acum Londra e acasă. Dacă în primele luni după mutare lucra doar Alin, soțul ei, încet, încet lucrurile au început să se așeze și pentru Zâna. Startul s-a dat cu un internship neplătit la o agenție de marketing, urmat de un internship plătit la o altă agenție, unde s-a și angajat. A lucrat o perioadă acolo, după care au urmat doi ani în Digital Marketing la o asociație non-guvernamentală care servește firmele de recrutare, iar de doi ani e Senior Digital Marketing Executive la Arlo & Jacob, o companie premium de mobilă, unde e responsabilă de crearea și execuția strategiei de marketing online a companiei.

1. Zâna, ați plecat acum 5 ani din România, în Anglia. Care v-au fost gândurile atunci când ați plecat? Ați plecat doar temporar sau știați că vă veți stabili acolo?

Chiar acum câteva zile s-au împlinit 5 ani de când m-am stabilit aici, pe 26 Septembrie 2014. Parcă mai ieri a fost și parcă a trecut o veșnicie în același timp. Soțul a venit în martie același an, deci cu 6 luni înainte să mă alătur lui. Planul a fost să vină el pentru câteva luni să strângem niște bani, să ne căsătorim și să ne continuăm traiul înapoi în România. Însă viața avea alte planuri pentru noi… Eu m-am decis după câteva luni după ce a plecat el că vreau o schimbare, că nu mă mai împlinește și mulțumește actualul loc de muncă. În 2 luni eram în Londra deja. Nu am plecat cu gândul să ne stabilim aici; ba chiar și după 2 ani, tot timpul când veneam acasă în vacanțe spuneam că este doar temporar, că nu rămânem în Londra. Apoi, ușor, ușor s-a produs ruptura de țară. La fiecare întoarcere acasă plecam tot cu sufletul greu după cei dragi, dar deznădăjduiți de situația politică și socială, ne era tot mai ușor să venim aici și să ne bucurăm (din nefericire) că am făcut alegerea cea mai bună și că am plecat. După 5 ani ne-am format rădăcini puternice aici, ne-am integrat bine, însă tot nu știu cu siguranță dacă vom rămâne aici. Încercăm să luăm fiecare zi ca atare și vedem unde ne duce viața.  

Zâna și soțul ei, Alin.

2. Ce plusuri și ce minusuri sunt în ecuația România – Anglia? Și, mai ales, care sunt provocările și bucuriile pe care le subliniezi?

Pentru mine a fost un șoc cultural când m-am mutat. Nu călătorisem foarte mult în afara granițelor înainte să vin aici, iar șocul a fost cu atât mai puternic. Anglia este țara zâmbetului și a emblematicului „sorry”. La orice nivel și în orice interacțiune, britanicii te primesc cu un zâmbet. De la vânzătoarele din supermarket la cel care îți livrează pizza, de la funcționara publică de la bancă sau medicul de familie, până la cel care îți aduce meniul în restaurant, englezii sunt învățați să zâmbească. Cei care lucrează în sistemul public și servicii nu sunt plătiți atât de mult încât să fie mereu veseli și afabili, au salariul minim pe economie ca și la noi, însă sunt educați în așa fel încât să facă fiecare client să se simtă binevenit. 

O altă diferență imensă care pe mine m-a surprins a fost calitatea și standardele serviciilor pe care le poate aștepta un client/consumator când cumpără ceva. Comparativ cu România, în Anglia se pune accent foarte mare pe satisfacția clientului și pe modul în care business-ul și angajații de la orice nivel interacționează cu acesta. Ca societate, la nivelul de servicii și interacțiune cu publicul, simt că mai avem foarte mult de lucrat. Un zâmbet nu costă nimic și o dovadă de politețe contează enorm în orice interacțiune umană de orice fel. 

Multă lume acuză britanicii care au votat BREXIT de discriminare împotriva străinilor și poate așa este pentru un anumit procentaj din populație. Însă pot spune pe pielea mea că nu am simțit acest lucru niciodată din partea unui englez. Pe lângă faptul că sunt foarte open-minded și obișnuiți cumva cu un mix atât de mare de rase și nații, au și un sistem anti-discriminare extraordinar de bine pus la punct, iar persoanele care se simt discriminate au suficiente moduri prin care pot contracara acest lucru. La noi însă, din nefericire, pe lângă faptul că sunt situații în care nu numai că ești discriminat, însă tu ca victimă nu ești crezută, ești eventual și învinovățită că s-a ajuns în acel punct.

Pare că am spus numai lucruri negative despre România și sub nici o formă nu vreau să dau impresia că nu o iubesc. Ca orice națiune, are plusuri și minusuri și sub nici o formă Anglia nu este fără defecte. Ca plusuri pe care le are România față de Anglia ar fi în primul rând folclorul nostru minunat. Muzica populară, portul național, motivele folclorice, obiceiurile și datinile din diferite regiuni ale țării – toate reprezintă ceea ce ne definește până în măduva oaselor. Nimic nu transmite mai bine identitatea țării și esența ei decât folclorul, pentru noi ar trebui să fie averea cea mai bine păzită, însă din nefericire importăm mai multe obiceiuri internaționale decât le păstrăm vii pe cele naționale; nu îl dăm mai departe generațiilor care urmează și nici nu îl studiem la școală cum s-ar cuveni, iar asta este un mare păcat. Ar mai fi peisajele montane incredible pe care nu le găsești în Anglia, gustul fructelor și legumelor din piață și multe altele. Devin melancolică așa că mai bine mă opresc aici. 

3. Voi sunteți doi tineri căsătoriți. Cum trăiește un cuplu tânăr în Londra? Ce ați găsit aici potrivit pentru voi și nevoile voastre și care sunt chestiunile mai puțin plăcute cu care v-ați confruntat? Care a fost cea mai mare provocare în termeni de adaptare?

Cred că depinde foarte mult de personalitatea fiecăruia, de gusturi, de ce este pasionat, de ce-i face inima să tresalte de bucurie. Beauty is in the eye of the beholder, nu-i așa? Pentru mine, Londra este un mix perfect de istorie și inovație, de vechi și nou, de parcuri infinit de verzi și de arhitectură unică. Un cuplu tânăr găsește în Londra cam tot ce are nevoie, de la muzee și galerii de artă care să-ți bucure mintea, la cafenele și restaurante boeme să-ți încânte gusturile, la străzi întregi de magazine în care poți face shopping ore întregi. O provocare cred că ar putea fi faptul că sunt foarte multe lucruri de făcut, însă totul poate fi destul de costisitor. Un date night cu o ieșire la film și la cină poate ajunge uneori și la 80-100 de lire, însă bineînțeles depinde foarte mult de unde alegi să mergi.

4. Care e stilul vostru de viață? Ce vă place să faceți, cum arată o zi obișnuită în familia Gafița?

Lucrăm destul de mult și avem programe foarte diferite așa că în timpul săptămânii, din nefericire, rutina pune stăpânire pe noi de cele mai multe ori. Weekend-urile ne găsesc fie acasă, relaxându-ne cu un film bun sau o plimbare în parc, fie explorând frumoasa Londra sau împrejurimile, vizitând un castel care ne-a trezit interesul, fie aventurându-ne într-o escapadă la mare în timpul verii sau degutând ceva bun într-un restaurant cu un nou specific pe care nu l-am încercat până atunci. Uneori mergem la un musical sau la cinema, alteori vizităm un muzeu sau o catedrală. Depinde de stare, de zi, de sezon. 

5. Ce vă place cel mai mult în Londra? V-ați gândit să vă mutați într-o altă zonă a Angliei?

Cred că Londra are un mix atât de variat de experiențe încât este foarte dificil să te plictisești; de la cultură, artă, evenimente, până la restaurante și localuri cu diferite specificuri, cluburi, concerte. Samuel Johnson, un cunoscut scriitor englez spunea la un moment dat: „Când cineva s-a plictisit de Londra, înseamnă că s-a plictisit de viață. Pentru că în Londra găsești tot ce îți poți permite în viață.” Am luat în considerare și varianta de a ne muta la un moment dat în afara Londrei, însă nu știm când sau dacă vom fi pregătiți prea curând să facem pasul acesta. 

6. V-ați gândit vreodată să reveniți în țară? Ce se întâmplă cu BREXIT? Cum se simte atmosfera acolo?

Nu m-am gândit niciodată că o să ajung aici acum 5-6 ani, așa că nu știu unde o să ne ducă viața. Momentan ne este bine aici, ne-am acomodat frumos, avem o bază sănătoasă, vedem ce o să fie pe mai departe. Cu BREXIT-ul nu am nici cea mai mică idee ce o să se întâmple, momentan sunt speculații peste tot, cred că nici la nivel înalt nu sunt foarte clare lucrurile. Cert este că atâta vreme cât ai statutul de „settled” sau „pre-settled”, adică un statut care arată că lucrezi, plătești taxe, locuiești aici, nu văd să fie nici o problemă.

7. Cei care aleg să plece din țară se împart în două categorii: unii se integrează de minune, în timp ce alții nu suportă despărțirea de familie sau de limbă și se întorc după puțin timp. La voi cum a fost experiența mutării? V-ați simțit vreodată ca fiind străini sau ați reușit să vă transformați țara adoptivă în „acasă”?

Cred că primul an, cel puțin pentru mine, a fost cel mai dificil. Eram atât de conectată cu „acasă”, cu tot și toți pe care i-am lăsat în urmă, încât mi-a fost greu să îmi fac prieteni. În același timp însă, poate sună ca un paradox, însă am simțit că Londra îmi vine ca o mănușă și mi-a fost foarte ușor să mă acomodez cu limba, cu stilul de viață de aici, cu societatea britanică la modul general. Dorul de casă pentru mine a fost dorul de familie și de prieteni, nu de un loc sau de o adresă anume. În ceea ce privește sentimentul de outsider, cred că asta vine de multe ori din interior. Nu reflectă neapărat cum te tratează cineva din exterior, ci modul în care tu te raportezi la un loc. Nu pot să zic că m-am simțit străină sau că am fost discriminată într-un fel sau altul de când sunt aici. Într-un loc în care nu avem casa noastră ca proprietate fizică, Londra este acasă pentru noi momentan. 

8. Cum arată scena socială a Angliei? Cât e de ușor să-ți faci prieteni? Dar scena economică?

Majoritatea persoanelor pe care le-am întâlnit sunt foarte prietenoase. Este foarte ușor să îți faci prieteni, însă ca de obicei, depinde în ce cercuri te învârți, cât de mult ieși în oraș și ce fel de persoane întâlnești. Scenă economică nu e chiar cea mai roz în acest moment pentru multe industrii, cele mai multe rapoarte arată faptul că încrederea consumatorilor în piață, la fel ca și a investitorilor străini; e la nivelul cel mai jos din 2008, când a lovit criză financiară. Foarte multe companii, unele chiar foarte mari (de exemplu Thomas Cook) au dat faliment în ultimii 3 ani, iar până și faptul că piața imobiliară fie a stagnat sau chiar a scăzut câteva procente, în condițiile în care a fost în creștere masivă în ultimii 6 – 7 ani, spune multe. Situația politică turbulentă din cauza BREXIT-ului a știrbit economia britanică, însă sunt sigură că imediat ce se va ajunge la un acord, lucrurile se vor stabiliza și vor reveni la normal.  

9. Zâna, pe lângă jobul în Digital Marketing, cochetezi cu fashion blogging-ul, ba chiar ai avut o colaborare cu un brand de bijuterii. Cum ai descoperit pasiunea asta și cum ai început? De asemenea, vorbește-mi puțin și despre realizările, dar și „costurile” pe care le implică munca ta în acest domeniu.

Londra este una dintre cele mai mari capitale de modă din lume și fără îndoială i se potrivește de minune. Călătorind cu trenul în fiecare zi și explorând Londra, am fost fascinată și inspirată de mixul de stiluri vestimentare pe care le-am întâlnit și cred că mi-am modelat stilul personal foarte mult în funcție (și) de asta. Am lansat blogul acum aproape 1 an și jumătate, unde am fost activă câteva luni, după care am rămas în totalitate pe Instagram; este platforma unde postez cel mai des și cel mai mult content. 

Timpul este în primul rând cel mai costisitor când e vorba de blogging. Multă lume o privește că pe ceva superficial poate, însă este foarte mult de muncă. De la organizatul outfit-urilor, la ședințele foto, editare, conținutul postării, șamd. Poate fi un hobby destul de costisitor, mai ales dacă tinzi să urmezi trend-urile din fiecare sezon. Eu încerc pe cât posibil să investesc în piese clasice de multe ori, pe care le pot purta și în alte sezoane, încerc să cumpăr de la branduri sustenabile, să donez hainele pe care nu le mai folosesc și să evit să cumpăr lucruri/haine de care nu am nevoie. Întotdeauna când cumpăr ceva, îmi pun 3 întrebări. Am ceva asemănător? Pot folosi acea piesă vestimentară să creez mai multe ținute? Am într-adevăr nevoie de ea? Dacă trece măcar de două din cele trei reguli de aur, atunci merge cu mine acasă. 

Într-un an și jumătate de când am început, am încercat să fiu activă constant, însă nu am reușit întotdeauna din cauza timpului. Sunt foarte mândră să fi cunoscut câțiva oameni deosebiți din industrie și să fi luat parte la niște campanii foarte faine alături de câteva brand-uri mari din Londra: ICE Watch, Isawitfirst, Capitola Watches, precum și Jewellery Box, brandul alături de care am lansat un colier, al cărui design l-am creat eu. 

10. Zâna, ce nu ar trebui să ratăm, unde e musai să bem un ceai la ora 5, care sunt magazinele pe care nu trebuie să le ratăm, ce experiențe nu trebuie să pierdem când ajungem în Londra?

As putea vorbi o zi întreaga numai despre asta dacă mă crezi! Sunt atât de multe locuri frumoase de vizitat. Musai de mers la The Connaught, The Ritz, Claridge’s, The Wolseley, Sketch pentru un ceai la ora 5. Fortnum & Mason și Harrods pentru window-shopping. Pentru cei care iubesc street food neapărat o vizită la Spitalfields Market sau Borough Market, o să găsiți acolo un mix delicios de specificuri culinare.

Regent’s Park este fabulos de vizitat, mai ales în zilele de vară. Greenwich Park este pentru primăverile când înfloresc cireșii și magnoliile sau dacă vreți o priveliște deosebită asupra orașului. The Shard oferă o panoramă unică, fiind și una din cele mai înalte clădiri din Europa.

Mulțumesc, Zâna, pentru sinceritate și deschidere! Abia aștept să ne revedem!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here