Încă nu ne-am dezis de pandemie, însă este evident pentru toată lumea că, cel puțin în ultimul an, cumpărăturile online sunt în creștere, ceea ce lasă magazinele fizice să se lupte pentru o experiență specială pentru cumpărători.
Fotografii: Maria Bordeanu
Loc: magazinul FREYWILLE; Calea Victoriei, 63 – 81
Fac parte din Generația Y, acei Millennials care au învățat să utilizeze internetul pentru a obține maximul de productivitate fie la muncă, fie în îndeplinirea sarcinilor simple de zi cu zi, inclusiv cumpărături – am povestit aici despre relația personală cu internetul, la începuturile lui. Așadar, cu toate avantajele care vin odată cu shopping-ul online, ce pot face magazinele fizice pentru a ține pasul?
Am încercat să găsesc un răspuns – adevărul este că fiecare dintre noi își cunoaște foarte bine preferințele – într-un magazin fizic, unde am putut să stau de vorbă cu consultanții de vânzări și să stabilim care sunt câteva coordonate pentru care clienții aleg online sau offline.
De ce unii dintre noi aleg să cumpere online
În afară de posibilitatea de a compara specificațiile produsului preferat și de a răsfoi recenzii, cumpărăturile online au o serie de avantaje precum:
- Posibilitatea de a face cumpărături 24/7, în orice moment;
- Economii – cumpărăturile online permit clientului să compare prețurile și să găsească cele mai bune oferte posibile, acolo unde se poate;
- Rapiditate – nu trebuie să te deplasezi într-un magazin fizic;
- Economisirea timpului – cumpărăturile din magazin pot consuma foarte mult timp, mai ales dacă implică vizite la mai multe magazine în locații diferite;
- Comoditate – dacă te numeri printre cei care nu preferă mulțimile și nu vor să vorbească cu vânzători sau casieri, atunci preferința pentru cumpărăturile de acasă e rezolvată prin online;
- Disponibilitate – articolele greu de găsit sunt mult mai ușor de descoperit online;
- Transportul gratuit este uneori disponibil de la furnizorii online.

De ce preferă unii dintre noi cumpărăturile fizice
Și, recunosc, mă număr printre cei care preferă să „trăiască” experiența cumpărăturilor direct în magazin, mai ales când vine vorba de branduri cu istorie bogată sau de piese în exclusivitate. De ce?
- Pentru că unii dintre noi sunt mai sociali și preferă să interacționeze fizic cu un articol înainte de a cumpăra, în special cu obiecte personale sau de lux care au și un cost mai mare, precum bijuterii, haine, produse cosmetice, mobilier, etc.;
- Articolele preferate pot fi obținute imediat, nu e necesar să aștepți livrarea;
- Un factor foarte important este serviciul pentru clienți: capacitatea de a vorbi direct cu un reprezentant de vânzări și de a obține consultanță personalizată, informații suplimentare și sfaturi despre produse sau servicii;
- Evitarea costurilor de expediere;
- Evitarea problemelor și complexității returnării articolelor nedorite;
- Experiența în sine – mulți oameni se bucură de o ieșire la cumpărături în magazinele lor preferate, adesea împreună cu soții sau prietenii și ca un ritual împreună cu alte activități, cum ar fi masa, consumul unei cafele de specialitate, alegerea unei înghețate, vizita într-o librărie, ș.a.m.d.

Citește și Frumusețe, artă și bijuterie – Interviu cu Dr. Friedrich Wille, Fondator şi CEO FREYWILLE
Evident, acestea sunt doar câteva dintre avantajele celor două categorii de cumpărături, căci fiecare dintre noi, așa cum spuneam și mai sus, își cunoaște foarte bine preferințele și stilul de viață.
Eu sunt un caz hibrid. Fac (destul de) multe cumpărături online, însă ori de câte ori am ocazia să ajung într-un magazin, prefer să merg acolo. Cel mai des în pandemie, de exemplu, am vizitat librăriile – pentru experiență și infuzie de stare.
Apoi, de foarte multe ori am preferat să merg în piețe sau supermarket-uri – să-mi aleg singură fructele, legumele și verdețurile și să vorbesc cu oamenii de acolo. Însă, atunci când am avut de ales cadouri pentru cei mai dragi ai mei, am mers în magazinele mele preferate.
Studiu de caz: experiența într-un magazin FREYWILLE
Îmi place mult ce spune Abraham Lincoln la un moment dat și anume că „Nu anii din viață sunt cei care contează, ci viața din anii tăi”.
Și pentru că online, am tot stat în anul care a trecut, mi-am propus să ies din casă și să fac un experiment pe care să-l transform în studiu de caz. Așa că mi-am făcut curaj și am vorbit cu reprezentanții FREYWILLE, unul dintre partenerii care ne este aproape încă de la începuturi și, timp de câteva ore am observat, interacționat și discutat pentru a înțelege mai bine de ce preferă oamenii să vină într-un magazin?
1. Ritual
Cred că e important de menționat că magazinul FREYWILLE e situat într-o zonă minunată, pe Cale Victoriei, unde poți să-ți creezi o rutină frumoasă: plimbare, shopping, muzee, înghețată de Velocità, choux-uri de la Livrez Fericire, bere craft de la Fabrica de Bere Bună și așa mai departe. E o modalitate ideală de a te scutura de gânduri negre și de a te infuza cu o stare bună.

2. Exclusivități
Am intrat în magazin. Era o zi cam gri afară și nu-mi închipuiam că o să-mi înseninez prea curând moralul. Cu toate astea, oamenii de acolo, m-au invitat la o cafea și mi-au propus să fac cunoștință cu noutățile, dar și cu vitrina vintage – (unicat!, căci reprezentanții FREYWILLE din Viena au trimis doar câteva piese originale în câteva țări, iar România este printre ele).
Am văzut acolo brățări semnate chiar de Michaela Frey (am povestit aici despre istoria brandului) și bijuterii care nu se mai regăsesc în nicio colecție actuală. Și, credeți-mă pe cuvânt, sunt fine, elegante și poartă cu ele o istorie pe care e păcat să nu o ai aproape.

3. Consultanță personalizată
În magazinul FREYWILLE am înțeles mai bine ce înseamnă consultanța personalizată: ești întrebat ce cauți, ce îți place, pentru ce ocazie, pentru cine și așa mai departe, în timp ce, din vitrine sau din dulapurile ascunse ți se arată piesele despre care ți se vorbește, ți se spune istoria fiecărei colecții care îți atrage atenția și nimic nu pare a te grăbi.
Mulți spun că a cumpără direct în magazin e o experiență personală, cu încărcătură emoțională și afectivă. Și bineînțeles că așa este: ești pe deplin conștient de obiectul pe care îl alegi, vezi dacă se potrivește sau nu cu ceea ce ți-ai închipuit. Cred că, mai ales atunci când îți alegi o bijuterie, ești încântat să o probezi, să vezi cum îți vine, să vezi dacă inspirația de acasă se întâlnește cu ceea ce găsești în magazin.
4. Diversitate
Mai mult, – nu știu cum este cazul altor magazine,- dar aici am descoperit o selecție mai mare de bijuterii decât cea de pe site. Iar consultanții de vânzări mi-au confirmat că există mai multe modele în magazin care nu există și online, tocmai pentru că sunt într-un stoc limitat sau sunt piese extraordinare (cum sunt piesele vintage unicat).
5. Prima probă
E important ca atunci când ajungi într-un magazin cu produse de lux să te simți conform promisiunii. Experiența în magazin vizează direct atitudinea consultanților, amabilitatea și răbdarea cu care îți oferă informații. Ori aici, pe parcursul celor aproape 2 ore petrecute în magazin, am avut impresia că ei sunt acolo doar ca să mă ajute pe mine sau pe ceilalți clienți.
Ah, da! Am probat ceea ce mi-a plăcut, iar acesta cred că e un mare avantaj în cumpărăturile în magazin: faptul că poți proba obiectele preferate înainte de achiziție și că poți vedea măsura, forma, cum se potrivescpiesele cu eventualele bijuterii deja deținute, etc.
6. Povestea
Unde dacă nu în magazin poți afla poveștile obiectelor pe care le iei cu tine? Detalii privind sursa de inspiratie, artistul căruia i s-a adus omagiu, cum se produc produsele (am scris aici despre pașii din procesul de producție) – pe toate le afli direct de la consultant, iar ca în cazul multor obiecte pe care alegem să le purtăm, povestea și influența din culise contează.

7. Sfaturi și idei
Nu în ultimul rând, în magazin am aflat detalii despre întreținerea bijuteriilor: cum ai grijă de bijuteriile tale, cum le poți prelungi viața, ce să faci și ce să nu faci când porți bijuterii de aur sau bijuterii din email placate cu aur.
Acestea fiind scrise, cam așa arată pledoaria mea pentru vizitele în magazinele preferate. Căci acolo se creează o intersecție, acolo te poți îndrăgosti de un obiect, acolo îi poți afla culisele și de-acolo poți pleca cu o anumită amintire pe care s-o legi, mai târziu, în țesătura asta numită viață. Iar dacă am face cumpărăturile un pic mai conștient și mai articulat, cred că ne-am face tuturor un bine.
Voi ce preferați: cumpărături online sau offline? Și de ce?
________________________________________
Acest material face parte din campania Inspirația FREYWILLE, pe care suntem onorați să o găzduim pe canvasul nostru digital. Parteneriatul dintre CoverStories și FREYWILLE poartă în ADN-ul său conexiunea dintre artă, inspirație și povești frumoase, dar și dintre bijuterie, emoție și feminitate. FREYWILLE este unul dintre brandurile care ne inspiră și care creează alchimie folosind arta, pulberea de aur și emailul pentru a sculpta eleganța atemporală a bijuteriilor sale. CoverStories și FREYWILLE vă invită să citiți povești care inspiră, care umplu și care explorează și să descoperiți atemporalitatea unor bijuterii care ascund povești și trezesc emoții.
Foarte fain subiectul! Cred că tuturor ne-a lipsit câte puțin din experiența offline (indiferent că e cumpărarea unei cărți, în librării sau a unei bijuterii, a testării și a contactului direct cu produsul). Mă gândesc că viitorul va fi o combinație între cele două. Un Off and On – așa cum le prefer și acum. Offline-ul pentru acele experiențe pe care nu le pot avea acasă. Iar online-ul pentru ușurință, pentru salvare de timp.
Gând la gând, cam așa cred și eu că va fi. Online-ul poate va crește din ce în ce mai mult pe segmentul de nevoi personale & co, iar în ceea ce privește segmentul de luxury goods – cred că oamenii își vor dori și experiența aferentă cumpărării. Vom trăi și vom vedea 😀