ExpatStory: Cum se vede Suedia prin ochii unui creativ

0
366
Timp de citire: 7 minute

Diana Solomon e unul dintre acei oameni care reușesc să facă foarte multe și foarte bine. E un promotor al minimalismului, al vieții sănătoase și sustenabile, mămică de Iancu (un doberban super-simpatic) și de Mara (fetița ei adorabilă), content creator și musai, om foarte mișto în preajma căruia să te afli.

Diana, pentru început, ca să creăm puțin context, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine, despre ceea ce ai făcut până acum, despre ai tăi, despre ceea ce faci acum și rolurile tale de astăzi.

Am locuit mai bine de 20 de ani la mare (în Năvodari), apoi  am venit în București, la master. Planul meu era să am un job care să cuprindă călătoritul, scrisul și fotografia. Tocmai ce absolvisem Jurnalismul și aveam avântul ălă de „am să cuceresc lumea”. Un fel de Rory (Gilmore Girls) dacă vrei…

În București l-am cunoscut pe soțul meu. Ne-am mutat împreună după câteva luni, iar la scurtă vreme a apărut și Iancu în peisaj (dobermanul nostru). Între timp, am început să lucrez în online, în sistem remote. Apoi, aproape fără să-mi dau seama, începusem să adun câteva proiecte pe social media la portofoliu.

Într-un fel, cred că freelancingul m-a ales pe mine și mă bucur că s-a întâmplat așa. Iubesc libertatea, flexibilitatea, faptul pot lucra de oriunde, în condițiile mele. Motiv pentru care am și lucrat până în ziua în care am născut. Și după.

1. Diana, ați plecat acum 1 an (corectează-mă dacă greșesc) din România, în Suedia. Care v-au fost gândurile atunci când ați plecat? Ați plecat doar temporar sau știați că vă veți stabili acolo?

Am plecat anul trecut, în vară, în Suedia. Era pentru prima dată când vizitam țara și tot ce știam despre era din cărți sau articole de pe internet. Am avut așteptări foarte mari, atât în ceea ce privește oamenii, cât și infrastructura, organizarea.

Noi ne doream de multă vreme să ne mutăm din București, aveam în plan chiar și Clujul, Sibiul sau Brașovul. Însă, indiferent de cât de frumos ar fi fost un oraș, era tot în România. Așa că am vrut să vedem cum (ne-) ar fi în altă țară. Și nu doar ca turiști.

Soțul meu este consultant IT și primea în perioada respectivă mai multe oferte de joburi în afară. Ultimele interviuri au fost pentru Germania și Suedia. Am ales Suedia. 

Toată treaba asta s-a întâmplat în mers, pentru că noi călătoream prin țară în perioada respectivă, cu toată familia. Când am ajuns în gară, ne-am dus direct la pașapoarte cu cea mică și, cred, în mai puțin de o săptămână ne-am mutat.

Am plecat în ideea că vom locui acolo 6 luni, dar șederea noastră s-a prelungit pe termen nedeterminat.  

2. Dacă ar fi să facem o comparație între societatea românească și cea suedeză, care ar fi plusurile și minusurile, provocările și bucuriile pe care ai vrea să le subliniezi?

Cred că suedezii sunt mult mai relaxați. Nu se vede pe fața lor grija zilei de mâine, așa cum e la noi. Oamenii petrec mult timp afară, în natură, indiferent de vârstă. Ies cu bicicleta când ninge, chiar și cu unul-doi copii în remorca bicicletei. Mi-am dat seama că asta e lagom.

Mi-a plăcut mult simplitatea asta. Dar si faptul că nu iși etalează în mod exagerat situația financiară.

Singura exagerare pe care am observat-o (dacă o pot numi așa), e pasiunea lor pentru orice este american. În special mașini. În Gävle, orășelul în care stăm noi, vezi des Cadillac-uri sau Ford-uri retro. Zici că e zilnic audiție pentru Grease J

Mi-e dificil să găsesc un minus. Ei pun foarte mult accentul pe egalitate. Asta înseamnă că, la o coadă, femeile însărcinate, bătrânii sau tații cu bebeluși în marsupiu așteaptă în liniște. Nu este unul mai presus decât altul.

3. Cum se trăiește în Suedia? Ce ați găsit aici potrivit pentru voi și nevoile voastreși care sunt chestiunile mai puțin plăcute cu care v-ați confruntat?

Ca expat, atâta timp cât ai un venit (cel puțin) aliniat la medie, trăiești bine. La început, prețurile pot părea o provocare, și îți vine peste mână să plătești de două sau trei ori mai mult pentru un fruct sau o pâine. Însă aceste lucruri se compensează prin alte servicii care pot fi gratuite. 

Nouă ne place liniștea și simplitatea vieții. Natura, aerul mai curat. Faptul că ne-am simțit mereu în siguranță. 

Singurul lucru mai puțin plăcut a fost atunci când am așteptat mai bine de o lună ok-ul pentru a ne muta în chirie, timp în care am locuit prin hoteluri și AirBnB-uri. Iar înainte de a găsi apartamentul în care locuim acum a fost destul de dificil să stabilim o vizionare, pentru că oamenii nu vor să aibă de-a face cu strănii. Cu atât mai puțin dacă aceștia nu au codul personal de identitate suedez (personnummer).

4. Care e stilul vostru de viață? Ce vă place să faceți, cum arată o zi obișnuită în familia voastră?

În timpul săptămânii suntem puțin pe pilot automat. Muncim (eu de acasă, soțul de la birou), stăm cu cea mică, facem piața, gătim – lucruri obișnuite. 

În weekend însă ne-am făcut un obicei din a lua trenul sau avionul și de a vizita împrejurimile. Suntem nomazi. Nu ne simțim bine dacă stăm prea mult în același loc. În plus, ne și place să vedem orașe noi cu Mara, să vizităm muzee șamd.

5. Ce vă place cel mai mult în Gävle? V-ați gândit să vă mutați într-o altă zonă a Suediei?

Proximitatea față de locul de muncă. Liniștea, parcul imens (care dă într-o pădure), căsuțele pitorești (o minunăție!). Însă, probabil, ne-am simți mai bine într-un oraș mai animat precum Uppsala sau Stockholm.

6. V-ați gândit să reveniți în țară?

Ne gândim des la un loc în care să ne stabilim. România este abia la coada listei. Însă nu excludem nicio posibilitate. În momentul de față prioritatea noastră sunt economiile și ne vom muta oriunde vom câștiga mai mulți bani.

7. Am stat de vorbă cu mulți tineri plecați în străinătate și experiențele diferă de la persoană la persoană. Unii se integrează de minune, alții se retrag într-o comunitate mică, în timp ce alții nu suportă despărțirea de familie sau de limbă și se întorc după puțin timp. La voi cum a fost experiența aceasta a mutării? V-ați simțit vreodată ca fiind outsideri sau ați reușit să vă transformați țara adoptivă în „acasă”?

Acasă e oriunde suntem noi trei și Iancu (dobermanul nostru). Nu ne-am simțit outsideri și nici diferența de limbă nu a fost un obstacol. De altfel, fie că am fost la bancă, la poștă sau la magazinul de la colțul blocului, ne-am descurcat perfect doar cu engleza. Iar în ciuda a ceea ce se zice despre suedezi, că sunt reci, chiar au fost empatici și ne-am înțeles indiferent de situație. 

8. Știu că în ecuația voastră a apărut și Mara. V-ați gândit să o integrați acolo într-un sistem educațional? Și dacă da, ce anume v-a determinat?

Dorința noastră este ca Mara să facă școala în afară. Nu știu dacă în Suedia, dar cu siguranță într-o țară civilzată, unde poate avea alte oportunităț, altă deschiderea spre lume. 

9. Cum arată scena socială a Suediei? Cât e de ușor să-ți faci prieteni? Dar scena economică?

Orășelul în care stăm noi este foarte fiendly, foarte deschis. Sunt nenumărate magazine și restaurante cu specific indian, turcesc, tailandez etc, iar acolo poți observa cel mai bine comunitățile emigrante. La locul de muncă întâlnești, la fel, oameni de peste tot. 

De asemenea, am mai observat deschiderea spre diversitate și prin numărul mare de manifestații similare Pride Fest. Iar ăsta mi se pare un mare pas spre normalitate.

Din punct de vedere economic se observă prosperitatea. Am fost în câteva orașe din Suedia și nu am văzut nicăieri clădiri lasate în paragină. Totul arăta impecabil, de parcă abia a fost construit/renovat.

La nivel local se pune accentul pe produsele interne, se promovează reciclarea selectivă. Pe scurt, ceea ce la noi e un fel de utopie, aici se dovedește ce să poate (evident, avem și background-uri diferite din punct de vedere istoric, economic, socio-cultural, dar…)

10. În final, spune-ne câteva tips-uri pentru cei care vom ajunge în Suedia (unde sunteți voi): ce nu ar trebui să ratăm, când e cel mai bun sezon pentru turiști, ce ne-ar convinge să rămânem, ce experiență nu trebuie să pierdem?

Cred că cel mai bun sezon e de la sfârșitul lui mai până la începutul lui septembrie. Vremea e blândă, ziua este tot mai lungă. Așadar mai mult timp, mai multe locuri de văzut. Dar nici Iarna nu e de ratat. De exemplu, noi avem pe listă mersul pe pârtie sau la meciurile de hockey.

În principiu, nu cred într-o listă universal valabilă de must do/must see. Dar… dacă ești băutor de cafea și iubești produsele de patiserie, cred că e de bifat fika într-un pub suedez. La fel și produsele locale. Iar dacă ești în vizită, cu buget redus, poți cumpăra strictul necesar din supermarketuri precum Coop sau Ica.

De asemenea, nu te grăbi să schimbi toți banii în coroane suedeze. Sunt multe restaurante și magazine care au o politică anti-cash. Iar dacă vrei să cumperi bilete de tren sau autobuz poți folosi aplicația X-trafik sau poți plăti direct cu cardul. 

Muțumesc mult, Diana! Și sper să ne revedem curând!

P.S.: pe Diana o puteți citi și pe blogul ei, aici.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here