Cum ținem aproape în pandemie?

0
75
Timp de citire: 3 minute

Pandemia de coronavirus mi-a adus în e-mail ceva nou. M-am abonat, mai mult de curiozitate, la newsletter-ul New York Times dedicat virusului, deși regăsesc o parte din știri și în newsletter-ul general pe care îl primesc de la publicație. Uneori doar scanez informația și mă opresc la final, la secțiunea cu mesaje scurte de la cititori. M-au cucerit poveștile lor despre cum le-a schimbat epidemia viața.

O bunică povestește cum îi citește de la distanță nepoatei de cinci ani, în fiecare după-amiază de marți. Comandă două exemplare din aceeași carte. Pe unul și-l trimite ei, pe celălalt nepoatei. Când se conectează pe FaceTime, dau amândouă paginile în același timp. „Apoi vorbim și e aproape ca și cum am fi împreună, aproape, dar nu chiar”, scrie ea.

O femeie povestește despre cum gătește cu mama la distanță. Cumpără aceleași ingrediente și încearcă o rețetă nouă în timp ce discută pe Zoom. Spune că mirosul de ceapă călită o ajută să se simtă acasă.

Într-un alt newsletter, tot de la New York Times, o mamă povestește că a început să se joace de-a coaforul cu copilul. Îl încurajează s-o pieptene ușor dimineața, în timp ce-și savurează cafeaua. „Să crești un copil poate fi obositor. Să sărbătorim micile victorii”, comentează autorul newsletterului.

În timp ce scriu asta, îmi dau seama că multe dintre poveștile către care am gravitat sunt frânturi de viață de familie, mici istorii de conexiune sau supraviețuire în noua noastră realitate. Mi-au prins bine pe lângă bombardamentul de numere –  record după record de îmbolnăviri și decese, cifre înșirate în tabele și pe ecrane, însoțite de epitete care ne spun că trebuie să ne îngrijorăm sau să ne alarmăm.

Numerele își au rostul lor și sunt importante, în special însoțite de context. Dar fără oamenii din spatele lor, e greu să rezonăm sau să înțelegem ce ni se întâmplă. Aud des întrebarea „Câți au fost azi?”, cu referire la bilanțul îmbolnăvirilor de coronavirus în România. Cred că pentru mulți e, pe bună dreptate, un punct de reper în această perioadă. Dar nu ne ajută să ne apropiem unii de alții. Dimpotrivă. Și, chiar dacă nu putem să ne apropiem fizic ca înainte de pandemie, nevoia de ceilalți a rămas la fel de mare.

Citește și Învață să descoperi noi oportunități în schimbările care se petrec acum

Sigur că n-o să ne vină salvarea de la micile istorisiri de mai sus, dar poate ne vor da idei sau ne vor pune pe gânduri. Ne vor încuraja să căutăm mai multe în noi. Vor deschide o fereastră spre alții. Ne vor ajuta să ne adaptăm.

În an electoral, politicienii sunt ocupați să se arate cu degetul. Ne mustră că nu ne distanțăm suficient, dar nici ei nu respectă regulile tot timpul. Comunică prin spoturi care ne dictează ce să NU facem, în loc să ne arate cât de important e fiecare în ecuația asta. 

Ca jurnaliști, cred că unul dintre lucrurile pe care le-am putea face cu folos acum e să ne îndreptăm mai mult spre oameni. Să ascultăm mai mult. Să încercăm să înțelegem, ca să putem spune povestea mai departe. Să căutăm modalități să fim aproape, chiar dacă o vreme s-ar putea să reușim doar cum zicea bunica din newsletter: aproape, dar nu chiar.

Ani Sandu e editor și prezentator de știri la Europa FM și reporter colaborator la DoR. Între 31 august și 4 septembrie ține un atelier online de jurnalism narativ, la Fundația Calea Victoriei.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here