Corina Blidar reinventează tricotajele românești în colecții de lăsat peste generații

0
391
Timp de citire: 14 minute

Cumva, atunci când ne gândim la tricotaje, marea majoritate dintre noi își imaginează o serie de piese vechi purtate de-o bunică, nu tricotaje fine, moderne și colorate. Pentru a demitiza această imagine, am mers într-o dimineață în atelierul Corinei Blidar, cea care a pus cap la cap brandul românesc de tricotaje, Never Oblivion, și-am povestit despre structuri, fire și materiale fine precum lâna, cașmirul, alpacaua peruană și mătasea. 

Fotografii de Maria Bordeanu

Am o trăire specială pentru tricotaje pentru că am crescut îmbrăcată în compleuri, rochii și bluze împletite, tricotate și cusute de bunica mea. Mai am încă în dulap câteva bluze cu flori brodate și o fustă din mohair subțire. Probabil că aceleași rădăcini m-au adus la masă cu Corina, căci și ea a crescut cu modelele pe care mama ei i le împletea. „Eu am crescut la fel, numai că pe vremea lui Ceaușescu, așa că mama îmi împletea haine din lână sau din mohair. Eu alegeam culorile, accesoriile, nasturii. Și abia așteptam să le port!”

Corina Blidar are 44 ani, licențe în economie și Drept, un MBA la Chicago Booth School of Business și o voce blândă. E relaxată și serioasă, într-un melange care o transformă într-o prezență pe care-ai asculta-o mult și bine, fără să te plictisești. 

***

Intrăm în atelierul din strada Armoniei nr. 20 A și Corina ne invită la un ceai adus tocmai din China. Cât se pregătește ceaiul ne arată câteva dintre piesele create până acum și ne mărturisește că urmează cursuri de pictură cu un artist, pentru că vrea să înțeleagă mai bine arta modernă și că în timpul liber merge des la MNAC. 

Corina, mulțumim că ne-ai primit în intimitatea biroului tău și a poveștilor tale. Am dat drumul reportofonului, putem începe. Așadar, cine e Corina și cum a început iubirea pentru tricotaje?

Corina-de-astăzi, cea care are și se ocupă de brandul de tricotaje Never Oblivion, este o Corina-copil, îndrăgostită de tricotaje pentru că mama îmi făcea foarte multe. Țin minte că alegeam împreună materialele, nasturii și accesoriile; erau și acele reviste Burda, primite pe sub mână de la rudele din străinătate și de acolo copiam modele și tricotam. În virtutea acelor amintiri, la comenzi, am insistat să adăugăm și un buton de ceramică parfumat, ca să-l poți păstra printre haine.

Îți mai aduci aminte de vreo piesă tricotată de mama ta?

O, da, da! Mai ales că am replicat-o în prima colecție Never Oblivion: puloverul alb pe care acum îl avem din alpaca, mama mi-l făcuse din mohair și avea niște ciucuri bej pe care îi lucrasem eu și la care pusesem și pietre. Nu erau Swarovski pe atunci, dar țin minte că eram foarte mândră de creația noastră. Din păcate, nu o mai am. Dar sunt multe obiecte de care-mi amintesc, mai ales că bunica mea și mătușile mele erau croitorese, iar eu, copilărind pe lângă ele, mă alegeam mereu cu broderii, cu pliseuri și cu modele pe haine.

Vreau să trasăm o hartă profesională a Corinei, mai ales că tu nu ai făcut studii în domeniul tricotajelor, ba dimpotrivă, ai studiat domenii din cu totul alte perimetre.

Povestea e așa: la îndrumarea familiei am făcut ASE-ul și am urmat Managementul. Era o facultate nouă pe atunci, apărută doar de un an de zile și inedită în spectrul facultăților din ASE. Acolo aveam un profesor care venea și ne povestea cum decurg întâlnirile de afaceri și chiar am ținut minte de atunci toate detaliile; îmi plăcea cursul acela pentru că erau lucruri trăite, nu mai erau doar principii și teorii din cărți.

După ce am terminat ASE-ul, am lucrat în compania părinților și, pentru că am vrut să deschidem în zona rurală niște drogherii, ai mei m-au îndrumat către a-mi lua licența de asistent de farmacie pentru ca ulterior, să putem deschide o farmacie cu autorizația mea. Cert este că așa am ajuns să lucrez în spital, la farmacie, vreun an și, în același timp, lucram în compania părinților în domeniul resurselor umane, unde mă ocupam și de finanțe.

Destul de complex pentru o tânără care abia iese de pe băncile școlii. Îți plăcea ce făceai? Sincer.

Bună întrebare. Îmi plăcea să fiu utilă. M-am angajat de la 19 ani, pentru că ai mei mi-au spus limpede că dacă vreau bani, trebuie să muncesc pentru ei. Am simțit întotdeauna că fiecare ban venea cu o responsabilitate, așa că am reușit să mă fac respectată la o vârstă destul de fragedă. Probabil pentru că știam cum să vorbesc cu oamenii. Chiar îmi plăcea foarte mult să îi consiliez, să îi ajut cu dosarele de pensii, ș.a.m.d. Abia acum cred că pot să zic: în copilărie nu mi-a plăcut școala. Și se pare că viața e în așa fel, încât ceea ce nu-ți place, ești nevoit să faci până înveți să-ți placă.

„M-am angajat de la 19 ani, pentru că ai mei mi-au spus limpede că dacă vreau bani, trebuie să muncesc pentru ei.”

Întorcându-ne la școala de asistenți de farmacie, ei bine, până am terminat-o eu, s-a schimbat legea și nu am mai avut dreptul să deschid. Așa că m-am apucat de altă școală (râde). Am ales să fac Dreptul, timp de 5 ani, la fără frecvență. Ce mi-a plăcut aici a fost că am reușit să capăt o bază juridică și să înțeleg contractele, ceea ce nu aveam cum să învăț în ASE sau doar citind legislația. Mi-au plăcut foarte mult și colegii pentru că aproape toți erau la a doua facultate, aveau deja familii și un job, iar discuțiile se închegau altfel, nu mai era aceeași atmosferă de studenție.

Când eram în ultimul an la Drept, a apărut primul copil, Andrei, iar la scurt timp, a apărut fetița mea, Alexia. După ce au venit copiii în viața mea – azi Andrei are 14 ani, iar Alexia 11 ani -, m-am angajat la o bancă nou apărută, în 2009, unde eram consilier al președintelui și mă ocupam cu partea de strategii de comunicare. 

Practic, am setat începuturile băncii: cu primii angajați, cu toate formulare revizuite, cu normele și cu toate celelalte, din postura de consilier. După aceea, m-am „plimbat” pe la mai multe departament pentru că îmi doream să înțeleg toate mecanismele. Și cel mai mult îmi plăcea la Trezorerie: eram încântată să înțeleg cum vin banii, cum se fac cotațiile de depozit, cele de curs, etc. Am ajuns în scurt timp pe un post cu responsabilitate mai mare, în consiliul de supraveghere, iar acolo am făcut o schimbare de strategie în care am vrut să ducem banca în zona digitală. (Prefer să nu dau numele băncii, căci nu s-a mai concretizat proiectul). Dar ideea este că, în toata vâltoarea și energia aceea, mi-am dat seama că mai am nevoie de o specializare. Toți colegii mei erau aveau studii înalte la Stanford sau London Business School, iar eu mă simțeam mică și… neînsemnată. În perioada aceea unul dintre colegi m-a îndrumat către un Executive MBA în campusul de business din Londra al Chicago Booth School of Business și așa m-am înscris și la MBA.

Știu că un MBA presupune și o reconfigurare a coordonatelor absolventului; pare că vine la pachet cu o rescriere de priorități. Cum a fost pentru tine experiența MBA?

Am avut o experiență foarte valoroasă. Pe lângă noțiuni, pe care să zicem că le-ai putea citi în cărți, profesorii, modul de pledare și colegii nu se pot compara cu nici o altă școală pe care am urmat-o. Dascălii veneau să îți povestească materia fără să-ți predea. Tu citeai din manuale acasă, iar ei veneau să-ți vorbească doar despre ceea ce studiau sau experimentau ei direct. Vorbeau doar despre aplicațiile pe care le putea avea o teorie, iar studiile de caz erau cazuri concrete, companii imense precum Apple, Facebook sau Amazon. Au fost 21 de luni, în care, la fiecare 5 săptămâni, o săptămână eram în MBA. În primele luni, cred că începeam cu 3 cafele și 2 energizate. Ajungeam în campus la 7:30 și stăteam până noaptea la 1; aveam 2 cursuri mari, 2 seminarii mici și temele pentru a doua zi de rezolvat. 

MBA-ul mi-a creat o disciplină și mi-a dat instrumente pentru a lucra ușor. Am lucrat cot la cot cu oameni din toată lumea, Europa, Egipt, Sudan sau Rusia. Cred că e firesc că după un MBA nu prea îți mai vine să te duci să te angajezi undeva pentru că vrei să încerci ceva (și) pe cont propriu. Așa că, după ce am terminat MBA-ul am simțit că „e momentul”. Atunci am schimbat în viața mea foarte multe lucruri și, pe lângă bariere, pot mărturisi că MBA-ul mi-a spart și ideile preconcepute. 

MBA-ul mi-a creat o disciplină și mi-a dat instrumente pentru a lucra ușor. Cred că e firesc că după un MBA, nu prea îți mai vine să te duci să te angajezi undeva pentru că vrei să încerci ceva (și) pe cont propriu.

Când spui schimbări, la ce te referi concret? 

Înainte de MBA am divorțat și, cumva, mi-am dat seama că dacă aș fi fost căsătorită probabil că n-aș fi avut curaj să urmez acest curs. Dar m-am gândit ce las copiilor. Și am vrut să fiu o mamă care face lucrurile într-un anumit fel. Un model. E foarte bine că am luat decizia asta pentru că acum, de exemplu, copiii mă întreabă cu ce mă pot ajuta, cum să mă promoveze, ba chiar Alexia poartă cu fiecare ocazie și cardiganul nostru iconic.

***

De la MBA la Never Oblivion. De ce tricotaje, dincolo de istoria personală?

Sincer, tricotajele au apărut dintr-o nevoie a mea. Probabil pentru că eu căutam constant și nu găseam nimic de calitate. Aveam istoria mea personală de care povesteam la început. Apoi, mai știam că România este „mașina de cusut a Europei” și că toate brandurile mari își externalizează aici partea de cusut, așa că m-am gândit de ce să nu profit de acest context? 

Le-am pus pe toate cap la cap, am început să caut producători, să trimit mail-uri, am mers pe recomandări. Cred că am contactat vreo 6 producători. Pe cei care mi-au răspuns, i-am vizitat și toți făceau lucruri incredibile. La început, am lucrat cu un designer care nu făcuse tricotaje și atunci a apărut provocarea de a transpune un desen în produsul finit. La această „traducere”, lucrurile se complică pentru că e nevoie ca desenul să treacă printr-un soft care, la rândul lui, are nevoie de detalii precum grosimea firului, structura tricotajului, etc. Le-am învățat pe toate singură, pas cu pas, văzând și făcând.

Corina, cum a fost începutul? Aveai o formă pe care voiai s-o dai brandului, ai mers pe intuiție, ai făcut studii de piață înainte de lansare? 

Începutul, ca orice început, a fost complex. Înainte de a concepe brandul, am făcut un studiu de piață, iar una dintre concluzii spunea că nu mai există limită de vârstă. Adică nu mai există branduri dedicate exclusiv unei anumite categorii de vârste, ci sunt adolescente care poarta piese pe care le poarta și bunicile lor, de exemplu. Și invers. Dovada, TikTok a prins și la copii, dar și la persoane de 50 de ani. 

Am îmbinat ceea ce mi-am dorit eu cu rezultatele studiului pe care l-am comandat. Am vrut un brand care să aducă calitate și prin fire și prin manoperă – iar acesta este unul dintre motivele pentru care nu am vrut să merg pe manual sau pe artizanal, pentru că tipul acesta de producție vine cu experiența fiecărui lucrător, iar asta nu e ceva ce poți standardiza, nu poți scala. Așa că am preferat să merg pe partea industrială. 

Când s-a cristalizat ideea și cât timp a trecut până la apariția primului produs cu eticheta Never Oblivion?

În martie 2017 am terminat MBA-ul, la sfârșitul anului se cristaliza ideea, iar primul produs a ieșit în ianuarie 2019. Iar în tot acest timp am căutat producători, am călătorit în China, am fost la târguri în Italia, deci am lucrat în a strânge baza de date de resurse. 

A fost o provocare să găsesc fire de calitate și atunci am mers în Italia pentru că acolo oferta coincide cu ceea ce găsești real, pe piață. În prima colecție am folosit în special lână extrafină merinos, apoi cașmir în combinație cu lână, iar mai târziu, în colecția pentru vară, pentru ca piesele să fie lejere, ușor de purtat și la un preț accesibil, am ales viscoză și bumbac. Am ales un fir de bumbac Pima Cotton – de cea mai bună calitate, combinat cu cașmir, iar finețea lucrăturii este unul dintre motivele pentru care piesele sunt atât de iubite. Și pe mine m-a surprins că am făcut un cardigan care combină lâna cu mătase și cu bumbac. Dar în momentul în care atingi tricotajul, nu-ți dai seama decât de finețea lui. În general, am investit în fire de foarte bună calitate mai ales că piesele se pot purta în orice anotimp și sunt versatile. 

O provocare mare a fost pe partea de design pentru că, așa cum îți spuneam, nu există o școală de design pentru tricotaje. Cei care ajung să lucreze în domeniu sunt convertiți din zona de fashion și auto-școliți, iar provocarea apare atunci când încerci să aliniezi desenul pe hârtie – cu cel transpus în software, adică ce se face în fabrica. Paradoxul e că traducerea aceasta a tiparului se face de cineva care trebuie specializat, dar pentru care nu există școală. Iar presiunea e foarte mare pentru că acel om e responsabil de toată producția; el trebuie să aleagă firul potrivit structurii (modelului de tricotaj), tensiunii și modelului piesei. 

Pe de altă parte, firele sunt vitale. Nu poți lucra în același fel bumbacul cu alpacaua peruană (care, apropo, e un fir absolut incredibil, în jurul căruia există niște bule de aer care mențin temperatura constantă, astfel încât să poți purta și vara și iarna aceeași piesă, dar cu calități diferite – vara menține răcoarea, iar iarna, aceeași piesă menține căldura). Până la urmă, am ajuns la un producător din Cluj cu care m-am și împrietenit atât de frumos între timp, încât, anul trecut, când ne-am hotărât să participăm la Art Safari, s-a urcat în mașină și a venit să ne vadă.

Chiar așa, mi-ai aruncat mingea la fileu, mai ales că îmi povesteai mai devreme, în bucătărie, că ai început să faci cursuri de pictură. Povestește-mi despre relația cu arta și despre participarea la Art Safari.

Inspirația ne-o luăm din artă. Prima colecție, LOVE, a apărut ca urmare a unei cărți de Aldous Huxley, „Maimuța și esența”, undei cei care erau maimuțe se transformau în oameni ca urmare a sentimentului de dragoste. Mi-am dat seama că dragostea transformă lucrurile. „Love is the esence” – dragostea este esența a tot ce facem -, atât a hainelor pe care le tricotăm, cât și în viața de zi cu zi.

Prima colecție a fost o provocare și pentru că a fost nevoie să aduc la aceeași masă a tratativelor designerul, producătorul și furnizorul de broderie. Ceea ce poate fi copleșitor (râde). Dar îmi place negocierea și cred că am avut tot timpul rolul de mediator pentru că mi-a plăcut întotdeauna să găsesc calea prin care doi oameni cu păreri divergente să poată lucra bine împreună. 

Și la Art Safari ce s-a întâmplat? Practic, ați expus o colecție acolo, printre piesele de artă? 

Da, da. Am expus tot ce aveam la momentul respectiv. Mi-a plăcut foarte mult tot contextul acela și juxtapunerea hainelor cu tablourile. Mai ales că erau doamne îndrăgostite de cultură, dar care știau să aprecieze și firul – asta mi s-a părut extraordinar. Cumva, acela a fost primul meu test public. Am stat acolo zi de zi, doamne și domnișoare veneau la stand și, neștiind cine sunt, își exprimau părerea direct și onest, vis-a-vis de elementele care le plăceau, dar și de cele care nu erau pe placul lor. Iar acesta a fost un feedback minunat pentru mine. 

Publicul meu țintă meu sunt femeile puternice pentru care nu contează vârsta, dar contează feminitatea.

Îmi povesteai de LOVE, prima colecție. Ce materiale ai folosit în colecțiile lansate până acum?

Pentru că Love, prima colecție s-a lansat în iarna lui 2018 – 2019, am folosit lână extrafină merinos, alpaca peruană și lână cu cașmir. A doua colecție a fost Happy pentru sezonul primăvară – vară, cu inspirație din Mondrian: culori alăturate pe o structură ușoară. Aici am ales bumbac, viscoză, bumbac în combinație cu cașmir și un mix de bumbac, lână și mătase pentru cardiganul în stil kimono. 

Colecția de toamnă – Harmony – pentru că asta inspiră piesele, dar și pentru că suntem pe strada Armoniei, se compune din bumbac și lână extra-fină, iar ultima, dar nu cea din urmă, este colecția pentru iarnă – Glow, în care am mixat viscoza cu un strop de lurex, iar piesele sunt foarte versatile și ușor de purtat. Și, cel mai important, nu se șifonează!

Love, Harmony, Happy, Glow – sunt cuvinte care vin deja cu o semnificație și împrumută și pieselor ceva din atmosfera lor. Cum ai ajuns însă la numele brandului – Never Oblivion?

Trecând prin „be yourself” (râdem).

Numele a venit cumva de la sine și se traduce în „de neuitat”. Am apelat la o firmă de branding foarte renumită pe piață și ei mi-au făcut un studiu în care mi-au tratat brandul din punctul de vedere al numelui, al poziționării, ca evoluție și ca inspirație. Astfel mi-am dat seama că publicul meu țintă meu sunt femeile puternice pentru care nu contează vârsta, dar contează feminitatea. Același cardigan poate fi purtat și de fetița mea, dar și de o doamnă care este directoarea unei bănci, de exemplu. Mi-am dorit ca piesele Never Obliovion să fie purtate, de oricine, așa cum le simte. Să poată fi combinate între ele sau purtate de sine stătătoare, în ce combinații vrei. 

Mă gândesc contant la modele și pe multe dintre idei le și testez. (Corina îmi face semn dacă putem întrerupe cât să îmi arate câteva desene și caută în telefon o serie de schițe,  combinații de materiale și mostre pe care le primește de la fabrică.)

N-am vrut sa fac ceva clasic, monocrom. Am încercat sa le combin, dar fără să fii obligat să le iei împreună dacă vrei să-ți compui o ținută. De exemplu, rochiile Glow merg de minune la birou cu un sacou, dar și la alergare prin oraș sau la un eveniment, fie el unul mai sofisticat sau casual. Ce mi-am dorit a fost să ies din zona de gri, negru și bleumarin ca „rețetă pentru ținutele corporate” și să pun un pic de culoare în viețile celor care ne poartă. 

Unde se vând acum produsele Never Oblivion?

Am început online, iar între timp am găsit și parteneri multi-brand în București și în Cluj, iar acum suntem în mall Băneasa, în galeria Feeria. Caut parteneri în mod constant, iar visul meu e să ajung în Peek & Cloppenburg, dar mai avem un pic până acolo. 

Care e cea mai apreciată piesă de până acum? 

Cu siguranță cardiganul, pentru că îl poți purta tot timpul, indiferent de loc sau anotimp și în combinații diverse. Rochiile sunt și ele foarte căutate pentru că sunt foarte versatile. Bluzele sunt foarte frumoase, dar în momentul în care faci shopping online, probabil nu-ți dai seama imediat cum le poți asorta; bluzele au sedus mult mai mult pe cei care le-au văzut direct. Aceasta este o altă provocare în vânzare; pe site, o piesă poate nu-ți spune nimic, dar în momentul în care o atingi și vezi cum e… o vrei.

Ce-i drept, una dintre marile calități ale tricotajelor este atributul său tactil, modul în care „se simte la mână”. 

Exact! Și de aceea am și vrut să ieșim la târguri, tocmai pentru ca oamenii să vină și să ne cunoască direct, să poată veni și să atingă materialele. 

Apropo de provocări, care e cea mai mare provocare pe care o simți acum?

Nu suntem un brand atât de mare încât să ne facem un magazin propriu. Și, din păcate, în România, nu prea se merge pe ideea de magazine multi-brand. În Viena de exemplu, sunt foarte multe multe buticuri cochete unde proprietarii de magazine își aleg brandurile și tot ei fac combinațiile. Există cineva care curatoriază piesele și le mixează între ele, tocmai ca să-ți arate versatilitatea și bogăția unor astfel de piese. Ei bine, nu există așa ceva în România, dar tare mi-aș dori să intru într-un astfel de magazin. Mai ales că sunt multe branduri românești foarte frumoase și de o calitate impecabilă.

Corina, ce urmează? Care e pasul următor?

Sincer, de puțină vreme am început promovarea destul de agresiv și în afara României și au început să ne contacteze firme de comunicare din afară, iar cât de curând cred că vom începe să ne promovăm serios, mai ales în zona de nord: Germania, Franța și Anglia. Există deja o piață educată acolo – de exemplu, Anglia are cea mai mare piață de cașmir, în timp ce China vine tare din spate, fiind un consumator din ce în ce mai mare. Și, bineînțeles, lucrăm intens la următoarea colecție!

Corina, mulțumesc c-ai acceptat invitația noastră și abia aștept să văd colecția sezonului următor, dar îmi doresc să ne revedem peste 10 ani și să vedem unde a ajuns Never Oblivion! S-avem inspirație și vremuri senine!

***

Dacă ți-a plăcut interviul cu Corina Blidar, îți recomand și:

Diana Șerban: „E bine să vorbești doar de lucrurile pe care le-ai înțeles până la capăt”

„Different types of love are possible” – Interviu cu Judith State

O dimineață cu Daciana Sârbu, la Mara Mura

Leadership cu Mădălina Uceanu: „Singura inovație pe care o poți face e prin simplificare.”

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here