Ce Caut Eu În Viața Mea?

1
Timp de citire: 5 minute

În meseria mea de consultant în carieră mă întâlnesc zilnic cu profesioniști din diferite domenii. Discuția pornește de cele mai multe ori de la un subiect nevralgic care îi macină de ceva vreme pe clienții mei. 

În marea lor majoritate sunt persoane cu o istorie îndelungată în câmpul muncii, profesioniști care au început de la zero, fără „pile” sau ajutor exterior. Nu le-a înlesnit nimeni intrarea într-o anumită companie și greul l-au dus singuri, zi de zi.

Aceste persoane, care au făcut totul prin propriile puteri și prin imensa anduranță în muncă, ajung după ani de zile, să nu mai recunoască drumul pe care au pornit odinioară. Dacă sistemul lor de valori nu s-a schimbat în timp, cu siguranță dorințele, interesele și apetitul spre a face lucruri noi și interesante, s-au ajustat cu trecerea anilor.

Cursa cu obstacole

Chiar și pentru cei mai norocoși dintre noi, care au știut dintotdeauna ce vor să devină – pictori, muzicieni, profesori sau doctori cu har – drumul profesional este o cursă cu obstacole. Rezistă și rămâne în vârf cel care nu-și pierde motivația, viziunea și capacitatea de a se auto-depăși constant, în ciuda factorilor externi.

Dar ce se întâmplă cu cei care, din contră, nu au știut clar ce vor să facă cu viața lor și au urmat drumuri trasate de alții (părinți, profesori, etc.)?

Răspunsul este scurt și dureros: se chinuie. Se chinuie să îmbrace un rol care nu le-a aparținut niciodată cu adevărat, ca și cum au purtat dintotdeauna niște pantofi prea mari, ori prea mici care îi împiedică la fiecare pas.

Când ajung în fața mea și începem să discutăm, primele minute sunt standard. Un discurs standard cu răspunsuri standard, așa cum trebuie, cum se face și cum vorbește toată lumea. Însă pe măsură ce discuția continuă și persoană din fața mea începe să capete încredere în mine, ies la iveală ani de frustrări înmagazinate prin cine știe ce unghere ale minții. 

De exemplu, aflu de la Doamna X, o persoană cu 15 ani de experiență în banking, că munca cu banii și linii de credit o demotivează teribil, că a terminat Finanțe-Bănci pentru că așa și-a dorit tatăl ei – să aibă o meserie serioasă. În timp, prin conștiința muncii bine făcute și-a câștigat simpatia colegilor, o reputație bună și atenția șefilor, care au promovat-o treaptă cu treaptă. Acum este Directoare de Sucursală, conduce o echipă, are target-uri pe care le bifează lunar, trimestrial și anual și este una dintre cele mai apreciate persoane din bancă. Din exterior este ceea ce numim o femeie de succes, cu o carieră bazată pe meritocrație, la care se uită cu admirație și respect toți ochii din echipă, iar colegii mai tineri visează să ajungă ca ea într-o bună zi. 

Pe dinăuntru însă, femeia minunată din fața mea, se simte cât de poate de înstrăinată de sine însăși. Momentele de bucurie de peste zi sunt cele legate de interacțiunea umană, fie cu colegii, fie cu clienții sau seara, acasa cu familia. Reușitele, la fel ca și sincopele, sunt luate ca atare, fără prea multă emoție, nici pozitivă, nici negativă.

Mama neobosită a tuturor relelor

Ducând discuția în altă zonă (viața de după birou), aflu că este pasionată de patiserie și că atunci când este acasă, acesta este refugiul ei. Face prăjituri și torturi pentru aniversările și zilele de naștere ale familiei și prietenilor, se documentează în permanență, testează rețete noi și toți cei care au gustat vreodată ceva făcut de ea, o încurajează să-și deschidă propria cofetărie. Visul ei cel mare, pe care mi-l șoptește timid este să studieze în cadrul Le Cordon Bleu în Paris. De când am deschis acest subiect, am în fața mea un alt om, toată fața i s-a luminat, ochii îi strălucesc și vocea i se îneacă pe alocuri de emoție. O întreb, așa cum fac cu toți clienții mei, când descopăr ce îi pasionează cu adevărat, ce o oprește din a-și da demisia și a începe un nou drum.

Așa cum mă aștept răspunsurile vin în val, tot standard (ceea ce nu înseamnă că nu sunt justificate): stilul de viață pe care și l-a clădit, independența financiară, reputația bună, statutul social etc.  Inclusiv, rutina. S-a obișnuit cu echipa, cu colegii din centrală, drumul spre birou îi este la îndemână, are tipicurile ei, cafeaua pe care și-o cumpără de la o anumită cafenea după ce lasă copilul la școală.

Revin cu întrebarea: “Ce te oprește să faci ceea ce îți dorești cu adevărat?”.

“Frica!”, îmi răspunde după câteva momente de gândire. 

Bineînțeles că frica, îmi zic și eu în sinea mea. Această mamă neobosită a tuturor relelor. Că e frica de eșec sau frica de succes, la polul opus, frica de a nu avea siguranța zilei de mâine, frica de a încerca ceva total nou și de a da rateuri răsunătoare. Și apoi, în mintea multora mai răsună și otrăvitoarea întrebare: ”Și apoi, ce-o să zică lumea?”

Îmi confirmă și ea zâmbind: ”O să zică că am luat-o razna! Auzi, la vârsta mea, cu copil acasă, să mă fac cofetăreasă!”

Când tocmai pare că vrea să închidă ușa acestui vis, încep eu să-i înșir câteva argumente care să o ajute să vadă de ce acest vis ar putea deveni realitate. Lucrează de 15 ani în investiții, ale altora ce-i drept, pentru visurile lor. Știe să evalueze un dosar de credit și cu ochii închiși. Știe exact ce înseamnă rentabilitate, lichidități, garanții. Poate înțelege dintr-o privire dacă afacerea X sau extinderea ei stau sau nu în picioare. 

Apoi, este manager cu experiență generoasă în a coordona, motiva și a face performanță cu oameni dintre cei mai diferiți. Știe și a trecut prin momente nenumărate de criză, nu doar de resurse, de personal, dar și criză financiară. A ieșit cu bine din toate aceste încercări. Este un om loial, responsabil, de cursă lungă, care nu și-ar lăsa niciodată echipa sau îndatoririle profesionale de izbeliște.  Dacă a ajuns atât de departe lucrând pentru compania altcuiva, oare unde ar ajunge dacă ar lucra pentru sine însăși. În plus, cu disciplină și bună organizare, ar putea echilibra și latura familială, unde se simte restanțieră pentru că petrece prea mult timp la birou.

Turtle way

Mă uit la ea și văd că mimica feței îi este schimbată. Ceva din ce-am spus, a deschis o ușă înspre necunoscut și posibilitate. Îi propun să facă câțiva pași the turtle way, adică să urmeze un plan cu pași mici și preciși. Mai întâi va face o cercetare de piață, să vadă ce cursuri de patiserie există în România și dacă se pot face și în weekend. Important este să-și dea voie să intre într-o altă lume, să experimenteze și să învețe lucruri noi fără presiunea reușitei deasupra capului. Vreau de asemenea să descopere astfel, dacă trecerea de la patisier-amator la patisier-profesionist-cu-diplomă i se potrivește sau nu.

Acesta este doar un exemplu și mi-am permis să-l scriu aici cu acordul clientei mele, tocmai pentru a da voie și altor oameni să se întrebe dacă sunt la locul potrivit și dacă nu, să exploreze ce rute alternative există.

Un lucru este cert: schimbarea nu se produce peste noapte! În toată cariera mea de headhunter și consultant, am văzut foarte puțini oameni care după un moment de declic și–au schimbat viața radical din două-trei mișcări. 

Dar fie că sunteți genul burn all bridges sau un fel de “țestoase” metodice și calculate, întrebarile la care vă invit să răspundeți sunt: “Mă potrivesc în viața mea? Fac ceea ce îmi place la job? Exista fluturi în stomac luni dimineața când plec spre birou?”

Dacă răspunsurile sunt negative, nu vă lăsați descurajați! Există speranță, există și poduri și rute alternative (și cursuri online!). 

Doar voi să vă dați voie să le explorați și să nu vă pierdeți încrederea că ceea ce simțiți pe dinăuntru poate fi mai mult decât un vis la care vă uitați din când în când cu regret.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 + six =