[DesignStories] În atelierul Marie Nouvelle

0
530
Timp de citire: 8 minute

Sunăm la ușa unui bloc de pe Strada Domnița Anastasia, colț cu Brezoianu. La etajul 1, ne așteaptă Maria Tureanu, artista care dă naștere unor picturi și care a creat brandul Marie Nouvelle, cunoscut pentru eșarfele de mătase care împrumută amprenta lucrărilor ei.

Fotografii: Maria Bordeanu

Atelierul spațios a fost până de curând și casa Mariei, care s-a mutat între timp cu soțul ei, la casă, în Corbeanca. Acum 7 sau 8 ani însă, Maria a ajuns aici cu pânzele ei și cu inima sfărâmată, dar cu dorința de a se regăsi și de a începe un nou capitol al vieții ei. 

A visat dintotdeauna să locuiască într-o casă înaltă, în stil franțuzesc, iar clădirea, din 1930, e reprezentativă pentru tot ce înseamnă Marie Nouvelle: atmosferă boemă, care invită la visare și contemplare și un echilibru perfect între lumină naturală și umbră. Apartamentul a fost al părinților Mariei și, după o mare dezamăgire personală bine amestecată cu criza economică din 2008, Maria s-a mutat aici la propunerea părinților ei. Avea 28 de ani, făcuse stagiatura, avea doi copii mici și trecuse printr-un divorț care o lăsase fără aproape nimic. Pe scurt, Maria trecea printr-o criză de identitate, în care și-a pus întrebări foarte serioase legate de cine este ea. Era soție și mamă, dar unde era Maria în toata ecuația asta?

De la avocatură la șevalet

Maria e unul dintre oamenii aceia cărora nu le poți ghici niciodată vârsta, pentru că par mereu tineri și mereu într-un început discret, cu un neastâmpăr aproape poetic. Tatăl Mariei a fost diplomat, iar mama avocat și, cu aceste coordonate, Maria și fratele ei geamăn Mihai au călătorit foarte mult în copilărie. Ba chiar au crescut în mai multe locuri, făcând o bună parte din școală în Australia și fiind îndrumați de părinți către facultatea de Drept. Așa au urmat amândoi, și Maria și Mihai, studiile juridice.

Pictura n-a fost prima mea alegere. Nu am avut șansa să pictez de mică. Și cumva, după un timp în care am făcut ce au vrut ceilalțșdupă ce m-am străduit să fac frumos și bine pe lângă mine, viața a venit șmi-a dat o palmă foarte durăȘi uite așa m-am trezit într-o zi cu gândul ăsta, că aș vrea să pictez. Închipuie-ți ce nebunie mi s-a părut atunci!

Fără nicio legătură directă cu o practică constantă, Maria s-a apucat de pictat. Și-a cumpărat primele acuarele acrilice, a început să se joace cu formele și culorile, și și-a lăsat eul să prindă contur pe pânză. Ba chiar a terminat și cursurile Școlii de Artă Populară ca să nu existe dubii cum că pictura ar rămâne la stadiul de pasiune trecătoare. Începea să simtă din ce în ce mai bine ce-și dorește și avea deja o voce pe hârtie. Dar, evident, asta se întâmplă când ești deja matur și când te-ai sondat suficient de mult cât să-ți poți surprinde esența în adâncimile ei.

„Cred că e altfel decât atunci când ești copil și te modelează o școală sau un profesor. Pe mine n-a avut cum să mă modeleze nici una, nici alta, pentru că aveam o personalitate care ieșea din fiecare lucrare pe care o făceam.”

Maria avea o amprentă foarte bine conturată, iar profesorilor nu le-a luat mult timp până să remarce acest lucru. Semnul că e pe drumul cel bun a venit încă de la prima expoziție, când Maria a vândut toate lucrările. „Am știut atunci că, în momentul în care am început sămi ascult inima, toate lucrurile au început să intre pe făgașul lor. Așa că am continuat să picteznoaptea plângeam, dimineața pictam. Duceam copii la grădinițăși reveneam în fața șevaletului. Viața mea a curs în sensul ăsta, iar pictura și arta mi-au adus foarte multe satisfacții care m-au ajutat să fiu adunată și ca om, și ca mamă. Iar apoi, toate celelalte lucruri au venit pentru că eu am ales cu inima. Și cred că asta e cea mai mare răsplată dacă ai curajul să te arunci acolo unde îți dictează inima ta. Bineînțeles, pentru mine a fost o mare binecuvântare, un noroc.

Și așa, după doar un an de pictură, Maria și-a spus că trebuie să construiască un business în jurul artei, nu doar pentru că îi făcea plăcere, ci și pentru că trebuia: era o mamă singură care trebuia să trăiască și ea și copiii ei, din ceva pragmatic.

Adevăr sau provocare: business în artă 

Într-o țară unde arta nu reprezintă nicidecum o prioritate, Maria a riscat încă o dată și a coagulat o idee care pe atunci părea aproape neverosimilă, pornind de la întrebarea: unde ar fi cea mai bună aplicație pentru picturile ei?

Și cum picturile Mariei sunt elegante și diafane, răspunsul a venit aproape de la sine, iar așa au apărut primele eșarfe de mătase imprimate. Iar pentru că avea nevoie de un nume pentru ele, l-a găsit imediat: Marie Nouvelle. Era aceeași Marie, cu altă pălărie. Maria cea nouă. Sau noua versiune a vechii Marii. De aici încolo, toate au curs lin; până și culorile din logo sunt culorile reprezentative pentru Marie Nouvelle.

„Ai nevoie de timp și de o anumită stare, mai ales pentru picturile care nu reflectă o realitate obiectivă. Și atunci când ții și un business, fie el și derivat din artă, e posibil să nu-ți mai găsești timpul pentru introspecție.” 

Paint-à-porter

Pentru că e nevoie de timp ca ideile să se așeze pe pânză, Maria face 15 – sau 20 de lucrări într-un an. „A trebuit să văd și ce îmi doresc: un business mai mic de familie, care să-mi permita să fiu în continuare mamă și soție sau un business care să crească exponențial și care înseamnă angajați, responsabilități, un magazin în stradă, ș.a.m.d.. Am pus în balanță timpul meu cu libertatea mea și cred că am găsit rețeta perfectă.” 

Citește și [DesignStories] În atelierul de porțelanuri al surorilor Wagner

Când vine vorba despre dificultăți, Maria pomenește despre educația estetică care ne lipseste, dar și de (ne)înțelegerea producției. De exemplu, eșarfele Marie Nouvelle sunt produse la Londra pentru că nu a găsit în România tehnologia care să imprime perfect pe mătase și care să redea culorile pe care Maria le pune în tablourile ei. 

După câteva încercări în țară și după câteva eșarfe strâmbe sau cu nuanțe nereproduse fidel, a renunțat și a început să caute soluții premium în afară și le-a găsit la un producător londonez. Maria ne face un semn discret de pauză și scoate dintr-un sertar câteva eșarfe pentru a ne arăta diferențele, sesizabile chiar și cu ochiul unui amator. Lucrează cu materiale fine precum mătasea twill (același tip de mătase folosită și de Hermès), mătasea Crêpe de chine și Light crêpe de chine – care sunt foarte fine și diafane și pe care picturile Mariei trăiesc foarte bine. 

Rochiile de vară sunt produse în Spania, unde colaborează cu un producător de vâscoză. Maria face designul pentru toate produsele care ies de sub semnătura brandului ei: eșarfe, rochii, cămăși, până și pentru gențile de vacanță sau porfofele. Tot ea se ocupă și de comunicarea brandului și de toată partea vizuală. În birou, cutiile în care ambalează obiectele o așteaptă tot pe Maria să se ocupe de împachetare. Știe și își asumă conștiincioasă: muncă și fericire, deopotrivă.

Un brand românesc înseamnă multă muncă 

Apropo de susținerea brandurilor românești, Maria crede că „o să se reducă mult dacă rămân doar jucătorii mari de pe piață; calitatea se reduce și e normal pentru că te adresezi unei alte piețe, gândești alte costuri, iar masele dictează altfel de nevoi. Și atunci, cei care fac artizanat, nu prea mai pot face și business, deși acolo e toată diversitatea și toată diferențierea. Și toată esența ta, ca națiune.”

După 10 ani de pictură și 7 ani de business, Maria se bucură în fiecare an de creștere și pentru fiecare client. Mă bucur că Marie Nouvelle a crescut în fiecare an organic. Nici nu am investit o sumă foarte mare, ba chiar sunt foarte mândră să recunosc că am venit cu 1500 de euro. Investițiile n-au fost mari, pentru căau fost investiții în timp șîn know-how-ul meu. Dar, până acum, brandul a crescut constat și sunt convinsa că, dacă aș veni acum cu o investiție generoasă, Marie Nouvelle poate ar ajunge acolo unde merită, printre cei mai buni. Eu sunt mulțumită cu tot ceea ce se întâmplă acum. Toate lucrurile pe care le faci și le simți se reflectă în produs. Cred că așa cum ai grijă de tine, așa ai grijă și de business și de casă, și de toate. Poartă toate același ADN, până la urmă, iar tu ești același.

Ne mai învârtim prin atelier și o întreb dacă nu se simte depășită câteodată. Maria recunoaște că uneori e firesc, dar că nu se grăbește.  A învățat să facă lucrurile în ritmul ei. 

Timpul, soluția lucrurilor care durează

Maria e adepta lucrurilor făcute încet, dar consistent. Numele de domnișoară, Băjenaru, a călăuzit-o până la 21 de ani. Dermengiu e numele din prima căsătorie, „împrumutat” de la vârsta de 21 de ani, atunci când s-a căsătorit prima oară. Iar de anul trecut, numele sub care Maria încearcă să construiască reputație este Tureanu. Cred că numele e prea puțin important; până la urmă, oamenii vin după nume sau după artist? 

„Cel puțin 30 de ani de acum încolo, voi încerca să clădesc frumusețe în jurul numelui Tureanu. Am și semnat primul tablou cu Tureanu, e în atelierul de pictură de acasă. Am avut puține emoții pentru că numele reprezintăceva în ochii celorlalți; în acealași timp cred că societatea din ziua de azi respectă femeia și pentru deciziile ei, și deopotrivă îi respectă și schimbările pe care le face în viața ei. Dacă înainte oamenii erau foarte conservatori și un divorț te putea reduce, acum nu contează decât ceea ce ești tu. Iar cei care te-au urmărit știu cine ești și contează doar munca ta, iar numele rămâne o semnătură.”

Aprob. O rog să mai facem un tur de atelier și descopăr pe un perete niște afișe pe care Maria le-a adus de la Paris, dintr-un an în care a fost la celebrul târg internațional Maison&Objet. A ieșit la o plimbare și le-a găsit la anticarii de pe malul Senei.

Așa ajungem să vorbim despre nostalgii, despre frumusețea florilor uscate și-a afișelor vechi, a copertelor vintage și a lucrurilor făcute altădată să dureze. Pentru că timpul e coordonata pe care ne mișcăm toți, în aceeași direcție. Cum am putea câștiga timp?

„Știi când câștigi timp? Din păcate, ca evoluție spirituală, cred că se întâmplă abia după ce nu te mai lupți pentru supraviețuire. Când ai trecut de etapa în care faci bani cât să supraviețuiești, ai timp să asculți și sădescoperi. Pentru că ai nevoie de timp să cauți ateliere ca acesta, ai nevoie de timp să intri într-un dialog cu artistul, ai nevoie de timp să intrîntr-o astfel de lume. Iar pentru toate lucrurile astea e important să te oprești din alergat.”

Atelierul Mariei e plin de flori proaspete și uscate, culese chiar din grădina ei pe care o iubește enorm. Hranăvizuală, inspirație, motiv de pauză, florile sunt o constantă în viața Mariei și imprimă fiecare din lucrările ei. Un alt element care face parte din semnătura ei este cercul. 

„De când am început să pictez, mi-am dorit să fac un cerc. Am și tablouri fără geometrie, dar pentru mine e strict instinctiv. Am nevoie și de geometrie, nu doar de forme abstracte sau de forme care n-au o cuprindere, iar cercul pur si simplu mă aduce în concret, îmi dă un echilibru.”

Mai rămânem câteva minute să fotografiem niște cadre, iar Maria ne arată câteva produse la care lucrează în perioada aceasta. O întreb ce pictează zilele astea și îmi mărturisește că nu a mai apucat să picteze în ultima vreme, dar că abia așteaptă să se așeze în tihnă în fața șevaletului și să se lase în voie pe pânză.

Iar eu, una, abia aștept! Maria, mulțumesc că ne-ai deschis ușa și c-ai stat cu noi la povești.

Să fiți bine și să vă înconjurați de frumos!

________________________________

Acest material face parte din seria DesignStories, o inițiativă CoverStories în care explorăm spațiile unor povești în intimitatea lor. Intrăm în inima unui loc, ștergem praful, răscolim, descoperim, întrebăm, aflăm. Lăsăm locul să-și spună istoria și să-și scoată la iveală misterele. 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here