Clopotul de sticlă

0
162
Timp de citire: 3 minute

„Dacă nu aștepți nimic de la cineva, nu ești niciodată dezamăgit.” Sylvia Plath

Clopotul de sticlă este unicul roman al marii poete Sylvia Plath. Publicat pentru prima oară în 1963, la o lună după ce s-a sinucis, sub pseudonimul Victoria Lucas, „The Bell Jar” este un roman semi-autobiografic care descrie alunecarea în depresie clinică a protagonistei Esther Greenwood.

Clopotul de sticlă nu-i o lectură comodă. Frazele lui respiră nesiguranță și durere în aceleași proporție cu frumusețe și intimitate. Nu-i un roman care să semene cu orice altceva din ce am citit până acum (cu siguranță m-a surprins comparația cu „De veghe în lanul de secară”). În ciuda subiectului care se desfășoară încet, ca un pergament vechi și prețios, scrisul Sylviei Plath e haios, cald, proaspăt, dulce-amărui, dar viu. 

Sigur, subiectul central e încercarea (multiplă) de a se sinucide a lui Esther și (poate) regăsirea ei accidentală. Dar nu e numai despre asta. E un jurnal intim al unei minți briliante și-al unei poezii care creează obsesii.

„Apă, săpun și îngăduință creștinească”

Sylvia Plath scrie condescendent. Tăios, dar nu dramatic. Asemeni unei tăieturi într-o coală nouă de hârtie. Viguros, robust și proaspăt. Scriitura ei te adună și te concentrează. 

Avem nevoie doar de „apă, săpun și îngăduință creștinească” ca să fim fericiți. Iar Esther, prenumele personajului din roman este, fără doar și poate un alias deloc aleatoriu (format tot din 6 litere, ca „Sylvia”) al poetei.

Esther are puterea de-a spune simplu lucrurile cu miez. „Probabil că sînt destule lucruri pe care o baie fierbinte nu le rezolvă, dar eu nu știu prea multe.”

Are sensibilitatea complexității lumii. „Nu suportam ideea asta de a reduce totul la numere și litere.”

Are intuiția pe care-o presupune un poet. 

„- Știi ce e o poezie, Esther?

– Nu. Ce? Am întrebat eu.

– Un fir de praf.”

Sylva Plath (Sursa foto: Poetry Foundation)

Zahăr, sare și piper

„The trouble was, I had been inadequate all along, I simply hadn’t thought about it.”

Teoria gustului perfect spune că preparatul ideal trebuie să conțină înăuntrul lui toate fațetele pe care le poți gusta: dulce, sărat, poate amărui și puțin picant.

Scrie toarte frumos Sylvia Plath. Incredibil de frumos, de cursiv și de cuceritor. Și scrisul ei conține toate aspectele pe care le cauți în lectura ideală: introspecție sinceră, nevoia de poveste satisfăcută, personaj isteț și cu vulnerabilitățile la vedere. 

„Dacă să fii nevrotic înseamnă să vrei în același timp două lucruri care se exclud reciproc, atunci sînt al naibii de nevrotică. Câte zile-oi mai avea, o să zbor încoace și-ncolo între lucruri care se exclud reciproc.”

Emily Van Duyne scrie o carteLoving Sylvia Plath pe care abia o aștept și în care încearcă să o explice pe Sylvia Plath.

Iar până atunci nu-s prea multe de spus. Mai degrabă de îndemnat dacă nu ați ajuns încă la Sylvia Plath. Ba poate chiar să începeți cu „Clopotul de sticlă” și să-i dați șansa să se instaleze în lecturile voastre, chiar dacă pe alocuri va fi… inconfortabil. Mai ales că, în ultima vreme, respirăm toți același aer stătut de sub un clopot de sticlă.

Despre cărțile pe care le-am citit mai poți vedea și aici:

Socrate în blugi. De ce avem nevoie de filosofie?

Femeia la 1000 de grade Celsius

Tribul – despre apartenență, comunitate și fericire

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here