Doamna Nobel

0
133
Timp de citire: 3 minute

Vezi, Alfred, n-ai fost un ucigaș. N-ai fost un asasin. Nu-și vor aminti niciodată de tine ca de un asasin.

Se spune că averile îți pot lua mințile. Că banul e ochiul dracului. Povestea de față este taman opusul. După o documentare de doi ani și o fascinație pentru personaj, Lisa Strømme semnează o poveste cum rar am întâlnit.  

Nu este doar o poveste de dragoste.

Nu este doar o biografie.

Nu este doar o carte despre știință.

Parcă am trăit încă o viață în ultimele zile. M-am supărat, m-am bucurat, am ridicat din sprânceană, am așteptat cu nerăbdare o destăinuire, m-a răscolit.

Nu este o carte doar despre Alfred Nobel și Sofie Hess, ci o participare intimă la un zbucium al iubirii, al unui nenoroc, a unei minți creatoare, a unei misiuni.

Lui Alfred Nobel i se spunea regele dinamitei sau cel mai bogat vagabond al Europei, fiindcă era mereu pe drumuri, mereu preocupat. Iar când invenția sa făcea o altă victimă, se retrăgea în Niflheim.

– Ce e Niflheim? întreabă ea, temându-se de răspunsul pe care i-l va da el.

– Cețuri, întuneric. Un loc al ceții și frigului.

– E o boală?

– Dacă tristețea și melancolia sunt boli, da. Când vine, nu mă pot lupta cu ea. Simt cum mi se micșorează capul, strângându-se, și am o durere care mă înjunghie, ca un cuțit.

Lui Sofie Hess i se spunea constant că nu e în stare, că e proastă; o repetă de multe ori în carte, exact în forma asta. Dat fiind că mama sa vitregă nu îi găsea un rost acasă, alături de celelalte surori, aparent mai deștepte decât ea, i s-a găsit un loc de muncă la o florărie, alături de o bătrână dizgrațioasă. Cu toate astea, Sofie și-a închipuit mereu că într-o altă viață ar fi putut fi altcineva, că ar putea fi mai mult „decât o biată vânzătoare de flori”.

Nobel. Numele îi umblă prin cap. Herr Nobel.

E un om bun, un om amabil. Vrea s-o ajute. Așa a zis.

Așa s-a și întâmplat. Sofie Hess ajunge la Viena, apoi la Paris. Este îmbrăcată în cele mai fine rochii, are cine să îi îngrijească de curățenie, de mâncare, dar mai cu seamă îl are pe Alfred Nobel, un om bun și amabil și dispus să îi ofere orice pentru o educație.

Până când află că Sofie nu poate să citească, că are un defect. Până când se îndrăgostesc.

Ea devine confidenta lui. El se refugiază în muncă. Ea încearcă să fie mai educată pentru el. De cealaltă parte, el suferă de pe urma idealismului său și din teroarea de a nu-i scăpa de sub control invenția sa. Ea își dorește să-i fie soț, el se căsătorește cu știința. Mereu împreună, dar fără sincron.

Și totuși cum devine Sofie doamna Nobel? Cum ajunge să îl inspire pe Nobel ca să creeze ceea ce dintotdeauna și-a dorit, o moștenire care să ajute oamenii? Nu o să-ți iau din plăcerea acestei descoperiri. O să îți mărturisesc doar că este o poveste de dragoste atipică, presărată cu detalii despre culisele muncii de om de știință și ce a însemnat înființarea Premiilor Nobel.

M-am îmbogățit dincolo de orice închipuire. (…) Am profitat mult de urma substanței care i-a răpit pe fratele meu și pe alții, atât de mulți.

Sunt unul dintre cei mai bogați oameni din lume, dar ocupația mea nu mă face fericit. Cu toate astea, trebuie să duc povara. Răspunderea e a mea și numai a mea.

Lectura aceasta acoperă și sensibilizează. Îndeamnă să te gândești mai mult la propriile responsabilități, la împliniri, și mai cu seamă, la generozitate și bunătate. Bogăția nu e sinonim doar cu averea. Povestea lui Alfred stă mărturie. Și scrisorile sale. Adevărata bogăție e mulțumirea.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here