Timp de citire: 3 minute

Să ne mai și distrăm, așa-i? Că viața curge oricum. Acesta este sentimentul cu care începem anul la CoverStories – unul pe care vrem să ni-l facem umbrelă și, dacă se poate, să vi-l împrumutăm și vouă. Să ne mai și înveselim culegând și alegând lucrurile care ne fac viața plăcută, ușoară, bogată, simpatică, rafinată și colorată.

#CoolHunting este rubrica lui Acum și Aici de oriunde din lume. O listă eclectică de savurat, de testat oricând, de dat mai departe, de înseninat. Un strop de fain în gălăgia știrilor alarmiste și fără-de-capăt.

Noi ne-am minunat descoperind un oraș-minune din Spania – unul care face parte din patrimoniul UNESCO (așa cum e și Banyalbufar – despre care am scris AICI). Apoi, musai era să amintim despre seria „Stories of a Generations” – cu Papa Francis și alte figuri publice, dar nu numai – o mini-serie care încălzește sufletului și care adresează întrebări utile: „De ce e important să nu încetăm să avem visuri?”, „Ce înseamnă să perseverezi?”, „Care e răsplata pentru muncă?”. Lucru care ne-a amintit și despre Ierburi Uitate și pofta de a găti încet, cu ingrediente puține și locale – și recompensa din spatele acestora.

Iată-ne căutările de luna aceasta:

Alhambra – o poezie arhitecturală din secolul al IX-lea, din regiunea Granada, Spania.

*

Iuliastration – un alt fel de poezie – la fel de vizuală, dar mai intimă – pornită dintr-o explorare personală a Iuliei Bochiș – artistă din Cluj.

Instagram: @iuliastration

*

Little Stories of Your Life – pe mine m-a cucerit cu acest scurt gând: „There is always a little story in the corner of the day.”  și cu „I wrote this book for the person I used to be, the person who believed that her life wasn’t exciting enough to be recorded, and that a story was only interesting if it was dramatic and eventful. I wanted to tell her that her voice was worth hearing, that her life — all the tiny details of her utterly ordinary life — mattered.”

Instagram: @circleofpines

*

„Stories of a Generation – with Pope Francis” – tot în categoria poveștilor care contează și despre care auzim prea puțin: o femeie-președinte a organizației bunicelor din Plaza de Mayo – responsabilă cu lupta împotriva ultimii dictaturi militare din Argentina, un cuplu care învață tango la 80 de ani, un bărbat care a făcut pionierat acum 50 de ani prin descoperirea acumulării constante de dioxid de carbon din atmosferă, o femeie care sare cu parașuta la 88 de ani în amintirea fiului ei, o femeie care a revoluționat felul în care percepem animalele și multe alte povești din Noua Zeelandă până în Argentina, Hollywood ori Vietnam.

Montserrat Mechó

*

Pet-Portraits – asta-i, pur și simplu, cu dedicație specială pentru toți aceia dintre voi care au un animăluț de companie acasă; eu m-am distrat, mai jos și dovada.

*

Unwind App – pentru anxietate și potolirea acesteia prin conștientizare și mindfulness – am descoperit-o citind cartea „Îmblânzirea anxietății” – una dintre cele mai bune lecturi pe tema asta.

Unsplash: @MarcosPauloPrado

*

Ierburi Uitate – un alt mod de a îmblânzi agitația și grijile și de a simți natura.

Instagram: @ierburiuitate

***

Până data viitoare, căutați frumosul și binele în zilele voastre,

Daniela

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here