Ce faci în timpul liber? Recomandările lunii august

0
Timp de citire: 5 minute

Am stat mult în casă, prea mult. Cu toate acestea, în continuare există o strângere de inimă dacă e musai să ies.

Articolul acesta s-a construit pornind de la nevoia de a ieși. Dar nu în parc. Nu pentru un interviu. Nu pentru o cafea. Nu pentru cumpărături. Pentru ceva ce mi-a lipsit din martie până acum: ieșirile de tip caleidoscop. Adică acele vizite, spectacole, întâlniri sau expoziții care rămân fixate pe retină, care îți dau de gândit, care te bulversează și pe care ajungi le „privești” chiar și după terminarea spectacolului.

Drept urmare, am luat carnețelul, calendarul și am răsfoit paginile internetului. Am găsit 13 variante de a petrece timpul liber și restul de vară, cât mai variat. A început TIFF, la Cluj, la Iași au loc proiecții de filme pe terasa de pe acoperișul Ateneului, la Brașov se pot urmări câteva filme cu nuanță de istorie, iar în București poezia, muzica și filmul sunt parteneri de nădejde pentru seri călduroase de august.

Începutul de lună aduce la Elvire Popesco patru avanpremiere: La Belle Époque, Les Traducteurs, Martin Eden și Totul nu va fi bine – un documentar despre ceea ce a urmat dezastrului de la Cernobîl, spus prin experiența unui supraviețuitor. Cele patru filme vor avea proiecții și la ediția de anul acesta a TIFF. Dacă nu ajungeți la Cluj, le puteți vedea și în București.

Un cineclub proaspăt ieșit în lume, care se dedică exclusiv filmelor regizate de femei și felurilor multiple prin care poate fi portretizat un personaj feminin. Îl găsiți la spațiul deschis de la M60, de două ori pe lună.

Diversitate culturală. Lecții. Din trecut pentru viitor. Până pe 3 septembrie 2020, în fiecare joi, de la ora 21.00, în curtea Rezidenței BRD Scena9, poți alege un film care să îți prezinte (și) alte probleme sociale pe care le-au înfruntat (și) alte societăți.

De pe 12 până pe 16 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, îți poți rezerva câteva seri unice. Anul acesta, IFF aduce în premieră națională filmul Father, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman în rolurile principale, în deschiderea festivalului: „Cel mai bun film care vorbește despre bătrânețe, de la Amour încoace (…).”

În iulie a avut loc prima parte a festivalului, cu tema Război și Pace. Pentru a se asigura că ediția de anul acesta bucură cât mai mulți spectatori, organizatorii au calculat împărțirea evenimentului. Drept urmare, de pe 21 august până pe 30 august, dacă te găsești în Râșnov sau dacă ești din Râșnov, mai poți prinde câteva zile de festival și de film.

Și la Iași continuă evenimentele în aer liber. Printre acestea se numără și proiecția filmului-documentar „Totul nu va fi bine”, care va avea premiera pe 7 august, pe terasa acoperiș a Ateneului Național.

Festival de Teatru Viu. De pe 11 august până pe 18 august, în grădina Muzeului Țăranului Român și grădina Muzeului Antipa. Am pus pe listă câteva reprezentații, printre care Noaptea de foc, lectură-performance de Marius Manole și spectacolul Omul pernă, premiat la Undercloud 2016 cu premiul pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun actor, cea mai bună regie, premiul dada pentru scenografie.

În Parcul Herăstrău, la Teatrul de vară, în compania unui prieten bun sau poate în familie. Se joacă:„Natură moartă cu nepot obez”, „Clasic e fantastic – Copilaria lui Mozart” și „Liniște! Sărut. Acțiune!”.

Sau poate că serile călduroase sunt mai suportabile în acord de vioară. Sau violoncel. Sau pian. Festivalul Internațional Vară Magică are loc anul acesta în aer liber. Până pe 27 august, la Ateneul Român.

Cum arată arta care nu implică nici tablouri, nici instalații, nici sculpturi, nici proiecții video? Mai rămâne ceva de acoperit? Tino Sehgal a găsit că ar fi. Iar una dintre expozițiile sale, Yet Untitled, a fost premiată cu Leul de Aur la cea de-a 55-a ediție a Bienalei de la Veneția, și pe care o putem vizita la Muzeul de Artă Recentă, din București, până pe 30 august.

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck găzduiește de pe 6 august până în octombrie expoziția Carol Popp – o colecție de 20 de lucrări de artă grafică semnate de Carol Popp de Szathmári. Aceasta este o premieră expozițională dat fiind faptul că lucrările sunt rar expuse din pricina unor condiții speciale de conservare. „El este primul pictor din spaţiul românesc puternic atras de tematica etnografică și de cea orientală, ambele ocupând un loc important în ansamblul operei sale.”

#contactless. În contextul actual de distanțare, Galateca a propus un nou concept expozițional. Inside/Outside sau conceptul din vitrină a fost lansat în iunie și continuă până în septembrie. Drept urmare, de pe 5 august o nouă animație va putea fi vizitată la Galateca. Fiecare vitrină a fost concepută ca un work în progress continuu, astfel proiectul Măiastra, al arhitectului Octavian Neculai s-a transformat și prezintă un nou film special realizat, care poate fi descoperit atât în conceptul din vitrină cât și pe site-ul galeriei.

Întâlnirile organizate de asociația Arcen, pe lăsat de seară, erau și înainte motiv de blocat în calendar o dată și o oră și să te fi prezentat musai. Azi cu atât mai mult! Din august și până la început de septembrie, pune în calendar o seară dedicată poeziei, muzicii și Nocturnelor. Poate se mai spală din griji!

Să vă fie august liniștit!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 + six =