Timp de citire: 6 minute

„De îndată ce a luat pensula în mână, a simțit o ușurare a durerii. Cu ochii scăldați în lacrimi, din cauză că-și pierduse iubitul, a pus o pată de culoare roșu-sângeriu pe paleta de pictură, însoțită de nuanțe de negru și ocru, tonuri care încă îi aminteau de accidentul suferit și de strigătele prin care era numită Balerina.”

Personajul numărul 1.

„Le pictez pe toate din memorie, nu copiez nimic. Pentru că nu ies nicăieri, îmi fac singură schițele.”

Personajul numărul 2.

„Întotdeauna m-am gândit la viața mea ca la o unealtă: obișnuia să spună Maica Tereza. Mă emoționează și mă face să lăcrimez când mă gândesc la asta: cu adevărat, viața fiecăruia dintre noi poate fi o unealtă, iar eu îmi percep viața ca a fi una. Viața mea nu a însemnat doar să mă colorez sau să mă murdăresc, a fost și despre a picta spitale, de a mă îngriji de viața oamenilor din închisori, de a milita pentru drepturile femeilor.”

Personajul numărul 3.

Explicație.

A fost numită o Nadia a Mexicului. O femeie mit. A crescut înconjurată de suferință, una fizică, una emoțională (declanșate de un accident teribil și de o iubire zbuciumată), care poate că nu i-au dat pace niciodată. S-a adâncit în propriile gânduri, iar printre ele și-a găsit un aliat: pictura. Personajul numărul 1 este Frida Kahlo – o Nadia a Mexicului, așa cum era numită în 2017 de către ambasadorul cultural al Mexicului în România.

Viața personajului cu numărul 2 a fost prilej de ecranizare, avându-i în rolurile principale pe Sally Hawkins și Ethan Hawke. Maudie. Sau cu numele real: Maud Lewis – o femeie subțire, firavă din Nova Scoatia, Canada, (ne)răpusă de artrită și care a găsit, în ciuda diagnosticului său, bucurie în culoare. Pictura a însemnat și în viața sa o scăpare, cu atât mai mult cu cât căsuța în care și-a petrecut 30 de ani din viață putea fi măsurată în câțiva pași.

Cât despre personajul cu numărul 3, numele său e sinonim cu a avea o inimă mare: atât la propriu, cât și la figurat, cu o valiză plină de culori, cu dăruire și frugalitate. Gregorio Mancino este pictor și călătorește prin lume pentru a-și oferi arta acolo unde e nevoie: spitale, închisori, biblioteci, gări, chiar și spații NASA. Este și pictorul Omeoart, Asociația Culturală Boiron, fondatorul inițiativei Movimentart (artă în mişcare), purtător de cuvânt al UNICEF, creatorul inimii Boiron – câteva etichete puternice. La baza tuturora stă cea mai importantă etichetă, pe care s-au clădit și celalalte: Gregorio e un om care folosește arta pentru a colora viața.

Și atunci m-am întrebat: cât de mult vindecă arta? Cât e pasiune și cât e terapie?

Dar mai cu seamă, ce înseamnă să îți manifești creativitatea atunci când corpul sau mintea nu funcționează perfect?

Întrebările s-au clădit una câte una și mi-au amintit de artiștii pe care i-am documentat anul trecut. M-am uitat la Van Gogh și la felul în care arta l-a hrănit atunci când nu avea ce mânca. L-am înțeles și pe Monet, care a ajuns să se înconjoare de artă nu doar prin culoare, ci și prin flori și design, dar nu a fost nici el ocolit de necazuri. Sau pe Hundertwasser care și-a făcut din pictură un crez pentru a transforma lumea într-un spațiu mai vioi. Apoi, mi-am amintit de Maudie, de Frida Kahlo. Și de perspectivele unor oameni de știință care oferă speranță și prin artă. Ca de exemplu:

Arta ne îngăduie să dobândim o nouă dimensiune a vieții, fără să ne oblige să uităm de rațiune. În același fel, homeopatia îngăduie unui doctor și unui pacient să obțină o nouă dimensiune a problemelor de sănătate, fără să diminueze valoarea medicinei moderne, a noilor tehnologii chirurgicale sau a noilor medicamente. Homeopatia trebuie să-și găsească locul în inima medicinei precum arta trebuie să fie inclusă în mijlocul existenței și societății noastre. Alături de știință, arta și iubirea pot să dezvolte substanțial cunoașterea noastră!”(Christian Boiron)

Christian Boiron e unul dintre acei oameni care poartă în discursurile sale câte un strop de artă. Vorbește mereu despre sănătate luând în calcul părțile văzute și nevăzute ale omului – și le folosește atât pentru a conduce (fiind președintele laboratoarelor homepatice Boiron), cât și pentru a iniția proiecte.

Unul dintre acestea s-a dezvoltat în Asociația Omeoart, înființată în 2001 pentru a susține și a crea o punte între sănătate și artă. Între timp, asociația a adoptat tot mai multe proiecte, folosind arta pentru a face bine. Un astfel de bine a fost adus și în București, în septembrie 2019. Gregorio Mancino, invitat în România de către Asociația Omeoart, a colorat holul și noile rezerve ale Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului. Timp de 2 zile, pictorul italian a colorat spațiul și a povestit despre ce îl motivează să călătorească prin lume și să facă bine:

S-a întâmplat că prietenul meu cel mai bun a ajuns într-un spital cu grave probleme de sănătate. Nu se putea mișca, nu avea cum să coboare din pat. Acolo, locul mi s-a părut foarte trist, pesimist, apăsător. De aceea, când am putut să aduc un pic de lumină în astfel de locuri, am făcut-o cu inima deschisă. Și așa încerc să trăiesc fiecare zi, ca și cum ar fi ultima din viața mea.”

Bine, dar cum ajută concret arta în caz de boală?

M-am uitat și în direcția aceasta. Dincolo de exemplele din istorie, care poate uneori sunt prea atinse de nostalgia trecutului, m-am uitat la inițiativele și studiile actuale. Am găsit ceea ce se numește Terapie prin Artă, aplicată atât celor care suferă de boli psihice, celor afectați de depresie, de accidente fizice sau chiar practicată ca un soi de prescripție pe termen lung, pentru o viață de calitate.

L-am urmărit pe Alain de Botton, cu a sa School of Life, vorbind despre artă ca despre un instrument pe care îl putem folosi pentru a compensa faptul că avem o memorie scurtă:

„Dacă am avea o memorie mai bună, nu am avea nevoie de artă. Dar uităm, de obicei lucruri  importante pentru noi. (…) Iar arta, în acest caz, devine un vas care ține laolaltă tot ce este de valoare: experiențele și emoțiile noastre.”

Dar și ca o unealtă în beneficiul psihologiei. Sau ca un memento pentru speranță și frumusețe:

„În general, suntem mai predispuși spre a fi copleșiți de urâtul din lume, decât spre a-l ignora. Și atunci ne pierdem speranța, simțim că nu mai putem face față, că nu mai putem continua. În acest sens, arta poartă o funcție importantă, aceea de a ne oferi speranță. Și nu este în nici un caz o abordare naivă deoarece cu cât suntem mai impresionați de imagini simple despre fericire, cu atât acesta este un semn că există mult întuneric în inimile noastre.”

Citește și Exercițiu: Cum să trăim (mai) frumos?

Există studii care au urmărit activitatea creierului în momentul desfășurării unui proces creativ. Ca de exemplu, pentru persoanele afectate de boli psihice, s-a dovedit că a picta sau a asculta muzică le ține mai ancorate în realitate. Chiar și atunci când persoana suferă de leziuni. Într-un articol despre cum poate arta să stimuleze activitatea creierului, se punctează felul în care muzica ajută în cazul pacienților care nu mai pot să comunice:

„Emisfera stângă a creierului se ocupă de abilitatea de a forma cuvinte, în timp ce emisfera dreaptă interpretează muzica. Astfel, există tehnici în terapia prin artă care folosesc muzica sau intonarea de melodii pentru pacienții al căror centru de comunicare este afectat, pentru a-i ajuta să vorbească din nou. (…) Creierul se poate vindeca singur dacă folosești metoda potrivită. Există pacienți care nu pot vorbi, dar dacă le pui All you need is love, vor putea cânta. Dacă înlocuiești cuvintele, pacientul va putea vorbi din nou.”

În 2018 a existat și un demers-experiment al Asociației Doctorilor Francofoni din Canada, susținut de Muzeul de Arte Frumoase din Montreal. Prin intermediul acestuia, printre prescripțiile doctorilor se număra și o vizită la muzeu pentru o varietate de pacienți: de la cei cu risc cardio-vascular, depresie, până la persoanele care suferă de tulburări alimentare:

„Există din ce în ce mai multe dovezi științifice precum că terapia prin artă este benefică sănătății. Crește astfel nivelul de cortizol și cel de serotonină. În momentul în care vizităm un muzeu, crește nivelul acestor hormoni care sunt responsabili pentru starea noastră de bine.”, explica Hélène Boyer, vicepreședinta Medicilor Francofoni din Canada.

Și nu sunt singurii. Marea Britanie pune pe listă inițiative și fonduri speciale pentru o nouă abordarea a sănătății, în timp ce Franța se bucură de ceva vreme de un stil de viață în care tihna, sportul, mesele hrănitoare sunt o normalitate.

Poate că gândul acesta e cu atât mai folositor în perioada aceasta. Poate că o pânză colorată, într-o duminică oarecare stârnește și alte gânduri. Poate că a bea cafeaua dimineața, în compania melodiei preferate schimbă nuanța unei zile sau poate că un dans, la apus, nu deranjează atât de tare vecinii. We need love. And art.


Sănătatea este un mecanism complex, care se clădește pe antrenamentul și hrănirea constantă a minții, corpului și sufletului. Alături de Boiron România ne dorim să împărtășim din poveștile care contribuie și îndeamnă la o viață armonioasă – una în care omul este tratat în toată complexitatea și individualitatea sa.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here