Ce cărți citim în noiembrie?

0
307

Noiembrie e destinație de cuibărit. E ultima lună de toamnă, motiv de petrecut în casă după-amiezele lungi și de citit cărțile la care ți-ai propus să ajungi anul acesta. Selecția de mai jos e una pur subiectivă, bazată pe noutățile ultimelor luni, pe care le-am descoperit prin librării sau care mi-au ajuns la urechi sub formă de recomandare. Titluri care v-au făcut plăcere și pe care vreți să le dați mai departe sunt binevenite.

Un noiembrie cu titluri frumoase și spor la lectură!

1Povestea unei familii perfecte – Rosa Ventrella

Se dau următoarele coordonate: Italia anilor ’80, un cartier vechi al oraşului Bari, o lume cufundată în violenţă. Protagonista este Maria, o fată micuţă şi cu pielea închisă la culoare, cu gura mare şi ochi orientali strălucind ca nişte vîrfuri de ac şi un fel de a fi răzvrătit şi obraznic care i-a adus porecla „Soirău”. Mama ei e o femeie blîndă şi supusă, iar tatăl, Antonio, zis şi Tony Curtis (cu care seamănă izbitor), e un bărbat violent, autoritar, de meserie pescar. Maria creşte alături de cei doi fraţi ai ei, Giuseppe şi Vincenzo, şi învaţă că sub masca violentă a tatălui ei se ascunde o tandreţe pe care doar ea i-o poate vedea câteodată. Oare chiar așa să fie?

2Ultima cruciadă – Simona Antonescu

O carte pe care o aștept de ceva vreme și unde Simona Antonescu pare că și-a ascuțit iar arma ei tainică: povestea. Personaj în sine, Povestea se va mișca printre oameni, intervenind în istoriile lor, dezvăluindu-se treptat ca protagonista întregului roman. În umbra amenințătoare a Imperiului Otoman, asistăm la zbaterile bătrînului continent creștin, sfîșiat de lupta dintre catolicism și ortodoxism, în timp ce Unirea de la Florența a celor două Biserici stă și ea sub semnul discordiei, avînd deopotrivă susținători, partida paleologilor, dar și inamici, partida cantacuzinilor. Lumea medievală în care realitatea este străbătută adesea de unicorni, grifoni sau viziuni fantastice compune un hronic și un cîntec al convoiului, adus la viață printr-o fidelă punere în scenă în decorul și culorile epocii.

3Japonisme. Arta de a fi mulțumit – Erin Niimi Longhurst

Una dintre cărțile pe care le țin aproape sâmbătă dimineță și care vorbește despre ikigai, despre shinrin-yoku („baie de pădure“), caligrafieikebana (aranjamente florale), despre ceremonia ceaiuluiwabi-sabi (natura trecătoare a vieții), kintsugi (repararea ceramicii sparte cu aur) sau kaizen (tehnici prin care se formează obiceiuri).

4Blasfemie. Condamnată la moarte pentru un pahar de apă – Asia Bibi și Anne-Isabelle Tollet

Mi-e teamă să încep cartea asta. Și totuși, descrierea nu-mi dă pace: „14 iunie 2009. Un cîmp din Punjab. Patru femei trudesc la strînsul recoltei pe o căldură înăbuşitoare. Una din ele, Asia Bibi, pleacă la fîntîna cea mai apropiată să aducă apă pentru tovarăşele ei de muncă. Face însă greşeala să-şi astîmpere ea setea mai întîi şi e acuzată că a întinat apa fîntînii, rezervată musulmanelor. Asia este creştină. În disputa care izbucneşte, e învinuită de blasfemie. În Pakistan, aşa ceva înseamnă condamnarea la moarte.”

5Rețeaua șoaptelor – Chandler Baker

Patru femei – Sloane, Ardie, Grace și Rosalita au patru vieți diferite, care par a se schimba dramatic. O ipoteză bună și-un motiv incitant pentru o lectură despre care The Daily Beast scrie că ar fi „Un thriller care te face să dai pagină după pagină, o analiză isteață a mișcării #MeToo, pe de-o parte, un strigăt de unitate feministă, pe de altă parte. E lectura pe care o merităm.“

6Animalul povestitor – Jonathan Gottschall

Cosmin mi-a povestit de cartea asta și acesta este unul dintre motivele pentru care e pe această listă. Celălalt motiv e chiar ceea ce spune autorul: „Cartea aceasta este despre primata Homo fictus (omul care născocește)*, antropoidul mare cu minte povestitoare. Poate că nu‑ți dai seama de asta, dar ești o creatură a unei lumi imaginare care se cheamă Țara de Nicăieri. Țara de Nicăieri este casa ta și până să mori vei petrece zeci de ani acolo. Dacă n‑ai observat încă lucrul acesta, nu dispera: povestea este pentru ființa umană la fel ca apa pentru un pește – atotcuprinzătoare și imposibil de pipăit. Deși corpul îți stă întotdeauna într‑un anumit loc, într‑un anumit moment din timp, mintea ți‑e întotdeauna liberă să hoinărească pe meleagurile închipuirii. Ceea ce și face.”

7Nu genul ăla de fată – Lena Dunham

Ce m-a convins să o pun pe lista „de citit”: Nu genul ăla de fată este un şir de telegrame trimise din linia întâi a frontului, din bătălia Cresc Mare. „Deja îmi este ruşine la gândul că, de fapt, aş avea ceva de oferit“, scrie Dunham. „Dar dacă dacă aş putea lua tot ce am învăţat şi ţi-aş face treaba mai uşoară ţie sau te-aş împiedica să mai ajungi în situaţia aia în care simţi nevoia să-ţi păstrezi tenişii în picioare, când faci sex, pentru cazul în care ai simţi nevoia s-o iei la goană în timp ce-o faceţi, atunci fiecare pas greşit pe care îl voi fi făcut eu a meritat“.

8Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina

Zuleiha deschide ochii e o carte care a vrut să se întâlnească cu mine de vreo patru ori până acum. Și, di indiferență sau cine știe ce nepăsare, am respins-o de fiecare dată, până luna aceasta, când o avem și ca subiect la Clubul de Carte. Pentru mine a fost de ajuns argumentul lui Evgheni Vodolazkin: „Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme. O carte foarte puternică, care aduce un suflu nou în literatura rusă.”

9Acolo unde cântă racii – Delia Owens

Am auzit atât de multe despre cartea asta încât o s-o iau și o s-o citesc, pur și simplu.

10Grégory Rateau – Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez

În general, străinii nu ştiu foarte multe despre România. Cunoştinţele lor se limitează la mitul vampirului din Transilvania şi la cîteva generalităţi despre folclor. De obicei ignorată, dacă nu chiar dispreţuită de unii, această ţară este obiectul multor prejudecăţi. De aceea, Grégory Rateau, de formaţie cineast, a vrut să-şi facă o idee nouă. A străbătut România de la Bucureşti pînă în zone rurale izolate, din pădurile Carpaţilor pînă pe plajele din Delta Dunării. Poate privim România cu alţi ochi?

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here