„Nu contează care îți e meseria sau pasiunea, dar atâta timp cât o tratezi ca pe un scop nobil și ai un impact pozitiv asupra a cât mai mulți oameni, din punctul meu de vedere e ceea ce trebuie.”
Alex a plecat din Iași pentru că Alex nu avea stare. O confirmă și el în rândurile de mai jos, dar se simte și când îl cunoști. Are o energie bună, pozitivă. Tot Alex este cercetător în biologie moleculară, la Universitatea din Brno, în Cehia – motiv pentru care a plecat din Iași și s-a stabilit acolo de 3 ani; cam tot de atâția ne cunoaștem și noi.
Lui Alex îi place să vorbească, iar vestea bună este că o face și foarte bine, captivat și carismatic. Dincolo de asta, știu sigur că este un prieten bun și că în timpul liber, atunci când nu este în laborator, îi place să-și petreacă ultimele ore din zi și în compania unui prieten vechi, jucând Call of Duty: Warzone (pentru necunoscători: un joc video). Din Iași până în Cehia pentru biologie moleculară – aceasta este, pe scurt, povestea lui Alex Niță.
n.red: Înainte să parcurgi povestea lui Alex, trebuie să știi că m-am concentrat pe a transcrie drumul unei plecări și pe elementele care compun sau descompun o astfel de decizie, pe schimbarea de obiceiuri, și mai puțin pe modificările impuse de pandemie.
Documentând un material despre Mucha și viața lui, am aflat că Brno a stat la baza primelor lui inspirații (în special Biserica Sfântul Petru). Dacă tot s-a ivit contextul și potrivirea, propun să începem de aici și să-mi povestești puțin cum te-a inspirat pe tine Brno sau cum a contribuit în viața ta, mai mult decât ar fi făcut-o Iași sau oricare alt oraș din România.
Brno e un oraș foarte interesant din perspectiva oamenilor remarcabili pe care i-a găzduit de-a lungul vremii, dar și în prezent. De la pictori, scriitori, muzicieni, până la părintele geneticii (Gregor Mendel) și sportivi de mare performanță, precum Adam Ondra – considerat actualmente cel mai bun la escaladă din lume. Atunci când îl pui unul lângă celălalt, Iași și Brno se aseamănă foarte mult. Ambele sunt centre universitare puternice pentru țara lor, dar și centre culturale, cu istorii bogate. De altfel, am și zis de foarte multe ori prietenilor că tranziția pentru mine a fost chiar una facilă, întocmai datorită ritmului similar în care se desfășoară lucrurile în ambele orașe.
Evident, Brno e similar, dar nu e la fel. Cultura e un pic diferită și sunt multe lucruri care mă inspiră. În primul rând, orașul oferă o varietate de servicii pentru expați și îți înlesnesc tranziția de oriunde ai veni. Iar cu asta vreau să subliniez că există expați din extrem de multe țări și culturi. Fiind totuși un oraș relativ mic, comparativ cu Praga, aceștia sunt mai mult asimilați și se integrează foarte ușor pentru că nu sunt foarte mulți turiști și nu există prejudecăți atât de puternice față de străini.
Pe scurt, sunt foarte primitori. Și foarte politicoși. O fi și datorită limbii care are foarte multe elemente de politețe, de altfel ca și în franceză sau română. Sunt foarte atenți în ceea ce privește interacțiunea profesională. M-a surprins, dar și educat, maniera în care s-au desfășurat anumite formalități: de la momentul în care am semnat un contract de angajare și până la o ceremonie și întâlnire cu doamna primar.
Personal, nu discreditez niciunul dintre locurile în care am locuit pentru că, de-a lungul copilăriei, m-am mutat de multe ori și am locuit în diferite orașe.
Dar cum ai ajuns tocmai în Cehia, ce te-a îndemnat înspre acolo?
A fost de ajuns să răspund la un anunț despre o poziție de doctorat. Nu a fost neapărat o decizie la propriu, nu am luat harta, pus degetul pe ea și am zis că aterizez aici. A fost ceva controlat. Dar în toată perioada acelui proces, am știu foarte bine că vreau să ajung într-un anumit mediu de lucru. Șansa a făcut ca acel mediu să fie tocmai în Cehia. După câteva respingeri și CV-uri aplicate la diferite școli, programe și instituții, din Cehia am primit un răspuns favorabil și un subiect interesant. Mi-au plăcut foarte mult și oamenii cu care aveam să lucrez, iar modul și nivelul lor de lucru era acel pas înainte de care aveam nevoie.
Am simțit și nevoia de ceva nou, diferit. Am vrut să văd cum pot să mă adaptez la o nouă cultură și limbă, al cărei fundament îmi lipsește cu desăvârșire. Drept urmare, și spre rușinea mea, nici acum nu stăpânesc bine limba cehă, deși au trecut aproape trei ani de când sunt aici.
Unele decizii au calitatea de a schimba vieți. Ce a însemnat pentru tine procesul luării acestei decizii de… a pleca de acasă?
Nu a trecut extrem de mult timp și încă muncesc pentru acele roade pe care le culegi după o decizie de magnitudinea asta. Dar până acum, pentru mine, a fost decizia corectă. Dacă aș fi rămas în România, mi-aș fi repetat într-una că ar fi trebuit să încerc, să văd și altceva. Cehia nu a fost prima alegere, nici prima plecare. Am început cu un stagiu Erasmus+ de trei luni în Germania. Acolo am prins de fapt gustul și ideea că am nevoie de ceva diferit (față de ce aș fi putut găsi în țară). Când spun „diferit” mă refer la condiții de lucru, mentalitatea prin care sunt antrenați oamenii și felul în care lucrezi. E altceva când poți lucra liber, cu ce vrei tu, într-un spațiu de 100 m2, comparativ cu un loc în care toată lumea dă din umeri când întrebi când vor contribui cu bani pentru consumabile.
În același timp, din păcate, nu poți evolua foarte mult dacă rămâi în același loc, astfel că ideea de a pleca de acasă a fost una cu care a trebuit să mă împac de la bun început. Ai nevoie de perspective noi ca să înveți cum să abordezi problemele și din alte unghiuri. De altfel, sunt la fel de conștient că nici aici nu voi rămâne pentru mult timp. Sunt tare curios să aflu unde voi „ateriza” mai departe.
Știu că „obiectul” muncii tale este Cercetarea, la care se adaugă Biologia și ceva multe Molecule. Povestește-mi, te rog, ce înseamnă mai exact studiul tău acolo, căci eu sigur nu reușesc.
La fel cum noi comunicăm în scris sau verbal, această acțiunea se traduce și la nivel celular. Celula, ca entitate, are nevoie de comunicare: să îi spună cineva unde se află, câte mișcări poate face, dacă trebuie să se adapteze. Așadar, eu mă ocup cu traducerea acestor comunicații: în special, făcute la un nivel foarte mic, printr-o structură pe care o au mai toate celulele (una care seamănă cu o antenă). Celulele primesc tot felul de informații sau testează tot felul de comenzi prin acel centru de comandă, dacă îl pot numi așa.
E fascinant pentru că noi suntem mai obișnuiți cu lumea lui 1 și 0 datorită tehnologiei (care a devenit extrem de accesibilă), dar în lumea vie, la nivel molecular, lucrurile nu au același caracter binar.
Imaginează-ți o jucărie din lemn, care are o formă și pe care trebuie să o pui fix în locul care are aceeași formă. Pentru tine e ușor pentru că poți analiza care e geometria conturului, iar apoi alegi un obiect întocmai ca acel contur.
Însă, la nivel molecular, lucrurile stau un pic diferit. Celula, ca să găsească un obiect care să se plieze pe mulaj, generează zeci sau sute de forme, până se ajunge la cea potrivită. Apoi sistemul învață prin feedback că celelalte forme sunt redundante și se adaptează. Ciclul se tot repetă până ajunge să se formeze un fel de limbaj, prin care astfel de îmbinări ajung să indice o necesitate sau o funcție. Noi numim aceste îmbinări consecutive cu feedback-ul asociat: cascade de semnalizare.
Așadar avem un sistem de comunicare prin aceste cascade de semnalizare și o structură care pare să fie un centru de comandă, iar obiectul meu de studiu e fix relația dintre cele două!
De ce faci asta, Alex? Cum te „umple” pe tine ceea ce faci?
Pentru că nu știm cum funcționează lucrurile acestea și cineva trebuie să se întrebe. Mai mult decât atât, cineva trebuie să și verifice întrebările și să le pună în aplicare. Fiind atâtea necunoscute, mă stimulează să vin în fiecare zi la serviciu, să ajung în laborator și să mă gândesc din ce unghi voi trata problema acestui puzzle imens, să mă întreb care îmi sunt limitările și cum pot să deslușesc mai mult prin metodele mele limitate.
Tot timpul am avut imaginea aceea a oamenilor de știintă de la Cambridge care încearcă să deslușească structura ADN-ului și frenezia muncii de laborator, descrisă de James Watson în cartea sa. Nu numai că mi-a stârnit curiozitatea și pasiunea pentru domeniu, dar și dorința de a atinge, măcar un pic, aceeași stare ca și ei: să ajung și eu între patru pereți similari, înconjurat de tot felul de obiecte de lucru ciudate, dar care puse laolaltă descriu experimente elegante și, eventual, duc la descoperiri fascinante!
Dar dacă ar fi să te întreb ce îți dorești cel mai mult pentru lumea în care trăim, ce mi-ai spune? Întreb și pentru că munca ta pare să aibă ca scop un „mai bine” pentru toți. Dar acest „bine” poate căpăta atât de multe definiții.
Bun simț și rațiune. Sau rațiunea bunului simț sau bunul simț al rațiunii. Nu știu cum să pun în cuvinte ideea, dar ce știu este că ne trebuie un mic imbold prin care să înțelegem că absurdul trebuie să fie doar o altă formă din universul artistic și nu un mod de a trăi. Există atâtea lucruri la care dacă am putea lucra împreună sau cu același scop în minte, ne-am îmbunătăți existența considerabil.
Nu contează care îți e meseria sau pasiunea, dar atâta timp cât o tratezi ca pe un scop nobil și ai un impact pozitiv asupra a cât mai mulți oameni, din punctul meu de vedere e ceea ce trebuie.
Așa este! Sunt curioasă, cum se vede România din Cehia? Îi duci dorul?
E o masa amorfă. Cred că foarte mulți expați au acea perspectivă de mix de apă cu ulei când se gândesc la „acasă”. Pe de o parte acolo sunt toți oamenii pe care i-ai iubit o viață și în același timp e locul care ți-a definit neajunsurile și absurditățile care te-au împins să faci pasul.
Mă întorc cu mare drag, dar plec în mare grabă. Fenomenul se explică ușor și prin faptul că încerc să-mi fac un viitor în altă parte, nu-mi place să bat pasul pe loc. Dar și pentru că sunt multe lucruri absurde pe care alte societăți le-au eliminat sau rezolvat demult, pe când la noi sunt în continuare problematice. Nu încerc să spun că există vreo utopie în afara României, doar că vezi alternative care ar putea fi ușor aplicate și la noi dacă și-ar da unii silința în ceea ce fac. Dar îi duc dorul uneori așa cum e, cu absurdități cu tot.
Povestește-mi puțin despre Brno, ce fel de obiceiuri ai descoperit, dacă sunt lucruri pe care le iubești acolo sau poate altele pe care nu le agreezi.
Am descoperit berea adevărată și oameni cu adevărat pasionați de ea. Am descoperit oameni care sunt foarte politicoși și chelnerii care uită de tine – ceva ușor tipic prin părțile astea. Mai apoi, am descoperit că birocrația poate fi practicată la nivel de sport. Uneori am impresia că unii funcționari au o plăcere imensă fiindcă există foarte multe formulare și zeci de locuri unde să îți pui semnătura.
E plin de contraste, la fel ca oriunde altundeva, dar e plăcut. Îmi plac extrem de mult obiceiurile locale pentru festivaluri și diferite sărbători când amenajează piețe cu zeci de standuri culinare. Atmosfera aceea ușor energică, râsetele și muzica de peste tot în jurul tău are o estetică aparte în Brno. Dar și faptul că există festivaluri și concerte de tot felul de genuri muzicale, film și teatru, aproximativ pe toată perioada anului, pentru mine e un mare plus.
Brno, Cehia
Sau poate To Do-uri pe care ni le recomanzi dacă punem Brno pe lista unui city break, după ce vom putea călători în siguranță?
Merită din plin să faci un city break în Brno. Nu numai pentru că orașul e fascinant, dar și pentru că simt că e mult mai reprezentativ pentru cehi decât Praga. Capitala, ca și multe alte locuri turistice, suferă de pe urma fenomenului, dar Brno pare neatins (deși sunt prezente aici extrem de multe naționalități).
Arhitectura orașului e foarte plăcută, cu o mulțime de clădiri în stil art nouveau sau moderniste, precum vila Tungendhat, actualmente în patrimoniul UNESCO. În zonă sunt și două castele foarte bine păstrate și care merită vizitate, mai ales că unul dintre ele este în centrul orașului.
În Brno reușești să te bucuri la suprafață de panorame, mâncare foarte bună (mai ales de la festivaluri), dar apoi descoperi că există și un subteran fascinant: un labirint, un buncăr antiatomic și un osuar! Nici nu mai pomenesc de peșterile, lacurile și pădurile din apropiere, care sunt la o aruncătură de băț.
Citește și ExpatStory – Din Serbia… în România
Alex, tu cercetezi unul dintre cele mai spectaculoase domenii. Fără să divulgi vreun secret, ce ai aflat nou despre om de când cercetezi acest domeniu?
Nici nu trebuie să divulg vreun secret pentru că tot ce fac e public! Am avut un profesor în perioada studiilor de licență care vorbea despre acest fenomen: ca om de știință, atunci când ai făcut o descoperire și ai publicat-o, nu mai este a ta, e a comunității, face parte din cunoștințele umanității.
Așadar, până în prezent, am aflat că majoritatea celulelor au o antenă pe suprafața lor prin care reușesc să răspundă la diferiți stimuli din mediul extern. Antena, prin prezența ei și buna funcționare, fiind foarte importantă în dezvoltarea embrionară și, mai târziu, având un impact în viața adultului. Aparent e un centru de semnalizare, locul unde se procesează extrem de multe semnale și găsim tot mai multe afecțiuni care sunt legate de structura aceasta minusculă, iar exemplele sunt multe, de la piticism, până la diabet.
Pentru cei care încă nu știu dacă să rămână în România sau să plece, care ar fi sfatul tău pentru ei?
N-am știut cum să mă sfătuiesc nici pe mine. Dacă cineva vrea să plece și să încerce ceva într-o altă țară, iar singurul lucru care îl/o ține în loc e frica de eșec, sfatul meu e un șut în posterior. Fă-ți bagajul cu cele mai esențiale lucruri, salută-ți prietenii, familia și urcă-te în avion.
